Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 3171 - 3180 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
Paul Zarifopol - Recreația criticului
Paul Zarifopol - Recreaţia criticului Recreația criticului [1] de Paul Zarifopol Întâi: ce îl obosește mai rău pe critic? Vorba banală. Graiul, firește, încearcă a fi când algebră, când muzică, când evocare de viziuni sau alte diferențieri ale pipăitului originar, ale cărui înfiorări vibrează ascuns în toate simțurile. Dar acestea sunt excese minunate. În curs obișnuit, graiul este imperativ sec. Cei ce n-au talentul graiului, și se fac scriitori adică, nu se pricep decât să agrementeze acel imperativ sec, anonim și uniform, prin construcții de analogii pe care le cred, ei, plastice sau poetice. Prin această aplicare dinadins, neputincioșii graiului devin tații fecunzi ai banalității. Însă acei ce au talentul graiului net pronunțat scriu, de exemplu, așa: Noaptea era rece ca o casă nouă. Cu această împăcare de mine rămâneam dus cu gândul pe uscatul care se dovedea încet ochilor mei de o culoare cenușie. Un fel de leșie secată, pe fața căreia cineva curățase de curând broaște țestoase. Numai că rictusul lucra tot mai adânc în colțul gurii, iar exuberanța animală tot mai stinsă îi lăsa un chip care, mai mult decât cu un faun beat, semăna cu profesorul universitar dl Drăghiescu. Lisandru își citea în ...
Paul Zarifopol - Unul care a luptat contra prostiei
Paul Zarifopol - Unul care a luptat contra prostiei Unul care a luptat contra prostiei de Paul Zarifopol Urâtă deosebit este moartea oamenilor veseli. Nu toți suntem deopotrivă vii; cei veseli sunt mai vii decât ceilalți. Moartea lor ne lovește cu revoltă și cu scârbă, ca paradoxele unui răutăcios stupid. Partea cea mai bună din viața lui Anatole France a fost lupta împotriva prostiei; și el a dus-o așa cum trebuie: vesel. Insistența patetică sau elegiacă asupra morții lui, însă, pare faptă de prost-gust și păcat contra sfântului duh. Moartea celui vesel te face doar ursuz. Literar, France a murit acum zece ani, cu La RĂ©volte des Anges. Un neastâmpăr senil l-a împins să lățească deplorabil amintirile din copilărie și a servit doar să arate categoric și prelung că sfârșitul era deplin. De la început chiar, amintirile acele se arătau a fi în contrazicere cu spiritul și talentul său. Pierre Noziere și Le Livre de mon ami sunt fabricate regretabile, care ne explică numai admirațiile lui neașteptate pentru visurile de guvernantă în menopauză ale lui Feuillet, pentru lirismul de cinovnici ...
Petre Ispirescu - Aleodor împărat
Petre Ispirescu - Aleodor împărat Aleodor împărat de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. El ajunsese la căruntețe, și nu se învrednicise a avea și el măcar un copil. Se topea d-a-n picioarele, bietul împărat, să aibă și el, ca toți oamenii, măcar o stârpitură de fecior, dară în deșert. Când, tocmai, la vreme de bătrânețe, iată că se îndură norocul și cu dânsul și dobândi un drag de copilaș, de să-l vezi și să nu-l mai uiți. Împăratul îi puse numele Aleodor. Când fu a-l boteza, împăratul adună Răsărit și Apus, Miazăzi și Miazănoapte, ca să se veselească de veselia lui. Trei zile și trei nopți ținură petrecerile și se chefuiră și se bucurară, de o ținură minte cât trăiră. Băiatul de ce creștea, d-aia se făcea mai isteț și mai iscusit. Nu mai trecu mult și iată că împăratul ajunse la marginea groapei. Când fu la ceasul morții, el luă copilul pe genunchi și-i zise: - Dragul tatei, iată că Dumnezeu mă cheamă. Sunt în clipa de a-mi da obștescul sfârșit. Eu ...
Petre Ispirescu - Balaurul cel cu șapte capete
Petre Ispirescu - Balaurul cel cu şapte capete Balaurul cel cu șapte capete de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată într-o țară un balaur mare, nevoie de cap. El avea șapte capete, trăia într-o groapă, și se hrănea numai cu oameni. Când ieșea el la mâncare, toată lumea fugea, se închidea în case și sta ascunsă până ce-și potolea foamea cu vreun drumeț pe care îl trăgea ața la moarte. Toți oamenii locului se tânguiau de răutatea și de frica balaurului. Rugăciuni și câte în lună și în soare se făcuseră, ca să scape Dumnezeu pe biata omenire de acest nesățios balaur, dară în deșert. Fel de fel de fermecători fuseră aduși, însă rămaseră rușinați cu vrajele lor cu tot. În cele din urmă, daca văzu împăratul că toate sunt în deșert, hotărî ca să dea pe fiica lui de soție și jumătate împărăția sa acelui voinic, care va scăpa țara de această urgie, și dete în știre la toată lumea hotărârea sa. Iară după ce se duse vestea în țară, mai mulți voinici se vorbiră să meargă împreună la pândă și să mântuiască țara de un așa ...
Petre Ispirescu - Cele trei rodii aurite
Petre Ispirescu - Cele trei rodii aurite Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat, și avea un fecior; acesta, șezând la fereastră, vede o babă bătrână, care venea cu tivga să ia apă de la fântână. Ce-i vine lui, ia o piatră și aruncând-o către fântână, nemerește drept în tivgă, și aceasta se sparge; baba, care simțise de unde venise piatra își auncă ochii la fereastra împăratului și vede pe fiul de împărat făcând haz; atunci baba zise: - Până nu vei găsi cele trei rodii aurite, să nu te însori, dragul mamii; și se întoarse acasă tristă și fără tivgă și fără apă. Fiul de împărat, auzind acest blestem, stătu, și după ce se gândi mult timp la rodiile aurite, se aprinse dorința în el de a le vedea și de a le avea; deci se duse la tatăÂsău și-i zise: - Tată, să-mi faci trei rânduri de haine de fier, căci am să fac o călătorie mare. Și toată silința ce puse împăratul a opri pe fiul său de la aceasta, fu în zadar. ...
Petre Ispirescu - Fata moșului cea cu minte
Petre Ispirescu - Fata moşului cea cu minte Fata moșului cea cu minte de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un om bătrân care avea o fată mare, de se dusese vestea în lume de vrednicia ei. Moșneagul (unchiașul) se căsători de a doua oară cu o babă, care avea și ea o fată mare. Baba, însă, punea pe fata unchiașului la toate greutățile casei; iar fata ei se clocise de ședere. Biata fata unchiașului torcea, țesea, făcea pâine, mătura și scutura fără să zică nici pis! dară baba punea parte fetei sale, și pâra la unchiaș pe fiica lui și o tot ocăra. Nu era ziuliță lăsată de Dumnezeu să nu se certe cu el, ca să-și gonească copila, și-i zicea: - Daca nu-ți vei duce fata de aici, pâine și sare pe un taler cu tine nu mai mănânc. Bietul om se cam codea; dară baba într-o noapte turnă apă pe vatră și stinse focul ce-l învălise fata unchiașului de cu seară. A doua zi, dis-de-dimineață, se scoală fata să facă focul, fiindcă tot pe ca cădea păcatele; dară ...
Petre Ispirescu - Găinăreasa Găinăreasa de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat și o împărăteasă. În căsătoria lor ei au trăit ca frații, și numai o fată au fost făcut. Ca și mumă-sa, această fată, din naștere, era cu o stea în frunte. Murind împărăteasa, a lăsat cu sufletul la ceasul morții ei și cu jurământ ca împăratul, soțul ei, să nu văduvească, ci să ia de soție pe aceea la care se va potrivi condurul ei. Împăratul o iubea, nevoie mare. Și nici în ruptul capului nu voia să se însoare de a doua oară. Un an întreg, întreguleț o plânse după înmormântarea ei. Sfatul împărăției, știind hotărârea împărătesei, lăsată cu grai de moarte, se tot ținea de câra împăratului ca să se însoare, și mai multe nu. El se tot împotrivea cu fel de fel de cuvinte. Daca văzu și văzu că scăpare nu este, se lăsă și el după sfatul mai-marilor împărăției. Dete condurul răposatei împărătese și doi trimiși ai Sfatului împărătesc răzbătu țări și cetăți, căutând la cine s-ar potrivi condurul. Nu trecu mult și se întoarseră precum ...
Petre Ispirescu - Zâna munților
Petre Ispirescu - Zâna munţilor Zâna munților de Petre Ispirescu A fost odată etc. A fost odată un împărat foarte viteaz; toate împărățiile de prinprejurul împărăției sale îi cerea sfaturi: atâta era de drept și înțelept. Când se isca sfadă între dânșii, la acest împărat mergeau mai întâi la judecată și, cum zicea el, așa se și făcea, fiindcă era judecător drept și iubitor de pace. Când fu aproape de bătrânețe îi dărui Dumnezeu un fecior. Nu se poate spune câtă bucurie simți împăratul când a văzut că dobândi un moștenitor. Toți împărații vecini i-au trimis daruri. Ei nu mai puțin se bucurau că vecinul lor, care îi ajuta cu sfaturi și povețele lui cele de mult folos, a dobândit fecior. După ce se mări, îl puse de învăță carte. El era așa de silitor, încât se mirau dascălii de dânsul cum de învață așa repede. Ceea ce învăța ceilalți copii într-un an, el învăța numai într-o săptămână. Ajunsese să nu mai aibă dascălii ce să-i dea să învețe. Iară tată-său scrise carte împărătească la niște filosofi vestiți ca să vie să ispitească cu învățăturile lor pe ...
Petre Ispirescu - Zâna zânelor
Petre Ispirescu - Zâna zânelor Zâna zânelor de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat mare și puternic, și el avea trei feciori. Făcându-se mari, împăratul se gândi fel și chipuri cum să facă să-și însoare copiii ca să fie fericiți. ÎntrÂo noapte, nu știu ce visă împăratul, că a doua zi, de mânecate, își chemă copiii și se urcă cu dânșii în pălimarul unui turn ce avea în grădină. Porunci să-și ia fiecare arcul și câte o săgeată. - Trageți, copii, cu arcul, le zise împăratul, și unde va cădea săgeata fiecăruia, acolo îi va fi norocul. Copiii se supuseră fără a cârti câtuși de puțin, căci ei erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. Traseră, deci, și săgeata celui mai mare din fii se înfipse în casa unui împărat vecin; a celui de al doilea se înfipse în casa unui boier mare d-ai împăratului; iară săgeata celui mai mic se urcă în naltul cerului. Li se strâmbaseră gâturile uitându-se după dânsa, și p-aci, p-aci, era să o piarză din ochi. Când, o văzură coborându- ...
Petruț Pârvescu - Gesturi aproximative
Petruţ Pârvescu - Gesturi aproximative Gesturi aproximative de Petruț Pârvescu Volum publicat de Editura Princeps Edit, 2003, cu o prezentare în volum de Daniel Corbu. Poeme aproximative gândul aproape de știre vorbindu-mă mă vorbesc vorbindu-vă vouă vorbirea și cu fiecare clipă mă preling în știre ca-ntr-o oglindă în care aproape încap ! gestul alcătuirii repetate sunt ochiul pietrei sunt steaua ce se-aprinde în cădere urcînd în timpul unei alte stele sunt țipătul fecioarelor în noapte cînd de femeie noaptea le desparte sunt strigătul zăpezilor în iarnă cînd primăvara-i urs ce hibernează sunt bocetul vădanelor în sat atunci cînd moare tînăr un bărbat sunt mînzul zilei fără șa și frîu sunt ochiul pietrei lăcrimînd în rîu ! un cîntecel în plină lună nouă sau ziua ca o lume de zăpadă cu ulița-am ieșit direct în lume de-atîta așteptare risipit în brazdele cîmpiilor virgine un număr calculat la infinit amară dulce mîndră alinare o geometrie a numerelor visul de-atunci m-a urmărit fără-ncetare și m-a vrăjit mereu și m-a iubit în vămile erorilor timpul de punct și val prin spațiul răvășit catarg de dor ...
Pitarul Hristache - Povestea mavroghenească
Pitarul Hristache - Povestea mavroghenească Povestea mavroghenească de Pitarul Hristache Fragmente Numai a-l vedeai dodată Prin tîrg trecînd fără gloată, Cu vro doi-trei, dinpreună Cu cîte-o sapă de mînă, Și după ce se-ntorcea Vedeai colea și colea Cîte unul atîrnat De cîte-o șandrama legat, Iar pe afară prin cîmpuri Stă țepele-nfipte pîlcuri • • • • • • • • • • • • • • • • Dacă mergeai și la curte Vedeai altele mai multe, Te uitai prin spătărie Rămîneai la aporie, Vedeai săbii ferecate Tot prin păreți spînzurate, Mai pistoale, buzdugane, Mazdrace și iatagane, Suliți, angere, cuțite, Ca acile ascuțite. Măciuci, mai puști ghintuite Toate prin păreți lipite. • • • • • • • • • • • • • • • • Apoi stai de socoteai Și-n rost nu puteai să-i dai Vedeai casele d-o parte Numai de arme-ncărcate. D-altă parte te uitai Și la el și înghețai Că-l vedeai cu-n hîrz străin Nu-și semăna a creștin. Cîndu-l auzeai vorbind Încremeneai tremurînd, Din damuit și din chiafîr, Și din as și din caldîr, Nu-l mai ...