Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CA VINUL

 Rezultatele 381 - 390 din aproximativ 728 pentru CA VINUL.

Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil

... ele alt avantaj decât acela de a fi numiți feciori de boieri, iar copiii acestora reintrau în gloată, dacă nu-i favoriza norocul ca să intre în clasa funcționarilor. Pe timpul domnilor vechi, unele familii au conservat prestigiul lor din tată în fiu prin valoarea lor personală în luptele ... de Medelnicer etc., când boieria acestora nu era decât o slugărie travestită. Paharnicul mare, îndeplinind funcția de Ă©chanson, diregea cu paharul, adică vărsa domnului vin și apă la masă. Stolnicul mare servea de maître d’hĂ´tel, căci el preceda în sala de prânz blidele cu bucate și le așeza ... prezența lui tăia pofta de mâncare chiar acelor officiers de bouche. Îngrijitor de închisori și pedepsitor acelor judecați de moarte și dați pe mâna lui ca să-i omoare! lată titlurile și funcțiile Armașului! La câte scene tragice el era condamnat să asiste și chiar să ia parte activă! Ce fizionomie ... gonite de pe moșiile lor pe câtăva vreme. Pentru greșeli mari erau descăpățânate. Un boier vinovat și hotărât la moarte nu se purta pe ulițe ca cei proști, nici era supus necinstei de a fi ...

 

George Topîrceanu - Sonet estival

... George Topîrceanu - Sonet estival Sonet estival de George Topîrceanu Din cerul mat, încovoiat pe zare Ca un imens cuptor de porțelan, Un soare imobil și diafan Trimite raze perpendiculare. Orașul "adâncit ca-ntr-o visare", Cu tot aspectul lui cotidian, E bântuit în fiecare an De felurite boli imaginare. Prin atmosfera plină de insecte, Vin de departe adieri suspecte: Se furișază molima perfidă... Trag storul la fereastră și, de frică, Simt inima cum mi se face mică Cât un microb ...

 

Gelu Vlașin - Amnezie psihogenă

... Gelu Vlaşin - Amnezie psihogenă Amnezie psihogenă de Gelu Vlașin nopțile mele au interior proaspăt cu studente la psihologie și vin fiert în so what cînd arina dansa în priviri cu barmanul bărbos și boem ca un stîlp de beton să mai plîngi printre mese buddy rich caldarîmul albastru zdrobit între coapsele tale cu miros de gin tonic să mai plîngi ...

 

Vasile Alecsandri - Frații Jderi

... Fraţii Jderi Frații Jderi de Vasile Alecsandri I E ger, e întuneric! Nori negri duși de vânt Se târâie pe șesuri, se lasă pe pământ Ca aripi urieșe de paseri nevăzute Ce curăță de sânge văi, șanțuri și redute. E vânt cu ploaie rece și noapte cu fiori, Căci umbra e ... înghețul îl pătrunde Și-ncet el simte somnul că vine pe furiș De-ntinde peste ochi-i un văl paingeniș. Jder luptă, umblă, cântă, nevrând ca să se culce, Dar somnu-i varsă-n creieri beția lui cea dulce, Și el, pe nesimțite învins, întunecat, Se reazemă de pușcă ș-adoarme ... a lui mamă Ce vine, îl atinge pe ochi cu-a ei naframă Și-i zice: „Te trezește, copile, dragul meu! Vin dușmanii! te-ajunge prin somn păcatul greu!“ Tresare vânatorul! ... Doi spectri se arată, Nălțându-se prin umbră cu arma ridicată! ... „Ho! fiară ... cu baioneta-n pept. Din doi, unul c-un gemet oftează, cade, moare. Iar altul, cu durerea luptându-se-n picioare, Se-ncruntă, se răpede ca lupul crunt la Jder Și-i face-o brazdă largă la braț cu-al său hamger, Apoi se prăbușește alăture cu mortul. Jder zice-atunci ...

 

George Coșbuc - Legenda rândunelei

... acestea Când trec din gură-n gură Grăbit din sat în sat. Dă roate șoimu-n zbor Și țipă rândunica Și n-află ajutor. Cum vin în șir cocorii, Venit-au pețitorii: Ieșea din casă unul, Iar celălalt intra. Și ea și-a plâns durerea: O, dă-mă cui ... lațuri mii. Prin aer zboară șoimii, La cuib pândesc copii Și iată! azi răsună De multă voie bună Palatul tot; cu vuiet La rege robii vin. Un pește-au prins în mare Și-n el, în bună stare, Inelul scump al doamnei. I-l dau, de sânge plin! Stăpânul îl privește ... povestește Tot ce-a tăcut o viață De jale și de munci. Și cum fu dezmierdată De-o mână-nsângerată, E gâtul rândunelei Ca

 

George Coșbuc - Voichița lui Ștefan

... rușine: Ce-am făcut, măria-ta? Tu?... Nimic! Și vodă strânge Mâna doamnei, gânditor. Șerpii-și au culcușul lor... Ah, Voichițo, cum aș plânge! Rău ca Radu nimeni nu-i: Uite-n pumni așa aș frânge Gât de lup cum e al lui! Doamna i-a pătruns cuvântul, Până ... dar cum? Pe ea cine-o bagă-n seamă? Prutul să-l oprești din drum! Și-ntr-o zi, sătui de sânge, Iată-i, moldovenii vin, Sufletul, de milă plin, Al Voichiței cum se frânge: Pentru soțul ei dorit Râde veselă, și plânge Pentru-un tată biruit. Ea cu pași grăbiți ... I-a spus s-o doară, Și-a durut-o ce i-a spus Un altar ce se doboară Când vin trăsnete de sus! Și rămas acum viteazul Singur în iatac, și-a pus Capu-n mâini, pe gânduri dus. El și-a ...

 

Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)

... a scoate la iveală un vis-Å•-vis (vizavi) la joc, care se ascundea sub perdelele unei ferești. În mijlocul balului ușile se deschideau ca prin varga unei vrăjitoare nevăzute și o masă desfătăcioasă, ce se înfățoșa ochilor sub strălucitele focuri a mii și mii de lumânări, făcea ... zama de ciorbă numită bulion sau ceaiul cu franzelă prăjită își face intrarea triumfală... ș-apoi să mai vezi acolo cincizeci-șaizeci de voinici, jucând ca niște fericiți, asudând sânge și apă la sunetul cobzei. Rămășița șede împrejurul odăii, privește, critică, încuviințează. Alții joacă vist sau preferans, vorbind de câte corăbii ... Iartă-mi vro câteva portreturi. Dintâi acea tânără persoană a căreia cap este încărcat cu un braț de flori și de spicuri poleite, ca zeița Ceres ; fată mare cu pielița palidă și cu zâmbirea netocească, care la vârsta de optsprezece ani a ieșit din pansion, unde a ... i poftesc fata, Celestina este o minune. Dacă mama și fata intră într-un salon, Celestina intră totdeauna dintâi; la Socola sau la Copou trebuie ca Celestina, gătită ca păpușa de la fereastra lui Miculi, să se așeze totdeauna în mijlocul aleilor și să-și arate dosul pentru

 

Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone

... drept de intrare frecventam culisele teatrului, cu timidi­tate făcând curte frumușelei primadone Dunea Burakova, ce figura într-o trupă de actori lirico-dramatici veniți ca oaspeți în orașul provincial O*** sub direcția unui actor bătrân din capitală, care se numea Burakov — tatăl primadonei Dunea. În timpul acela edificiul teatrului ... vedeau arun­cate oale cu boieli, scaune stricate și prăvălite, butelii — se înțelege, deșerte — frânghii, scripeți, scări etc... și pe scenă era frig ca afară. În mijlocul scenei, la o măsuță de lemn, ședea su­flerul îmbrăcat într-un cojoc: el citea rolurile din un caiet înaintea unei lumânări ... sufler) . Citește rolul lui Hamlet și Ofelia. Hei, Duneo, unde ești! — Eu sunt aici! răspunde vocea armonioasă a Dunei, iată-mă că vin! (Directorul se depărtează.) Actul III Scena I Hamlet (după sufler) . A fi ori a nu fi, de asta e vorba; ce ... Toți răcnesc deodată. Să trăiască!... (văzând pe directorul că intră mânios pe scenă) . Să trăiască regele... ura! Directorul. Ce va să zică asta că strigați ca nebunii ura!... De când se strigă în Hamlet ura?!... Polonius. Hamlet trebuie să râdă cu hohot: ha, ha, ha!, dar noi am socotit să strigăm ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște

... n-a întins mâna nimănui. Dar o fi trist, o fi nefericit, o fi bolnav, o fi nebun... nimeni nu știe. E liniștit ca un obosit care doarme, nepăsător ca un mort și nepătruns ca o peșteră fără fund. Ceilalți îl privesc nemulțumiți, căci liniștea lui le insultă zgomotul și ușurința lor. Și mulți îl arată cu degetul, șoptindu-și ... tăcu. Vroi să fumeze și-și băgă țigareta cu focul în gură. Eu vrusei să răspund necunoscutului, dar el băuse cel din urmă pahar de vin, își luase pălăria și bastonul și, într-o clipă, se făcu nevăzut. Fără voia mea, ca și când m-aș fi sculat în mijlocul nopții după un vis care te zăpăcește, mă sculai de la masă, fără să-mi plătesc mâncarea ... atras de acel necunoscut bizar. Cu toată graba mea și tâcâiala inimii, îl vedeam lămurit în minte: galben, cărunt, tăcut, desprețuitor, singur în mijlocul lumii ca într-un pustiu, și glasul lui, care mă tăiase adânc, ca o limbă de oțel rece, îl auzeam necontenit bănănăindu-mi în creier. În acest om simțeam o fatalitate care te amețește. O prăpastie adâncă care ...

 

Vasile Alecsandri - Bujor

... de negară, La Focșani, între hotară, Este-un bordei cam plecat [3] De copaci înconjurat. Acolo-i Bujor culcat, La Anița văduvița, Ce-i dă vin tot cu vădrița Și-l îmbată cu gurița! ,,Anițico, draga mea! Mult mi-e dor de-o floricea, Floricică rumeoară Care-o porți în buzișoară ... a Bujor, luptat, De potiră n-a scăpat! III Frunză verde de negară, Pe Bujor mi-l duc prin țară De-l arată ca pe-o fiară! Și mi-l pun la închisoare, Fără arme, fără soare! Oliolio! codru frunzos, Cât ești vara de frumos, Iarna putrezești tu jos ... cruce-și făcea Și cu dreptul răspundea: ,,Mort de om eu n-am făcut, Dar ciocoi mulți am bătut!" ,,Ștefane Bujorule, Unde-ți sunt averile Ca să-ți scapi tu zilele?" [4] ,,Le-am ascuns pe la copaci, De-ajutor la cei săraci, Să-și cumpere boi și vaci!" [5] V ... pân' a nu se da la hoție; fiind însă rău bătut într-o zi de stăpânul său, Bujor a apucat calea codrului, ca să-și răzbune în contra boierilor. Cântecul însuși zice că el nu făcea morți de om, dar avea mulțumire a pune pe ciocoi ...

 

Antim Ivireanul - Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit

... mulțime de îngeri, ce are pe lângă dânsul, mii de mii nesocotiți și nenumăraț, ci au trimis oameni proști și mai vârtos păstori de oi, ca pre Moisi, ca pre David, ca pre Samuil și toată mulțimea prorocilor, prin mijlocul a cărora au sămânat buna-credință, nu în toată lumea, ci numai la un neam ... după piatra magnitului și ca părul după chihribariul cel curat. Și cu putĂ©ria mântuitoriului Hristos au rușinat pre cei ce i-au văzut și ca pe niște pești, cu mreaja bogosloviei au prins mulțimea și au vânat auzurile noroadelor și au înduplecat inimile tiranilor și sufletele împăraților le-au supus ... și dreapta credință carĂ© o păziț curată și nespurcată, fiind încungiurați și îngrădiți între hotarăle celor striini de fel și împresurați de atâta nevoi [ce vin] și scârbe ce vin totdeauna, neîncetat, de la cei ce stăpânesc pământul acesta, înaltă pentru buna ascultare și supunĂ©rea carĂ© arătați de-a pururea cătră besĂ ... la cĂ©le ce ar fi spre folosul mântuinții și să vă fiiu de mângâiare la scârbele robiei cei vavilonești a lumii aceștiia, ca Ieremiia norodului lui Dumnezeu și ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>