Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 3161 - 3170 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
Paul Verlaine - Colocviu sentimental (Demetriade)
Paul Verlaine - Colocviu sentimental (Demetriade) Colocviu sentimental de Paul Verlaine , traducere de Mircea Demetriade Informații despre această ediție În vechiul parc înghețat și tăcut Acuma chiar două forme au trecut. Cu ochii morți și cu buzele moi. Abia s-aud cum vorbesc amândoi. În vechiul parc înghețat și tăcut Doi spectri și-au amintit de trecut? „De-al nostru-extaz de demult ți-amintești?" „Să-mi amintesc acum de ce voiești?" „Palpiți și-acum la numele meu, tu? În visul tău mai vezi sufletu-mi?" „Nu!" „Ah ! zile-n veci mai dulci nespus ca toate, Când ne uneam noi gurile..." „Se poate!" „Ce-albastru cer era, speranță mare!" „Învinsă fu, spre negrul ce «dispare»"! Printre fâneți bogate-astfel mergeau, Și noaptea, doar, auzi ce-și
Paul Verlaine - Colocviu sentimental (Iosif)
Paul Verlaine - Colocviu sentimental (Iosif) Colocviu sentimental de Paul Verlaine , traducere de Ștefan Octavian Iosif În parcul vechi și rece și pustiu, Trec două umbre-n ceasul cenușiu. Li-s ochii ofiliți, au buze moi Și deslușești cu greu ce-și spun ei doi. În parcul vechi și rece și pustiu, Nălucile își fac trecutul viu. − Îți amintești extazul nostru vechi ? − Ce tot îmi torci trecutul în urechi ! − Dar astăzi mă mai strigi pe nume tu Și-n vis îți mai răsar eu oare ? − Nu. − Ah, zile dragi cum altele n-om ști, Cînd gurile ni se uneau ! − O fi ... − Ce bolți albastre, ce speranțe mari ! − Speranța-i azi prin norii funerari. Și astfel merg stîrnind ovăzu-n drum Și noaptea îi aude doar, prin
Paul Verlaine - Nu este-așa%3F
Paul Verlaine - Nu este-aşa%3F Nu este-așa? de Paul Verlaine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Nu este-așa că-n ciuda acelor proști și răi Ce vor privi cu pizmă a noastră bucurie, Vom fi arare mîndri și buni în veci cu ei? Nu este-așa că-n tihnă și plini de voioșie Vom merge calea dreaptă ce steaua ne-o arată, Nepăsători de cine ne vede ori ne știe? Răznite ca-ntr-o neagră pădure fermecată, A noastre două inimi cînta-vor în iubire, Cum cîntă noaptea două privighetori deodată. Iar lumea, de-o fi bună cu noi, ori cu-ndîrjire, Puțin o să ne pese. De-ar fi să ne sfîșie, Nici dragoste, nici ură, nimic n-o să ne mire. Legați de cea mai scumpă și trainică frăție, Ca într-o za vrăjită noi vom păși-n lumină, Iar teamă de nimica atunci n-o să ne
Paul Zarifopol - Alexandru Philippide (Zarifopol)
Paul Zarifopol - Alexandru Philippide (Zarifopol) Alexandru Philippide de Paul Zarifopol Aș vrea să mor de două ori, zisese nu demult Alexandru Philippide: după întâia moarte să mă scol o clipă, ca să mă bucur c-am murit. Socrat spunea prietenilor să jertfească, după ce-o muri, un cocoș lui Asclepios. Voia să zică înțeleptul acela că viața ar fi o boală: pentru sfârșitul ei trebuie mulțumit îndeosebi zeului vindecărilor. Pesimist de vocație desăvârșită a fost Philippide. Un mizantrop în iritare permanentă. Nu cred că a cunoscut vreodată disprețul liniștit. Era omul indignării cronice, ca Gustave Flaubert. Lăcomia de studiu, desigur, era patima lui dintâi și din urmă. Sugestibil și inflamabil, ca orice violent candid, putea fi pradă ușoară în mâna celor ce n-au decât patimi de piață. Însă la urma toată Philippide din toată inima dădea dracului, în gândul său ori și în gura mare, tot ce și pe oricine îl supăra de la lucru. Dragostea de adevăr, ca și de frumos, într-un suflet pesimist implică fără îndoială contrazicere. Însă nu de contraziceri ne vom mira doar în fața unei firi aprinse ca filologul mort acum. În liceu, ne făcea apologia omului cu ...
Paul Zarifopol - Caragiale și Domnul X
Paul Zarifopol - Caragiale şi Domnul X Caragiale și Domnul X de Paul Zarifopol Ah! Domnule X... cine ești? ...D-ta trebuie să fii un om sever, așa-mi închipuiesc eu; când îți cade ceva scris în mână, trebuie să ții sprâncenele tare-ncruntate... D-ta ești un om nu numai învățat, dar și cult... D-ta, afară de prodigioasa noastră literatură națională, trebuie să mai cunoști din literatura universală, măcar pe cea europeană. D-ta trebuie să fi având gust subțire și simțire adâncă... D-ta, așa-mi închipuiesc eu, trebuie să fii mai-nainte om și pe urmă român (că se întâmplă uneori și alminterea); prin urmare, d-ta, român firește, trebuie românește să judeci omenește. Da, fără îndoială: Caragiale râde de Domnul X, încărcându-l cu atâtea daruri; totuși, nu e de loc glumă că, pe Caragiale, Domnul X totdeauna l-a tratat foarte sever și de sus. Hm! ce atâta vorbă pentru niște comedioare...! am auzit zicând, acum douăzeci de ani, pe unul dintre junii eroi ai democrației, cum se zice, române, care pe atunci se umfla într-o nouă înflorire, elegantă și importantă. Era un om cu deosebire iritabil tânărul care descoperea cu ...
Paul Zarifopol - Despre ideologia lui Eminescu
Paul Zarifopol - Despre ideologia lui Eminescu Despre ideologia lui Eminescu [1] de Paul Zarifopol Se acumulează, în sfârșit, studiile asupra operei lui Eminescu. Dl Cezar Papacostea cercetează urmele de filozofie antică; dl Murărașu, naționalismul; Cora Valescu, pesimismul; Iuliu Iura, mitul; iar acum în urmă, G. Călinescu, în primul volum consacrat Operei lui Eminescu, expune și examinează filozofia teoretică și practică a acestuia. Până se va scrie un referat amănunțit despre Eminescu. După ultimele publicații dăm aci câteva însemnări din lectura acestei din urmă, ca una ce tratează în cadru larg gândirea totală a părintelui literaturii noastre moderne. Cu scrisul său agreabil popular, Schopenhauer s-a interpus între Kant și mulțimea amatorilor de filozofie. Zeci de ani au mers așa lucrurile printre literații europeni cu ambiție de filozofie; sumedenie dintre aceștia au trăit și au scris în convingerea că mijlocul eminent pentru a cunoaște filozofia lui Kant este răsfoirea lui Schopenhauer. Doar acesta însuși se afirmă cu abilă naivitate ca porte-voix autentic al celui ce întemeiase idealismul critic. Firește, această modă dogmatică a trecut și pe la noi; și la noi s-a zis: Kant, adică Schopenhauer. ...
Paul Zarifopol - Flaubert și Anatole France
Paul Zarifopol - Flaubert şi Anatole France Flaubert și Anatole France de Paul Zarifopol Războiul și romantismul, aceste două mari blesteme scrie Anatole France în La RĂ©volte des Anges. Despre război, pretind unii că vestitul pacifist ar fi zis mai târziu așa: dacă suprimi virtuțile militare, toată societatea se surpă. Dar lucrul nu-i sigur. Surprinzător n-ar fi, fiindcă France de mult s-a declarat pentru inconsecvența elegant-sistematică. Antipatia pentru romantism, însă, pare să se fi păstrat statornic, de când făcea cronici literare în Le Temps până la romanul din care am citat mai sus, scris la bătrânețe. Flaubert era, negreșit, greu împovărat de păcate romantice; France le-a însemnat în două lungi foiletoane, cu stăruința solidă pe care o inspiră antipatia, o antipatie, ce-i dreptul, bine stăpânită și binecrescută. Flaubert a fost romantic din suflet țapul ispășitor al nebuniilor romantice dobitocul ales în care au intrat toate păcatele poporului de genii romantismului datorește el cele mai strălucite absurdități, la care s-au adaus, desigur, și altele, din fondul lui propriu divagațiile din scrisorile și conversațiile lui sunt prodigioase. Și spre mai bună lămurire, France îl compară cu o paiață, ...
Paul Zarifopol - Pentru arta literară
Paul Zarifopol - Pentru arta literară Pentru arta literară de Paul Zarifopol 1934 Capricii dogmatice (Pentru introducere) Artă literară și simplă literatură (Observații nepractice și unilaterale) Sentimentalul Maupassant Obiecții lui Flaubert Omul cărților Nervozitățile în jurul lui Anatole France Notă la comemorarea lui Renan Despre stilul perfect Despre metoda și stilul lui Proust Pentru explicarea lui La Rochefoucauld Moliere și gustul
Paul Zarifopol - Poezia pură Poezia pură de Paul Zarifopol Între părintele Bremond, membru al Academiei Franceze, și ziaristul Paul Souday s-a iscat ceartă, toamna trecută, de la definiția poeziei. Pentru obișnuita lectură publică înaintea celor cinci secții ale Institutului, preotul literat a ales să vorbească despre poezia pură, și în cuvântarea lui avusese mai ales grijă să dea a înțelege că poezia nu se poate defini. Tocmai acest lucru pare să fi supărat mai mult pe Paul Souday. Probabil, ca frances de veche observanță și ca ziarist, el nu rabdă obscuritatea, oricât ar fi de prestigioasă, și s-a necăjit rău când Bremond a spus că poezia n-are a face cu rațiunea. Souday s-a grăbit să înțeleagă și aici pare c-a fost nedrept că Bremond consideră poezia ca un fel de divagație absolut certată cu mintea sănătoasă. Se poate zice și aceasta despre poezie, dar în cazul special nu se zisese. Cearta s-a îndărătnicit asupra unui vers celebru din Racine: la fille de Minos et de PasiphaĂ©.1 Souday e sigur că frumusețea versului stă în ...
Paul Zarifopol - Proza lirică Proza lirică de Paul Zarifopol Grigori Sturdza: Pygmalion, București, 1932 Asupra cuvântului roman sunt încă iritabili profesorii de literatură și criticii cu apucătură școlară. Ei cred a ști precis ce e un roman, după numărul de pagini și după natura cuprinsului; prin această credință situația lor este, astazi, paradoxală. În voia lumii și a timpurilor cuvântul acesta și-a lărgit cu mare libertate înțelesul. Colecții de scrisori și memorii; dialoguri politice, filozofice, religioase; voluminoase istorii de familii și povestiri dramatic strânse într-o sută de pagini, abundente expectorațiuni lirice se numesc, acum, liniștit, în subtitlu: romane. Uzul adevărat ne arată că acest cuvânt, după ce va fi concurat sinonimic, destulă vreme, cuvântul foileton, se va îndrepta să însemne poate: carte, simplu o întâmplare simetrică celei a cuvântului grec cu care europenii au ajuns a numi Sfânta Scriptură; numai că, la roman, mișcarea se face în sens opus, de la o semnificare specială spre una generală. Romanul este cartea favorită, e breviarul vremilor noi cum se vede și din format chiar. Supărările profesionalilor oficiali ai literaturii și obiecțiile lor sunt acum de mult alături cu drumul. ...
Paul Zarifopol - Recreația criticului
Paul Zarifopol - Recreaţia criticului Recreația criticului [1] de Paul Zarifopol Întâi: ce îl obosește mai rău pe critic? Vorba banală. Graiul, firește, încearcă a fi când algebră, când muzică, când evocare de viziuni sau alte diferențieri ale pipăitului originar, ale cărui înfiorări vibrează ascuns în toate simțurile. Dar acestea sunt excese minunate. În curs obișnuit, graiul este imperativ sec. Cei ce n-au talentul graiului, și se fac scriitori adică, nu se pricep decât să agrementeze acel imperativ sec, anonim și uniform, prin construcții de analogii pe care le cred, ei, plastice sau poetice. Prin această aplicare dinadins, neputincioșii graiului devin tații fecunzi ai banalității. Însă acei ce au talentul graiului net pronunțat scriu, de exemplu, așa: Noaptea era rece ca o casă nouă. Cu această împăcare de mine rămâneam dus cu gândul pe uscatul care se dovedea încet ochilor mei de o culoare cenușie. Un fel de leșie secată, pe fața căreia cineva curățase de curând broaște țestoase. Numai că rictusul lucra tot mai adânc în colțul gurii, iar exuberanța animală tot mai stinsă îi lăsa un chip care, mai mult decât cu un faun beat, semăna cu profesorul universitar dl Drăghiescu. Lisandru își citea în ...