Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CREȘTIN

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 304 pentru CREȘTIN.

Ion Luca Caragiale - "Răzbunarea lui Anastase"

Ion Luca Caragiale - "Răzbunarea lui Anastase" „Răzbunarea lui Anastaseâ€� de Ion Luca Caragiale Acesta e titlul povestirii istorice pe care d. Ciru Oeconomu [1] a publicat-o zilele trecute. O analiză critică amănunțită nu poate încăpea în cadrul nostru; noi trebuie să ne mărginim a ne arăta numai în linii generale impresia ce ne-a făcut-o citirea acestei lucrări. Autorul, ocupându-se mai demult cu studiul așezămintelor juridice de pe vremea marelui Teodosiu, a fost atras de farmecul acelei epoce așa de frământate în urma cuceririi dreptului de dominare în statul roman de cătră religia creștină. Cercetările juridice l-au îndemnat să penetreze și-n domenul celor istorice, și farmecul acestora a inspirat jurisconsultului povestirea ce ne prezintă. În scurt, este istoria unui tânăr pribeag, de cea mai joasă proveniență, care, din depărtările vastei împărății, vine cu un băț în mână și cu o traistă-n spinare în marea cetate romano-creștină, să-și caute și el, ca alți mulți, norocul. Și îl și găsește, ca toți acei ce știu bine să rabde și pot să-ndrăznească mult. Norocul îl ia de mână și-l duce pe ...

 

Mihai Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija-Voievod

... cu sfinții laolaltă Și-n rai mă duseră de-a drept. Dar cum mai pune Sfântul Petre La rău canon pe-un biet creștin! Când cer să beau, zice: ,,Cumetre, Noi n-avem cimpoieri și vin. Și totuși domn fusesem darnic Și bun de inimă cu toți. De câte ... asculte, S-urmeze vechiul obicei, Să verse dintre cupe multe Și la pământ vo două-trei. Căci are-n sân Moldova noastră Viteze inimi de creștin; Tineri, în veselia voastră, Stropiți-le duios cu vin! Și în Moldova mea cea dulce Orânduit-am cu prisos: Ca butea plină să o culce ...

 

Mihai Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija-voievod

... cu sfinții laolaltă Și-n rai mă duseră de-a drept. Dar cum mai pune Sfântul Petre La rău canon pe-un biet creștin! Când cer să beau, zice: ,,Cumetre, Noi n-avem cimpoieri și vin. Și totuși domn fusesem darnic Și bun de inimă cu toți. De câte ... asculte, S-urmeze vechiul obicei, Să verse dintre cupe multe Și la pământ vo două-trei. Căci are-n sân Moldova noastră Viteze inimi de creștin; Tineri, în veselia voastră, Stropiți-le duios cu vin! Și în Moldova mea cea dulce Orânduit-am cu prisos: Ca butea plină să o culce ...

 

Mihail Zamfirescu - Cerșetorul

Mihail Zamfirescu - Cerşetorul Cerșetorul de Mihail Zamfirescu Informații despre această ediție „Creștini și frați, ce sînteți, uitați-vă la mine! Nu treceți pe bătrânul sărac și rugător, Căci sînt străin în lume, trăiesc numa'n suspine; Sînt orb, fără putere, și'n ziua, care vine, N'am, unde să-mi plec capul. — Dați, dați la cerșetor!â€� „Eu m'am născut în lume 'n zile lungi, amare, Părinții mei muriră străini și plângători, Lăsându-mă pe drumuri și fără de mâncare, Și fără de vedere, cerșind în gura mare De astăzi până mâine, creștini îndurători!â€� „O fie-vă îndurare și faceți-mi și mie O parte dintr'o pâine; nu mă lăsați să mor De foame 'n fața vostră! și dați, și să vă fie Pentru părinții voștri...! Ș'a vostră avuție, De unde dați, să crescă. — Dați, dați la cerșetor!â€� „Sînt gol și vîntul bate, și noptea înaintează! Eu mi-am pierdut cărarea... și vîntul cu fiori Îneacă a mea voce... puterea-mi încetează... O! credeți-mi și mie, și cerul să vă creadă La păsurile vostre, creștini îndurători!â€� „Dați, dați! să vă dea ...

 

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul şi Francmasoneria Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul și Francmasoneria de Nicolae Paulescu publicată în 1913 Cuprins 1 SPITALUL [1] 1.1 I. Ce este un medic? 1.2 II Dar, ce este un bolnav? 1.3 III Ce este un spital? 1.4 Dar ce este Caritatea? 1.5 LEGISLAȚII RELIGIOASE 2 CORANUL 2.1 I. - Patima de proprietate 2.2 II. - Patima de dominație 2.3 III. - Legea iubirii 3 TALMUDUL 3.1 I. - Patima de proprietate 3.1.1 1. - Cămătăria 3.1.2 2. - Frauda 3.1.3 3. - Jurământul fals 3.2 II - Patima de dominație 3.3 III - Legea iubirii 3.4 Omorurile rituale 4 CAHALUL 4.1 ORGANIZAȚIA STATULUI JIDOVESC 4.1.1 A) CAHALUL ELEMENTAR 4.1.1.1 I. - Școlile talmudice 4.1.1.2 II. – Proprietate 4.1.1.3 III. – Dominație 4.1.2 B) CAHALELE SUPERIOARE 4.1.3 EFECTELE CAHALELOR TALMUDICE 4.1.3.1 AUSTRO-UNGARIA 4.1.3.2 BUCOVINA 4.1.3.3 GALIȚIA 4.1.3.4 UNGARIA 4.1.3.5 AUSTRIA 4.1.3.6 FRANȚA 4.1.3.7 ALGERIA 4. ...

 

Selma Lagerl%C3%B6f - Alexei Mateevici

... al 83-lea Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim Îngerul și mironosițele În dimineața duminicii Înălțarea la cer a Domnului Iisus Hristos Fratelui creștin Căutarea lui Dumnezeu Noaptea nașterii În Betleem Hristos pruncul Hristos Mama Limba noastră (imnul Republicii Moldova) Văd prăbușirea Cântec de leagăn Atâtea chipuri Pietre vechi ...

 

Vasile Alecsandri - Noaptea Sfântului Andrii

Vasile Alecsandri - Noaptea Sfântului Andrii Noaptea Sfântului Andrii de Vasile Alecsandri Zgomot trist în câmp răsună! Vin strigoii, se adună, Părăsind a lor secrii. Voi, creștinelor popoare, Faceți cruci mântuitoare, Căci e noaptea-ngrozitoare, Noaptea Sfântului Andrii! Vântul suflă cu turbare! A picat stejarul mare, Cerul s-a întunecat! Luna saltă-ngălbenită, Printre nouri rătăcită, Ca o luntre părăsită Pe un ocean turbat. Bufnele posomorâte, În a lor cuiburi trezite, Țipă cu glas amorțit. Lupii urlă împreună, Cu ochi roși țintiți la lună, Câmpul geme, codrul sună, Satan pe deal s-a ivit! Iată-l! iată, Satan vine, Răzbătând prin verzi lumine, Pe-un fulger scânteietor. Umbre, stafii despletite, Cucuveici, iele zburlite Și Rusaliile pocite Îl urmează ca un nor! Sus, pe turnul fără cruce, Duhul-rău zbierând se duce, Și tot turnul s-a clintit! Miezul nopții-n aer trece Și, lovind arama rece, Ore negre douăsprezece Bate-n clopotul dogit. Strigoimea se-ndesește, Horă mare învârtește Lângă turnul creștinesc. Iar pe lângă alba lună Nouri vineți se adună, Se-mpletesc într-o cunună Și-mprejuru-i se-nvârtesc. Voi, cu suflete curate, Cu credinți nestrămutate, ...

 

Vasile Alecsandri - Radu Calomfirescu

Vasile Alecsandri - Radu Calomfirescu I În oraș la București, În curți nalte și domnești Mândră masă e întinsă Și de mari boieri cuprinsă. Dar în mijloc cine șede? [1] Mircea-vodă-n mijloc șede, Și la dreapta lui se vede Doi Căplești și trei Buzești Zmeii Țării Românești, Purtătorii oștilor Și fruntea boierilor. Ei toți beau, se veseleau Și pe domn îl fericeau, Dar când fu despre beție, Despre dalba veselie, Iată, nene, că sosea Și la domn îngenunchea Radul din Calomfirești, Zmeul Țării Românești, Cu sluga lui, cu Nedea, Ce de mic îi tot dădea Ajutor bun de putere Și cuvânt de mângâiere: ,,Domnule, măria-ta! Fie cum oi cuvânta: Îți aduc ție-nchinare, Ca unui frate mai mare, Și-ți doresc mereu să fii Cu izbânzi și veselii. Dar știi, Doamne, ori nu știi Că tătarii m-au lovit Și tătarii mi-au robit Copilașii Drăgălașii, Măiculița Drăgulița. Rău mă doare inimioara De copii, de soțioara, Dar mă doare și mai tare De măicuța ce mă are, Că-i creștină și bătrână Ș-a să-ajungă-a-fi cadână, De râsul căpcânilor Prin casa păgânilor. [2] Rogu-te, măria-ta, De vroiești ...

 

Cincinat Pavelescu - Zopira

Cincinat Pavelescu - Zopira Zopira de Cincinat Pavelescu EPISOD Marelui artist, genialul Nottara Este liniște suavă, vântul serii dormitează. Nu s-aude nici chiar vocea marinarilor voioși, Pe a mării depărtare stele blonde lăcrimează; Diamante de lumină, ochi în veci misterioși, Ele scapără pe valuri fulgerări nălucitoare... Adâncimea fremătează ca o harpă cântătoare, Iar palpitele din aer sunt fiori melodioși, O corabie veghează singuratică în zare, Încleștată parcă este de al mării fund stâncos, Dar din când în când s-apleacă cu o lâncedă mișcare, Ca un prunc ce-n al său leagăn se răsfață lenevos. Steagul, pânzele, catargul și frânghiile-ncordate Sunt de-argintul lunii clare melancolic sărutate Și pe-oglinda străvezie se răsfrâng nedeslușit, Așternându-se ușoare pe al mării infinit. Atmosfera poartă-n unde simfonia veseliei; Glasuri, cântece, mișcare sparg tăcerea de cristal Și se duc, coboară, urcă, când pe-un val, când pe alt val, Să sporească vraja nopții și splendoarea feeriei, Căci pe vasul nins de lună e serbare. Generos Vrea să fie Osman-aga cu ai săi de astă-dată, Fruntea lui pentru o clipă nu mai pare încruntată Și s-arată bun și nobil și cu toți prietenos. Masă lungă e ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen

... împărăției ceriului? Căci când au răsărit în lumina aceștiia și au lăsat brațele cĂ©le părințești eșind din Vretaniia, de n-au și fost încă creștin, iară fugiia de cugetul cel păgânesc: și urâciunea ce arăta cătră lucrurile cĂ©le păgânești închipuia procopseala cea viitoare, ce era să facă în creștinătate ...

 

Constantin Negruzzi - Sobieski și românii

... păgână! Și ce au făcut popa? — El au răspuns că nu se aștepta s-audă așa vorbă de la un împărat care se zice creștin, și că măria sa îi mare și puternic, poate să facă ceea ce zice, dacă nu se teme nici de Dumnezeu, nici de sfinții lui ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>