Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 3461 - 3470 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
Alecu Donici - Două mance și un copil
Alecu Donici - Două mance şi un copil Două mance și un copil de Alecu Donici În vremile trecute o jupâneasă mare Născu un făt-frumos. Copilul cât se poate era de sănătos; Dar pentru ca să aibă mai bună căutare, Cucoana două mance pe lângă dâns' ținea Și singură-l hrănea. Cu astfel de mijloace credea pe-atunci oricare Că pruncul va ajunge un urieș sub soare. El însă deodată trăia mai mult sugând, Căci mancele și muma mi-l îndopau pe rând, Încât după o vreme așa îl ghiftuise, Că copilașul gingaș de tot se bolnăvise. Mai-mai era să moară, dar soarta l-au scutit. Iar într-o zi când muma de-acasă au lipsit, Lăsând femei și mance de cuconaș să cate, Ca prin un farmec ele se-mprăștiară toate, Și, rămânând copilul în leagăn singurel, Se răsturnă din el... Chiu, țipete prin casă se auzeau de-ndată. Boierul, supărat, Veni să vază singur pe prunc cu capul spart. El într-o plecare pe gânduri afundat, Rosti așa cuvinte: "Că mance de prisos, Oricum, și-n orice stare, n-aduc vreun
Alecu Donici - Frunzele și rădăcina
Alecu Donici - Frunzele şi rădăcina Frunzele și rădăcina de Alecu Donici Într-o zi de vară, lină, călduroasă, Răspândind în vale umbră răcoroasă, Frunzele pe arbor vesel dănțuiau Și cu zefirașii astfel se șopteau: — Dulce e viața frunzelor, când ele, De rouă lucinde, mândre, tinerele, Lumea înverzesc Și o răcoresc. Călătorul pacinic, obosit de cale, Oricând se arată în a noastră vale, Sub arbor el stă Repaos de-și dă. Mândre fetișoare locul vin să prindă, Vrând la umbra noastră hora să întindă; Și cel păstoraș Le cântă de jale-n al său fluieraș. Iar de primăvară, chiar privighetoarea, Cântăreața văii, cea fermecătoare, În desimea noastră mult s-a răsfățat Și ne-a tot cântat. Apoi când românul doina hăulește, El pe frunză verde întâi o numește; Înșiși zefirașii, voi ne legănați Și ne dezmierdați. — Dar spre neuitare, Nu se cade oare — Frunzelor le zise un glas din pământ -- Despre rădăcină vreun bun cuvânt? — Cine-i rădăcina? Și cum de cutează Cu noi să se certe, când nici se-nsemnează? Frunzele pe arbor zise vâjâind, De ciudă plesnind. — Rădăcina face arborul să crească Și peste tot anul frunză ...
Alecu Donici - Lupul bătrân Lupul bătrân de Alecu Donici Un fabulist al nostru ne-au povestit c-odată Se rânduise-n țară un lup nazâr pe oi, Dar cum ocârmuise, el încă nu ne-arată; Și ce isprăvi făcuse, ne lasă-a ghici noi. Așadar cercetarăm Și ne încredințarăm Că turma-ncredințată acestui nazâr mare, Prădată, ovilită, Călcată, spârcuită, Dup-o osândă lungă abia avu scăpare. Luat fiind în durăt, de-o laie de cotei, C-urechile plioștite, cu coada între vine, Nazârul lup cu fuga se duse-n țări străine, Abia scăpând de ei! Acum iar de-odată un vuiet se stârnește, Că după atâta vreme bătrânul lup dorește Să vie iar în țară, unde-i făgăduise Cârlanii să-l aleagă nazâr împărătesc. Se vede că Nazârul trecutul a uitat, Nu știe că coteii ce-atunci l-au alungat Acum sunt dulăi Și nu i-ar ședea bine La bătrânețe tocmai, să pață vro
Alecu Donici - Măgarul și privighetoarea
Alecu Donici - Măgarul şi privighetoarea Măgarul și privighetoarea de Alecu Donici Măgarul au văzut pe o privighetoare. — Prieteno, i-au zis, mă rog să mă asculți: Eu tot am auzit o vorbă de la mulți, Că tu întru cântări ești meșteriță mare, Și iată, acum vreu De iscusința ta să judec singur eu. Iar buna păsăruică, pornită spre cântare, Când liniștit, abia În sine ciripea, Când tare șuiera, Când glasu-i tremura, Apoi, prin dulcea ei strigare, Întru a dragostei cei gingașe plecare Pe amorașul său chema, Și rediul desfătat, cântarea-i răsuna; Iar lumea ascultând Tăcea și se mira. Măgarul însă de pământ S-au rezemat cu fruntea, Și au răcnit așa: "Tu versuri ai plăcute, Dar când ai asculta Cucoșul de la noi, mai bine ai cânta." Acestea auzind în suflet s-au jignit Acea privighetoare Și de atunci au contenit Pentru măgari a sa cântare. Dumnezeu să ne ferească De judecata
Alecu Donici - Momița și oglinda
Alecu Donici - Momiţa şi oglinda Momița și oglinda de Alecu Donici În oglindă o momiță Chipul își văzu odată. La a sa tovărășiță Face semne și-i arată, Zicând: "Uită-te, privește La acea caricatură, Cum se strâmbă, se sluțește, Parcă-i puhavă la gură. Vezi grimasuri ce întoarce... Eu să fiu așa de slută, Samă singură mi-aș face Și m-aș spânzura de ciudă. Dar cam sunt din surioare Vro trei-patru slutișoare Ca aceasta, și anume Pot pe număr a le spune." — Nu mai cere trebuința -- I-au răspuns tovărășița -- Căci, fără de înșirare, Adevărul de vei vrea, Noi suntem cam din născare Tot ca una, fata mea! Se găsiră o momiță Cu de sine cunoștință; Iară omul niciodată, Precum am văzut în faptă Pe un jacaș domnișor, Căruia i se citea Fabula de pufușor, Iar el prea nurliu râdea, Făcând semne la un alt Judecător
Alecu Donici - Muștele și albina
Alecu Donici - Muştele şi albina Muștele și albina de Alecu Donici Două muște sprintenele În țări străine porneau Și pe albină cu ele Cam astfel o îmbiau: — Hai să mergem, surioară! Papagalii toți ne-au spus Că pe-acolo-i numai vară, Soarele n-are apus. Libertatea predomnește În tot ce-i viețuitori Și dreptatea nu scutește Nici de muști-ucigători. Iar aice... oh! ce soartă! Să trăiești în țara ta, Aci vie, aci moartă, Fără a te desfăta. Păiajenii pe la țară În mreajă ne potopesc; Iar prin târguri, peste vară, Ca pe dușmani ne gonesc. Apărători, rea hârtie, Toate s-au descoperit; Vii să guști din farfurie Și pe loc te-ai otrăvit. La mezelicuri capace S-au răspândit de ajuns; Apoi răul ce ne face Paharul cu miere uns!.. — Cale bună, muști, de-aice! Le zise albina lor. Eu rămân, căci sunt ferice Și în țară-mi voi să mor. Pămîntenii, mic și mare, Ai mei faguri toți iubesc; Și pentru-a mea bunăstare, Vara, iarna, îngrijesc. Iar voi, oriunde vă-ți duce, Dacă și-n acele țări Vreun bine nu-ți aduce, Nu veți afla desfătări. Acel ce ...
Alecu Donici - Pizmătarețul și șarpele
Alecu Donici - Pizmătareţul şi şarpele Pizmătarețul și șarpele de Alecu Donici Degeaba vorovesc că nu-i la draci dreptate, Când ei o și păzesc cu mare scumpătate Și cel ce au făcut în lume rău mai mult La Tartar purure-i mai bine cunoscut. Acestui adevăr am fabulă dovadă. Mergînd în șir la o paradă, Un șarpe prea înveninat Cu pizmătarețul s-au fost împricinat; Căci șarpele voia să meargă înainte, Iar pizmătarețul își da a lui cuvinte, Precum că are El drit mai mare. Când iată, Velzevul la ei s-au arătat Și dând mai înapoi pe șarpe, înciudat Au zis: "Eu recunosc a tale vrednicii, Dar după drept cuvânt, în urma lui să fii. Ești rău în adevăr și foarte muști cumplit: Ești plin Tu de venin; Dar n-ai primejduit Pe cel ce de aproape de tine s-au ferit. Iar pizmătarețul pe toți au pizmuit, Și limba lui cea rea străbate Oriunde, de departe. Așadar de acum, vă hotărăsc să știți: Că pizmătareții în iad sunt mai cinstiți Și de la locuri voi să nu vă mai
Alecu Donici - Prieteșugul și amorul (Donici)
Alecu Donici - Prieteşugul şi amorul (Donici) Prieteșugul și amorul de Alecu Donici — Iubite verișor, Pe unde-ai mai umblat? Prieteșugul pe amor Văzând l-au întrebat. — Umblat-am fără de cruțare Și un amorezat măcar nu am aflat. — Și eu am străbătut pustiile sub soare, Dar n-am putut afla prieten de crezare. — De ce dar oamenii ne dau numiri străine: Dorința împlinind prin mine Și interesul lor prin
Alecu Donici - Râul și heleșteul
Alecu Donici - Râul şi heleşteul Râul și heleșteul de Alecu Donici (Hărăzită dlui Gr. Alexandrescu) — Ce vrasăzică, frate! Zicea către un râu vecinul heleșteu — Eu apele-ți mereu Le văz că sunt mișcate; Și cum nu obosești mi-e greu de înțeles. Apoi privesc ades Pe unda ta plutind, când barce încărcate, Când plute, luntri, de care sunt mai nenumărate. Aceste ostenele Zadarnice și grele, Cum nu le părăsești? Cum nu te pilduiești De-a mea viață lină De desfătare plină; Căci eu, deși nu sunt pe hartă arătat, Deși nici un poet vrun vers nu mi-au cântat, Dar stau în maluri moi, Pe perini de noroi, Ca o cucoană mare Pe puful cel mai moale; De barce, plute, luntri nu sunt împovărat Și greutatea lor asupră-mi n-am cercat. Viața fără griji în pace mi-o petrec, Căci toate pre pământ ca vânturile trec, Deșertăciunile lumești eu le urăsc Și în filosofie prin somn mă adâncesc. — Dar filosofisând, Pătruns-ai legea bine: Că apele, mișcând, Păstrează prospețime? — Asupra ziselor lui, râul au răspuns -- Și dacă astăzi eu nu sunt un râu ascuns De al istoriei prea falnică privire, Apoi pricina ...
Alecu Donici - Racul, broasca și știuca
Alecu Donici - Racul, broasca şi ştiuca Racul, broasca și știuca de Alecu Donici Racul, broasca și o știucă Într-o zi s-au apucat De pe mal în iaz s-aducă Un sac cu grâu încărcat. Și la el toți se înhamă: Trag, întind, dar iau de samă Că sacul stă neclintit, Căci se trăgea neunit. Racul înapoi se da, Broasca tot în sus sălta, Știuca foarte se izbea Și nimic nu isprăvea. Nu știu cine-i vinovat; Însă, pe cât am aflat, Sacul în iaz nu s-au tras, Ci tot pe loc au rămas. Așa-i și la omenire, Când în obște nu-i unire: Nici o treabă nu se face Cu izbândă și cu
Alecu Donici - Stiglețul și ciocârlanul
Alecu Donici - Stigleţul şi ciocârlanul Stiglețul și ciocârlanul de Alecu Donici Stiglețul s-au fost prins în laț, cum e mai greu, Și deznădăjduit de moarte se bătea; Iar ciocârlanul rău De el încă râdea, Zicând: "Ce nătărău! Se poate ziua mare Să cazi în laț așa de tare; Când eu n-am frică De nimică?" Dar învârtindu-se pe lângă stiglețel, S-au prins în laț și el. Vezi, după faptă, Plată: Să nu mai râzi de nime