Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN LARG
Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 357 pentru ÎN LARG.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul
... TANA: Cum era la trup? OANA: Micșor, dar trezea codrii cu chiotul lui... Când pășea se cutremurau oțelele pe el... Parcă-l văz... Îl am în ochi, în inimă, în suflet... Îl simț în mâini... Așa scutura pletele albe... Așa răsucea mustața... Așa aducea paharul la gură... DOAMNA TANA: După biruinți... OANA: Da, și toată viața, căci toată și ... veni contele Irmsky, mai foc... OANA: Contele Irmsky?... Hî... DOAMNA TANA: Ia-i sabia și pune-i fuste... să juri că e femeie... OANA: Subțire în talie, să-l frângi, și gros în șolduri... DOAMNA TANA: În șolduri?... Un spion plătit și de Sigismund și de Ștefăniță... Eh!... Dar tu, Oană, cum o duci cu Cătălin? OANA: Slavă domnului! DOAMNA TANA: Bine ... mătase, așa curgeau vorbele lui: vorba și învățătura... Și acum nenorocul s-auz pe domnul meu ca pe Ignatie robul, robul meu, când zice cea în loc de hăis și hăis în loc de cea. Boii trag zăpăcit, și carul mai mult merge prin șanț ca pe apa drumului... Vezi, Oană, cum se-ntunecă? Mâine va fi ... TANA: Nedreptatea să mi-o bați ...
Garabet Ibrăileanu - Caracterul specific național în literatura română
... completăm această constatare prin câteva considerații noi. Mai întâi, credem că particularitatea aceasta este cauza pentru care proza a fost cultivată mai mult în Moldova decât în Muntenia. Proza de observație, care redă realitatea prin descriere, narație și reprezentare, a apărut în Moldova, începând cu Negruzzi. Înainte de epoca Eminescu, Moldova se exprimă mai ales în proză, poezia fiind reprezentată aproape numai prin Alecsandri, care e însă un mai bogat și un mai serios prozator; pe când în Muntenia găsim o legiune de poeți -- Eliade, Cârlova, Boliac, Rosetti, Bolintineanu, Crețeanu, Depărățeanu, Sihleanu, Nicoleanu etc. --, proza fiind reprezentată numai prin romanele nule ale lui ... expresia sufletului unui popor, proza, când e talentată, e și expresia sufletului unui popor și oglinda vieții acestui popor. E, încă o dată, mai bogată în realități naționale, subiective și obiective. Acum, dacă Moldova e mai bogată în prozatori -- chiar numai din această cauză literatura ei e mai bogată în realități de ale noastre. (Alte cauze le-am văzut în articolul trecut.) Comparând proza moldovenească cu cea muntenească din alte puncte de vedere decât cel cantitativ, vom găsi mai întâi că
... frumoasă. Feciorii, fiindcă sunt doi și feciori, oricât de voinici ar fi, stau sub porunca părintească; Marta însă e una singură, adică nu mai are în casă pe nimeni deopotrivă cu dânsa. Încă pe când era în fașe, Marta avea obiceiul de a pune toată casa în mișcare. Nenea Mihu, auzind-o plângând, alerga plin de îngrijare din grădină ori din curte în casă. Și cu cât creștea, cu atât i se lățea stăpânirea, căci — vorba lui nenea Mihu — fata mare-i cinstea casei. Dar tot ... avea obiceiul. Fetele dar, când voiau să asculte, rugau pe Marta; Marta însă mai totdeauna le răspundea că Miron nu voiește, fiindcă nu e tocmai în voia lui cea bună. Numai din când în când, foarte arareori, Marta ruga pe Miron să cânte. În horă Miron totdeauna e cumpătat, încât parcă numai șuguiește cu jocul. Dar ochii tuturora se opresc asupra lui. Înalt și mlădios, cu umerii lați și ... albă și străbătută ca de-o răsuflare de rumeneală, cu doi ochi mari și albaștri ca fața cerului privită de pe culmea muntelui. Totdeauna e în această față ceva ce nu se mai găsește
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecu I
... Vru pe Cel înalt din ceriu s-oboară!..." Urgia de-aci să-întoarsă-îndată, Iară Sătana, iute ca vântul Sau din arc slobozita săgeată, Pătrunzând în curmeziș pământul Ieși la lumea de sus, afară, În chip de fum cu vânătă pară. Iar' după ce pământească boare Răsuflă puținel întru sine Și cevaș' i să făcu răcoare, Socoti cum ar face ... 7] De-acolĂ² vede nenumărată Oastea lui Mahomet cum vine, S'o robească Muntenia toată; Și văzând să bucură-întru sine, Hotărând păgânilor s-ajute În toate chipurile știute. Vede și tabăra țigănească, Între-Alba și Flămânda-adunată, [8] Care, după porunca domnească, Acum era și-în arme-îmbrăcată, Așteptând cea de pe-urmă poruncă, Încătro și pre-unde să se ducă. Acolo era din țara-întreagă Strinși țiganii cu mic și ... 15] ,,Eh! ce ne pasă d'ahele toate (Grăi Boroș' mândru cu măhnire); Au n'am nimeri noi ș-a ne bate Ș'în război adins a hărțuire?... Noi încă-avem câte doao mâini, Inimă-în sân și duh în plumâni! Eu gândesc că ha mai grea tâmplare Care poate să ne tâmpineze Ar hi când să se scoale nescare Vrăjmași, ca țara să ne
Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur
... trebuia Stavreaschii “madmazelaâ€�, madmazela ședea la taifas ori se zbenguia pântre culise . Într-o seară multregretata artistă juca pe regina într-o melodramă înfricoșată . În actul al patrulea se făcea o revoluție la poarta palatului . Regina, blocată în palat de valurile populare, intra în scenă, care reprezenta o mare sală de recepție, zicea câteva cuvinte pripite, ieșea apoi în balcon ca să vază ce e jos, unde urla mulțimea turbată, și trebuia să se întoarcă în scenă repede, palidă și desfigurată de groază : văzuse cum pe fiul ei iubit îl sfâșiau fiarele scăpate din lanțurile robiei . Pentru ca efectul să fie ... venea refrenul, punea mâna în buzunarul jiletcii și striga: — Madama! dau ținți franți șuplimentu: mai cu modeștia! REVANȘĂ Direcția teatrului o ținea Costache Caragiale în tovărășie cu Costache Mihaileanu. Iorgu Caragiale ieșise din școala de muzică a cadeților — adică jumătate ieșise și trei sferturi fusese dat afară ... plângă. Catafalcul era așezat lângă fundal tocmai unde venea gaura tabloului — toate tablourile au câte o mică spărtură pe unde se vede de-napoi în scenă și-n public. Ce-l împinge demonul pe Iorgu? Pune un ac ...
... repete întocmai în capul lor, nu se 'ntîmplă , pentru că mulțimea citirei și obosirea creierului n-o permite. Cele citite trec ca niște coji moarte în hambarul memoriei, de unde iese la iveală apoi tot în aceeași formă.|| Iar eu din parte-mi gândesc așa : orice-a gândit un om singur, fără s-o fi citit sau s-o ... tabac și mie mi-a plăcut totdeauna oamenii cari mirosă a tabac . . I-am dat bună sară și m-am pus în fața lui , pentru că eram în dreptul meu să șed la masa mea. El răsări oleacă , dar nu spuse nimic. Apoi începu a ciocăni în masă cu degetele lui lungi și subțirele și fluiera pintre dinți... Era o necuviință ... dar acuma eu tăceam ; căci, oricât de necuviincios ar fi fost ... și un somn adânc le șterge pentru câteva oare ... ce simțemânt ni rămâne pentru acest interval al ștergerei ? Nimic. Și cu toate acestea sosesc momente în viață în cari aceste trei elemente ale minții noastre, aceste sertare în cari băgăm o lume dispar pentr-o clipă ... e drept, ca o fulgerare numai, dispar sau în
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun
... năvălirăm în odaia de unde ieșea fumul. El se ridica dintr-o perină aprinsă de pe pat, iară lângă pat zăcea pe pământ, cu fața în sus, un individ scăldat în sânge, ce curgea încă din tâmpla lui dreaptă dintr-o rană considerabilă cauzată prin un revolver, ce-l ținea încă în mână. Sinucigașul era tânăr: el putea să aibă cam 25 de ani, era slab la trup și cu o față palidă, brăzdată de tainice chinuri ... înaintea mea. Formalitatea cere aceasta. Eu deschisei epistola, care avea următorul cuprins: „ Domnule Necunoscut. Noi am călătorit cu același tren și, pot zice, în același cupeu, dar în vălmășagul și schimbările necontenite ale pasagerilor d-ta nu m-ai băgat în seamă... Și ce interes putut-a să vă inspire fizionoÂmia mea, ca să-ți rămân în amintire? Dar eu, căutând omul pe care doream a-l însărcina cu testamentul meu, nu te-am lăsat din ochi, urmărindu-te cu ... de prisos pe acest pământ și înstrăinate de ceata sociabilă, ce-i înconjoară. Izgonit din hotarele drepturilor comunei, rătăceam într-un orizont deșert și întuneric, în care pierdusem orice urmă și orice legătură cu lumea activă, văzând alfa și omega funcțiilor vieții numai
Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos
... cum că la vânătorie, ca și la multe altele, eu mă pricep cam tot atâta pre cât se pricepea vestitul ageamiu, carele, văzându-se luat în răspăr de babele satului pentru izbânzile ce făcuse cu pușca dimineața, în bătătură, se apăra în dulcea limbă a poeziei și ținea una că: De e curcă, Ce se-ncurcă La revărsatul zorilor În calea vânătorilor? Istoria nu adaugă mai departe dacă păgubașele s-au mulțumit numai cu această armonioasă desdăunare, precum, în altă împrejurare, fusese silit să facă simigiul cel cu tocmeala, care, pentru plăcintele mâncate, rămase bun plătit numai cu cântecelul dascălului Caracangea: Deschide-te, punguliță ... decât altul cu o carabină ghintuită, și care pe mine, nemernicul, m-a dus de multe ori cu vânat, la conacul de amiazi. În cartea-ți plină de reguli tehnice și de învățături doctrinarii, tu vorbești, amice, cu despreț superb despre toate acele petreceri cinegetice, în care vânătorul n-are nevoie să umble pe jos, să caute vânatul ajutat de câinele său și să lovească fiara sau pasărea în fugă ori în zbor. Nu tăgăduiesc; în ...
... atunci nu se înmulțise ceata buhnacilor buni numai de speriat vrăbiile. În sfârșit, am ajuns într-un fund de pădure unde trebuia să facem bătaia. În cea mai mare tăcere ne-am așezat fiecare la locul însemnat de Catrințaș, iar locul meu care venea într-o cumplită tiharaie , în gura unei văgăuni, era cu deosebire fioros. — Dacă e urs în pădure, îmi zise pristavul , pe aice trebuie să iasă, că n-are pe unde cotigi. N-are pe unde cotigi, repetai eu în gând. Vra să zică, trebuie să mă țin bine să nu-mi dau pielea ursului în loc să mi-o deie el mie. Și cum stam așa în așteptarea pornirei haitașilor, fără să vreu îmi veniră în minte cei trei urși a lui Catrințaș. Auzi, trei urși!... Unul înțeleg... doi, treacă-meargă... dar trei, fără șagă erau cam mulți. Aveam ... mă mustram pe mine însumi de spaima ce-mi făcusem de toate nimicurile; când, deodată, auzii la spatele mele un foșnet care îmi slei sângele în vine, un foșnet înfiorător, prelung, care se urca în sus pe trunchiul bradului sub care mă aflam și puse în mișcare toate crengile lui. Acum nu mai era de glumă. Ursul se suise
Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0
... încet-încet întâi galbenă ca un aur diafan, apoi roză ca cerul aurorei, apoi albastră È™i adâncă ca albăstrimea cerului. El se uită mult în pahar È™i părea că vede lucruri ciudate în metamorfozele colorilor lui... Într-adevăr i se păru că vede în aurul diafan, în fund, o muscuÈ›ă de om, c-o cârjă în mână, bătrân È™i pleÈ™uv, dormind cu picioarele-n soare È™i cu capul în umbra tinzii unei biserici... În apa roză văzu parcă un peÈ™tiÈ™or vioriu care semăna cu un tânăr frumos... în apa viorie văzu un om sinistru È™i rece, cu faÈ›a de bronz... — Peste cinci mii de ani, È™opti el ... Chipul tău, Isis... Pe tabla neagră se zugrăvi un cerc mare roÈ™u... de acest cerc erau aninate fiinÈ›e ca o scară... Jos, minerale în care plantele îÈ™i duceau rădăcinile... animalele îÈ™i duceau rădăcinile în plante, omul în animale; minerale în om, plante în minerale, animale în plante, omul în animale, È™i pin toate aceste forme tremura cercul roÈ™u È™i făcea să joace formele negre pe firul ei roÈ™u... — Am ...
... ținea pe urma ei, gâfâind; în cap avea o pălărie grozav de mare, cu un fund cât un ceaun, care parcă-l apăsase pe om în jos, de-i intrase picioarele în pântece. Mai mult sărea, ca un purice, decât mergea; da din mâini și se uita spre partea în care nevastă-sa se ținea puțin pe o coastă, ca și când îi era frică să nu se întoarcă să-l înhațe. Aproape de barieră ... ca și când i-ar fi șfichiuit cineva de la spate, ziseră: — S-auzim de ghine! Și-o luară repede la picior. Când ajunseră în fundul grădinii, Lăptuc se cățără pe gard, nevastăsa îl apucă de mijloc, apoi de tălpile cizmelor, și-l aruncă dincolo; în urmă dânsa parcă păși gardul, și o luară gâfâind, la deal, printre spini, uitându-se din când în când în urmă. Fulgii se așterneau molcomi, cernuți de sus. Pe umerii femeii ninsoarea se strânsese în două grămăjoare, iar pălăria bărbatului se făcuse albă. Țăranii mergeau mereu, fără să simtă că-s obosiți. Deodată se ridică în fața lor cumpăna unei fântâni, șinguratică în tot cuprinsul câmpului. Când ajunseră