Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA VINUL
Rezultatele 341 - 350 din aproximativ 728 pentru CA VINUL.
Bogdan Petriceicu Hasdeu - La casa de nebuni
... jurul meu se-ntinde un petec de grădină Cu flori și pomi, amestec de umbră și lumină; Iar printre ele falnici, încet, nepăsători Pășesc, albind ca spectri, superbii visători. În fund, tot alb ca dânșii, salcâmul înflorește Nebun și el, mirosu-i în vânt îl risipește. Jos la tulpina-i largă, sub desu-i coveltir, Stă neclintit un tânăr ... când ne-am despărțit. Și gura-i se deschide; răsuri și crini s-arată: Sunt buze-n cari îmi pare că văd întregul mai! Iar ca parfum — cuvântu-i se-ntinde și mă-mbată: Ce-i muzica la oameni la îngeri este grai... De fiu-său el îmi vorbea, Iar ... pasere de-argint Plutind ușor către pământ, Și iat-o zână de femeie! De fiu-său când îmi vorbea, Eu auzeam pe fie-mea, Dentâi ca unda-n depărtare, Apoi un tril, apoi un cânt, Sunând din cer pân’ la pământ Și răsunând în sărutare! De fiu-său el îmi vorbea ... cu fie-mea, Și sufletu-mi în fericire, Zburând într-un nespus avânt, Îmi lasă corpul pe pământ Rostogolit în nesimțire! De-atunci o duc ca ...
Dimitrie Anghel - O victimă a lui Gutenberg
... bestial al călăului spre a putea vedea prelungindu-și suferința și a reîncepe agonia. Pe lîngă toate acestea visător am trecut, ca un diletant fericit, ce ia din viață ce e rău și ce e bun, ca un omeopat ce știe virtutea ce doarme într-un anumit număr de pilule și își dozează beatitudinea... Și cum le-am văzut aceste multe intrînd ... trebuie să-l urnească vrînd-nevrînd, cel ce iubea albul cu patimă azi a devenit un dușman al lui și nu poate concepe ca o zi să treacă fără ca s-o îndolieze cu nesfîrșite semne negre. Bucățile de lemn de atunci, primitivele pătrate de stejar, pe care se zugrăveau cele douăzeci și șase de ... cărui capăt se găsește o diplomă drept recompensă, pentru a putea cîștiga o existență cinstită, am luat acela pe care l-am găsit ca să nu mor de foame. Aspirațiile mele, ambițiile, visurile ce le-am avut, ca o apă care scade nealimentată de izvoare, le-am lăsat și eu să scadă. Apele care scad însă se reîntorc în soare, eu n-am ... ...
Dosoftei - Din Molităvnic de-nțăles
... Mă priìmește, milostive, pre curvari, pre nesățosul, Cu de suflet zdrobiciune, îndată ce ț-am venitu-ț, Că știu, Doamne, că nu-i altul ca eu să fie-n greșală, Nice-au lucrat nice lucruri ca de mine ce-s făcute. Ce iarăș o știu ș-aceasta că greșele cât de mare, Nice multul de păcate întrece, Dumnezău svinte, Pre-a ... Soț dumnezăirii tale făcându-i fără de râhnă. Și ce-i strein și la îngeri, și la mintea cea de oameni, Vorovești ades cu dânșii, ca prietini-ndeaproape. Acestea-m dau cutezare, astea-m dau arĂpi, Hristoase, Și-ndrăznindu-ț de bogată ce ai spre noi bunătate, Bucurindu-mă-n ... și mă tocmește, Derege,-nțălepțează și mă lumină, Fă-mă cort al tău, duhului tău sunt numai, Să nu mai fiu de-acmu sălaș păcatului. Ca de-a ta casă cu-ntratul de soțâie, Ca de foc să fugă tot răul și greul, Rugători ț-aduc pre toț ai tăi pre svinții, Voinicimile acelor fără de trup, Prediteciul tău, înțelepții ... Hristoase, Și luminei ficior pre-al tău să faci slugă. Că tu ești svințirea noastră tuturora, Bunule, ne ești sufletelor lucoare. Cum țî să cade, ...
Ion Luca Caragiale - Abu-Hasan
... a veni să cineze și să petreacă noaptea aceea acasă la dînsul. Cina lui Abu-Hasan nu era foarte bogată, însă bună și curată, așa ca să poată mulțumi destul pe un oaspete drumeț. Mai ales nu lipsea de la masă vin bun, și veselie, căci în loc să vorbească cu oaspetele său despre politică or despre daraveri necustorești, îi plăcea mai bine să povestească despre lucruri ... în Bagdad; te rog prea-plecat să-mi faci cinstea să poftești la cină cu mine și să-ți petreci noaptea asta în casa mea, ca să te odihnești bine de oboseala călătoriei. Și, ca să-l îndatoreze și mai mult a pofti la el, i-a spus în cîteva cuvinte ce obicei are dînsul cu ... de care se găseau în acea vreme a anului și niște turte uscate de migdale. Hasan a adus niște urcioare cu vin și bărdace, le-a pus lîngă el și a rugat-o pe bătrînă să-i dea de mîncare robului care venise ... bărdacă, a umplut-o cu vin ...
Dimitrie Bolintineanu - Codrul Cosminului
... Pruncii lor îi uită, părăsiți în dor! Iată, vântul luptei geme cu turbare! Un minut, o, țară, câtă dezmierdare! Crude au sa fie luptele ce vin! Dar nepieritoare fi-vor cel puțin; Ale tale lupte, splendide, sublime, Te-or scăpa de moarte pe viitorime! II — ,,Nu a geme ... robie, Inima lor zboară către bucurie. Gândul lor întrece pasurile lor, Către dulcea țară alergând cu dor. Dar mai sus de măguri cei din țară vin, Herăstrez stejarii câți pe râpi se-nclin; P-ale lor tulpine aninați îi lasă; Iar mai jos de dânșii armiile pasă. Un semnal, și-aceste ... Muntele tresare! Trăsnete, mugiri, Șuierări bizare, vaiete, răcniri Să ridic în aer, cresc, se variază, Și, din munte-n munte, trec, se repetează, Brazii vechi ca lumea peste tot s-abat, Cad din râpă-n râpă; orișiunde bat, Stâncile, pe cale, gem, trăsnesc și saltă, Se sfărâmă, pleacă, bubuiesc, tresaltă... Cerul ...
Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat
... ni învață, N-or meni și după moarte celui drept o altă viață? Lacrimile ipocrite, mincinosu-acel suspin, Decretările nu schimbă care de la Pronie vin. Preț nu are nici o pompă ce prin aur se adună, Tânguirea-adevărată pe mormânt de nu răsună; Precum când un unchi răpune, clironomul însătat ... fioros înger, de la nord păn la apus, Domnitorii și popoare la un crunt giug n-a supus, Înduratul ceri nu vrut-au ca a lor modestul nume După moartea lor să fie spaimă au mirare-n lume. Căci virtutea, ca și răul, cumpenite-s la sătean; El nu surpă, nici rădică, tronul crunt a lui tiran, Niciodată Poeziei armonia cea vândută. La ambițios ... poate un păstor cu veche frunte: L-am văzut în multe rânduri, când se lumina, la munte, Cum pe iarba-nrourată mergea-n pas înaripat, Ca Ființei rugi s-aducă care lumea a creat. Alteori sub acel frasin cu întinsa rădăcină, Care-umbrează cu mii ramuri ce de zefir ... plini de lacrimi în plăcutul râurel, Și trezit apoi din visuri murmura niște cuvinte. Uneori fugea la codru, sămănând smintit de minte; Plecând capul câteodată, ...
Dimitrie Anghel - Arca lui Noe
... aceea care te mînă de a scoate din haos umbra, a tăia un contur și a-l trimite apoi ca să-ți faci loc pentru a tăia o altă bucată de umbră și a-i da drumul în univers ca să urmeze pe cealaltă, poți să fi sigur că-i va semăna ? Migala, modelarea lentă și continuă, dezmierdarea mînei care alunecă, pipăiește, trece, ca să revie clin nou și să se încredințeze de conturul concretizat, cere liniște, închipuiește neputința, valorează uniformitatea, stigmatizează lipsa de fantazie, presupune oboseala cronică, și ... în nevăzut și de a scoate altă formă, în fața căreia va sta singur îngrozit, dar în fața căreia se va bucura veșnic ca de o nouă naștere, ca de o nouă germinație ajunsă, ca de o nouă eflorescență. Din toate creațiile acestea dibuite, din formele ce poate au păcătuit întrucâtva față de divinitate, din slăbiciunile și neajunsurile unora, din ... boltit, tot ceea ce supsese gura arsă de sete a lacomului soare, ca după o mare indigestie, recădeau din nou în cascadă, curgea ...
Antim Ivireanul - La Dumineca Vameșului, cuvânt de învățătură
... leapădă. Așijderea și fericitul Pavel zice la 13 capete cătră ovrei: Fraților, plecați-vă învățătorilor voștri și vă cuceriț lor că priveghiază pentru sufletele voastre, ca cum ar fi să dea cuvânt, ca cu bucurie aceasta să facă, iar nu suspinând, că nu iaste de folos voao aceasta. Drept aceia n-am pregetat, nici am lenevit, ca să nu fac datorie, după porunca stăpânului și învățătorului nostru Hristos, căruia mă și rog ca să-m dea putere să vă pociu spune ceva de folos; ci vă pohtim de ascultare. Precum un om casnic, vrând ca să samene grâu curat în holda lui, pune multă nevoință de-l cĂ©rne și-l curăță de neghină și de altele, așa și sfinții ... stăm de ne mirăm căci nu ne face Dumnezeu pe voia noastră pentru căci ne numim creștini! Ba încă bine că nu ne prăpădĂ©ște ca pe sodomitĂ©ni, că vedem depărtarea lui Dumnezeu cu ochii noștri și cunoaștem că din răutățile noastre ne vin atâta fĂ©liuri de boale și atâtea fĂ©liuri de morți și alte nevoi și scârbe și nicidecum nu ne venim în fire, ca ...
... și mai vine un rând. Șerbescu lovește cu pumnul în masă: — Cât ai pe lună, domnule? — O sută douăzeci de lei. — Și ca controlor cât câștigai? Funcționarul își vâră cele trei degete de la mâna dreaptă în buzunarul jiletcei, scoate pieptul în afară și dă capul pe spate ... — Acum... chiar astăzi... îmi dau azi demisia! Plătește, ia hârtia și timbrul și iese iar în stradă. Aerul rece iar îi trece peste față, ca un ștergar jilav, și iar îl înviorează. — Nu ți-am spus eu, nene Șerbescule, că-ți faci păcatul cu ăsta? zice Mincu în urmă ... Ia ascultă, dragă prietene, se poate să iai o glumă în serios? Noi am glumit. Dar ce n-am da noi să avem o slujbă ca a dumitale... o slujbă onorabilă, frumoasă. Știucă îi pune mâna în piept și-l împinge: — Îmi dau demisia... ai înțeles?... Demisia! Artiștii ... dau. — Ce e de făcut cu nebunul ăsta, nene Șerbescule? Pe dreapta tocmai se deschidea o prăvălie. — Ia haidem să mai luăm un vin, zise Șerbescu. Și, târâș-grăpiș, îl împing și pe Știucă înăuntru. În fața mesei rotunde, Șerbescu își tocește limba, să-l aducă la gânduri mai ...
... 22:10 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 22:23 →→ stai tu în locul meu motan cu principii burgheze ți-ai ascuțit ghearele ca să poți scrie cu mai multe penițe deodată când uitam să mai vin din concediu te-ai bronzat pe urechi ascultând pașii vecinilor oare sunt doar reflexele geamului verzui prin care-ți privești consoarta în plină zi hai ...
... 8:37 â†�â†� 8:12 8:37 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 8:50 →→ doar buzele tale vânează peștele scăpat gândurile ca niște lilieci gata să-mi cadă din gură dietetic sau mirosind vinul fermentat în pivnițele statului oamenii mușcă din pâinea uscată fără sens în atelier ...