Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru EROU

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 282 pentru EROU.

Gheorghe Asachi - Valea Albă

Gheorghe Asachi - Valea Albă Valea Albă de Gheorghe Asachi Taurida sau Crimeea Cetatea Chilia Valea Albă Credința și fanatismul Panahida eroilor moldoveni Moldova, deși este despărțită prin deșerturi țărmurale și prin Marea Neagră de Crimeea, totuși în vechime avea cu acea țară relațiuni politice și comerciale, încât mai nainte de a agiunge la sugetul istoriei propuse credem de folos a da despre acea peninsulă clasică oarecare noțiuni. După ce se stânse virtutea și bărbăția antică a romanilor, prin care ii subgiugaseră ceea mai mare parte a lumei cunoscute, urmă epoha cea plină de turburări și de anarhie, încât ușor au fost barbarilor, veniți de la nordul Europei și al Asiei, căutând clime mai blânde și locuri mai îndemânatice de locuit, a pune sub jug popoarele cele deznervate și ovelite, a desființa așezămintele cele politice, a stânge lumina știinților, a surpa industria și artele, ce erau productul a multor secule, și a întinde preste lumea civilizată un văl de întuneric. Din sânul acestui haus, în care popoarele petreceau mai mult o viață hoțească, răsări un nou ordin de lucruri în ...

 

Ion Luca Caragiale - Gheorghe Baronzi

... motto, Eminescu la ciudata sa poemă Strigoii — e ca un pompon pierdut de un legionar obscur în luptă și ridicat în treacăt de un erou

 

Vasile Alecsandri - Imn lui Ștefan cel Mare

... la serbarea junimii academice dată în memoria acestui domn la mănăstirea Putna, în 15/27 august 1871 La poalele Carpaților, Sub vechiul tău mormânt, Dormi, erou al românilor, O! Ștefan, erou sfânt! Ca sentinele falnice Carpații te păzesc Și de sublima-ți glorie Cu secolii șoptesc. Când tremurau popoarele Sub aprigii păgâni, Tu le-apărai cu ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Mihaida

Ion Heliade Rădulescu - Mihaida Mihaida de Ion Heliade Rădulescu Fragment epic Cântul I Cânt armele române și căpitanul mare Ce-mpinseră păgânii și liberară țara, Răzbunătoare spaimă luciră peste Istru, Peste Carpați trecură de glorie încinse Și toți românii-ntr-una uniră sub un sceptru, O acvilă, o lege, cum are ca să fie. În van o crudă soarte i-alungă ne-mpăcată, În van conspiră iadul să-i ție-n întuneric Ș-asupra lor trimite fatala dezbinare Și uneltiri străine și-mperecheri civile, Căci Domnul îi protege și-i ține peste secoli Și i-a ales să-și facă din ei tărie mare. O, muză-mbărbătată ce-n Elicon n-ai nume, Ce soarele dreptății te-ncinde și te-nspiră! Mută să fie buza profană ce te cheamă Să amăgească omul și cerul să insulte. Severă deitate, a crimelor pedeapsă, Ce vizitezi pământul să deifaci pe oameni, Să fulgeri tirania, să reîntregi popoare! Eroica ta liră acordă cu unirea, Fă să-i auz vibrarea a coardelor sonoare Întinse-n negrul sânge tiranilor purpurii. Tu dă semnalul, muză, la prima mea cântare, În sânul meu revarsă mânia ceea sacră; Aprinde-a ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița

... avan. Se ceartă între dânșii frații Români ce-s fiii unei nații coborâtoare din bărbații viteji ai marelui Traian. Căci iată, al Moldovei Tată, Ștefan, erou între eroi, slăvit de românimea toată, cu vodă Radu să se bată pornește astăzi în război, În multe bătălii călită, oștirea lui stă pregătită Și ...

 

Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman

... domeni de brumă ce soarele-aurește, Un Osian ne-ar spune c-eroi aci conjur; În tronuri de porfiruri, o fiică că iubește Un june erou mândru cu ochii de azur. Dar însă acum nu e nici bardul Tesaliei, Ce vede zbârlind munții acel imens Titan, Ce-aude umblând Scila pe ...

 

Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi)

Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi) Melancolie de Constantin Negruzzi Publicată în Almanah literar pe anul 1839 , București, 1839 O puternică plecare ce nu rabdă-mpotrivire Mă îndeamnă să cânt astăzi acea tânără simțire Ce-n singurătate numai își are locașul seu, Dar ceresc trimis în lume din sânul lui Dumnezeu. Fie ca aceste versuri ce curând vor fi uitate Să aducă alinare vrunor inimi întristate, Și resfirând pe-a lor cale niște nemernice flori, Să le-mprăștie necazul ș-ai supărărilor nori; Căci plăcerile sunt multe care vin din bucurie, Însă nu puține are și dulcea melancolie; Ș-un om simțitor alege, decât agere clătiri, Pe ale melancoliei liniștitele uimiri. Îl privești cătând să afle în al artelor locașe Nu icoane renumite, pomeniri mândre, trufașe, Ci tabloul melanholic unde-un june-amorezat Stă jălind pe străini țărmuri de iubita-i depărtat; Sau un tânăr ce suspină întru-o singurătate, Suferind pentru-a sa țară, pentru drept și libertate. Câte ori a zilei rază îl găsește încă treaz, Adâncit în reverie și cu lacrimi pe obraz! Câte ori petrece noaptea absorbit întru gândirea Unui fulger de nădejde ce-i menise fericirea, Cugetând la suvenirea unor ...

 

Constantin Stamati - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul

Constantin Stamati - Fiica lui Decebal şi Armin cântăreţul Fiica lui Decebal și Armin cântărețul de Vasili Andreievici Jukovski Traducere-adaptare de Constantin Stamati     Eroul Daciei, Decebal faimosul, avea o cetate,     Scaunul crăiei, Ce umbrea subt dânsa râu limpede foarte.     Împrejur, pe dâmburi,     Codrii s-îndesa,     Florile pe țărmuri În luciul apei viu se revărsa.     Când gonea din munte Decebal, eroul, cu câini îndrăzneți,     Pe urși, vieri și ciute, Pe domnii pădurii, pe cerbii măreți,     De-al cornului țipăt     Codrul răsuna,     De-al câinilor țâhnet Liniștea pustiei din somn se scula.     Iar când în cetate Crai și domni la benchet era-nvitați     Din țări depărtate, El cu de cerb coarne de dânsul vânați     Și arme-nvechite     A strămoșilor săi,     Ca un semn de cinste Pe pereți de-a rândul punea prin odăi.     De-a lor bărbăție Cu chef după masă Decebal rostea     Și cu sumeție Spre vechile arme ochii-ș țintea;     Zale blehuite     Cu-adânci săpături,     Paloșe zimțite, Coifuri ciocârtite de multe lovituri.     Fiica lui, Minvana, Împodobea încă palatul domnesc...     Precum neguri toamna De zori aurite munții învălesc;     Ale ei cosițe     În răscol cădea,     Ca de aur vițe, Și pe piept și spate se ...

 

Ion Luca Caragiale - Știe carte băiatu lui Papuca!...

... 91 ani, onorat de cei mari, binecuvântat de cei mici, admirat de toată lumea. Cronicarii povestesc pe larg despre isprăvile și înaltele merite ale mărinimosului erou. Din parte-ne, credem că ajunge această scurtă notiță; nu avem loc aci să-i facem biografia; destul să arătăm că sir John Falstaff este ... merită și el o mențiune mai de preț decât aceea din dicționarul băiatului. Se zice cu multă stăruință că Shakespeare numise, mai întâi pe acest erou caraghios sir John Oldcastle; dar din familia Oldcastle existau pe vremea Elisabetei urmași; aceștia au silit pe poet să schimbe numele tipului. Astfel, mentorul de ...

 

S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Ștefan Octavian Iosif

S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Ştefan Octavian Iosif Ștefan Octavian Iosif ()  n. 11 septembrie 1875 , Brașov  d. 22 iunie 1913 , București  Poet și traducător român    Biografie în limba română    Citate în limba română    Multimedia la Commons Cuprins 1 Poezii 1.1 Versuri (1897) 1.2 Patriarhale (1901) 1.3 Sonete (1901 - 1902) 1.4 Cântece și balade (1901 - 1902) 1.5 Poezii (1902) 1.6 Credințe (1905) 2 Traduceri 3 În colaborare cu Dimitrie Anghel 4 Legături externe Poezii Versuri (1897) Vesele semnale Lumea lor! April Goana Surorile Sărbătoare Aceleiași Patriarhale (1901) Bunica Revedere Furtuna Cobzarul Adio Haiducul Artiști Sonete (1901 - 1902) Cătră tinerii poeți Reînviere Adio În treacăt De sărbători Cronicarii Boierii Răzmirița Lăutarul Haiducul Secerișul Farniente În parc În atelier De urît Un cîntec Poezia Toamnă (Te uită, frunza pică irosită) Cântece și balade (1901 - 1902) Cântece Singurel ca un haiduc... Nu mai sun pe luncă flori... Boii stau în jug supuși... Dragă codrule, te las... Stau la Bălgrad trei fârtați... Frumoasa Irină Cântec de primăvară (Înfloresc grădinile) Novăceștii Mi-e dor Eroul de la Königgrätz Ruptură Pintea De cântece Parisu-i plin... Steaua Ielele La cules Visează codrul Apa morților Poezii (1902) Veselie ...

 

Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul

Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal şi Armin cântăreţul Fiica lui Decebal și Armin cântărețul de Vasili Andreievici Jukovski Traducere-adaptare de Constantin Stamati     Eroul Daciei, Decebal faimosul, avea o cetate,     Scaunul crăiei, Ce umbrea subt dânsa râu limpede foarte.     Împrejur, pe dâmburi,     Codrii s-îndesa,     Florile pe țărmuri În luciul apei viu se revărsa.     Când gonea din munte Decebal, eroul, cu câini îndrăzneți,     Pe urși, vieri și ciute, Pe domnii pădurii, pe cerbii măreți,     De-al cornului țipăt     Codrul răsuna,     De-al câinilor țâhnet Liniștea pustiei din somn se scula.     Iar când în cetate Crai și domni la benchet era-nvitați     Din țări depărtate, El cu de cerb coarne de dânsul vânați     Și arme-nvechite     A strămoșilor săi,     Ca un semn de cinste Pe pereți de-a rândul punea prin odăi.     De-a lor bărbăție Cu chef după masă Decebal rostea     Și cu sumeție Spre vechile arme ochii-ș țintea;     Zale blehuite     Cu-adânci săpături,     Paloșe zimțite, Coifuri ciocârtite de multe lovituri.     Fiica lui, Minvana, Împodobea încă palatul domnesc...     Precum neguri toamna De zori aurite munții învălesc;     Ale ei cosițe     În răscol cădea,     Ca de aur vițe, Și pe piept și spate ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>