Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MI��CARE

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 563 pentru MI��CARE.

Nicolae Gane - Sfântul Andrei

... Gane Făceți cruci mântuitoare, Căci e noaptea-ngrozitoare, Noaptea Sfântului Andrei. (Alecsandri) Într-una din zile îmi luai pușca din cui, pușca cea cu noroc, mi-o grijii bine, îmi așezai cele trebuitoare la torbă, apoi zisei să-mi puie șargul la sanie. Deși cam înserase, însă pănă la moșia vecinului meu Neagu, unde se pregătea o vânătoare de cerbi, era numai o fugă ... mare de peteală la piept și se uita cu îndrăzneală în ochii ei. De unde a ieșit acest tânăr nalt și uscăcios pe care niciodată nu l-am văzut?... Și cum de s-a făcut această nuntă cu așa taină și așa grabă? Eu care credeam că am tot timpul să mă codesc?... Lucrul îmi părea neînțeles, dar era adevărat. Bătrânul Neagu cu zâmbetul pe buze mă întâmpină, zicându-mi ... fără milă, care căutau să găsească în brazdele feței mele urmele crimei, și în această mulțime adunată ca la sărbătoare, recunoscui mulți bărbați, multe domnișoare care cu câtva timp mai înainte mi-ar fi întins cu bucurie o mână prietenească. Ce era schimbat în mine?... Nimic; numai sticla prin ...

 

Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar

... aceea zi veni-va Și cu tâlharii pedepsiți Feciorul Tău iubit muri-va, Ca toți să fie izbăviți. M-a blestema atunci mulțime, Mi-a pune-n cap de spini cunună, Pe când într-a cerului lărgime Va plânge-nsângerata lună, Batjocuri grele mi-or aduce, Spurcând cu ele jertfa sfântă Aceia căror de pe cruce Le-ai da blagoslovire blândă, Și cu un râs răutăcios S-or îndârji ... la Tine. Eu m-am rugat pentru vrăjmași Și le-am adus cu Sine pace, Dar a Sionului oraș Dureri și chinuri Mie-mi face. Pe morți eu din morminte-am scos, Vestind că moartea îi călcată, Și lumea oarbă pe Hristos Îl trage-acum la judecată. Părinte! Treacă ... auzi, Norodul tău îl mântuiește, La chinuire mă-ntărește, În fața celor orbi și muți, Ș-atunci cu dragoste la moarte Jertfi-voi inima ce-mi arde!" Au zis — și mâinile în sus Întins-a Domnul Iisus. Și s-a făcut tot rugăciune... Și foc în ...

 

Ivan Nikitin - Rugăciune pentru pahar

... aceea zi veni-va Și cu tâlharii pedepsiți Feciorul Tău iubit muri-va, Ca toți să fie izbăviți. M-a blestema atunci mulțime, Mi-a pune-n cap de spini cunună, Pe când într-a cerului lărgime Va plânge-nsângerata lună, Batjocuri grele mi-or aduce, Spurcând cu ele jertfa sfântă Aceia căror de pe cruce Le-ai da blagoslovire blândă, Și cu un râs răutăcios S-or îndârji ... la Tine. Eu m-am rugat pentru vrăjmași Și le-am adus cu Sine pace, Dar a Sionului oraș Dureri și chinuri Mie-mi face. Pe morți eu din morminte-am scos, Vestind că moartea îi călcată, Și lumea oarbă pe Hristos Îl trage-acum la judecată. Părinte! Treacă ... auzi, Norodul tău îl mântuiește, La chinuire mă-ntărește, În fața celor orbi și muți, Ș-atunci cu dragoste la moarte Jertfi-voi inima ce-mi arde!" Au zis — și mâinile în sus Întins-a Domnul Iisus. Și s-a făcut tot rugăciune... Și foc în ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Elegie (Bolintineanu)

... Dimitrie Bolintineanu - Elegie (Bolintineanu) Elegie de Dimitrie Bolintineanu De lacrimi înfocate, vai! genele-mi sunt pline Și mâna-mi acum rece pe harpă a-nghețat; Străină mi-este lumea d-acuma pentru mine, Căci ce-am iubit în viață ca visul a-ncetat. Aveam un frate tânăr a căruia ... În dimineața vieții a încetat cântând. Tot ce-am iubit în lume a încetat din viață, Și iarba primăverii sub pașii-mi s-a uscat; Al vieții mele soare s-a stins colo în ceață Și anii mei de tineri în dor s ...

 

Emil Gârleanu - Patima

... că niciodată n-o să pun mâna pe ele. — Pe mine, urmă el, m-a îndepărtat de ele o amintire tristă, pe care o să ți-o spun. Căpitanul începu să se plimbe prin odaie, între fereastră și sobă, apoi, cu glasul lui răsunător, care se revărsa uneori în gâlgâiri puternice, ca și cum ar fi comandat, începu să povestească: ...Poate să fi avut vreo cincisprezece ani când am început ... nu-mi aduc aminte, numele de familie îmi scapă. Zid în zid cu noi, deci în preajma cuconului Gavrilaș Corbu, stătea un alt boier, pe care târgul îl poreclise, pentru averea risipită în tinerețe, Mână-Spartă. La dreptul, această poreclă se cuvenea amândorura. Și unul și altul vânturaseră miile de galbeni ... copiii, vara, colbul de pe drum. Și această lepădare de bani avea de pricină o patimă, dar o patimă, dragul meu, care cotropește ca focul, care se revarsă ca apa când se prăbușește în înec. Acești doi oameni pierduseră tot, tot, înțelegi tu? Nu le rămăsese decât banul pentru hrana zilnică ... ajute, aplecară tabloul și-l duseră dincolo... Din ziua aceea n-au mai jucat. Supărarea, nopțile nedormite, poate o răceală căpătată în ziua ploioasă în ...

 

Iancu Văcărescu - Bineînțeleșii

... Dar nu-s astfel ale mele. Zeu, Dumnezeu, le beau pline, Și eu cîte beau ? puține ! Nu le număr să țiu minte ! Că opt abia-mi ud un dinte; Și mi-au spus mulți că e-a minții, Des așa tot să-mi

 

Dimitrie Anghel - Privind o stea terestră

... fost, nu vreau să mai știu ce valuri au trecut peste mine, nu simt decît înfățișarea firului de nisip și a cimentului întîmplător care m-a făcut un tot. Iubesc dar albia peste care curge vremea, iubesc patul unde m-am aciuiat, iubesc firul de nisip care m-a legat pe vecie cu celelalte tovarășe... Aceste sunt gîndurile ce-mi vin învîrtind sfera terestră. Ghemuitul și micul contur pe care îl scrie țara mea față de imensitatea marilor continente mi-e scump, pentru că aici m-am născut; mi-e scump pentru că am uitat pe unde m-au purtat valurile ; mi-e scump pentru că nicăiri nu m-aș recunoaște, pe unde m-aș putea întoarce; mi-e scump pentru că amintirea altor vremuri a murit în mine... Deasupra mea, cel ce mișcă nesfîrșitele infinituri de globuri, precum mișc eu ... culori, căreia îi dă necurmat asalt nemărginitul apelor albastre, oare nu cată el ironic la mine văzîndu-mă privind cu nespusă duioșie dunga neagră pe care un geograf iscusit a conturat-o împrejurul țării mele ? Ce- ...

 

Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi

... lin se pierd în neagra noapte, Cum se pierd în depărtare, năbușite, tainici șoapte, Prinsă-n două mari inele de argint, o fină plasă, Peste care stau întinse draperii lungi de mătasă, Poartă, legănând pe brațu-i, ca pe-un val tremurător, Corp de tânără femeie, plin de grații, alb, ușor ... el să stăpânească un necunoscut fior... Sânul însă n-o ascultă, alba-i față i s-aprinde Și oftând, mai fără voie, zice: “Ah, mi-e dor!... mi-e dor...â€� III După capul Kalogria, pe o coastă,-ntre lagune, Doarme dusă Missolonghi la al mării glas ușor, Iar legenda ei măreață veacul ... i cum bate, sufletul cum îi tresare; Iar în fund pierdut de lume, el aude-ncetișor Un glas tainic ce-i șoptește: “Vino... ah, mi-e dor, mi-e dor...â€� Un pas, înc-un pas... și iată-l! Iată cleftul la intrare Pironit de gelozie, rămas mut de întristare... El privește la ... dânsul tremurând mâna-și întinde: — Vin, îi zice cu privirea, Kalavryta e a ta. Vino, vis trimis de noapte și de buza-mi ...

 

Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare

... în neastîmpăr, schimbînd după plac orizontul cu o bătaie de aripă, nu m-au făcut să cred niciodată că au melancoliile lor, și singurul, poate, care-mi da de bănuit în această republică, al cărei președinte eram de drept, era numai păunul văduv, care, neavînd cui să-și arate strălucirile și podoabele, tînjea și protesta în graiul lui strident de cîte ori avea prilejul să-și arate vrerile. Soarele ... pentru a putea fi amețit, nu are, precum nici pe picioare nu se sprijină. Visa cu beatitudine și cu dispreț la gintea aceasta pe care apa o adusese la starea aceea de decepționism în care se găsea. Divinul alcool din el îi dădea toate visurile, soarele ce nu mai lucea pentru nimeni el îl avea lichefiat în sînul lui și ... după soare în ziua ceea ploioasă. Ceva nou se petrecea, în sfîrșit; o fîntînă abundentă de veselie curgea dezrobită de un rît, un elixir, în care soarele își lichefiase puterea robită în cercuri și doage de fier, izvora cu dărnicie, ca la o nuntă mare a cine știe cărui ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Decadență

... a indivizilor, când nu se poate vorbi decât în bătae de joc. Și acești domni oratori pretind să mă convingă cu metoda d-lor rece, care n'are alt merit decât logica și înțelesul. Dar eu sunt copilul școalei clasice a opoziției liberale! mie nu-mi trebue logică, nu-mi trebue înțeles! Pentru astea merg eu la o întrunire publică a opoziției? Eu caut emoțiune, excitațiune, iritațiune! Mi-aduc aminte de bravura, de avântul impetuos și mai ales de sintaxa îndrăzneață a neuitaților mei oratori clasici: Ť Fraaților! Ciocoii domnesc, în ... dar să vă spui eu, fraților, cum domnesc! domnesc prin mișelie, prin infamie, prin crimă, prin reacțiune, lucruri care fac onoare poporului că e contra, care în orice ocazii s'a pronunțat și nu permite, mai ales când sângele acestui popor, vărsat cu cruzime și fără nicio necesitate, când ... fratele lui, să sar din loc. El n'are voie să spună nimic dela tribună; dar trebue să mă'nfierbinte; să mă asude; să nu-mi dea pas să mai judec; să mă aiurească; să mă clatine fără a mă lăsa să răsuflu; să-

 

Ion Heliade Rădulescu - Prolog la serbarea numelui preaînălțatului nostru domn Alexandru D. Ghica 18

... întrebuințat bine a lor putere, pe cât am binecuvântat a lor dragoste părintească și închinare pentru binele supușilor lor, pe atât mi-au fost de scumpe și noroadele care, supuse legilor, au știut a prețui dorul și ostenelile oblăduitorilor lor, a-i iubi și a-și încredința în ... a-ndumnezeit E preț al vredniciei, ea nu e moștenită; Ferice de acela ce eu am vrednicit! La voi eu viu acuma, și lira-mi se-ncordează Să cânt vitejii voștri și lumii să-i vestesc; A lor sfântă țărână la glasu-mi înviază, Și faptele lor toate p-urmași însuflețesc. Târgoviștea e templu l-a mea călătorie Și p-ale ei ruine în pace mă ... câmpie Și biruințe-atâtea în fața mea le văz. În tainica-mi privire, în dulcea mea visare Eu și asupra voastră deșteaptă priveghez, Și citera-mi preludă o altfel de cântare, Șoptind faptele voastre ce eu le cercetez. Prințul ce aveți astăzi e de al vostru sânge, Sub el uniți la ... o la ușă de-mpărați; Când îns-ale lor fapte pe ea o-nsuflețiră, Din veac până la altul în veci au fost cântați. Dar ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>