Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TE��MENI
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 140 pentru TE��MENI.
Antim Ivireanul - Luna lui iunie, 29 de zile. Cazanie la sfinții apostoli Petru și Pavel
... au descoperit vicleșugul cel ascuns al inimii sale, pentru care lucru în față l-au înfruntat zicând: Că întru amărăciunea fierii și întru legătura nedreptății te văz că ești; pocăiaște-te, drept acĂ©ia, de răutatea aceasta și te roagă lui Dumnezeu, ca doară ți s-ar erta ție cugetul inimii tale. S-au aflat întinăciuni la soarele cel simțitor, prin mijlocul ochianurilor, de ... s-au trimis de la Dumnezeu, pentru ca să luminĂ©ze limbile dintru întunĂ©recul slujirii de idoli, precum o au zis mai nainte Isaia: Te-am dat spre lumină limbilor, să fii spre mântuire până la marginile pământului. Noapte întunecată au fost atunce în toată lumea, când argintul și aurul ... Mare nevoe au fost lui Petru când, întrebându-se de 3 ori: Petre, iubești-mă, cu totul întristându-se au răspuns: Doamne, tu știi că te iubesc. Și Pavel, atâta era de fierbinte în dragostea lui Hristos, cât verice feliu de muncă, toate zidirile cĂ©le văzute și nevăzute, nicidecum, întru ...
Mihai Eminescu - Andrei Mureșanu (Tablou dramatic într-un act)
... numai, să poți vedea prostia Și cruda răutate ce masa o domină, Nedând nimic pe ele, să faci din ele scară Spre-a te urca pe dânsa l-avere și mărire, Prefă-te numai cum că tu prețuieși acele Mari calități și-alese (numește-le cum vrei), C-o frază lingușește deșertăciunea lor Și pe-umeri te vor duce, sacrificând averea, Viața pentru tine. Dar spune-li-adevărul, Te-or răstigni pe cruce, te-or huidui cu pietre Și te vei stinge mizer de nimenea jălit. Se vede Că nu puteau șireții ca să găsească-n viață Alt preț decât acela să-și împlinească pofte ... voi Că ei admiră toate ce le-aduce pieire? Omoară fericirea unui popor întreg, Liniștea unui secol și ești numit erou. Beată de bucurie mulțimea te primește, Cu lauri te-ncunună... O gintă ce se-nalță Pe spatele altora e mare  și cu cât Mai mult se ține-n locu-i prin rău și ... spații făr-de margini, în evi de vecinicie! Vai, soarte blestemată, ce oarbă arunci bobii, La oricine în lume dai ceea ce nu-i trebui, Te ...
... și cad în cele din urmă, mintea ne-a fost slabă, ea ni s’a smintit și zadarnice ne sunt tĂ³te sbuciumările câtă vreme nu ne vom fi venit în fire, ca să înțelegem că greșit e în chiar temeliile luÄ întregul nostru fel de a ... să-Ä alungăm pe EvreÄ din mijlocul nostru orÄ să-Ä măcelărim, dar, dacă am face-o acĂ©sta, mâine am alerga neastâmpărațÄ în tĂ³te părțile ca să ne căutăm alțÄ, Ă³meniÄ ca dânșiÄ, căcÄ nu sunt eÄ singurÄ în felul lor și plină e lumea de uneltele luÄ ... vor duce, încetul cu încetul, și fără de gălăgie aiurea, unde stÄ•pânirea luI Satana e maÄ temeinic așezată. Numai pornită din gândul acesta pĂ³te să fie binecuvântată lupta contra Evreilor. N’avem să dÄ•m în EvreiÄ, care-și agonisesc pânea muncind potrivit cu aptitudile lor fireștÄ, ci â ... smintițiÄcare propagă spiritul de destrăbălare[,] în ceÄ ce se înbuibă, în nerușinațiÄ, care-și petrec viața în desfrâÅ și sunt gata să facă tĂ³te mișeliile pentru-ca să pĂ³tă urma înainte cu desfrâul. Ear lupta ast-fel înțeleasă e cu mult maÄ ușĂ³ră de cum vor fi ...
Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei
... prea sigur al vieței umane, Tu ești cenușa iară viața-i fumul. Nu crede însă că în doruri vane Caut norocul spre-a te-afla pe tine, Noroc lumesc  zâmbiri aeriane! Las pe-alții să zidească din ruine Zidiri de-o zi pe răbdătoarea spată A vechiului ... am știut  profetă vrăjitoare  S-atrag cu-a tainelor și-a basmei rază Poeți cu inimi ceruri-doritoare. Ridică-te și vino de te-așază Ici, lângă mine, sui pe perna asta... Cu brațu-i gol și alb ea o-nfoiază. Am ascultat... M-am răzimat cu coasta De ...
Andrei Mureșanu - Simpatie la Viena
... am leac. Mă usc, mamă, pe picioare, De mă culc, de stau sau șed, Nicăiri n-aflu răcoare Ceas bun, sau minut nu văd. Ce te prinde dar mirare, Măiculiță, când mă vezi, Că mă scol de la mâncare Numai ca să mă așez Vizavi cu-a lui ședere ...
... Înmărmureai măreț Un chip de-a pururi adorat, Cum nu mai au perechi Acele zîne ce străbat Din timpurile vechi; ......................... Tu trebuia să te cuprinzi De acel farmec sfînt Și noaptea candelă s-aprinzi Iubirii pe pămînt!" Se poate o mai mare și mai îndreptățită îndrăzneală? Și iată ce ... cu zîmbet a lor ură, Laudele lor desigur m-ar scîrbi peste măsură." Sărmane omule! dac-ai învia, ai vedea că de ce te temi nici moartea nu te poate scăpa! Omul acesta a trăit, mai des mîhnit, mai rar vesel, într-un cerc foarte restrîns de prietini. Dar era și un ... de rău... Cine ar fi, nu plătit, ci barem citit versurile lui? Aproape niminea. Cîți îl știau că există? Foarte puțini. De-acu încolo, țin-te popularitate!... Mulți cuminți trec pe drum și, dacă nu sunt și puternici, din cîți îi cunosc, d-abia unii le scot căciula; dar după un ... pe-a ta urmă în convoi de-nmormîntare, Splendid ca o ironie, cu priviri nepasătoare; Iar dasupra tuturora va vorbi un mititel, Nu slăvindu-te ...
Ion Luca Caragiale - Înfiorătoarea și îngrozitoarea și oribila dramă din strada Uranus
... din strada Uranus! Societatea în fața dramei din strada Uranus! Adevărul adevărat în privința dramei dm strada Uranus!" Sfinte Karkaleki! patron al presei române, roagă-te la bunul creator să ne trimită curând altceva, ca să isprăvim odată cu: Toate mofturile în privința înfiorătoarei și îngrozitoarei și oribilei drame din strada ...
Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii
... știți și cine este însuși domnul Felix Barla, deși aceasta ar fi greu de crezut din partea unui moldovan, dacă ai cinste a te număra în această nație. Omul, începând de la strămoșul Adam, purure a voit a ști ce nu știe și, deși eu ...
Alexandru Vlahuță - Răspuns la o cronică rimată
... și sfânt Le toacă gura în neștire, Se bat cu morile de vânt. Și pe când tu-ntr-o sferă mică, Ca vai de lume, te strecori, Ei strălucesc, și se ridică, De goi ce sunt și de ușori. Nimic nu pune frâu acestor Nerușinați, terfichi limbuți, Și, pentru ochiul lor ...
Mihai Eminescu - Și oare tot n-ați înțeles...
... fi în veci departe... E steaua negrului trecut: Iubirea făr- de moarte, Ce mărginește-n orizon Și ocean și stepe Ș-al cărui farmec monoton Te-a-nvins făr-a-l pricepe. Căci a iubi fără să speri De-a fi iubit vrodată ...
Vasile Alecsandri - Frații Jderi
... lui mamă Ce vine, îl atinge pe ochi cu-a ei naframă Și-i zice: „Te trezește, copile, dragul meu! Vin dușmanii! te-ajunge prin somn păcatul greu!“ Tresare vânatorul! ... Doi spectri se arată, Nălțându-se prin umbră cu arma ridicată! ... „Ho! fiară, ho!â ...