Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 3141 - 3150 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
Nicolae Nicoleanu - Amicului M. D.
Nicolae Nicoleanu - Amicului M. D. Amicului M. D. de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Scumpe și iubit amic, Toate 'n lume sunt nimic, Dar numai cel ce-a simțit Amicia și-a iubit Poate zice c'a
Nicolae Nicoleanu - Bogăţia Bogăția de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție O nobilă, frumoasă și palidă regină, Deși n'am pus piciorul pe pragu-ți d'aurit, Deși n'am supt dulceața din buza ta divină, Dar sufletu-mi adesea la tine s'a gândit! Tu ești o zeă bună, plăcută, generoasă, Ești scutul libertății ș'al binelui izvor, Pe sînul tău virtutea plutește radioasă Și geniul prin tine își ia falnicul sbor. La blânda ta zîmbire săracul se'ndulcește, Și când arunci asupră-i un ochiu de milă plin, Pe fața lui pământul cu cerul se'ntâlnește, Din trist devine vesel și din obscur senin. Dar spune-mi ce putere te'mpinge și te mână Ce spirit te constrânge, ce zeu necunoscut, S'adapi mai totdeauna din sacra ta fântână Pe cel mai crud, mai lacom, mai prost și mai urât? Ah! negreșit din ziua de veche suvenire, De când regele Midas, răpit de ochii tăi, Te preferi virtuții — fuși dreapta moștenire Și partea celor lacomi ș'a celor
Nicolae Nicoleanu - Din depărtare C...
Nicolae Nicoleanu - Din depărtare C... Din depărtare C... de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Să nu părăsești uitării jalnica mea suvenire! Mai adu-ți, adu-ți aminte, căci la singura gândire C'aș putea uitat de tine prin lume să rătăcesc, Simț că mintea mi s'ar pierde, disperarea m'ar învinge, Și durerea cu iuțeală către moarte m'ar împinge, Căci eu numai pentru tine mai respir și mai
Nicolae Nicoleanu - Dor și jale
Nicolae Nicoleanu - Dor şi jale Dor și jale de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Dacă sorta ne'mpăcată sau a cerului mânie, Te-a ursit să zaci în lacrămi, în durere și 'n sclavie Pe-un pămînt, al cărui sore, luminos și strălucit, Te deșteptă și te culcă desolat, desmoștenit, Și pe care umbra nopții nu se 'ntinde, nu se lasă, De cât numai ca s'adormă desperarea, ce te apasă... Nu-i așa că, plin de jale și cu ochii la pămînt, Simți, că patria e 'n ceruri, libertatea într'un mormînt? Și când obosit de lume, într'un timp de nesimțire, Din amor sau din credință pentr'o mare suvenire, Ai voi, călcând țărînă unei falnice ruini, Pe altarele virtuții să te pleci și să te 'nchini; Dar văzând, că pretutindeni pacea morții predomnesce, Că nici umbra nu se mișcă, nici un suflet nu vorbesce, Că nu vezi măcar o cruce sau o palidă lumină, Priveghind în miezul nopții pe o eroică ruină... Nu-i așa, că simți cu lacrămi, plecând fruntea 'la pămînt, Că mărirea este în ceruri și virtutea într'un mormînt?! Tote trec, tote se schimbă; ziua în nopte ...
Nicolae Nicoleanu - Sonet (Nicolae Nicoleanu, 1)
Nicolae Nicoleanu - Sonet (Nicolae Nicoleanu, 1) Sonet de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Cel ce caută plăcerea într'a binelui iubire Și curajul a combate pentru cel nenorocit, Voluptatea sufletească într'o nobilă gândire, Acela, numai acela poate zice c'a trăit În amor găsind și doliu, în amor și fericire Și 'n privirea faptei bune farmecul ochilor săi, Nu se teme nici-o-dată d'a vrăjmașilor lovire, Prin amor fiind mai forte și mai mare decât ei. Suferința poate 'nfige ghiara sa cea 'nveninată P'al meu sîn cuprins de flăcări, — nu voiu plânge nici-o-dată, Căci sălbaticul meu suflet râde de nefericiri. Dar când peptul inocenții de infami se va desface, Ochii mei atunci în sânge flacările vor preface Ș'al meu braț se va deschide cu teribile
Nicolae Văcărescu - Durda Durda de Nicolae Văcărescu Primăvara se ivește, Să vezi, muguru frunzește Și iarba cum încolțește, Codrul cată, se-ndesește, Inima-mi zburdă și crește! Cucul a-nceput să cânte Nu pe crăci uscate, frânte; Micșuneaua cam plăpândă Altor flori miros comindă Daleo, Doamne, ce orândă! Roibul meu, iarna mai toată N-a văzut vifor, nici zloată, Că-l țineam tot pe cătare, Pe bere și pe mâncare, Vai de draga lui spinare! Roibule, mi te gătește, Șalele-ți înțepenește. Să mă duci peste pripoare. Văi și coaste la strâmtoare, Pre potecă făr' de soare. Daleo, daleo, dragă durdă, Fă-te-ncoacea, nu fii surdă! Vin' să te-ngrijesc mai bine, C-a-mpuiat greierii-n tine, Daleo, durdă, vai de mine. Oleoleo! vremea-nvitează P-ăl cu inima vitează, Să nu stea să se clocească, Ci-n sânge să bălăcească, Pomina să-și
Nicolaus Olahus - Către secolul de acum
Nicolaus Olahus - Către secolul de acum Către secolul de acum de Nicolaus Olahus Ce secol fost-a vreodată mai sinistru? Ce ciumă crâncenă mai aducătoare de moarte? Ce pedeapsă mai crudă decât aceea a Styxului Și a lăcașului lui Pluto cel nemilos? Ce venin mai funest decât tine, Secol îngrozitor? Cine, rogu-te, și-ar fi închipuit vreodată ceva mai crud Decât otrava ucigătoare din Colchis? Sau pedepse mai grele decât ale lui Hercule? Semănat-au oare Erinys sau Megaera un război Atât de crud în sânul muritorilor Ca tine, secol criminal și perfid, Vrednic de cuvinte de blestem? Colo, călărețul păgân, pustiind hotarele Italiei, Pradă lăcașurile sfinte, Aici, cruzimea sălbatică a neamului turcesc Vai, pe noi, pannonii distruși Și cu puterile odinioară neîntrecute, acum înfrânte, Ne extermină din cauza discordiei Unor duci și principi Care se închină în religia preasfântă a lui Hristos; Dincolo, flotele dușmanilor, pline de tâlhari, Tulbură întinsul apelor mării. Otrava stă ascunsă în inimile noastre, Dogme nedrepte răspândesc moravuri nemiloase. De aceea războiul, foamea și ura Nimicesc, vai, țările noastre. Milă nu mai este, Iar discordia ce bântuie toate țările Aduce primejdie celor buni. ...
Nicolaus Olahus - La moartea fratelui meu Matei
Nicolaus Olahus - La moartea fratelui meu Matei La moartea fratelui meu Matei de Nicolaus Olahus Plângeți, oh, rogu-vă, Muze! De-al vostru poet aveți milă, Iar voi, o, Grații, acum ziua cea tristă slăviți! Însuți chiar tu, Apolo, citarede, pe care-l răsfață Veselul cântec, a mea liră de-acum s-amuțești. Voi, zeități, ce cândva prielnice mie îmi furăți, De amărâtul vost' bard vă-ndepărtați de acum! Numai doar tu, Elegia, cosițele triste răsfiră-ți Și mă silește să-ncep versul cu ritm dureros. Căci chinuit fără preget eu sunt de-o cumplită restriște, Iar al meu cuget bolnav de toropeală-i cuprins. O jumătate din sufletul meu de destin fu răpită, Cealaltă, care-a rămas, zace-n cumplite dureri. Spuneți de ce, Ursitoare, voi a muritorilor inimi Tinere le sfâșiați, vai! înainte de timp? Zeii de sus pentru ce vă dădură atâta putere, Ca să puteți cu al vost'braț să ucideți orice? Dar când cu mintea-mi frământ, lăcrimând, întrebarea aceasta, În ușurința-mi pe Zei mă mâniez c-au fost duri. Căci deopotrivă la toți muritorii sărmani le stă-n cale Moartea cumplită și toți au sorocit ...
Nikolaus Lenau - Trecut (după Lenau)
Nikolaus Lenau - Trecut (după Lenau) Trecut (după Lenau) de Nikolaus Lenau Traducere de Panait Cerna . Foaia interesanta, I, nr 33, 24 august 1897 În amurg, pe-ntinsa mare, Soarele de mult s-a stins; Și lumina zilei moare Ca ecoul unui plâns ... Prin văzduh plutind molatec Norii se-nlănțuiesc departe Și pe cripta zilei moarte Țes cununi ca de jăratec. Printre luminile-n repaos Ziua moartă s-a pierdut: Înc-o clipă s-a adaos Negurosului trecut. Larg mormant, tu mă-nfiori, Înnoptat și trist trecut, Căci în sânu-ți s-a pierdut, Cu noianul de plânsori, Și norocul ce-am
Panait Cerna - Cântec (Cerna) Cântec de Panait Cerna Convorbiri literare, XLIII, nr 2, februarie 1909 O, pasăre, ce-mi vii la geam Și-mi cânți din zori nebună, Ce-mi spui de vremea când plângeam, În nopțile cu lună? Ce mi-amintești de vehiul dor, Cernită zburătoare? De un suspin nepieritor – De-o altă arătare? ... Mai bine cântă-mi de noroc, Suind voios în slavă – Mai bine adu tânăr foc În inima-mi bolnavă... Ori ... ia-mi cu tine dorul greu – Ia-mi sufletul ce moare, Și du-te, du-te-n zări mereu, Măiastră zburătoare … Aleargă-n plaiuri oltenești La mândra fără vină – La mândre case-mpărătești Cu geamul în lumină... Privește-al ochilor ei rai, Surâsul fără nume, Ascultă tânărul ei grai – Și vezi ce pierd pe lume ... Și fă-mi din tot un dulce cânt, Să-l cânți când iese luna – Și-apoi ... coboară-mă-n mormânt Mai trist ca
Panait Cerna - Cântec de martie
Panait Cerna - Cântec de martie Cântec de martie de Panait Cerna Românul , Arad, III nr. 73, 31 martie 1913. A fugit din lume faur, Trist și nejelit – Cu săgețile-i de aur, Martie l-a gonit... Albi plutesc și roșii norii Peste munți și chei, Parcă sufletu-aurorii A rămas în ei... Gârlele și-ncep fanfara, Și, pornind șuvoi, Strigă-n lume: primăvara A sosit la noi! Ce gândești la vremuri duse Și suspini mereu? Lasă visele apuse, Suflete al meu! Uită lumile de stele, Ce-au căzut pălind – Bucură-te de acele Care se aprind... Ah, ce dulce e povara Mugurilor noi! Primăvara, primăvara A sosit la