Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE��TE

 Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 1968 pentru PE��TE.

Ion Creangă - Popa Duhu

... era duh neastâmpărat și neîmpăcat chiar cu sine însuși. Nici lacom de avere, nici de cinuri; mulțămit cu cât avea, cu cât n-avea, când te mieri ce nu-i venea la socoteală, ie-ți, popo, desagii și toiagul, și pe ici ți-e drumul! Vorba ceea: "Geasta cu trepădatele, că nu-s departe satele". Aci era la Socola, aci în Iași, aci la monăstirea și ... evanghelic, redactat de dânsul, până i-a luat chiriarhia puterea de predicator. Dar părintelui Duhu nu i-a tors mă-sa pe limbă. Odată, slujind un episcop oarecare de hramul bisericei, la Bunavestire din Iași, părintele Duhu intră în biserică, se închină rar pe la icoane, și cum era lume multă adunată, și episcopul sta în strana arhierească, îmbrăcat pompos și cu mitra pe cap, părintele Duhu se oprește în față-i și zice în gură mare, clătinând din cap: — Dragul mamei Cînilic, bine-ți șede mitropolit! Unde ... Apoi antifoanele bețivilor, pe glas al patrulea: "Din tinerețele mele, multe oale și ulcele se luptă cu mine; dar mai multe păhărele, câte stele sunt pe

 

Alexandru Macedonski - Destinul

... Numească-l muritorii, Noroc, Fatalitate, Cu tălpile-i gigantici apasă-n Univers! În cale ne stă vecinic privind la orișicare... Și-n clipă, de voiește, te face mic sau mare... Puternic fii ca Cezar, că el te face mic; Fii mic, că te ridică să fii atotputernic; El singur este mare, iar omul e nemernic,     Nemernic și nimic! Precum se duce fulgul oriunde vântu-l duce, Oriunde hotărăște ... ne-aude; e orb și merge-orbește, Zburând pe dibuite, înalță, fericește,      Coboară nencetat! Așteaptă-l cu răbdare sau tremură de frică, De vrea, el te scufundă, de vrea, el te ridică! Vârtej fatal, te bagă în cercu-i de oțel, Și, facă-ți fericirea, sau chiar să ți-o sugrume, Pe față puie-ți râsul, sau dorul s-o consume,      Te ține-nchis în el! Întemeiază tronuri și pe-altele sfărâmă Un fulg e omenirea în mâinile-i de-aramă! Cu regi și cu popoare se joacă nemilos! Adeseori ridică la culmile de stimă ... aripi, un corp mânjit de crimă, Și-adeseori Virtutea rămâne tristă jos! În cartea sa fatală pe toți înscriși ne are Pe cerșetorul gârbov și ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II

... nu ești recunoscut. Ca aurul pre piatră, te cearcă tu pre sine Să-ți vezi a tânguirii ș-a sângelui dreptate. Pe când cucoșul cântă la revărsat de zori, Când soarele pe dealuri începe-a străluci, Strămoșii tăi cu oastea ieșeau la câmpul slavei, Iar tu subt adamască cu sufletul, cu trupul, Acufundat în pufuri ... Aici apoi e grija și truda cea mai mare. Spinarea îți acoperi c-o haină femeiască, Zulufii după reguli în rânduială-i pui, Îi încrețești pe frunte, pe rumenii obraji, Ș-o parte după ceafă în săculteț s-ascunde. De astă iscusință se miră cei ca tine, Iar tu te-ncânți de sine precum un nou Narcis. În strâmt pantof piciorul cu sila grămădind, De bătături durerea te face-olog să umbli. Ți-ai pus o haină care plătește o moșie, Și slugile asudă până ce te gătesc. Când statul lor romanii au vrut să-ntemeieze, Atâta osteneală eu cred că n-au avut, Cât cei ce au s-aleagă colorul hainei ... e greu vătaful să nu fie tâlhar, Să nu mănânce bine un gros judecător. Cum să-ți încredințeze corabie, când barcă N-ai cârmit vrodată? Pe iezușor la țară Abia

 

George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)

... răspândește o spaimă de moarte Plutind peste-ntinderi de negre păduri... Noaptea-i oarbă, vântul bate, Ploaia pică-n picuri reci, Fulgerele depărtate Dau lumină pe poteci. La apus, din vreme-n vreme, Tunetul departe geme, — Du-te, du-te, nu te teme! Noaptea-i neagră, — las’să fie, Că-ți arată drumul greu Doi ochi negri — și te-mbie Să te duci spre ei, mereu. Pentru ochii de cărbune, Iadu-n cale de s-ar pune, Spaima lui nu te-o răpune. Și de ploaie nu te plânge, Brațe albe când te-or strânge, Simți în vine foc, nu sânge! II Vuind prelung se-ntinde a clopotelor jale În pacea nopții negre. La vechea mănăstire ... podea. Ca sclipirile de spadă Fulgerele-ncep să cadă Luminând de zeci de ori, Jos: puternica armată De pădure, zbuciumată, Sus: grămezile de nori... Iar pe drum, un cal ca vântul Bate-n goana lui pământul. Printre arborii uimiți. Zboară orb, ducând pe spate Două-umbre-mbrățișate, Doi amanți nelegiuiți... VI Zori de ziuă. Norii fug în goană mare, Un ocean de gheață rece și senin Pare ceru ... ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul

... s fericit. Cerească, limpede fericire Ce raiul naște, dar foarte rar, L-Adam, la Eva întâiul dar Ca să cunoască din nemurire! Ești fericită, căci te iubesc, Și-nflăcărata asta simțire Este nectarul de îndulcire Relelor toate ce mă-ntâlnesc. Te iubesc, scumpă, dar de ce trece Grabnica vreme iute la zbor? Ia, și ne zice că e trecător Tot, și-l împinge la mormânt rece ... relele se întrec. Dar iată ceasul de însoțire Și necălcatul meu jurământ: Credință, dragoste, crezământ Jur ție-n sfânta noastră unire. Și-ndată pacinicul Imeneu Pe capul nostru mâna lui pune, Și înțeleptele-i griji și bune Însânuiește în pieptul meu. Nod și mai tare dup-asta vine, Minuturi sfinte sărbătorim ... la pieptul meu îi lipesc, Cu ei în brațe cerul slăvesc, Și e plăcuta la cer tămâie. Dar ca luceafărul de apus, Care cu seara pe cer s-arată Și când lucește, atunci și-ndată Zice adio, piere, s-a dus! Astfel nădejdea-mi cea mângâioasă, Ce cu-al ... pază? Slujba-ți în grabă ți-o împlinesti, Și-mi dai o vecinică sărutare; Ți-ndreptezi zborul făr-așteptare Și iar la postu-ți drept ...

 

Titu Maiorescu - Câteva aforisme

... s-a zis licență poetică, și nu licența poetului. Numai cea dintâi este iertată. * Cine are vocațiune? Cel ce în momentul lucrării se uită pe sine. * În fața unui abis te înfiorezi. Tot așa în clipa în care simți deosebirea adâncă ce te desparte de celălalt. * Mijlocul e superior scopului și-i reglează valoarea. Prin urmare, fraza iezuiților trebuie întoarsă: mijlocul justifică scopul. * Păzește-te a doua zi după un succes. * Nu cere de la pârâu cuprinderea mării, nici de la deal cuprinderea muntelui. În înțelesul celor mari ... Guvernele cad prin aceleași mijloace prin care au ajuns la putere. * Nu există prieteni în politică, există numai prieteni politici. * Evenimentele cele hotărâtoare se ivesc pe nesimțite. Limba de pe cumpăna soartei stă în echilibru: un grăunte mai mult, și s-a hotărât mișcarea. * Păstrează-ți emoțiunile pentru lucrurile ce le merită. * Nu ... în genere negațiune și în rezumat abnegațiune. * Când curentul electric se repede dintr-un loc în altul, numai o parte a lui merge pe firele văzute; o altă parte străbate prin ascunsul pământului. Tot așa, în lumea inteligenței cuvântul pronunțat este numai un fragment al raportului dintre om și ...

 

Grigore Alexandrescu - Bistrița (Încheiere)

... prin sate pentru ținerea vieții lor și a candelei care arde neîncetat la mormântul domnului M. Basarab, mormânt frumos, care despăgubește cu mulțumire pe călător de osteneala ce-și dă ca să-l viziteze. Acest mormânt este de marmură albă, ridicat pe pământ ca de patru palme și lung ca de 4 picioare. Pe dânsul este săpat în relief armura prințului și a țării, tunuri și steaguri. Am zăbovit mai multe ceasuri înlăuntrul bisericii, șezând pe piatra mormântului și vorbind de virtuțile unui prinț cu inima nobilă care, știind a birui, a preferat totdeauna bunurile păcii, care ... ca moartea și apasă sufletul cu un sentiment dureros. "Bogatul coșciug" de argint a fost dăruit de Constantin Șerban Basarab în 1656. Când te primbli seara pe o livadă veștedă și vezi copacii descărcați de podoaba lor și frunzele galbene risipite de vânturi în adâncimea văilor, vederea aceasta deșteaptă în suflet idei ... nedeslușită, și te gândești, poate, la iarna vieții. Dar când primăvara o vijelie neașteptată ruinează parterul, și zambilele veștezite acoperă pământul, de ai vreun fiu pe ...

 

George Coșbuc - Anacreontică

... deci se fură De-acasă, ca să vie Răspuns să-mi dea din gură Prea bună-i dânsa totuși! V Aperi tu cu mâna tare Pe pilotul dus pe mare, Venus tu! Dar pe-acela ce-ți servește, Pe-un poet care iubește Pe el nu! Las pilotul! Căci din apă Undele cu timp îl scapă, De-i bărbat. Venus! Apără-ți poetul, Căci de-l lași se-neacă ... Câți picuri de rouă pe frunze sclipesc, Atâtea pahare de vin să golesc! Și cânturi atâtea să cânt eu cu drag, Câți muguri în vară pe codru de fag. Și câte steluțe pe cerul azur, Atâtea săruturi de fete să fur. Și câți sunt aceia pe care-i iubesc, Eu numai atâtea clipeli să trăiesc! VII Mi-a zis mama Mi-a zis mama, dragă fată, Că ... așa! A, dar mama mea pe mine Cât de mult m-a sărutat, Și-a făcut păcat? Hai, fato, Te sărut, că nu-i păcat! VIII Somnoroase păsărele Somnoroșii de cu sară Prin culcușuri se adună, Se ascund în vro cămară Noapte bună! Proștii pot ...

 

Constantin Negruzzi - Muza de la Burdujăni

... Toată mintea-și prăpădește Ca și bietul moșul meu; Stăricica-și răsipește Ș-apoi îmblă teleleu. Scena II DRĂGĂNESCU, STĂNICĂ, ș-apoi TEODORINI STĂNICĂ: . Cuconașule, te-ntreabă. DRĂGĂNESCU . Cine? STĂNICĂ: . Unu cu straie nemțești, care zice că vine de la dta și nu te-o găsit. DRĂGĂNESCU . Nu-l cunoști? STĂNICĂ Nu l-am văzut de când sunt. DRĂGĂNESCU. Zi-i să intre. STĂNICĂ: (la culise). Poftim înuntru, domnule ... aceasta ce o așteaptă moșu-tău de atâta vreme; și nădejduiesc că voi izbuti ca pănă în seară să aleagă numita c-nă Busuioceasă macar pe unul din tustrele persoanele ce o să reprezentez, de nu pe tustrele. DRĂGĂNESCU. Minunat! Ce vrei dar să mai știi? TEODORINI. Vreu să știu mai lămurit, acea ce tu mi-ai spus din fugă. De pildă ... cât îi de amarnică azi! nimic nu-i mai place. Am închiet-o de trei ori și tot s-o rupt sferile, curgea apa de pe mine; pe urmă o trebuit s-o văruiesc din cap pănă în picioare, da încai acu-i albă și roșă ca o păpușă. Parcă-i scoasă din ... mi plac ta cabazlichia che ta grosachia, am luat cai de posta, și viu să-ți spun, că de-i voi să fii femeia mea, ...

 

Gheorghe Sion - Corespondența lui Gheorghe Sion cu George Bariț

... ți fi scriind pe altă cale noutățile Moldovei, și de aceea acum a treia oară îți mai scriu de lucruri ce știu că te interesează. Aice sântem o colonie bunișoară de moldoveni, dar nu știu până când, căci de ieri au început holera a ne înspăimânta, și ... va avea loc în foaiea d-tale. Al d-tale frate și serv, G. Sion. [234v] Scrisoarea 3 Iași, 11. nov. 1849 Scumpul meu domn! Pe când erai în Molvova, mă măguleam cu spranța că vei veni să vezi și Iașiul, dacă nu și amicii. Dar de când te-ai dus, nu mai știu ce faci. Am văzut o scrisoare a d‑tale la Gheorghiu, din care am aflat că ai trecut ... să potiu căpăta numerile de la începutul anului, care, precum știi, nu le-am primit, căci am fost în emigrațiune. Ce să fac? Trebuie să te rog pe d-ta, acela [ce] mă onori cu numele de amic, să faci toate chipurile să-mi trimiți culegațiunea întreagă, și să trimiți și mai multe ... dacă se poate, căci sunt mulțime de amatori. Îți rămân îndătorit să te ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul

... a rampa pe jos. ................................ Pe muntele Libii răsare plina lună Și varsă-un râu de raze pe valea lată, brună. Un ocean de glorii plutește pe ruini. Prin umbre și prin raze, răpește pe streini. Oh! câte suvenire nu se deștept aice! Acolo e statua lui Sesostris ferice. Mai dincolo e templul superbii zei Hathor. Mai colo sunt coloșii ... vorbește încă de strălucirea ta; Dar popolul acela ce fruntea prosterna La templul tău cel splendid, de mult timp a pierit, Să plângă pe mormântu-i destinul ne-mblânzit! Alți popoli, vai! urmară acelor mari popoare De uriași! Șiroaie de barbari trecătoare, Ce pier pe toată ziua și nu produc nimic. Ei nu v-admiră, ziduri; pe sufletul lor mic Aceste monuminte prea mari descuragează, Prin comparațiune, pe ei îi micșorează. Vedeți această sală ce timpul a lovit? Aicea fuse centru de tot ce-a strălucit. Locașu-ambițiunii, palatul ... templuri și palate rămase la Luksor! O, mare Amenofis! Aici trăiești tu încă. Dar să pătrundem umbra, tăcerea cea adâncă! Acolo un pilone gigantic întâlnești Pe două mari masife, prin care-apoi zărești O poartă c-o cornișă, ce artele amintă; Tablouri hieroglifici ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>