Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 3061 - 3070 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
Mihai Eminescu - Mănuşa Mănușa de Friedrich Schiller Traducere de Mihai Eminescu Lâng-a leilor grădină regele Francisc așteaptă, Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă. Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună. Pe balconul nalt se-nșiră dame-n veselă cunună. Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din țâțâne Și un leu iese în față, cumpătat, cu pasuri line, Mult se uită împrejuru-i, cască lung, și a lui coamă Scuturând-o, își întinde mușchii și s-așează jos. Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă Și dintr-însa se repede C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede Muge tare, Coada roată o-nvârtește, Scoate limba, Sperios însă pe leu într-un cerc îl ocolește, Sforăie înverșunat, Apoi mormăind se-ntinde Lângă el. Regele mai face-un semn, Și pe două porți deschise Se azvârl doi leoparzi, Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncă Peste tigru. Dar acesta îi apucă în cumplitele lui gheare  Leul muge, Se ridică în picioare, Fiarele se-nfiorează, Și-mprejur, arzând de dorul de-a ...
Mihai Eminescu - Mai am un singur dor
Mihai Eminescu - Mai am un singur dor Mai am un singur dor de Mihai Eminescu Mai am un singur dor În liniștea serii Să mă lăsați să mor La marginea mării; Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape, Pe-ntinsele ape Să am un cer senin. Nu-mi trebuie flamuri, Nu voi sicriu bogat, Ci-mi împletiți un pat Din tinere ramuri. Și nime-n urma mea Nu-mi plângă la creștet, Doar toamna glas să dea Frunzișului veșted. Pe când cu zgomot cad Isvoarele-ntr-una, Alunece luna Prin vârfuri lungi de brad. Pătrunză talanga Al serii rece vânt, Deasupră-mi teiul sfânt, Să-și scuture creanga. Cum n-oi mai fi pribeag De-atunci înainte, M-or troieni cu drag Aduceri aminte. Luceferi, ce răsar Din umbră de cetini, Fiindu-mi prietini, O să-mi zâmbească iar. Va geme de patemi Al mării aspru cânt... Ci eu voi fi pământ În singurătate-
Mihai Eminescu - Minte și inimă
Mihai Eminescu - Minte şi inimă Minte și inimă de Mihai Eminescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Â Ce privești în jos smerită, Că te mânii te prefaci, Când îți zic că el îți place Și că tu demult îi placi. Voi jucați în comedie Rolul vostru de-nțelept, Dar de ce unul la altul Vă uitați atât de drept? De ce, când pe neașteptate El sosește uneori, Rumenirea face locul Unei gingașe palori; Și privești cu ochi nesiguri, Sânul crește făr să vrei? Dar vă stingeți dupăolaltă... Comedie, dragii mei... Parcă-l văd cum vine ice, Șade-n veci pe-același jeț Și la tine își îndreaptă Ochii negri și șireți. Și când credeți cum că nime Dimprejur nu vă ia sama, Numa-atunci vă dați în petic Și vă arătați arama. Eu vă văd de pe sub gene: Ochi-n ochi priviți fierbinte Și de dragi unul altuia Conversați fără cuvinte. Cine nu v-ar ști, copilă, Da, v-ar crede neam de sfinți. Și să stați numai l-atâta... Bine? Sunteți voi cuminți?... Â Taci, mătușă, tu mă superi, De-i vorbi mai mult eu fug. Ce se pare că-i iubire ...
Mihai Eminescu - Misterele nopții
Mihai Eminescu - Misterele nopţii Misterele nopții de Mihai Eminescu Cînd din stele auroase Noaptea vine-ncetișor, Cu-a ei umbre suspinînde, Cu-a ei silfe șopotinde, Cu-a ei vise de amor; Cîte inimi în plăcere Îi resaltă ușurel! Dar pe cîte dureroase Cîntu-i mistic le apasă, Cîntu-i blînd, încetinel. Două umbre, albicioase Ca și fulgii de ninsori, Razele din alba lună Mi le torc, mi le-mpreună Pentru-ntregul viitor; Iar doi îngeri cîntă-n plîngeri, Plîng în noapte dureros, Și se sting ca două stele, Care-n nuntă, ușurele, Se cunun căzînde jos. Într-un cuib de turturele Ca și fluturii de-ușor Saltă Eros nebunește, Îl desmiardă, l-încălzește Cu un vis de tainic dor; Iar în norul de profume Două suflete de flori Le desparte-al nopții mire Cu fantastica-i șoptire, Le resfiră, pînă mor. Cînd pe stele aurie Noaptea doarme ușurel, Cîte inime rîzînde, Dar pe cîte suspinînde Le delasă-ncetinel! Dar așa ne e destinul, Vitreg prea adeseori, Unui lumea i-acordează, Iar pe altul îl botează Cu-a lui rouă de
Mihai Eminescu - Moş Iosif Moș Iosif de Mihai Eminescu Astfel cum ședea pe scaunul lui, plecat cu pieptul înainte, fiindcă scaunul n-avea spate și sprijoane, cu mâinile căzute cruciș peste genunchi, fruntea lui puternic lucrată căpătă prin acea poză aplecată un fel de arătare adâncită, părul prin poziția asta era urcat în sus, parte cădea fără ordine peste tâmple unele vițe umpleau fruntea cu argintul lor mătăsos, parte se mai ținea urcat, dară înfoiat în vechea lui ordine. Ochii, adânciți în boltiturile lor, păreau a fixa un punct sub încrețitele sprâncene, buzele gurii se umflase crețe în meditațiune, iară barba îndoită de aplecarea pieptului își răstea în sus capătul stufos și argintiu, dând întregii fețe o arătare nemulțumită și rebelă. Lumânarea subțire și încolăcită de ceară arămie care sta lipită de masa plină cu cărți deschise întindea mucul negru și crestat și lumina roșie și turbure în cămară, abia ajungând icoanele călugărești de pe pereți, adâncind umbrele din fața visătorului zahastru și îngălbenind părul său cel alb și trăsurile cele bătrâne a feței. Mâna mică și păroasă întorcea, cu degetul muiat, paginile unse aăleî unui manuscript grecesc de astrologie zugrăvit cu cercuri și figuri ...
Mihai Eminescu - Moartea lui Ioan Vestimie
Mihai Eminescu - Moartea lui Ioan Vestimie Moartea lui Ioan Vestimie de Mihai Eminescu 1. Ioan Vestimie nici nu era predispus să fie vrun om mare, nici pretindea să fie. Se poate însă că era mai lipsit de invidie decât alții, că recunoștea cu multă ușurință meritele altora și nemeritele sale, din care cauză lumea-i zicea că e un spirit observator, deși nu știm ca fineța de observațiune și reumatismul unit cu bătaie de inimă să fi stat vrodată în legătură. Avem cu toate acestea să ajungem la halul moral în care justiția pur și simplu a vederii să treacă drept spirit de observație... dar nu e vorba de asta. Vorba e d[e] Ioan al nostru, care-n toate zilele își urma regulat drumul de la căsuța lui la cancelarie, de la cancelarie la o cafenea din colț, unde citea jurnale ilustrate, de-acolo la birt, de la birt acasă, fără ca în această circulațiune a mersului său să se 'ntâmple vro întrerupere sau iregularitate, pe când, din contra, în pulsațiunea și în bătăile inimei sale se 'ntâmplau foarte des iregularități . Fie cauza aceasta, fie altele la mijloc, dar de la [o] vreme încoace ...
Mihai Eminescu - O, adevăr sublime...
Mihai Eminescu - O, adevăr sublime... O, adevăr sublime... de Mihai Eminescu O, adevăr sublime  o, tinichea și paie! O, poezie mândră  o, buiguit nerod! Istorie spirată  minciună și bătaie, Amor ceresc și dulce  a můcoșilor plod. O, om, oglind-a lumei cu capul șui și sec, Cu creierul ca ceața, cu coaste de berbec, Stăpân pe-a ta gândire  cum ești p-instinct stăpân  Se vede când femeia golește al ei sân. Când poala și-o ardică, de pulpa-i vezi, stăpâne, Tu nu surâzi cu râsul cel lacom și murdar, Tu nu ești ca un taur și nu ești ca un câne, Ce umil dă din coadă cățelei lui cu har. Nu ești gelos  ferit-a... cucoșii doar și vierii Au numai obiceiul de-a se lupta-n duel. Tu nu ai patimi scumpe și lacrima muierii Nu mișcă al tău suflet, nu-ntunecă defel. Ești bun cu ai tăi semeni, nu c-alte animale. Tu îi iubești atâta încât îi strângi de gât... Și-i faci s-admire geniul  sunarea unei oale  Și limba ta de flacări ...
Mihai Eminescu - O, mamă... O, mamă... de Mihai Eminescu O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi; Deasupra criptei negre a sfântului mormânt Se scutură salcâmii de toamnă și de vânt, Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău... Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu. Când voi muri, iubito, la creștet să nu-mi plângi; Din teiul sfânt și dulce o ramură să frângi, La capul meu cu grijă tu ramura s-o-ngropi, Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi; Simți-o-voi o dată umbrind mormântul meu... Mereu va crește umbra-i, eu voi dormi mereu. Iar dacă împreună va fi ca să murim, Să nu ne ducă-n triste zidiri de țintirim, Mormântul să ni-l sape la margine de râu, Ne pună-n încăperea aceluiași sicriu; De-a pururea aproape vei fi de sânul meu... Mereu va plânge apa, noi vom dormi
Mihai Eminescu - O stea pin ceruri
Mihai Eminescu - O stea pin ceruri O stea pin ceruri de Mihai Eminescu O stea pin ceruri o văd că trece Și eu un nume i-am pus din zbor, Numele unei inime rece, Fără fior. Ea nevăzută acum se stinge, Nimeni în zboru-i n-o-a urmărit; Numai un ochi singur umed o plânge Căci o-a iubit. Știți de ce stelei i-am dat un nume, Numele unui suflet răcit, Ce-acuma palid, uitat de lume, A-mbătrânit? Pentru că ochiul ce lăcrimează După-acea steauă care s-a stins Este-al meu suflet ce meditează, E-ochiul meu
Mihai Eminescu - Ochiul tău iubit
Mihai Eminescu - Ochiul tău iubit Ochiul tău iubit de Mihai Eminescu Ochiul tău iubit, Plin de mângâieri, Dulce mi-ai lucit Până ieri. Oare te pierdui Pe acest pământ, Fără ca să-mi spui Un cuvânt? Oare te înduri, Tu, ca să mă lași, Geniu de păduri Drăgălaș? Luna în zădar Bate în ferești, Și mă-ntreabă iar Unde ești? Ar luci pe zid Până ce te culci, Până ți se-nchid Ochii dulci. Și ar tremura Tainic în frunziș Și te-ar săruta Pe furiș. Dar ea zi cu zi E în orice loc Și te va găsi Cu noroc. Eu nu pot să plec Peste nori și vânt, Și să te petrec De-unde sunt. Cum nu sunt ca ea, Ca să mă strecor, Drept oglinda ta Să cobor! Chipul tău frumos Să-l privesc întreg, Cu atât folos Să m-aleg. Să apar ca-n vis Acelei vederi Care mi-au surâs Până
Mihai Eminescu - Odin și poetul
Mihai Eminescu - Odin şi poetul Odin și poetul de Mihai Eminescu Ei cer să cânt... durerea mea adâncă S-o lustruiesc în rime și cadențe Dulci ca lumina lunei primăvara Într-o grădină din Italia. Să fac cu poezia mea cea dulce Damele să suspine, ce frumoase Pot fi pentru oricine. Pentru mine Nu. Și juni nătângi cu țigarete-n gură, Frizați, cu sticla-n ochi, cu cioc sub dinți, Să reciteze versuri de-ale mele Spre-a coperi cu-espresia adâncă Unei simțiri adevărate  niște mofturi. Mai bine-aș smulge sufletul din mine, Aș stoarce cu o mână crudă, rece Tot focul sânt din el, ca în scânteie Să se risipe, pân-se va-njosi Să animeze pe deșerți și răi. O, și de-ați plânge chiar, dacă durerea Adevărată și neprefăcută V-ar topi ochii și a mea cântare V-ar arde sufletul din voi... Atuncea E și mai rău  și-atunci și mai puțin Va gândi cineva pe un moment L-acel nefericit ce le-a avut. Voi le citiți ca să puteți a plânge  Căci prin izvor de lacrimi mor dureri  Voi știți ...