Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LEGĂNA
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 284 pentru LEGĂNA.
Ștefan Octavian Iosif - Liniște (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Linişte (Iosif) Liniște de Ștefan Octavian Iosif Fantastic joacă rândunici zglobii În cerul plin de umbră și lumină, Și-i liniște adâncă în grădină, Sub piersicii cu flori trandafirii... Cu brațele sub cap, ce bine mi-i Cum stau așa, în liniștea divină: Pământu-i cald și cheamă la hodină, Întocmai ca o mamă pe copii... Pământ, bătrână gazdă primitoare A tuturor trudiților din lume, Ce bun ești tu în zilele cu soare! Tu-i hodinești, i-adormi, îi legeni lin La sânul tău, și nu-i întrebi de nume, Nici unde merg, și nici de unde
Ștefan Octavian Iosif - Lui Grigorescu
Ştefan Octavian Iosif - Lui Grigorescu Lui Grigorescu de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Se leagănă în pas agale Un mândru car purtat de boi: Te duc pe ne-nturnata cale Și-s albi ca neaua amândoi. Iar carul tău, cât e de mare, E-acoperit de-un lăvicer Și munții-nalți privesc din zare Și drumul parcă urcă-n cer Pe unde treci un vânt dă viață Și-mbină felurimi de flori, Precum ți se schimba la față Paleta-n sute de culori. Uimit de farmec o clipită De sus, păstorul legendar Își lasă turma risipită Privind cum trece mândrul car Și-acum, când carul se oprește Și plâng talăngile-n ecou, Natura parcă retrăiește Cel de pe urmă-al tău
Ștefan Octavian Iosif - Nucul (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Nucul (Iosif) Nucul de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Același loc iubit umbrești Și-un colț de cer întreg cuprinzi, Nuc falnic, strajă din povești, Dasupra casei părintești Aceleași crăngi întinzi... De veacuri fruntea nu ți-o temi, Ții piept cînd vin furtuni năval — O, de-ai putea să mai rechemi La poala ta și-acele vremi De trai patriarhal ! Acel șirag de mîndre veri De cari mi-aduc aminte-abea, Asemeni unor dragi păreri Ce-au legănat în mîngăieri Copilăria mea... O, de-ai putea să mai aduni Alaiul de copii vioi Ce-n horă se-nvîrteau nebuni Și toamna făureau cununi Din veștedele-ți foi ! Dar unde-s brudnicii [1] copii Și unde-s rîsetele lor ?... Potecile-au rămas pustii Și-i năpădit de bălării Pustiul din pridvor... De mult s-au risipit și-acei Bătrîni ce-n umbră ți-au stătut La sfaturi cu părinții mei, Și frunza ce-o călcară ei Țărînă s-a făcut ! Străjer măreț, mai ți-amintești ?... Tu singur, încă neînfrînt, De-amar de ani adăpostești Ruina casei părintești Pe care azi o
Ștefan Octavian Iosif - Paiangul
Ştefan Octavian Iosif - Paiangul Paiangul de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Cercam tihnit o nouă poezie, Ca să-mi continuu ciclul de la țară, Când fantomatic prinde să transpară Pe manuscris o umbră viorie. Privesc mirat și văd din bagdadie Cum un paiang, torcând un fir, coboară Asemenea unui saltimbanc pe sfoară, Treptat mărindu-și pata pe hârtie. Ce cauți tu, o, negru musafir, Ori te-a atras al lirei mele cântec? – Dar el se leagănă pe albul fir: „M-am coborât să-mi văd și eu de pântec, Căci eu, la masă, nu consum idei – Eu fac, nu scriu ca tine,
Ștefan Octavian Iosif - Planuri de prisos
Ştefan Octavian Iosif - Planuri de prisos Planuri de prisos de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Adevărul ilustrat , 23 decembrie 1896 Toată calea către casă Într-un gînd am petrecut-o: Ce s-aduc eu mamei scumpe? Ce de mult n-am mai vazut-o? Cînd cu drag ea va deschide Brațele, eu ce să-i zic? Ce ales cuvînt acelei Ce mă legănase mic? Și-mi veniră sumedenii De gîndiri frumoase-n minte ! Vremea parcă se oprise... Carul doar fugea-nainte... Și-am intrat în casa mică... Și-mi zbură în brațe mama: Mut... îi atîrnam de buze... Cum de vreji atîrnă
Ștefan Octavian Iosif - Reînviere
Ştefan Octavian Iosif - Reînviere Reînviere de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție I Plutesc în aer glasuri fermecate, Vestindu-mi pretutindeni primăvara ! Văzduhul scînteiază sub povara Mărgăritarelor din cer picate... Fugiți departe, griji întunecate ! Vreau să trăiesc din zori și pînă seara, Și vreau să cînt ! Vreau să mă-mbăt de para Eternă a iubirii nesecate. Ca ciocîrlia ce-n văzduh s-avîntă, Și-acolo-n cer se leagănă și cîntă Pîn' ce-amețește iar, căzînd pe lanuri ; Așa,-n pornirea sfintelor elanuri Se-nalță sufletu-mi spre tine, Soare ! Și cade iar din slăvi amețitoare... II Iubesc, și-mi pare că-i întîia oară ! Un tainic dor de viață mă îmbie. Simt inima bătîndu-mi tot mai vie Atunci cînd eu credeam că vrea să moară. Uimit, dezgrop din suflet o comoară Ce-ar fi pierit cu mine-n veșnicie ; Natura-ntreagă astăzi reînvie, Mai falnică decît odinioară... Veghează în noi porniri de viață nouă Și nici nu știm cum izbucnesc deodată Din depărtate-ascunse-adînci izvoare... De-acum pot chiar să mor... Nu-mi fuse oare Cea mai înaltă fericire dată ?... Puteri dumnezeiești, osana
Ștefan Octavian Iosif - Thogrul și străjerul
Ştefan Octavian Iosif - Thogrul şi străjerul Thogrul și străjerul de Saadi , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Albina , an. VIII, nr. 4, 24 octombrie 1904. Thogru = un principe al turcilor ( n.a ) Odată, cînd, pe-o noapte furtunoasă, Thogrul trecea pe lîng-un biet străjer Și la văzut în bunda-i zdrențeroasă Cum zgribura, învinețit de ger, Îi zise, căci era milos din fire : — Am să-ți trimit pe loc o haină groasă. Zicînd așa, cu inima-mpăcată Intră-n palatu-i plin de strălucire : Acolo însă-i răsări în prag Soția lui, făptură minunată, Care-l primi zîmbind cu-atîta drag, Încît uită făgăduiala dată Precum uită și pe străjer și gerul. Dar ia aminte tu ce-a zis străjerul : A zis : — O, rege, tu m-ai dat uitării, Căci ai dormit în raiul desfătării, Ai dus-o noaptea într-un vis plăcut, Ce-ți pasă noaptea mea cum a trecut ! Ce-i pasă caravanei care scapă De-aceia ce-n nisip își află groapă ! Un blînd noroc te leagănă în somn, Ai călăuză bună și ești domn, Nu te oprește dealul, ...
Ștefan Octavian Iosif - Un imn francez lui Eminescu
Ştefan Octavian Iosif - Un imn francez lui Eminescu Cunosc povestea tristă și scurtă-a vieții tale Și scârba ta născută din vanele plăceri, Și lumea ta de visuri, dorințe și dureri... Năluca urmărită de tine-n veci pe cale. Și am citit o parte din opera-ți măiastră; Sub biciul suferinței umane te zăresc Trist, implorând în graiul tău dulce românesc Pe amor, pe tiranul divin din lumea noastră. Dar mai presus citit-am poemul tău romantic, Bogat în idealuri și falnice avânturi Ce-o să-ți rodească neamul, vrăjit de-acele cânturi, În care se trezește al Romei geniu antic. Și mi-am adus aminte atunci că-n voi renaște Același sânge nobil al rasei vechi latine, Și-n ciuda depărtării, m-apropie de tine, Și m-a cuprins mândria că te-am putut cunoaște! De-atunci și munca-ți sfântă cu dragoste-o aleg. Ci, de n-am fi vlăstare aceleiași tulpine, Te-aș fi-nțeles eu totuși, citindu-te pe tine: Poeții mari sunt domnii pământului întreg! Așa toți cei ce-odată simțit-au cu putere Delirul deznădejdii, cel plin de-amar și jale Vor plânge la accentul sublim al lirei tale, ...
Alecu Donici - Frunzele și rădăcina
Alecu Donici - Frunzele şi rădăcina Frunzele și rădăcina de Alecu Donici Într-o zi de vară, lină, călduroasă, Răspândind în vale umbră răcoroasă, Frunzele pe arbor vesel dănțuiau Și cu zefirașii astfel se șopteau: — Dulce e viața frunzelor, când ele, De rouă lucinde, mândre, tinerele, Lumea înverzesc Și o răcoresc. Călătorul pacinic, obosit de cale, Oricând se arată în a noastră vale, Sub arbor el stă Repaos de-și dă. Mândre fetișoare locul vin să prindă, Vrând la umbra noastră hora să întindă; Și cel păstoraș Le cântă de jale-n al său fluieraș. Iar de primăvară, chiar privighetoarea, Cântăreața văii, cea fermecătoare, În desimea noastră mult s-a răsfățat Și ne-a tot cântat. Apoi când românul doina hăulește, El pe frunză verde întâi o numește; Înșiși zefirașii, voi ne legănați Și ne dezmierdați. — Dar spre neuitare, Nu se cade oare — Frunzelor le zise un glas din pământ -- Despre rădăcină vreun bun cuvânt? — Cine-i rădăcina? Și cum de cutează Cu noi să se certe, când nici se-nsemnează? Frunzele pe arbor zise vâjâind, De ciudă plesnind. — Rădăcina face arborul să crească Și peste tot anul frunză ...
Alecu Russo - Stânca Corbului Stânca Corbului de Alecu Russo Legendă culeasă de la Bicaz Vizitând valea Bicazului, care dă în valea Bistriței, caii noștri se înșirau pe cărări înguste și pietroase, conduși fiind de un călăuz muntean. Acesta era tipul românului din Carpați, tânăr, vesel, sprinten, dibaci, lipsit de învățătură, însă înzestrat cu bunul simț al strămoșilor noștri. El își purta calul în joc și ne povestea în graiul său poetic viața lui de copil al munților, vânătorile sale la urși și chiar îndrăgirile inimii lui, spunându-ne totodată numele piscurilor și admirând ca noi mărețele așezături stâncoase, care ne înconjurau ca un amfiteatru uriaș. Strâmtoarea în care curge pârâul Bicazului este una din cele mai frumoase din Carpați; natura pare că a voit a aduna la un loc tot ce a putut crea mai grațios, mai pitoresc și mai grozav. Tablou magic și demn de penelul lui Salvator Rosa . Soarele asfințind într-un ocean de lumină înfocată; câțiva plăieși trecând printre copaci; câțiva vulturi, zburând roată împrejurul vârfului Ceahlăului, și jos, lângă o naltă stâncă, caii noștri adăpându-se în apa limpede a Bicazului! — Priviți — ne zice călăuzul ...
Alexandru Macedonski - Corabia
Alexandru Macedonski - Corabia Corabia de Alexandru Macedonski La țărm, corabia oprită E ninsă de zăpada lunii Și marea tace odihnită, De biciuirile furtunii. Catarg și pânze argintate Abia ușor sunt legănate... Magia nopții este sfântă... Verzuiele unde dormitează. Novicii râd... — Cârmaciul oftează, Matrozii melancolic cântă. Orașul întreg scânteiază Cu felinarele aprinse... Muzicile vesel vibrează, Curse priveghează-ntinse. Novicii în port se coboară, Spre râs și petrecere zboară; Răscoala etății-i frământă... Safire pe ceruri lăcrămează. Din cap mișcând, cârmaciul oftează, Matrozii melancolic