Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN RÂND
Rezultatele 351 - 360 din aproximativ 546 pentru ÎN RÂND.
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
... dar pesemne că se răzgândise. Ce să facă singur, Doamne! Deodată i se păru că aude ceva, niște clinchete înăbușite, așa ca loviturile de lingurițe în paharele pline, și odată cu ele i se strecură o picătură caldă în suflet. Se ridică repede și alergă la geamul ușii, în sală. În poartă răsări ceva negru, care se mărea, se apropia, până ce se desluși că e un poștalion. Caii se izbiră cu piepturile de fruntea troianului ... și, cu capetele în sus, începură să taie pârtie prin zăpadă. Dar cu toate puterile lor încordate, după câteva clipe, se opriră. Surugiul se înălță în scări și se auziră, întretăiat, strigătele lui: Măăi, Măăă... să vie argați cu lopețile... Cine dracul să poată intra în iadul ista?... Morților... Măăă, n-auziți, dugleșilor ?! Boierul Toma împinse cu putere ușa înțepenită de zăpada strânsă în cerdac și strigă și el la argații care de-abia acuma își scoaseră capetele afară. După ce se uitară ca niște oameni buimaci de băutură ... mai pot aduce nici o alinare, acolo, în mormântul ei, lângă care ar trebui să stai zile întregi, îngenuncheat... ca un nemernic. Toma se sculase
Ion Luca Caragiale - Două loturi
... și noroc! Dar d. căpitan Pandele, mai optimist: - De unde știi dumneata norocul meu? Ș-a pus pe d. Lefter să-i însemneze în carnet numerele biletelor. A trecut mult de la aceasta. Lotăriile, amânate de atâtea ori, s-au tras în sfârșit amândouă în aceeași zi. La prima (Lotăria "Societății pentru fundarea unei Universități Române în Dobrogea, la Constanța"), lotul cel mare de 50.000 lei l-a câștigat numărul 076.384; iar la a doua (Lotăria ... numărul 109.520. D. Lefter, până adineaori, habar n-avea că se trăseseră ieri amândouă lotăriile. Era seară; omul ședea la masă cu consoarta sa în sălița de intrare, vorbind în ticnă despre cum se scumpește viața din zi în zi, când aude o birje oprindu-se-n poartă, apoi pași apăsați în curticică și pe urmă bătând cineva tare grăbit la geamlâcul d-afară. D. Lefter sare să deschidă bănuind în gând: "Hait! iar ne chiamă deseară la serviciu extraordinar turbatul (turbatul e șeful), să ne canonească până la miezul nopții, ca să se recomande ministrului ... tot, peste cămașe, se vede jacheta cenușie. D. Lefter repede o caută-n buzunarul de la piept; chivuța se strâmbă, că se gâdilă la sân. ...
Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor
... dascăl pe marele Savigny, celebrul profesor de dreptul roman, celebrul ministru de justiție și unul din fiii cei mai distinși ai coloniei franceze din Berlin. În saloanele dlui de Savigny, am fost prezentat și lui Alexandru Humboldt (1769 — 1859), care îmi arăta în general un deosebit interes pentru țările române, atât de necunoscute pe atunci, încât nici numele de români nu se știa. De aceasta, în adevăr, nu trebuie să ne mirăm, când însuși în Moldova și în Muntenia numele de români nu era întrebuințat, înlocuit fiind prin numele provincial de moldovean și muntean . Bătrânul Asachi toată viața lui n-a putut ... pe atuncea, pe care am publicat-o în Lehmann's Magazin fĂ¼r die Litteratur des Auslandes . Tot pentru Humboldt am publicat apoi o broșură în limba franceză, Esquisse sur l'histoire, les moeurs et la langue de Cigains (Berlin, Behr, 1837), în prefața căreia chemam luarea-aminte a filantropilor asupra acestui nenorocit popor sclav în țara mea, în sânul Europei civilizate, și tratat ca lucru prin înseși legile țării noastre. Vacanțele le petreceam ordinar în ...
Ion Luca Caragiale - Lună de miere
... tânără. Cocoana se scoală de lângă mine și-mi trece în față în locul tânărului. — Culcă-te și dumneata, mamițo; e târziu! zice tânăra. În adevăr, e cam târziu; toată lumea s-a retras din coridorul vagonului în compartimente, și, din norocire, toată lumea a avut locuri; la noi n-a mai venit nimeni. Cocoana se culcă pe jumătatea ... Atunci, du-te puțin p-afară. Cocoana se scoală și trece-n coridor... Și mie mi-e grozav de cald; mă fac că mă-nvârtesc în loc... Un sărutat prelung amuțește... Mă ridic de pe banchetă și, fără să mă uit în partea opusă, ies după cucoana în coridor. Cocoana vrea să-și răsucească o țigaretă de tutun; eu scot tabacherea mea și-i ofer galant țigarete cu carbon. — Mersi. — Keirem ... Mersi!... Trebuie să fie scump... Eu iar dau din umeri și-i ofer altă țigaretă. Sunt hotărât — deși nu-nțeleg românește — să stau în compania cocoanei în coridor, până o crede dumneaei de cuviință să intre iar la loc în
Panait Istrati - Chira Chiralina
... cea mai mare desfătare a trecătorilor. Gluma cu tutunul era și mai bună. Stavru nu pregeta să acosteze pe orice cunoștință îi ieșea în cale și să-i ceară să “răsucească“ și el o țigară, dar de îndată ce era servit, în loc de a înapoia tabachera cu mulțumire, el o băga în propriu-i buzunar, care era spart, de unde ea îndată cădea, rostogolindu-se pe pământ. Atunci se repezea, o ridica, o ștergea, se scuza, și ... astea, lucruri ciudate se întâmplaseră, care-l tulburau și-l încurcau: câteodată în plină glumă și năzdrăvănie, Stavru, serios, se întorcea către Adrian pironindu-l în ochi cu o privire limpede, liniștită și stăpânitoare, cum facem când ne uităm în bunii și naivii ochi ai unui vițel. Atunci el se simțea micșorat de acest limonagiu de bâlci, de acest analfabet. I se părea straniu și ... unde. Pe la Brăila, nu venea decât să se aprovizioneze. Adrian a fost tot atât de mulțumit să-l întâlnească acum pe bancă în grădină, cum trebuie să fie mulțumite râurile când se unesc cu fluviile când se pierd ...
Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia
... pe un om, se adunau din toate părțile Asiei Mici, din Caucaz, Balcani și Carpați, nouri de păsări felurite, campesÂtre și de apă, iară în stuf și între plantele din mlaștini se plodeau mulțime de lupi, mistreți*, vulpi, bursuci și iepuri. Apoi venea la rând grandioasa pescărie, special exploatată de secta rusească a nekrasovților, care, izgoniți pe la 1815 din cenÂtrul imperiului, se așezară în colonii la Vâlcov, unde prindeau la gârlele Dunării nisetri, moruni și somni, iară peștele mai mărunt, precum scrumbii, știuci, costrăși și crapi, îi sărau în ... somnul, în vârstă de 7-8 ani, ajung o mărime de 4-5 metri și o greutate de 288 de kilograme. te în fiecare an în împrejurimile Chișinăului, la care se rămășeau5 sume de bani și o vază de argint curat, trimisă de la Petersburg, în preț de zece mii de ruble. Cei mai fruntași proprietari de oi erau contele de Nesselrode și colonistul german Falzfein, care ținea oi în Bugeac și în guvernământul Hersonului. Călătorind prin Bugeac, nu o dată stam uimit, privind cu adÂmirare la acele colosale cârduri de oi, ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II
... osebire. Pe Neibuș [4] îl întreabă și-ți va mărturisi Că-i place berea foarte, iar drojdiile nu; Cunoaște el prea bine că nu este în drojdii, Nici gustul, nici dulceața care era în bere. E mare osebire din nobili să te tragi Și însuți să fii nobil. În slobozi și în robi Același sânge curge; și toți au trup și oase. Cuvinte înșirate pe lâng-un falnic nume Nu pot să tăinuiască a noastre ... așternut îndată drept la oglind-alergi; Aici apoi e grija și truda cea mai mare. Spinarea îți acoperi c-o haină femeiască, Zulufii după reguli în rânduială-i pui, Îi încrețești pe frunte, pe rumenii obraji, Ș-o parte după ceafă în săculteț s-ascunde. De astă iscusință se miră cei ca tine, Iar tu te-ncânți de sine precum un nou Narcis. În strâmt pantof piciorul cu sila grămădind, De bătături durerea te face-olog să umbli. Ți-ai pus o haină care plătește o moșie, Și slugile ... știință, vitejie, Să fie cu răbdare un lucru începând Pre care să-l sfârșească cu grabă și curaj, Precum din fulger cade înflăcăratul trăsnet. Smerit în norocire, statornic ...
Ion Luca Caragiale - Baioneta inteligentă
... — „baioneta inteligentă" — în compania din mahalaua armenească. Timpuri eroice! am de la voi frumoase amintiri! Căpitanul meu, d. Guță Cotoi, odinioară sergent în pompieri, era un tip de haidamac, care fusese apoi, pe rând, birjar, cârciumar, binagiu, samsar de slugi, spion de poliție, bătăuș, ș-acum, în sfârșit, urmând unei vocațiuni irezistibile pentru viața politică, se declarase pe față pentru guvern. Era un agent propagandist rabiat — groaza cârciumarilor și altor case ... aut noroc; dacă nu am uitat șorțu pa mine, cu ce m-am șters la nas? De atunci, n-am mai băut cafea cu caimac! în sfârșit, iată că se-ntorc înapoi spre palat trăsurile oficiale... Strigam încă ura, când trecea pe dinaintea noastră escadronul de suită. Jandarmii mândri, cu săbiile ... portofel. Peste vreo câteva zile după desființarea gărzii, m-am întâlnit cu d. Guță — îl făcuseră perceptor, și era foarte vesel! L-am întrebat în glumă: — Nene Guță, ce se mai aude cu decorația mea? — ...Care dicorație...? — Aia... nu ții minte?... o rublă și jumătate... — Dracu ... de atunci listele; dar acolo e acuma un balamuc cu predarea armelor! Cică s-a furatără sumedenie... — Se prea poate, nene Guță; ...
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
... oprește să se uite la om, își îndreaptă șalele, care trosnesc ca un vreasc. Toader avusese un frate, pe Gheorghe, mort, cu vreo cincisprezece ani în urmă, în pădurea Benzei; s-a prăvălit un stejar peste dânsul, se-ncordase voinicul în picioare, se măsurase o clipă cu copacul, dar la urmă se prăbușise jos, rămânând mort, cu trunchiul stejarului în brațe, ca într-o luptă. Pe urma lui rămăsese băiatul, Mitru Odobac, om ca de vreo douăzeci și cinci de ani, nalt și spătos, ca ... picioarele în cal și-i ieși în față, apoi, când se apropie de tot, smunci căpăstrul calului și-l opri scurt. Moșneagul își infipse privirile în fața ei. Ruja era voinică, smeadă, cu obrazul rotund, cu părul, ochii și sprâncenele negre, ca pământul cel bun. Cozile, lăsate pe spate, se îndoiau ... albul dinților ca pe o rază de lumină ce țâșnea din mijlocul feței smolite. Sub cămașa strânsă bine pe trup, țâțele i se ridicau, repede, în răsuflet, ca două păsări ce se zbăteau în sân. Moșneagul clipi din ochi, tulburat, dar își căpătă repede stăpânirea de sine și-i vorbi de-a dreptul: — Ce-am auzit ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii
... parte din partidul politic al criticului, ajunge nulitate când trece în alt partid. Pricina stării foarte triste a criticii noastre nu-i atât în caracterul criticilor, în însușirile morale și intelectuale ale acestora, ci în metoda veche, greșită, care îi călăuzește. Înainte de a dovedi că avem dreptate, vom lua o pildă pentru a arăta cum ... lui Delavrancea așa de perfectă încât nu i se poate face nici o obiecție? Cum? Victor Hugo, Alfred de Musset, Balzac, Flaubert au fost criticați; în creațiunile lor s-au găsit, cu drept cuvânt, multe și însemnate neajunsuri; în Goethe se află greșeli; în Shakespeare chiar, în marele soare al poeziei sunt pete, și numai creațiunile lui Delavrancea să nu le aibă? Am zis că trebuie să aibă. Mai mult, chiar voi ... când ne dezmeticim de puternica și covârșitoarea întipărire ce face asupră-ne Shakespeare, acest colosal evocator de viață, și-ncepem să judecăm mai liniștit, chiar în el găsim greșeli. În dramele și tragediile istorice, adevărul istoric nu e tocmai observat. Romanii lui Shakespeare în
... singură protectoare era ea, căci în spulberatul de Alexandru nu avea nici o încredere, ea se hotărî să sufere tot, numai să nu o părăsească în această grea cumpănă a vieții. Astfel, în ziua pornirii ea umplu trăsura cu perini și merinde, se îmbrobodi bine, luă în buzunări tot soiul de mirodenii și doftorii și se sui împreună cu nepoții ei, așezându-se, se înțelege, în locul cel mai bun, căci oricum și de dânsa îi era milă. Caii plecară în pocnitul biciului într-un nour de colb, și peste câteva oare, orașul după a cărui îndemânări duduca Balașa ofta în tăcere se vedea numai ca o linie albă la marginea orizontului. Însurățeii erau de o veselie nespusă: târgul cu învălișul său de colb, cu vuietul ... creasta lui aurită atinge bolta ceriului și că toți ceilalți se umilesc dinaintea lui: era bătrânul Ceahlău, stăpânul furtunilor, care de mii de ani vede în toate serile, cel din urmă, asfințitul soarelui. Alexandru și Elena îl priveau cu ațintire, pierduți în măreția lui, și inimile lor tinere se închinau în