Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MIRAT

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 436 pentru MIRAT.

Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)

Mihai Eminescu - Călin (file din poveste) Călin (File din poveste) de Mihai Eminescu Cuprins 1 Motto: Gazel 2 I 3 II 4 III 5 IV 6 V 7 VI 8 VII 9 VIII Motto: Gazel Toamna frunzele-mi colindă, Sun-un grier sub o grindă, Vântul jalnic bate-n geamuri Cu o mână tremurândă, Iară tu la gura sobei Stai ca somnul să te prindă. Ce tresari din vis deodată? Tu auzi pășind în tindă - E iubitul care vine De mijloc să te cuprindă Și în fața ta frumoasă O să ție o oglindă, Să te vezi pe tine însăți Visătoare, surâzândă. I Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic, Rumenind străvechii codri și castelul singuratic Ș-ale râurilor ape, ce sclipesc fugind în ropot - De departe-n văi coboară tânguiosul glas de clopot; Pe deasupra de prăpăstii sunt zidiri de cetățuie, Acățat de pietre sure un voinic cu greu le suie; Așezând genunchiu și mână când pe-un colț, când pe alt colț, Au ajuns să rupă gratii ruginite-a unei bolți Și pe-a degetelor vârfuri în ietacul tăinuit Intră - unde zidul negru într-un arc a-ncremenit. ...

 

Mihai Eminescu - Moartea lui Ioan Vestimie

... unui salon deșert, într-alt loc pe zidurile lungi și albe a unei curți de biserică, curat o frumusețe de lună. El se mira și de această lumină nepomenit de dulce, dar și de ușurința cu care îmbla el, până ce în sfârșit ajunse acasă și se culcă. Se ... Ioan nu știa de ce, dar purtarea aceasta era atît [de] supărătoare pentru el încât se sculă și ieși tăcând din casă. Ceea ce-l mira era însă că se culcase dezbrăcat și se trezise îmbrăcat în hainele lui cele mai bune, negre. Astfel ieși pe uliță. Căzuse cea dendâi ninsoare ... dată; el doarme acuma și visează la mine și sufletul lui mă atrage, mă atrage ca un magnet... Ciudat era că Ioan nu se prea mira de întâmplările lui. Mai întâi avea sentimentul că-și pierduse în parte memoria, apoi sentimentul că cu ușurință poate intra oriunde voiește, poate face tot ...

 

Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)

Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane) Hatmanul Baltag [1] de Nicolae Gane În vremea de demult pe când cucoanele se numeau jupânese, iar boierii mergeau la Divan cu călămările în brâu, trăia în țara de jos a Moldovei un tânăr boier de starea întâi, cu numele Baltag. El avea toate drepturile pentru a se numi boier. Avea carte scrisă pe pergament cu iscălitură și pecete domnească, locuia pe malul Trotușului, într-o casă mare cât o cetate, încunjurată de ziduri groase, și avea o moșie care se întindea de jur-împrejur așa de departe, că nu-i mai știa hotarăle. Se zice că în timpul lui Ciubăr Vodă un străbun al său ar fi tăiat într-o bătălie atâția turci cu un baltag de argint, încât Ciubăr Vodă, drept răsplată, îi dădu numele de Baltag, înaintându-l la rangul de hatman cu dreptul de a purta acest titlu din neam în neam, har de care nu se bucurau nici unul din ceilalți boieri și slugi credincioase a domniei lui. În acelaș timp Ciubăr Vodă, care era un domn cu dare de mână, îi dărui tot pământul ce el, hatmanul, putu să vază ...

 

Petre Ispirescu - Zâna zânelor

Petre Ispirescu - Zâna zânelor Zâna zânelor de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat mare și puternic, și el avea trei feciori. Făcându-se mari, împăratul se gândi fel și chipuri cum să facă să-și însoare copiii ca să fie fericiți. Într­o noapte, nu știu ce visă împăratul, că a doua zi, de mânecate, își chemă copiii și se urcă cu dânșii în pălimarul unui turn ce avea în grădină. Porunci să-și ia fiecare arcul și câte o săgeată. - Trageți, copii, cu arcul, le zise împăratul, și unde va cădea săgeata fiecăruia, acolo îi va fi norocul. Copiii se supuseră fără a cârti câtuși de puțin, căci ei erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. Traseră, deci, și săgeata celui mai mare din fii se înfipse în casa unui împărat vecin; a celui de al doilea se înfipse în casa unui boier mare d-ai împăratului; iară săgeata celui mai mic se urcă în naltul cerului. Li se strâmbaseră gâturile uitându-se după dânsa, și p-aci, p-aci, era să o piarză din ochi. Când, o văzură coborându- ...

 

Nicolae Filimon - Rașela și Ristori

... din frumoasa peninsulă a Italiei; această creatură se chema Ristori și aducea cu sine pe Francesca da Rimini , de Silvio Pellico, și pe Mira de Alfieri. Cine este Ristori? De unde vine? Ce voiește? Ea este muza Melpomena! Vine din patria lui Dante, din razele solare ale lui Tasso ... înfășură dar într-o mantilă, își acoperi fața și se ascunse într-o lojă, astfel încît să nu fie văzută de nimeni. Și văzu pe Mira , jucată de Ristori. Dar cînd văzu pe Ristori în toată sublimitatea și maiestatea sa, atunci o coprinse spiritul cel rău al invidiii, iar sentimentul egoismului ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Cavalerul

Ştefan Octavian Iosif - Cavalerul Lui D. Anghel A fost odinioară un cavaler tăcut, Cu ochii melancolici, obrajii de zăpadă. Tărăgănat și șubred, pustiu și abătut, El hoinărea pe uliți, dat visurilor pradă. Era așa de țeapăn, stângaci, dus în extaz! La geamuri flori și fete râdeau de el cu haz, Când, șovăind în umblet, se poticnea, sărmanul! Ades, pierdut în umbră, stătea-ntr-un colțișor, Fugind de ochii lumii, în casa-i solitară. Și brațele-amândouă el le-ntindea cu dor, Ci nu scotea o șoaptă în liniștea de seară. La miezul nopții însă creștea un freamăt lin Și-un cântec sau descântec bizar, ca din senin, Și cineva la ușă ușor de tot îi bate... Iubita-i intră, — iat-o alunecând ușor Într-un veșmânt de spumă de valuri zgomotoase, Aprinsă și-nflorită ca un aprins bujor; Strălucitor e vălu-i ușor ca de mătase. Blond chipul ei răsare din buclele-aurii, Surâd albaștri ochii scânteietori de vii — În brațe unul altui se lasă ei să cadă... În brațe unul pe-altul ei dornic se cuprind; Stângaciul de-adineauri nici nu se mai cunoaște; Re-nvie visătorul; obrajii reci s-aprind; Din ce în ...

 

Ștefan Octavian Iosif - De urît

Ştefan Octavian Iosif - De urît De urît de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Aici sunt flori. S-or veșteji și-aceste, Cum alte multe-n șir se veștejiră... Aceasta-i scrisa florilor : resfiră Miresme dulci, și mor fără de veste. Voi mă-ntrebați — și vorba nu mă miră — Mănunchiul mîndru pentru cine este ? Iubesc o Viorică din poveste, Și ei îi cumpăr flori și-i zic din liră. Visez, în ceasuri de melancolie, Că vine-ncet, ș-așază lîngă mine, Șoptindu-mi basme, cîntece, secrete... Știu bine eu că e o nebunie, Și tot aștept, și dînsa nu mai vine... Mi-alung urîtul făurind

 

Ștefan Octavian Iosif - E mult de-atunci...

Ştefan Octavian Iosif - E mult de-atunci... E mult de-atunci... de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție E mult de-atunci... e mult, nepoate, Și ca prin vis le văd pe toate... Hei ! să te miri, să te cutremuri De cîte-au fost nainte vremuri...   Și-i mult, e mult de-atunci, nepoate ! Intrase sabie în țară... Zaveră... ciumă... jaf și pară ! S-au prăpădit ai mei cu toții, Și tot ce-aveam prădară hoții   Și turcul stăpînea în țară... Cum am scăpat și eu cu zile Nici aș putea să-ți spun, copile... Pesemne pronia cerească, Voind ca să mă pedepsească,   Mi-a dăruit pedeapsa-n zile... Că, uite, vremurile-acele De-au fost amarnice și grele, Dar inimi drepte, credincioase, Vin bun și cîntece frumoase   Erau pe vremurile-acele... Azi cat nedumerit, nepoate : Cum toate se schimbară, toate ! Din cîntece azi n-ai ce-alege, Nici vinul nu e vin în lege,   Nici inimi nu mai sunt,

 

Ștefan Octavian Iosif - Gruia

Ştefan Octavian Iosif - Gruia Gruia — Baladă din popor— de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Jos, sub nucul uriaș, Gruia adormise — Doarme ca un copilaș Legănat de vise. Paloșu-i atîrnă-n cui, Aninat de-o cracă ; Murgul paște-n voia lui, De urît să-i treacă. „Scoală, Gruio, drag copil, Scoală, Gruio dragă ! Au nu vezi cum vin tiptil Turcii și te leagă ? Turcii vin ș-aduc cu ei Funii de mătase, Funii răsucite-n trei Și-mpletite-n șase...â€� Bate vîntul cătinel, Pletele-i mîngîie — Turcii se-ngrozesc de el, Strîng de căpătîie. Bate vîntul mai avan, Pletele-i zburlește ; Turcii plîng: „Aman ! Aman !â€� Gruia se trezește. — Măi, dar greu ce-am fost dormit Zice și se miră. Ori păiangeni au venit Și mă înveliră ? Ia să mișc puțin din mîni, Poate m-oi desface — Alelei, pui de păgîni, Nu veniți încoace ?... Sar frînghiile în trei Și plesnesc în șase, Turcii fug ca vai de ei, Fug cu moartea-n oase. Saltă Gruia și — hai-hui ! — Sus pe cal s-aruncă, Clocotă pe urma lui Șapte văi și-o luncă. Tropotă copitele, Pulberea o scurmă ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Isus

Ştefan Octavian Iosif - Isus Isus de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Veghează-n colț a candelei lumină, Învăluind icoana-n raze pale : Isus, copil, la sînul maicei sale ; Păstori se miră, magi i se închină. Un zîmbet liniștit, blînd, fără vină, Și totuși nu știu ce ascunsă jale, Ce presimțiri de chinuri ideale Umbresc în taină fața lui divină. Știai de-atunci, Isuse, tu c-odată, Iubind prea mult pe oameni, drept răsplată, Vei îndura batjocura și-amarul, Și-ncununat cu spini, urcînd Calvarul Pe umăr crucea singuri ți-o vei duce Și vei muri, strigînd la cer, pe

 

Ștefan Octavian Iosif - Nu este-așa%3F

Ştefan Octavian Iosif - Nu este-aşa%3F Nu este-așa? de Paul Verlaine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Nu este-așa că-n ciuda acelor proști și răi Ce vor privi cu pizmă a noastră bucurie, Vom fi arare mîndri și buni în veci cu ei? Nu este-așa că-n tihnă și plini de voioșie Vom merge calea dreaptă ce steaua ne-o arată, Nepăsători de cine ne vede ori ne știe? Răznite ca-ntr-o neagră pădure fermecată, A noastre două inimi cînta-vor în iubire, Cum cîntă noaptea două privighetori deodată. Iar lumea, de-o fi bună cu noi, ori cu-ndîrjire, Puțin o să ne pese. De-ar fi să ne sfîșie, Nici dragoste, nici ură, nimic n-o să ne mire. Legați de cea mai scumpă și trainică frăție, Ca într-o za vrăjită noi vom păși-n lumină, Iar teamă de nimica atunci n-o să ne

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>