Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OM DE NIMIC
Rezultatele 341 - 350 din aproximativ 623 pentru OM DE NIMIC.
... niște ochi fără culoare, fără gene și fără sprincene. Când se uita la mine, îmi venea să cred că nu mă vede. Apoi era ciupit de vărsat, de nu găseai loc sănătos pe obrajii lui nici cât ai pune un vârf de ac; și mai era pleș la cap ca un genunche, avea picioarele haitișe, parc-ar fi fost îndoite de călărie și pe lângă toate aceste îl chema și Ion Urdilă. Te las să judeci ce haz făceau fetele de dânsul. Să nu crezi că era om morăcănos, rău sau pizmătareț cum sunt obicinuit oamenii sluți. Din contra, era blajin, glumeț și cinstit, de puteai zidi o cetate pe cuvântul lui. Nimic nu făcea tata fără să se sfătuiască cu dânsul. — Ioane, oare să fie vreme de scos la plug? — Ioane, oare grâul nu-i de secere? — Ioane, oare cum vor sta prețurile anul acesta? Iar Ion răspundea așezat și lămurit ca un cărturar. Pe lângă lucrul câmpului, el mai ... După o pereche de palme, date de exemplu în timpul mesei, ea mistuia tot așa de ...
Mihai Eminescu - Nu mă-nțelegi
... Mihai Eminescu - Nu mă-nţelegi Nu mă-nțelegi de Mihai Eminescu În ochii mei acuma nimic nu are preț Ca taina ce ascunde a tale frumuseți. Căci pentru care altă minune decât tine Mi-aș risipi o viață de ... când a mea minte, a farmecului roabă, Din orișice durere îți face o podoabă, Și când răsai nainte-mi ca marmura de clară Iar ochii tăi cei mândri scânteie în afară, Încât de-ale lor raze nu pot pătrunde încă Ce-adânc trecut de gânduri e-n noaptea lor adâncă; Azi  când a mea iubire e-atâta de curată, Ca aura de care tu ești împresurată, Ca setea ursitoare ce-o au dupăolaltă Lumina de-ntunerec și marmura de daltă, Când sufletu-mi atârnă plutind în ochii mei De un cutremur tainic al tinerei femei Și viețile-amânduror s-amestecă-n întreg, Când înțeles de tine, eu însumi mă-nțeleg. Să treacă înflorirea de-un vânt al recii ierne, Să-nceți a fi icoana iubirii cei eterne, Cu marmura cea albă să nu te mai asameni, Să ... ...
Mihai Eminescu - Nu mă înțelegi
... Mihai Eminescu - Nu mă înţelegi Nu mă-nțelegi de Mihai Eminescu În ochii mei acuma nimic nu are preț Ca taina ce ascunde a tale frumuseți. Căci pentru care altă minune decât tine Mi-aș risipi o viață de ... când a mea minte, a farmecului roabă, Din orișice durere îți face o podoabă, Și când răsai nainte-mi ca marmura de clară Iar ochii tăi cei mândri scânteie în afară, Încât de-ale lor raze nu pot pătrunde încă Ce-adânc trecut de gânduri e-n noaptea lor adâncă; Azi  când a mea iubire e-atâta de curată, Ca aura de care tu ești împresurată, Ca setea ursitoare ce-o au dupăolaltă Lumina de-ntunerec și marmura de daltă, Când sufletu-mi atârnă plutind în ochii mei De un cutremur tainic al tinerei femei Și viețile-amânduror s-amestecă-n întreg, Când înțeles de tine, eu însumi mă-nțeleg. Să treacă înflorirea de-un vânt al recii ierne, Să-nceți a fi icoana iubirii cei eterne, Cu marmura cea albă să nu te mai asameni, Să ... ...
Vasile Alecsandri - Romanța de toamnă
... Vasile Alecsandri - Romanţa de toamnă Romanța de toamnă de Vasile Alecsandri De-aș fi-n a tinereții floare, Când toate zilele sunt bune, Pe când din inima cu soare În veci lumina nu apune, Multe ... a-ți spune Ca să devii tu gânditoare. De-aș fi ce-am fost pe lume-odată, Privind în față viitorul, Când mă-ndrăgeam de orice fată Ce-mi părea soră cu amorul, Aș deștepta în tine dorul Cu-a mea cântare înfocată. Dar nu-s în floarea ... Și nu-ndrăznesc nimic a-ți zice! Mergi dar, copilă,-n calea vieții Întâmpinând zâmbiri amice. Eu te-oi privi oftând, ferice, Răpit de farmecul frumuseții. Și însă de-ai vrea să ai parte... Dar ce zic? Timpul ne disparte. Tu ești sosind, eu în plecare, A ziorilor vie lucire Nu poate, ah! avea ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
... negru, ș-ăsta bălan. Kira, zâmbind, răspunde: — Ăl de sus e umbra, mamă; din așa caier trag ursitorile firul vieților de nimic. — Și de se rupe firul tău, fusul cu tort cade; dar de s-ar rupe firul de umbră, cade și fusul de pe grinzi? Și văzând pe mă-sa dusă pe gânduri, se vârî sub o blană de urs și adormi cu mâna aninată de cerculețele Kirei. Ploaia începe cu boabe mari cât oul de graur; vântul gonește năuc și se umflă cu un vuiet ce se ridică necontenit. O clipă, coliba se lumină pe ferestruia podului. Un fulger cât ... și glasul lui te îngheață ca bătăile crivățului, căci a sosit pe vânturi, pe fulgere și viscol. Ș-a strâns grămezi de mahmudele ca jăraticul, zestre pentru sora sa, șaluri de Țarigrad și chihlimbare cât oul de găină; iar zestre sieși: carabine ferecate și hangere de seraschier. Acum, în toiul verii, ar dori să zboare la pândă, unde Șuercopilul, luând din cătare în cătare conacul isprăvniciei, își uită de trândăvia din răspântia căilor singuratice. Din depărtare s-auzi încetinel un cântec prelung: — La crucea de iatagane De te-aș prinde, cațaoane, Să-ți dau foc la fustanele, Să scape țara de
Petre Ispirescu - Fata cu pieze rele
... îi merg strună. Împărații, vecinii lui, râvnea la traiul lui cel ticnit. Vezi că și el era bun la inimă, și nu se supăra întru nimic pe popor, și nu asuprea pe văduvă, nici pe siriman. Adecă, de! nimeni nu știa ce vierme îl rodea la inimă și pe dânsul. Ar fi dorit, boieri d-voastră, să aibă și o fată barim, la ... iar fata doarme pe brânci, ori strânsă făcută ghem, sau cu mâinile între genuchi. - Aceasta este piaza reaoa a împărăției tale, răspunse filosoful; de nu o vei depărta din casă, nu se va alege nici praful de d-ta și de copiii dumitale. Împăratul băgase și el de seamă că se cam adevereau zisele filosofului, că de când, adecă, dobândise fata, d-atunci și el dă îndărăt. Dară nu știa ce să facă, cum să scape de prăpăd pe cei doisprezece copii. Bietul împărat! Și acesta îi era copil. N-ar fi vrut, vezi, să piară nici unul. În cele din urmă ... avu încotro, și cătă să plece din coliba babei. Înainte însă de-a pleca, se dezbrăcă de
... săracă? cum ar putea să fie copiii săraci, care își petrec viața în târg, printre picioarele oamenilor? Muiere mare, spătoasă, greoaie și cu obrajii bătuți de soare, de ploi și de vânt, Mara stă ziua toată sub șatră, în dosul mesei pline de poame și de turtă dulce. La stânga, e coșul cu pește, iar la dreapta clocotește apa fierbinte pentru "vornoviști", pentru care rade din cân dîn când hreanul de ... econoama, i-a făgăduit că-i va lua copila și pentru numai 60 florini pe an, căci e văduvă cu doi copii, sărăcuții de ei. Au trecut însă doi ani de atunci, Persida împlinise nouă ani, și Mara nu se putu hotărî să dea atâta bănet -pentru nimic. Ar fi putut să dea; avea de unde; asta ea însăși o știa mai bine decât ori și cine; dar n-o ierta firea să rupă din nici unul dintre cei trei ... om și câte zece de perechea de cai ori de boi, număra mereu și-i aduna de se făceau mulți, încât ochii i se umpleau de
Grigore Alexandrescu - Cîinele izgonit
... Grigore Alexandrescu - Cîinele izgonit Cîinele izgonit de Grigore Alexandrescu Lupul cu toată prostia Cîrmuia împărăția; Și ca un stăpînitor, Unora le da avere, Altora, pe o părere, Le lua chiar starea lor ... că dacă le adună Lîna lor pe orice lună, Să-i lase măcar cu piei. Asemenea mari cuvinte, Pe cum fieșcine simte, Nu sînt prea de suferit. Pe loc vrură să-l gonească; Dar politica domnească Alte pricini i-a găsit. A zis că nimic nu știe, Că nu este bun să ție Un rang între curtezani; Că la orice-l rînduiește, Nici o slujbă nu-mplinește, Că nu face ... șarpe, broască, Fără măcar să-l cunoască, De prostia lui vorbea. Unul zicea că glas n-are, Altu că nu este-n stare O piatră de jos să ia. Se mira cum de răbdase Domnul, și nu depărtase Pe un cîine ticălos, A căruia toată treaba E să mănînce degeaba, Făr-a face vrun ... nu se mai spune: Ce zicea el era bune, Duhul lui era vestit. Într-o zi neavînd treabă, Domnul pe ai săi întreabă: „Voi de ...
Mihai Eminescu - Femeia%3F... Măr de ceartă
... Mihai Eminescu - Femeia%3F... Măr de ceartă Femeia?... măr de certă de Mihai Eminescu Femeia? Ce mai este și acest măr de ceartă, Cu masca ei de ceară și mintea ei deșartă, Cu-nfricoșate patimi în fire de copilă, Cu fapta fără noimă, când crudă, când cu milă, A visurilor proprii eternă jucărie? Un vis tu ești în minte-i  ... chinuie și știe Că orice nerv în tine îl rumpe și-l sfâșie. Comediantă veche ca lumea  comedie Ea joacă azi  juca-va de astăzi ani o mie, Cu-aeeași mască mândră, netedă, mișcătoare  Și cel iubit de dânsa azi râde, mâne moare. Și astă nerozie, cruzime întrupată, În lumea cea de chinuri ea oare ce mai cată  Ea, cea ce nu gândește, gândind doară cu gura? Căci sărutări și vorbe de-amor i-a dat natura, Și râsul cel mai vesel, zâmbirea-mbătătoare, Atâta-nțelepciune e-n gura ei de floare, Atâta-nțelepciune pari a vedea, ș-atâta Plăcere pare-a duce în inima-amărâta, Când capul c-oboseală pe umăru ...
Mihai Eminescu - Femeia%3F... măr de ceartă
... Mihai Eminescu - Femeia%3F... măr de ceartă Femeia?... măr de certă de Mihai Eminescu Femeia? Ce mai este și acest măr de ceartă, Cu masca ei de ceară și mintea ei deșartă, Cu-nfricoșate patimi în fire de copilă, Cu fapta fără noimă, când crudă, când cu milă, A visurilor proprii eternă jucărie? Un vis tu ești în minte-i  ... chinuie și știe Că orice nerv în tine îl rumpe și-l sfâșie. Comediantă veche ca lumea  comedie Ea joacă azi  juca-va de astăzi ani o mie, Cu-aeeași mască mândră, netedă, mișcătoare  Și cel iubit de dânsa azi râde, mâne moare. Și astă nerozie, cruzime întrupată, În lumea cea de chinuri ea oare ce mai cată  Ea, cea ce nu gândește, gândind doară cu gura? Căci sărutări și vorbe de-amor i-a dat natura, Și râsul cel mai vesel, zâmbirea-mbătătoare, Atâta-nțelepciune e-n gura ei de floare, Atâta-nțelepciune pari a vedea, ș-atâta Plăcere pare-a duce în inima-amărâta, Când capul c-oboseală pe umăru ...
Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul
... tăi, bărbate? Ar putea să mănânce și ei ceea ce ne-a rămas. - Iată-ne aci și noi, iată-ne aci. Și ieșiră de după coșul bordeiului și mâncară. După ce se sculă tatăl copiilor, vitrega întrebă pe copii cum a nemerit de s-au întors. Iară fata îi povesti tot ce făcuse, și cum se ascunseseră după coș, daca ajunseră acasă, de frică să nu-i bată. Pasămite ei se luase după dâra de mălai ce o presărase fata, când merseră în pădure. Mai trecu, ce mai trecu, și strigoaica de vitregă iară se ținu de câra bărbatului său ca să-și prăpădească copiii. Și neavând ce-și face capului, tatăl își luă copiii și plecă cu dânșii iarăși în pădure ... aceasta îi zâmbește și îi spune ceva gogleze. El pricepu, hoțomanul, de ce nu-l mai trage inima să meargă la vânat, și căta fel de fel de pricini ca să rămâie acasă. Și tot astfel până ce se îndrăgosti cu fata cum se cade. Băiatul își căta de treaba lui și nu băga de