Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ��N��L��ARE
Rezultatele 381 - 390 din aproximativ 2099 pentru ��N��L��ARE.
Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur
... fugit, se zicea, din țara lui, unde fusese osândit la pierderea darului. Era un popă rău și ursuz. Odată scoate pe Iorgu la teorie și-l întreabă în câte feluri se duce o notă ținută; Iorgu se gândește, se scarpină-n cap și răspunde: — Crescendo, descrescendo și ris... și răs... și ris..., și nu mai știe. — Și răs și ris ce? întreabă popa răstit ... Iorgu se ferește-n lături și răspunde: — Și răs -popă! Apoi i-a tras popa și crescendo și descrescendo și rinforzando, și l-a dat afară; și astfel se găsea acuma luat pe procopseală de frate-său și de tovarășul acestuia, Costache Mihaileanu. În teatru avea ... așezat lângă fundal tocmai unde venea gaura tabloului — toate tablourile au câte o mică spărtură pe unde se vede de-napoi în scenă și-n public. Ce-l împinge demonul pe Iorgu? Pune un ac în vârful unei nuiele, vâră nuiaua pân spartura perdelii și-ncepe să-mboldească pe răposatul cavaler, pe când ... scol acuma de-aici? „Mort! mort el ! Dumnezeul meu! mort! “ Iorgu cu nuielușa iar; Mihaileanu, în culmea scrâșnirii: — Cine e? să-l ...
... și frigurile... și ferestrele tot închise... și perdelele veșnic lăsate. Doctorul, un om de spirit, când părintele-directorul i-a prezentat pe Niță, l-a mângâiat pe tânăr, apucându-l în glumă de tuleele din barbă și-a zis: - N-are nimic, părinte; să se plimbe mai des... și-i trece. Duminica... în sfârșit! Niță a fost îndemnat de camarazi și de părintele ... aștept... 0 să vezi cât te iubesc". Și nici o mișcare la perdele... nici o arătare!... Ziua trece încet... e însă uneori atâta dulceață și-n chinul așteptării! Dar noaptea! niciodată n-au adormit seminariștii așa de târziu!... Din norocire, mai pe urmă nici o piedică. Sare peste poartă făra zgomot și se-ndreptă sigur spre ținta ... știută. O femeie în umbra gangului!... El se oprește înecat. Ea îi șoptește: "Vino, te așteaptă!..." Atunci... nu e chiar asta! El se lasă să-l ia de mână și să-l ducă prin întuneric încetișor. O scară strâmtă... încăperi întunecoase... iar câteva trepte. Voinicul merge machinal, lăsându-se târât ca un copil somnoros de mâna femeii ... ...
... și-a rugat-o pe aceasta să se ducă la împărat să-i spună că el se urcă. Împăratul nu credea așa ceva și l-a chemat pe Danciu la sine. — N-o să fii nici tu în stare să te urci, i-a zis, și să știi că, dacă nu te vei putea urca ... două ceasuri, mult a așteptat, dar moșneagul nu s-a mai întors. El a încercat să se ridice, dar n-a fost în stare; îi era parcă-l bătuseră cu cuie în scaun. Deodată se pomeni față-n față cu o fată de tot frumoasă, care, nici una, nici alta, îl întrebă dacă nu vrea să intre vizitiu la Lia, Zâna Zânelor. â ... era tot atât de frumoasă ca a Liei. Când se uită deci la el, Lia nu mai știa ce să facă de bucurie, l-a chemat la ea și l-a sărutat — cum mireasa își sărută mirele. S-a făcut apoi o nuntă mare, și după nuntă Lia ...
... când i se pare că-și zărește chipul în talerul lunii, și-și vede înfățișarea bărbătească, simte un fior ce-i străbate prin spate și-l ondulează, de mândrie, până-n vârful cozii. Trăiește singur. Ziua stă ascuns cum poate și unde poate. Ziua doarme; numai când sosește ceasul prânzului, care îi vine singur în labă ... șimte mai fericit decât după nopțile aceste de zbucium, când, liniștit, gândește la ele cu dezgust. Numai farmecul nopții îl îmbată. Când târgul se cufundă-n tăcere de moarte, el veghează, de sus, de pe streașina vreunei case. Și privește. A văzut multe: întâlniri fericite, în colțuri de grădini ... întreagă țesătură de patimi, ca și sus, în lumea acoperișurilor, cu deosebirea că jos firul patimilor se torcea mereu, fără de nici un răstimp. Și-n schimb liniștea cerului cum îl minuna! Nici un frământ, nici un zbucium; cunoștea cerul și-l citea ca pe o carte. Știa când răsare luceafărul; când pornea la drum carul mare; când își încorda strunele lira; când își aduna puii cloșca ... era fericit. Singura ființă fericită! Iar când zorii mijeau și când, liniștit, urca acoperământul să se strecoare iarăși în noaptea vreunui pod, gândea, mulțumit, că ...
Ștefan Octavian Iosif - Glontele
... pas, în munte, spre pichet, Eram feriți de întuneric; — el călărea cîntînd încet: "Port două roze roșii La pălăria mea, A treia-n vîrful spadei Îmi va-nflori și ea..." Atunci din margine de codru un glonte șuierînd ieși: Cîntarea-i amuți pe buze și, brusc, un trup ... prăbuși, Simții că sîngele-mi îngheață, fiori de groază m-au pătruns. Și l-am strigat ușor pe nume, dar, vai ! n-am căpătat răspuns ! L-am rădicat pe cal cu trudă și-ncet, prin ploaie și noroi, Prin noapte și prin ceață, iată-l adus la tabără-napoi ! La raza unei mici lanterne, sub cort, văzut-am dup-aceea Pe fața-i două roze albe , — la piept îi ... Și-un vis acum mi-arată însă același glonte ucigaș Cum șuieră zburînd departe, se duce șuierînd în zbor, Străbate munți și văi, ajunge departe-n nordicul oraș, Și-n mijlocul unei căscioare Din ulița plină de soare, Atinge-o inimă, oprindu-i bătăile, fulgerător ! De-acolo, dinspre nord, departe, aud un clopot trist sunînd ...
Henry Wadsworth Longfellow - Glontele
... pas, în munte, spre pichet, Eram feriți de întuneric; — el călărea cîntînd încet: "Port două roze roșii La pălăria mea, A treia-n vîrful spadei Îmi va-nflori și ea..." Atunci din margine de codru un glonte șuierînd ieși: Cîntarea-i amuți pe buze și, brusc, un trup ... prăbuși, Simții că sîngele-mi îngheață, fiori de groază m-au pătruns. Și l-am strigat ușor pe nume, dar, vai ! n-am căpătat răspuns ! L-am rădicat pe cal cu trudă și-ncet, prin ploaie și noroi, Prin noapte și prin ceață, iată-l adus la tabără-napoi ! La raza unei mici lanterne, sub cort, văzut-am dup-aceea Pe fața-i două roze albe , — la piept îi ... Și-un vis acum mi-arată însă același glonte ucigaș Cum șuieră zburînd departe, se duce șuierînd în zbor, Străbate munți și văi, ajunge departe-n nordicul oraș, Și-n mijlocul unei căscioare Din ulița plină de soare, Atinge-o inimă, oprindu-i bătăile, fulgerător ! De-acolo, dinspre nord, departe, aud un clopot trist sunînd ...
... subțire la trup și slab la față, căruia camarazii, de plăpând ce era, îi spuneau: Duduia. — Domnule căpitan, zise el cu glasul tremurat, eu n-am apucat vremurile cele grele; cu toate acestea, am cunoscut pe generalul Grușan; l-am văzut pe când eu eram copil și dânsul colonel. Dacă-mi dați voie, vă pot povesti cum m-a făcut să simt ... de moarte, apoi colonelul scoase un strigăt spăimântător, se aruncă în șa, smunci dârlogii, învârti calul în loc și se năpusti pe poartă. Peste puțin l-am văzut pe deal, intrând săgeată printre miile de cioare care se ridicară, deodată, într-un vaier asurzitor, acoperindu-l, înfășurându-l ca-ntrun zăbranic, și nu l-am mai zărit, ca și cum nenumăratele păsări negre l-ar fi răpit în zborul lor spre cer. De atunci nu l-am mai întâlnit niciodată. Sublocotenentul își trecu mâna peste față, vroind să gonească parcă această amintire. Toți tăceau. Atunci, maiorul, care nu se mișcase toată ... Acum eram aproape; am auzit bine întrebările și răspunsurile: Nu era nimeni acasă, nici o slugă? Nu. Pe unde l-ai văzut? Pe fereastră. Cum? ...
Vasile Alecsandri - Străinul (Alecsandri)
... De-mi deschide temnița. Dă și carul cu doi boi De mă scapă de nevoi. Și vin', soro, să mă vezi Cum îmi frâng trupu-n obezi, Să tot plângi și să nu crezi!" Frunză verde de granate, Căci m-aș duce-n ceea parte Să mai văd pe bietul frate! Da-s o biată fată mare Și la lume n-am crezare, Ci am numai ochi de plâns Ș-un suflet de dor aprins. Frunză verde rozmarin, Rău e de voinic străin! Numai luna că ... l iubește Și soarele-l încălzește. Trece-n jos, se duce-n sus, Nime nu-i dă un răspuns, Nici îi zice: ,,Bun ajuns!" Suie-n deal, coboară-n vale, Nici o mândră nu-i stă-n cale. Trece sate-n curmeziș, Și dumbrăvile-n lungiș, Vede-o mândră fetișoară Ca un pui de căprioară. El îi zice: ,,Dragă, stă." Ea în lături tot se dă. El îi zice: ,,Vină ...
Vasile Alecsandri - Visul lui Petru Rareș
... Auzit-ați voi pe-aici De biet domnul Ștefăniță, Ce-a fost om de mare viță, C-a murit cu zile-n sin [5] În cetate, la Hotin!â€� Toți fac cruce-ncremenind! Un bătrân zice, zâmbind: „A murit? Domnul să-l ierte! De-acum să vedeți voi certe, Lupte, vrajbe-ntre boieri Pentru scaun și averi!â€� Atunci Petre ia cuvânt: „Așa-i rândul pre ... negre, visuri albe Ce îngână [6] până-n ziori Pe sărmanii muritori. Iar un vis prevestitor, Abătându-se din zbor, Se oprește lângă Majă De-l încântă cu-a lui vrajă, Arătându-i viu prin somn Străluciri, măriri de domn. Când năluca mamei lui Pe malul Ialpăului Se arată ... Din Suceava cătră tine Ca să-ți zicem ție-așa: Să trăiești, măria ta! De când Vodă la Hotin A murit cu zile-n sân, Țara este-n văduvie. Ea se-nchină, se dă ție, Ca să-i fii tu mire blând, Domn viteaz, dup-a ei gând. Iată deci că ... dreptul, așa vreu!â€� Apoi mândru-nveșmântat, Pe-un cal șarg [8] încălecat, Pleacă vesel la domnie... Fericită calea-i fie, Căci pe dânsul Dumnezeu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul
... ologul ca să cânte din mahala în mahala și să-ți milogească mămăliga și saramura, ai pieÄ›, ticăloșia lumii. — Eh, să milogească, că eu l-am găsit, eu l-am crescut. — L-ai crescut, da, dar i-ai luat picioarele, răspunse Raluca închinându-se. — Să taci, Ralucă, strigă Căliman, sărind în sus. Dar cât era de ... și se duc — cârduri vesele pe două picioare. Am milogit până mi s-a stins glasul. Am răbdat zgârcenia și vorbele până n-am mai putut. Treceau doi inși, unul din ei șopti: "Să nu-l crezi. Are picioarele în paie." Și i-am spus cu amarul în gât: "Vino de răscolește, vino de caută". Trecea o cucoană. A băgat ... I-am răspuns, cu lacrimile în ochi: "Cine n-ar vrea sa fie curat?" Un tânăr spunea cu scârbă tovarășului: "Uh! cum cere!" "Cer fiindcă n-am. Dacă aș avea, aș da!" O fetiță, gătită ca o sorcovă, a șoptit mă-sei: "Ce ochi negri! ce ochi mari!" "Ți ... Închide ochii și dă-mi." În Căliman s-aprinseră mânia și rachiul. Fața sa arsă îngălbeni. Scrâșni dinții. Aduse barosul cu amândouă mâinile și, învârtindu- ...
Ștefan Octavian Iosif - Apa morților
... ceată, și-a alergat spre ele Ca să-și potoale setea ce-i mistuia [1] plămînii. Zadarnic stăruiră în preajma [2] lui bătrînii : N-a vrut să țină samă de vorba-le-nțeleaptă Că nu-i decît părere, și moarte-n zări l-așteaptă... Tîrziu își vede-acuma nebuna rătăcire : Puterea nu-l mai iartă s-ajungă pe tovarăși Și n-o să mai se-ntoarcă pe veci de veci în țară-și : Văzduhurile-albastru surîd nepăsătoare, Jucînd voios dasupra drumețului ce moare... Cunoști pe călătorul ...