Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC

 Rezultatele 3051 - 3060 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.

Mihai Eminescu - Izvor și râu

Mihai Eminescu - Izvor şi râu Izvor și râu de Mihai Eminescu Născute-abia izvoare stau de sfadă Deprind copile oceanica lor limbă Și trec spărgându-și albia lor strâmbă Prin lunci mulțime și prin stânci grămadă. Din munte-aleargă și la șes se plimbă Colo-n cuibar de ape fug să cadă, Colo cu șir de valuri fac paradă, Aceleași sunt deși mereu se schimbă. Cu adâncimea apei s-adâncește Din glasul lor a sunetului scară Devine tristă, rânduri-rânduri crește. Pân- ce urnindu-se în marea-amară Un fluviu mândru ce-ostenit mugește Trecutul glas cu totul și-l

 

Mihai Eminescu - Junii corupți

Mihai Eminescu - Junii corupţi Junii corupți de Mihai Eminescu La voi cobor acuma, voi suflete-amăgite, Și ca să vă ard fierea, o, spirite-amețite,         Blestemul îl invoc; Blestemul mizantropic, cu vînăta lui gheară, Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiară         Cu fierul ars în foc. Deși știu c-a mea liră d-a surda o să bată În preajma minții voastre de patimi îmbătată,         De-al patimilor dor; În preajma minții voastre ucisă de orgie, Și putredă de spasmuri, și arsă de beție,         Și seacă de amor. O, fiarbă-vă mînia în vinele stocite, În ochii stinși de moarte, pe frunți învinețite         De sînge putrezit; Că-n veci nu se va teme Profetul vre odată De brațele slăbite, puterea leșinată         A junelui cănit. Ce am de-alege oare în seaca-vă ființă? Ce foc făr-a se stinge, ce drept fără să-mi mință,         O, oameni morți de vii! Să vă admir curajul în vinure vărsate, În sticle sfărîmate, hurii nerușinate         Ce chiuie-n orgii? Vă văd lungiți pe patul juneții ce-ați spurcat-o, Suflînd din gură boala vieții ce-ați urmat-o,         Și arși ...

 

Mihai Eminescu - La aniversară

Mihai Eminescu - La aniversară La aniversară de Mihai Eminescu 1875 Narațiune originală Ea se numea Cleopatra, iar el Gajus Iulius Caesar Octavian August. Adică ea citise un roman ș-ar fi voit să fie de douăzeci și șase de ani și nu era decât de paisprezece; el, istoria romanilor și voia să fie de patruzeci de ani. Era numai de optsprezece și umbla la școală. Cu toate acestea astăzi, în ziua sf-tului Ermil, el uitase pe Octavian August și aștepta felicitări de ziua lui. Tata i-a dat un ceasornic frumos, mama — o besectea de toaletă, sora — o pereche de papuci. Elis -nimic. Elis, adică Cleopatra, vară-sa. El se retrăsese în odaia lui, unde clasicii erau așezați pe-un scrin în religioasă regulă și neviolabilitate și se primbla cu pași mari prin casă. Era brunet și cam poetic. Avea ochi albaștri, ceea ce vrea să zică mult, și era frumos băiet. Acum stătu cu mirare înaintea oglinzii, se uita cu mirare în ochii lui proprii și părea că-i întreba ceva. "Tolla mi-a făcut-o". Era o vreme în care, în urma unui roman spaniol, regina de astăzi ...

 

Mihai Eminescu - La arme (Eminescu)

Mihai Eminescu - La arme (Eminescu) La arme de Mihai Eminescu Auzi departe strigă slabii Și asupriții către noi, E glasul blândei Basarabii Ajunsă-n ziua de apoi. Și sora noastră cea mezină Gemând sub cnutul de calmuc Legată-n lanțuri a ei mână, De ștreang târând-o ei o duc. Murit-au... poate numai doarme Ș-așteaptă moartea de la câni La arme, La arme, dar români! Pierit-au oare toți vultanii Și șoimii munților Carpați, Voi, fii ai vechei Transilvanii Sunteți cu totul enervați Și suferiți în înjosire De la Brașov pân-la Abrud, Ca să vă ție în robire Fino-târtanul orb și crud. Și nimeni lanțul n-o să farme, N-aveți inime, n-aveți mâni? La arme, la arme, La arme, frați români. Maghiar, tatar cu cap de câne De noi și azi îți bați tu joc... Sub pumnul nostru vii tu mâne Strămutăm falcile din loc, Și limba ta muiată-n ură Ți-om smulge-o, câne tu, din gât, Ți-om băga pumnul nostru-n gură Căci, câne, te iubim atât. Și brațul nostru-o să vă farme Și robi veți fi, măriți stăpâni, La arme, la arme, La arme, frați ...

 

Mihai Eminescu - La mijloc de codru...

Mihai Eminescu - La mijloc de codru... La mijloc de codru... de Mihai Eminescu La mijloc de codru des Toate păsările ies, Din huceag de aluniș, La voiosul luminiș, Luminiș de lîngă baltă, Care-n trestia înaltă Legănîndu-se din unde, În adîncu-i se pătrunde Și de lună și de soare Și de păsări călătoare, Și de lună și de stele Și de zbor de rîndunele Și de chipul dragei

 

Mihai Eminescu - La mijloc de codru des

Mihai Eminescu - La mijloc de codru des La mijloc de codru des de Mihai Eminescu În formă populară La mijloc de codru des Toate păsările ies, Din huceag de aluniș La voiosul luminiș, Luminiș de lângă baltă, Care-n trestia înaltă Legănându-se din unde, În adâncu-i se pătrunde Și de lună și de soare Și de păsări călătoare, Și de lună și de stele Și de zbor de rândunele Și de chipul dragei

 

Mihai Eminescu - La moartea principelui Știrbey

Mihai Eminescu - La moartea principelui Ştirbey La moartea principelui Știrbey de Mihai Eminescu Turnurile mișcă-n doliu a lor inimi de aramă Și un înger cu-aripi negre, cu diademă de spini, Cu cîntarea-i plîngătoare lumea mișcă, lumea cheamă, Precum mișcă vîntu-n cîntec fața mării de senin. Și cu ochiul plin de lacrimi națiunea cea română, Care are-n mii de inimi sufletul ei tremurînd, Vede cum prin nori se stinge stea cu flacără divină Și aude-n cer un tunet și un gemet pe pămînt... A-ntristării neagră-aripă peste lume se întinde, Totul tace, căci durerea este mută ca un gînd, Lumea azi nimic nu vede, ochiu-i nimic nu cuprinde, Decît cursu-acelui astru ce se sparge p-un mormînt. Cine-i acvila ce cade? Cine-i stînca ce se sfarmă? Cine-i leul ce închide cu durere ochii săi? Cine-i tunetul ce moare umplînd lumea de alarmă?... — Este domnul României: Barbu Dimitrie

 

Mihai Eminescu - La o artistă

Mihai Eminescu - La o artistă La o artistă de Mihai Eminescu Ca a nopții poezie, Cu-ntunericul talar, Cînd se-mbină, se-mlădie C-un glas tainic, lin, amar, Tu cîntare întrupată De-al aplauzelor flor, Apărînd divinizată, Răpiși sufletu-mi în dor. Ca zefirii ce adie Cînturi dulci ca un fior, Cînd prin flori de iasomie Își sting sufletele lor, Astfel notele murinde, Blînde, palide, încet, Zbor sub mîna-ți tremurîndă, Ca dulci gînduri de poet. Sau ca lira sfărîmată Ce răsgeme-ngrozitor Cînd o mînă înghețată Rumpe coardele-n fior, Astfel mîna-ți tremurîndă Bate-un cîntec mort și viu. Ca furtuna descrescîndă Care muge a pustiu. Ești tu nota rătăcită Din cîntarea sferelor, Ce eternă, nefinită Îngerii o cîntă-n cor? Ești ființa-armonioasă Ce-o gîndi un serafin, Cînd pe lira-i tînguioasă Mîna cîntecul divin? Ah, ca visul ce se-mbină Palid, lin, încetișor, Cu o rază de lumină Ce-arde geana ochilor; Tu cîntare întrupată! De-al aplauzelor flor Dispărînd divinizată, Răpiși sufletu-mi în

 

Mihai Eminescu - Luceafărul (Eminescu)

Mihai Eminescu - Luceafărul (Eminescu) Luceafărul de Mihai Eminescu A fost odată ca-n povești, A fost ca niciodată, Din rude mari împărătești, O prea frumoasă fată. Și era una la părinți Și mândră-n toate cele, Cum e Fecioara între sfinți Și luna între stele. Din umbra falnicelor bolți Ea pasul și-l îndreaptă Lângă fereastră, unde-n colț Luceafărul așteaptă. Privea în zare cum pe mări Răsare și străluce, Pe mișcătoarele cărări Corăbii negre duce. Îl vede azi, îl vede mâni, Astfel dorința-i gata; El iar, privind de săptămâni, Îi cade dragă fata. Cum ea pe coate-și răzima Visând ale ei tâmple De dorul lui și inima Și sufletu-i se împle. Și cât de viu s-aprinde el În orișicare sară, Spre umbra negrului castel Când ea o să-i apară.                    * Și pas cu pas pe urma ei Alunecă-n odaie, Țesând cu recile-i scântei O mreajă de văpaie. Și când în pat se-ntinde drept Copila să se culce, I-atinge mâinile pe piept, I-nchide geana dulce; Și din oglindă luminiș Pe trupu-i se revarsă, Pe ochii mari, bătând închiși Pe fața ei întoarsă. Ea îl privea ...

 

Mihai Eminescu - Luna iese dintre codri

Mihai Eminescu - Luna iese dintre codri Luna iese dintre codri de Mihai Eminescu Luna iese dintre codri. Noaptea toată stă s-o vadă. Zugrăvește umbre negre Pe lințolii de zăpadă. Și mereu ea le lungește Și suind în cer le mută, Parcă fața-i cuvioasă E cu ceară învăscută. Ce gândește? ­ numai norii Lin se-mbină, se dezbină Ca fășii de gaz albastru, Ca și aburi cu lumină. Lin pin iarbă scotocește Apa-n prund și-n pietricele. Florile surâd în taină, Oare ce-or surâde ele? Și-s cu neguri îmbrăcate Lac, dumbravă și pădure. Stele palid tremurânde Ard pin negurile sure. Lumea-n rouă e scăldată, Lucioli pe lacuri zboară. Luna umbrei, umbra lunei Se amestec, se-nfășoară. Lunecând pe ceruri, norii Negri-acopăr tot seninul. Se sting una după alta Și icoana și suspinul. Înfășat în întuneric, Eu nu văd, nu aud șoapte. Ah, mă simt atât de singur! Este noapte, noapte,

 

Mihai Eminescu - Mănușa

Mihai Eminescu - Mănuşa Mănușa de Friedrich Schiller Traducere de Mihai Eminescu Lâng-a leilor grădină regele Francisc așteaptă, Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă. Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună. Pe balconul nalt se-nșiră dame-n veselă cunună. Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din țâțâne Și un leu iese în față, cumpătat, cu pasuri line, Mult se uită împrejuru-i, cască lung, și a lui coamă Scuturând-o, își întinde mușchii și s-așează jos. Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă Și dintr-însa se repede C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede Muge tare, Coada roată o-nvârtește, Scoate limba, Sperios însă pe leu într-un cerc îl ocolește, Sforăie înverșunat, Apoi mormăind se-ntinde Lângă el. Regele mai face-un semn, Și pe două porți deschise Se azvârl doi leoparzi, Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncă Peste tigru. Dar acesta îi apucă în cumplitele lui gheare ­ Leul muge, Se ridică în picioare, Fiarele se-nfiorează, Și-mprejur, arzând de dorul de-a ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>