Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 3781 - 3790 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
Constantin Stamati - Frunzele și rădăcina (Stamati)
Constantin Stamati - Frunzele şi rădăcina (Stamati) Frunzele și rădăcina de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Într-o zi de primăvară, frumoasă și seninată, Frunzele verzi a pădurii, umbrind o costișă toată, Au început cu zefirii într-acest chip să șoptească Și să fălească A lor desime tufoasă Și umbroasă, Zicând: „Au nu noi suntem podoaba a văilor ce umbrim, Au nu cu noi și copacul îi falnic și învăscut, Îi răsfățat și plăcut? Apoi de ne lăudăm, noi nici că păcătuim, Căci arborul făr’ de noi, gol, nimic nu însemnează; Și tot noi umbrim păstorul, Și sub ale noastre poale odihnește călătorul, Și a fecioarelor horă sub noi cântă și săltează, Iar dimineața și sara fragede privighetori La noi vin de desfătează Și primăvara serbează. Pân’ și însuși voi, zefirii, ușori și nestătători, Șuguiți cu noi neîncetatâ€�... Atunci glas cu umilință de sub pământ le-au răspuns: „Voi, frunzelor, ați uitat Nouă să ne mulțumiți că vă aflați colo sus.â€� Deci frunzele, foșnind groaznic, au întrebat cu glas mare: „Cine este-acolo, oare, Cu noi de se potrivește Și cu obrăznicie grăiește?â€� „Noi ...
Constantin Stamati - Gâștele (Stamati)
Constantin Stamati - Gâştele (Stamati) Gâștele de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un țăran la târg ducând, De dinapoi c-o prăjină, De gâște un cârd, Nu pot ști din ce pricină, Făr’ cea mai mică cruțare, Le gonea cu defăimare. Se vede că a lui grabă era ca să ia preț mare. Apoi noi știm foarte bine că interes unde-avem, Acolo nu numai gâște, dar nici oameni nu cruțăm... Și dar pe țăran nu învinovățesc. Gâștele însă altfel aceasta înțelegea, Căci întâlnind pe drum ele un călător ce trecea, Pe țăran așa pârăsc: „Unde s-au văzut în lume gâște mai nefericite, Și de un țăran ca acesta mai osândite, Gonindu-ne cu prăjina, ca pe niște păsări proaste, Și bătându-ne la coaste. Și nu știe el, țăranul, că-i dator să ne cinstească, Căci neamul nostru se trage din cârdul acel slăvit Ce Roma odinioară au mântuit. Ah! când ar putea el să citească În istorii și să vadă romanii vechi cât serba Acele gâște proslăvite și câte serbări le da!â€� Atunci le-au zis călătorul: „Au și voi să fiți serbate Ca acele gâște onorate?â€� „Dar ...
Constantin Stamati - Imnul lăutei românești
Constantin Stamati - Imnul lăutei româneşti Imnul lăutei românești de Constantin Stamati O, lăută a Moldovii! tu ai fost de tot uitată În creanga Dumbrăvii Roșii ce românul hăulește, Și care umbrea cu faimă sânta apă a Sucevii, Cruntată în multe rânduri d-a neamicilor sânge... Vântul clătina odată mângâios a tale coarde; Dar curpănul zaluziei, întinzând vițele sale, S-au suit cu sumeție, s-au încâlcit pintre ele... O, lăută românească! cine poate să deștepte După timpuri vechi trecute încântătoriul tău sunet? Sau vei fi cu-ndelungare acolo în frunziș mută? Ori când vei face tu iarăși ca să zâmbească eroul De plânsul și îngrijirea logodnicei părăsite!!! O, lăută a Moldovii! odată în țara noastră Tu țineai hangul tristeții la a domnilor ospețe; Când lăutarul-maestru amesteca al tău sunet Cu al oaspeților cântec, tu consolai cu duință Dragostea misterioasă a româncelor fecioare. Tu celebrai cu putere biruințele faimoase, Tu frăgezeai ca un farmec pe românii cei mai aprigi, Tu umpleai de bărbăție pe cei fricoși în răzbeluri; Iar când tăcea lăutarul, toți se cufundau în gânduri, Căci ca tine cine altul, o, lăută mângâioasă, ...
Constantin Stamati - Leul și țânțarul
Constantin Stamati - Leul şi ţânţarul Leul și țânțarul de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Leul nu băga în samă cât de puțin pe țânțar, Deci s-au mâniet țânțarul, nemaiputând suferi, Hotărî să-i dea răzbel măcar de ar și pieri; Și fiind însuși ostașul și tot el și trâmbițar, Bâzâiește cât ce poate, cheamă pe dușman la luptă; Leul face haz și râde; țânțarul mai rău se-ncruntă, Și când pe la ochi îi țipă, când la urechi, când la spate, Căutând loc să-l rănească și timp mai îndemănat. Și apoi ne-ncetat, Ca vulturul se repede și înfige cât ce poate Pliscul său în nări la leu. Leul răsare, răcnește, răsucind coada mereu, Dar țânțarul nici ca cum de leu nu se îngrozește, Bea a vrăjmașului sânge cu gust, și se fudulește. Leul scutură cu capul, și a sa coamă clătea, Iar țânțarul, ca un erou, de pe nas nici se clintea, Și ca să-l mai necăjească în ureche i-au intrat, Ș-acolo cântând dulce în sfârc pliscul și-au băgat, Încât leul Însuși cu a sale gheare capul său își drepăna, Și de durere groaznic ...
Constantin Stamati - Leul la vânat (Stamati)
Constantin Stamati - Leul la vânat (Stamati) Leul la vânat de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Fiind megieși din întâmplare, Leul, vulpea, lupul și un câine, S-au alcătuit toți între sine Să meargă la vânătoare Și ce va prinde fieștecare Să puie tot la un loc, și apoi în patru părți Să împartă tot vânatul, ca niște tovarăși drepți. Deci nu știu cum și ce fel vulpea mai întâi au prins Un cerb mare și hrănit, Și îndată la consoții au trimis, Să vie ca să împartă vânatul acest slăvit. S-au strâns toți, vine și leul și ghearele își arată, La tovarăși slut privește, Și însuși el se gătește Vânatul prins să împartă. Deci rupând cerbul îndată, Zice: „Noi toți suntem patru, apoi luați sama bine, Căci după cum ne-am alcătuit, Un pătrar mie mi se cuvine, Iar pe celălalt, ca leu, îl voi lua negreșit; A treia se cade mie, căci sunt decât voi mai tare, Iar la pătratul al patru, care laba va întinde, Eu îi spun mai înainte Că tot de brânca mea moare.â€� În zadar cu cel puternic cel slab se-ntovărășește, Căci câștigul îl răpește ...
Constantin Stamati - Omul și pământul
Constantin Stamati - Omul şi pământul Omul și pământul de Constantin Stamati Într-o zi de vară eu trist mă aflam foarte, Trupește, sufletește de suferiri și chinuri; Și am ieșit din casă, m-am dus făr-a ști unde, În codrii singuratici cătându-mi liniștirea; Acolo cu mirare priveam frumseța lumii... Pe cer, unde și unde, plutea ca de puf nouri, Și repede ca umbra trecând pierea în aer, Și se limpezea cerul ca de cristal oglindă, Iar strălucitul soare, înconjurat de raze, Ca tron dumnezeirei sta pe cerească boltă, Ca ochiul ce nu doarme celui ce zidi lumea, Priveghind peste fire, și revărsând belșugul. În codru filomela serba ziua frumoasă Cu foarte dulci melodii, iar păstorescul fluier Răsuna cu-ntristare, când și când, de departe. Uimit de așa scenă a firii liniștite, Am căzut pe genunchii-mi pe pajiște-nflorită Unei poieni rotunde, de arbori pregiurată, Și acolo, pe gânduri, uitându-mă pe sine, Uitam și pe-ai mei casnici, ca când pierdusem mintea. Și iată că un șopot, ce din pământ ieșiră, Mi-au încântat auzul, ca și glasul iubirii, M-au răzbătut în suflet și chiar ca o făclie Mi-au luminat ...
Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale
Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale Păgânul cu fiicele sale de Vasili Andreievici Jukovski Traducere de Constantin Stamati Partea I (Dar amar de acela ce sufletu-și vinde pe trai desfătat) Pe țărm lângă Nistru, apă spumegată, Sus pe pisc înalt, Fiind miez de noapte, Păgânul odată Stătu întristat; Împrejuru-i luncă deasă și băltoasă, Iar sub dânsul mal, Peste ape neguri, noaptea-ntunecoasă, În văi și pe deal. Pe-a cerului boltă negreață adincă, Prin munți geme vânt, Pădurea vuiește; iar lupul în luncă Tremura urlând. Deci ridicând capul, Păgânul strigară Cu răcnet turbat: „O, soartă cumplită, soartă mult amară! Noroc ne-ndurat, De ce mi-ai dat crucea și creștinătatea, Și trai osândit, Iar altora aur și cinstele toate Câte au poftit? N-am adăpost de hălăduință Și în zadar plâng... Destul! deci la tine cei ajutorință, Nistrule adânc.â€� Gata să s-arunce de sus de pe stâncă, Dar iată văzu Ca o arătare izbucnind din luncă. Lângă el șezu Un bătrân cu barba țapoșă, ciudată, Cu ochi scânteieți, Grebănos de spate, având căngi și coadă, Coarne și un băț. Și scrâșnind, ridică la Păgânul strașnic Al său băț ciotos, Iar el cremenește ...
Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași
Constantin Stamati - Roman din Vrancea în oraşul Iaşi Roman din Vrancea în orașul Iași de Constantin Stamati La hotarele Moldovei către Țara Muntenească, A Vrancei munți se înalță, cu-a lor codri nepătrunși, Ce adăpostesc păstorii de prăsilă românească, Necorciți cu alte nații și cu legi bune deprinși. La fire simpli, buni la fapte, cu deprinderi țărănești, Feriți de-a Europei patimi și de cruzimi bărbărești. Ei petrec în fericire, neavând vro iscusință, În măgulituri viclene ce pe oameni amăgesc, Nici ca fățarnicii care cu o față de priință, Pe -a lor amici dezmiardă până când îi jăcuiesc, Ce lin a lor viață cu lucrare o petrec, Și-n facerile de bine între dânșii se întrec. Șoltuzul este domn Vrancei, a căruia palat este O cocioabă stuhuită precum în sat toate sunt. Deci el cu pârgarii, sfetnici, după ce trebi săvârșește, Se întoarce iar la lucru și uită că au domnit. Iar sățioasa mâncare acestui popul firesc Sunt poamele, fruptul turmei și holdele ce rodesc. Nici răzbeluri vreodată acești munți nu încruntară, Căci aurul și răsfățul cu totul din ea lipsind, Cei mai lacomi de prăzi oameni ...
Constantin Stamati - Scăldătoarea unei cucoane românce
Constantin Stamati - Scăldătoarea unei cucoane românce Scăldătoarea unei cucoane românce de Alfred de Vigny Traducere de Constantin Stamati - 1834 Și o țigancă fecioară, eghiptenească prăsilă, Îngenuncheată îi ține o oglindă de cristal; Și altă fecioară greacă pe cap părul îi anină, Țesut în subțiri cosițe ca de horbote voal; Și o fecioară franceză învelește cu sfială Trupul ei cel ca zăpada în prosop cusut cu fir, Și o româncă fecioară picioarele ei le spală Cu lapte în vas de marmur numită de greci porfir; Apoi tinere neveste în limpede scăldătoare, Presurând frunze de roză, varsă și spirturi de flori, În care intrând cucoana se scaldă cu desfătare, Și privind a sale grații se zâmbește uneori... Apoi din feredeu iese sprijinită de curtence, În crevat trufaș se culcă sub șalurile subțiri; Și jupâneasa bătrână începe trupul să-i frece Cu spirturi de dânsa stoarse din crini și din trandafiri. Iar ca razele luminei să nu-i facă supărare, Fetele slobod perdele de un atlas argintiu, Și lângă ea pun în glastre bucheturi mirositoare, Dar cucoana când adoarme la un consul au
Constantin Stamati - Un român înstrăinat
Constantin Stamati - Un român înstrăinat Un român înstrăinat de Constantin Stamati Mâhnit și pe gânduri șed posomorât, Cu un dor nespus Ș-întristat, și dornic trăind amărât, Mă uit spre apus... Acolo îi viața! Acolo-i speranța! Să fim fericiți De-am fi toți uniți. Eu tânăr fiind, Acolo lăsând Strămoșești mormânturi, frați ce mă iubea, Și plină de grații pe Moldova mea Dornic
Constantin Stamati - Zburătorul la zăbrea
Constantin Stamati - Zburătorul la zăbrea Zburătorul la zăbrea de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Fetiță amată, de ce șezi închisă În aceste ziduri cu porți ferecate? Și de ce zăbreaua nu o ții deschisă, Să privești la lună pân’ la miez de noapte? Fetiță, deschide-mi, căci mi-i frică tare, Pin tuneric, noaptea, când încep să umble Striga, tricoliciul ș-a morților umbre, Cu mantii de neguri pân-în ziua mare. Fetiță, eu nu sunt sahastru de munte, Ce ne spun de lume ce are să fie, Nici tânăr de-aciea ce își ies din minte, Îndrăgind cucoane ce nu vor să-i știe. Eu nu port nici cârjă, nici ostășești straie, Nici am plete negre, nici am barbă albă, Și a mea suflare atâta-i de slabă, Încât nici o iarbă nu poate să-ndoaie. Decât la prunci visul sunt mai ușor încă, Sunt fiu primăverii, și sunt iarna oaspe, Când fetele sara fac clacă de furcă, Căci atunci mă aflu pe-acolo pe-aproape. Iar în ziuă astăzi un flăcău cu-o fată Se dezmierda fraged și c-o sărutare M-au prins de-o aripă între buzișoare, Unde mă ținură ...