Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FIU
Rezultatele 3551 - 3560 din aproximativ 3762 pentru FIU.
Mateiu Caragiale - Dregătorul Dregătorul de Mateiu Caragiale Smerit stă, dar privirea-i drăcească, ațintită, Trăiește chiar pe pânza ce-l poartă-ntruchipat, Iar grijile și truda adânc îi au brăzdat De cute fața stinsă, firavă, ofilită. Cu duhul său cel ager, cu mintea-i iscusită El multe uneltit-a și câte-a și-ndurat, Ca-ncet, treptat, s-ajungă, slăvit și tămâiat, Șă ție țara-ntreagă sub gheara-i răstignită. De jale și de groază cumplit semănător, Atotputernicia-i de mare dregător, Încununat de faimă fu fără țărmurire, Așa că astăzi lumea se-ntreabă în zadar Ce patimă ascunsă sau ce dezamăgire Se-oglindă peste veacuri în zâmbetu-i
Mateiu Caragiale - Mărturisire
Mateiu Caragiale - Mărturisire Mărturisire de Mateiu Caragiale Sufletu-mi e-o mare moartă oglindind un cer de jale, Arse stânci o-nchid în groaza sterpelor pustietăți, Pe ea boarea nu adie, veșnic dorm undele-i pale, Ea în negru-i fund ascunde înecate vechi cetăți. Sufletu-mi e-un turn de piatră care cade în ruină, Iedera și mușchiul verde zidurile-i năpădesc, Strajă a singurătății trist veghează pe colină, Și în juru-i, seara, tainic, liliecii fâlfâiesc. Sufletu-mi e-o floare rară ce muiată pare-n sânge, Spulberată-i fu mireasma de-al restriștii aprig vânt, E-o cântare-ndepărtată ce visări apuse plânge, E o candelă uitată ce se stinge pe-un
Mateiu Caragiale - Singurătatea (Caragiale)
... De tinzi să mi-o mai turburi, de-acum e în zadar... Piei dar și-n pacea nopții îmi lasă voluptatea De-a fi cu totul singur, redă-mi singurătatea... Târziu ușoara șoaptă, încet se stinge, iar. Din ce în ce mai ștearsă, ciudata arătare Pe nesimțite piere din ...
Mateiu Caragiale - Trântorul Trântorul de Mateiu Caragiale În trândavă-aromeală stă tolănit grecește Urmașul lor. Urât e, bondoc, sașiu, peltic. El antereu alb poartă, metanii și ișlic. În puf, în blăni și-n șaluri se-ngrașă și dospește. Și gura-i strâmbă numai măscări bolborosește. E putred, deși tânăr: sărmanu-a fost de mic Crescut pe mâini străine. El joacă din buric, Înjură, se răzgâie și râde-apoi prostește. Îl leagănă maneaua, e veșnic beat de vutcă, Să-ncalece i-e frică, pe brațe-l duc la butcă; Dar, el, ce os de domn e și viță de-mpărat, Ades, făr' să-și dea seama, își mângâie hangerul, Și când în fața morții odată s-a aflat, În trântorul becisnic s-a deșteptat
Matilda Cugler-Poni - Ai plâns și tu vreodată
Matilda Cugler-Poni - Ai plâns şi tu vreodată Ai plâns și tu vreodată de Matilda Cugler-Poni Ai plâns și tu vreodată? Eu, zău, nu pot să cred, Căci lacrimi lasă urme Ce ani întregi se văd! Un ochi, care vreodată A plâns de dor și chin, Mă crede: nu degrabă Devine iar senin! Un ce fără de nume Rămâne-n el ascuns; Dar ochii tăi sunt limpezi: Nu pot să cred c-ai
... o biciuiesc. Iubirea mea-i iubire. Urăsc ceea ce urăsc. Nu pot!... Pot toate-n lume, Să știu că mi-i iubi, Dar mare-ar fi
Matilda Cugler-Poni - Durerea Durerea de Matilda Cugler-Poni Îți mai aduci aminte de-un timp, ce nu mai este? Mai știi acele locuri, unde ne întâlneam? Și n-ai uitat-o încă acea dragă poveste De vecinică iubire, ce-n taină ne spuneam? Poveste-așa de dulce, șoptită în deseară, Când păsările cântă c-un glas fermecător, Când toate-ți par eterne, și flori, și primăvară Și scumpa ta speranță și junul tău amor! Cu inima ferbinte și plină de credință Te-arunci în lume-atuncea și speri că-i birui Și crezi că pentru tine, prin slaba ta voință, Chiar legile naturii în cale s-or opri. O, amăgiri nebune! Când vine toamna rece Și frunzele pe arbori încet îngălbenesc, Cum plec atunce toate ca visul care trece Lăsând numai durere în pieptul omenesc. Căci numai ea-i eternă; durerea nu se stinge, Durerea ne petrece prin viață la mormânt, Purtând pe cap coroana-i de lacrimi și de sânge, Ca semn al stăpânirii ce are pe pământ.
Matilda Cugler-Poni - Resignare
... Matilda Cugler-Poni - Resignare Resignare de Matilda Cugler-Poni Informații despre această ediție Am luptat, făr-de noroc, Pentr-un vis de nemurire. Aș fi vrut să am un loc În a lumii amintire! Astăzi nu mai pot lupta! Oboseala mă cuprinde. Și încet pe mintea mea Vălul ...
Matilda Cugler-Poni - Ultima dorință
Matilda Cugler-Poni - Ultima dorinţă Ultima dorință de Matilda Cugler-Poni Informații despre această ediție În pădurea înverzită Să-mi săpați mormîntul meu, Unde nu-s nici cruci, nici pietre, Unde nu-i pămîntul greu! Căci mult greu am dus în lume, Pan' ce viața-mi s'a sfîrșit, Pan' ce sufletul în mine De durere s'a sdrobit. Numai blânde lăcrimiore Semănați-mi pe mormînt, Ca să scie toți, că lacrimi Mi-a fost partea pe
Maxim Gorki - Zâna Zâna (Poveste Valahă) de Maxim Gorki Traducere de Alexei Mateevici - 27 iunie 1917, Mărășești Trăia în pădure o zână, Scăldându-se-adese în ape, A dat de mreje cu pește, Și zâna n-ajunge să scape... Cu spaimă-au privit-o pescarii, Dar Marcu cel tânăr și iute În brațe-apucat-a pe zână Și dornic a prins s-o sărute. Iar zâna se dă ca o creangă Și-n mâinile lui șerpuiește, Se uită în ochii lui Marcu Și râde și tainic zâmbește... În farmec s-a scurs toată ziua; Dar iată că-n noaptea adâncă Pierit-a zburdalnica zână... Se pierde sărmanul de tângă. Și zile și nopți rătăcește Prin codri, pe-a Dunării maluri, Și geme-ntrebând: „Unde-i zâna?â€� „Nu știmâ€�, râd viclenele valuri. „Mincună! strigatu-le-a Marcu, Cu voi ea acuma petrece!â€� Și-ndată s-a dat nebunatic Cu capul în Dunărea rece. Se scaldă în Dunăre zâna, Așa cum a fost mai-nainte; Nu-i Marcu... Și doară în cântec Ne-aducem de Marcu aminte. Iar ...
Mihai Eminescu - În fereasta despre mare
Mihai Eminescu - În fereasta despre mare În fereastra despre mare de Mihai Eminescu În fereastra despre mare Stă copila cea de crai  Fundul mării, fundul mării Fură chipul ei bălai. Iar pescarul trece-n luntre Și în ape vecinic cată  Fundul mării, fundul mării, Ah! demult un chip i-arată. ,,Spre castel vrodată ochii N-am întors și totuși plâng  Fundul mării, fundul mării Mă atrage în