Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 3801 - 3810 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
Dimitrie Anghel - Mihail Kogălniceanu (Anghel)
Dimitrie Anghel - Mihail Kogălniceanu (Anghel) Mihail Kogălniceanu de Dimitrie Anghel Publicată în Luceafărul [Sibiu], IX, 22 16 nov. 1910, p. 532—534 Ce farmec trist au colecțiile vechi, efemerele de o zi, foile grabnic tipărite ca să arunce o știre senzațională, o telegramă care a făcut ocolul lumii, o întîmplare stropită cu sînge și cîte alte fărîme din viață. Așa, răsfoiam mai ieri colecția prăfuită a unui jurnal ce poartă data anului 1877, și o melancolie nestăpînită mă cuprinsese, cetind întîmplările trecute, dînd peste nume ce au pasionat opinia publică și peste anunțuri de prăvălii vechi. Filă peste filă se așeza, zi peste zi, an peste an, păstrînd în ele, ca în niște pături sedimentare, urma unei vieți care a fost. Și iată că printre atîtea știri și fapte diverse, printre telegramele ce vădeau starea febrilă de care era cuprinsă lumea în apropierea războiului, am dat peste faimosul discurs al marelui Kogălniceanu, privitor la profesorii Universității din Iași. Pasionat, ca un vînător chemat pe o urmă, am rătăcit înainte în pădurea aceasta de hîrtie, ale cărei foi le-au scuturat rînd pe rînd anotimpurile. Și figura marelui om se înălța covîrșitoare dintre pagini, ...
Dimitrie Anghel - Murmurul fîntînei
Dimitrie Anghel - Murmurul fîntînei Murmurul fîntînei de Dimitrie Anghel Publicată în Pagini literare , 29 aprilie 1899 (sub titlul În grădină ) În murmurul fîntînei plînge povestea vremilor trecute... De știi s-asculți, auzi iar glasul atîtor guri ce-s astăzi mute: S-a potolit atîta viață, ș-a ars atîta foc de soare, De ani și ani, de cînd tot curge împrăștiind mărgăritare. De ani și ani... dar de atuncea grădina ș-a schimbat stăpînii Cu glasuri gîngave alt'dată — pe cînd eram copii — bătrînii Lung sfătuiau în șoapta apei sub cernerea de umbre sure, Ș-acuma numai apa plînge, iar noi ne-am răznețit pe-aiure. Sunt ani și ani... dar astăzi unde-s copiii gureși ? Unde-i oare Copila ce privea uimită la curcubeiele de soare Ce se fărmau în praful apei, și s-aprindeau din nou măiastre, Ca iarăși să se năruiască etern ca visurile noastre ? Sînt ani, și de atunci în noapte s-au prăvălit grămadă anii Și dintre toți eu singur numai, ținînd azi firul Arianii Mai rătăcesc ș-ascult cum cîntă pierdut pe-aleele deșarte În murmurul fîntînei glasuri ce vin de dincolo de moarte. Eu ...
Dimitrie Anghel - Nocturnă (Iosif-Anghel)
Dimitrie Anghel - Nocturnă (Iosif-Anghel) Nocturnă de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Lui G. Arghirescu Cu șvarțul meu stau singur și e pustiu localul. Pe-un scaun lăturalnic stă dus pe gânduri țalul. Un chelnăr dormitează cu coatele pe masă. Patroana, ca un Buddha, troneaza sus, la casă, Umplând cu cifre golul fatalului registru ... Prin ochiul lui de sticlă, ca un ciclop sinistru, Ceasornicul deasupra îi cată peste umăr ... Bănuitor scrutează al șirurilor număr Și vede că în vreme ce-și mișcă-a lui pendulă, Treptat și capitalul sporește cu o nulă ... Surâde sus, pe rafturi, o gamă colorată De sticle-n care doarme, hermetic astupată, Facticea veselie așa de scump plătită ... Supt orice etichetă pândește o ispită ... De fum pălite-atârnă afișele din cuie, De sus, lămpile-aruncă lumina lor verzuie, Pe-oglinzile murdare, făcând să repercute La infinit macabrul acestei scene
Dimitrie Anghel - Nu știu, n-am văzut
Dimitrie Anghel - Nu ştiu, n-am văzut Nu știu, n-am văzut de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Spun unii și se poate să fie adevărat Că și în anul acesta s-a desprimăvărat, C-au lineat plugarii în țarini negre brazde, Și-au tras aceleași berze la vechile lor gazde. Că holdele pe urmă bogate au crescut... Se poate... Cine știe! Eu nu știu, n-am văzut... Spun alții că cireșii, salcâmii și castanii Au înflorit și anul acesta ca-n toți ani, Că sub albastra boltă pictată de ozonă A dat concerte iarăși eterna primadonă Și că natura toată un rai s-a prefăcut… Se poate…Cine știe! Eu nu știu, n-am văzut... Afirmă alții iarăși că holdele bogate S-au copt și-au fost pe urmă cu grabă secerate, C-au fluierat mașine și-au clănțănit batoze, C-au fost seri violete și răsărituri roze, C-a fiert prin crame mustul, voios ca și-n trecut… Se poate... Cine știe! Eu nu știu, n-am văzut!... Spun în sfârșit cu toții c-au vilegiaturat, Că aerul pe-aiurea nu s de comparat Cu cel din Capitală, ...
Dimitrie Anghel - Nuntă la țară
Dimitrie Anghel - Nuntă la ţară Nuntă la țară de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel În vreji de iederă nemuritoare Cuprins e tot pridvorul ca-ntro-o plasă. Și ici un strugur, dincolo o floare Atârnă așezate de mireasă... E-un tărăboi amețitor de glasuri Și vinul vechi dă vervă tuturora Zvârlind pe grave și-ancestrale nasuri Reflexe purpure ca aurora. În fața casei cântă barosanii Încredințați de-nalta lor chemare; Își uită reumatismul veteranii Și cercul horei crește tot mai mare… Dar iată că mireasa-n prag s-arată Și, după vechea datină păgână, Ea își desprinde vălul ei de fată Și-l ține-o clipă fluturând în mână. Asemenea unui stol de rândunele Vin fetele în ceată zgomotoasă Și mâinile se luptă între ele Cercând s-apuce vălul de mireasă... Bucăți e-acum vălul de zăpadă Și ea, zâmbind, duioasă, îl împarte Și fost-a scris ca un crâmpei să cadă Și-asupra mea, cum stam privind deoparte Și m-am gândit la anii mei pustii Și la a mele-mprăștiate cânturi- Așa mi-m rupt eu sufletu-n fășii Și l-am zvârlit la cele patru
Dimitrie Anghel - O primăvară la Roma
Dimitrie Anghel - O primăvară la Roma O primăvară la Roma de Dimitrie Anghel Primăvară, ce bine știi tu să-ți întinzi mătăsurile albastre deasupra caselor străvechi, să împodobești ruinele, să faci să strălucească albul statuelor și să redai viață celor ce așteaptă să vie soarele, ca să le încălzească mînile și obrajii din cari rumeneala sîngelui a dispărut! De la patul meu la fereastră, depărtarea mi se părea nesfîrșită ; ochii mei însă puteau să umble și priveau mersul tău biruitor, deslușeau trecerea ta deasupra arborilor, te urmăreau în zborul fulgerător al aripilor ce-și zugrăveau neastîmpărul răscolind seninul. Neputînd să-ți ies înainte și să te întîmpin, intrai tu la mine ca să-mi spui biruințele tale, în fragede și mirositoare mănunchiuri de viorele și de toporași, te așezai la căpătîiul meu, în albe și minuscule potire de lăcrămioare, îți afirmai ființa plecîndu-te grațios pe marginea cupelor de lîngă oglindă, în vesele și rîzătoare tovărășii de romanițe ținute de o mînă virginală, pătrundeai tu în odaia unde tînjeam bolnav, departe de țară și de toți ai mei. Glasuri de clopote aducea vîntul, rîsete clare îmi arunca din stradă, fericirea de a trăi mi-o ...
Dimitrie Anghel - O victimă a lui Gutenberg
Dimitrie Anghel - O victimă a lui Gutenberg O victimă a lui Gutenberg de Dimitrie Anghel Din romanul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Minerva , IV, 1176, 28 martie 1912, p. 1 ...Am fost liber altă dată și stăpîn pe viața mea. Am umblat încotro m-au împins capricioșii pași ai fantaziei și cum am trecut multe praguri am trecut și pe acelea ale multor muzee din străine țări. M-am oprit îndelung în fața ramelor aurite, în care rîdeau ancestrale nuduri rămase totuși tinere prin puterea artei ; pietre informe prefăcute în giuvaere am văzut, precum și stîngace cuțite de silex ce pretindeau a fi cea mai perfecționată armă pentru omor în alte vremuri. Cu o răbdare ciudată m-am plecat peste tot ce a știut să facă omul, cu o bolnavă bucurie m-am oprit față de tot pasul pe care energia acumulată a veacurilor a putut să-l facă spre frumos și n-am putut trece cu toate acestea fără să nu-mi opresc pașii deopotrivă și în fața vitrinelor unde stăteau rînduite, ca o pildă barbară, tot ce-a putut inventa inteligența unui ...
Dimitrie Anghel - Omul care s-a pierdut pe sine
Dimitrie Anghel - Omul care s-a pierdut pe sine Omul care s-a pierdut pe sine de Dimitrie Anghel O perucă, o labă de iepure, un borcănaș cu cold-cream și altul de carmin, iar peste toate, un nor impalpabil de pudră erau de ajuns ca să-și facă o eternă tinerețe. Pe umeri, o mantă lungă, frumos aruncată, ciorapii bine trași pe pulpele artificiale de cauciuc, mîna elegant deprinsă să salute atingînd ușor pămîntul cu pana albă a tricornului sau a sombrerului de mușchetar, îl făceau netăgăduit de frumos și îi cîștigase faima de amorez irezistibil. Deprins însă să iubească față cu toată lumea, să-și declare înfocata dragoste în fiecare seară unei noi amante, să facă gesturi ce altfel nu sînt permise decît doară în cea mai strictă intimitate, să tragă spada fără a mai sta mult la gînd, cînd întîlnește un adversar cîntîndu-și romanța subt un balcon asupra căruia ar avea drepturile primului ocupant, el nu se mai simțea la largul lui între oamenii adevărați și nu mai putea să înțeleagă viața în afară de teatru... Succese și aventuri avusese, bineînțeles, dar cel ce știa ...
Dimitrie Anghel - Pe un volum al lui E. Gîrleanu
Dimitrie Anghel - Pe un volum al lui E. Gîrleanu Pe un volum al lui E. Gîrleanu de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 13—14, 16 ian. 1911, p. 201—203. Brun, ca ieșit dintr-o sticlă de cerneală, adevăratul tip de oriental; ochi languroși și veșnic îndoliați de odaliscă. Cînd nu cuvîntă, știe să privească și să asculte. Înmagazinează bun și rău, minciună și adevăr, cu lăcomia struțului care nu alege cînd îi e foame. Buna lui credință e nesfîrșită și, printr-o bizarerie curioasă, cu care l-a dotat natura, după cîtva timp de la inhibiție, el își însușește toate întîmplările, transformîndu-le și dîndu-le proporții uriașe. Invenția la el e o trebuință organică, e o reacțiune contra uniformității, un antidot fără de care viața n-ar mai avea nici un haz, e, ca să zic așa, pîinea lui cotidiană. Și-apoi, ce-are a face dacă un lucru e adevărat sau nu, cînd el poate să deștepte curiozitatea cetitorului măcar o minută, sau poate avea aparența unui adevăr. Dacă baronul de MĂ¼nchhausen, de cinegetică memorie, care și-a petrecut cea mai mare parte din existență în lumea lighioanelor, ...
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiţi Povestea celor necăjiți de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 7, 21 nov. 1910, p. 97—101 A fost odată un biet om necăjit ca vai de capul lui. Și nu era prost creștinul, dar o piază rea i se punea de-a curmeziș, așa că tot ce făcea îi ieșea pe dos. Muncea din răsputeri omul și abia ce putea să încropească după multe trude și necazuri câțiva bani, că o năpastă și da peste el, de-l lăsa și mai sărman ca mai înainte. Dar toate astea nu-i abăteau puterile, căci sădise, se vede, Dumnezeu într-însul viață de prisos ca să poată suferi mai bine. De la un timp și-a dat el cu gândul că poate locul unde i se nemerise să stea și să muncească e blăstămat. Și luându-și ce bruma îi mai rămăsese, se mută cu sărăcie cu tot aiurea. Dar nici acolo nu-i fu mai acătărei. În sfârșit, toate i se înturnau împotrivă, până ce la urma urmei se hotărî să-și încrucișeze mânile pe pept și să aștepte moartea liniștit. Și stând el așa, și privind în ...
Dimitrie Anghel - Răsăritul soarelui
Dimitrie Anghel - Răsăritul soarelui Răsăritul soarelui de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Îmi sorb acum cafeaua în balcon Cresc nori ca aburi grei dintr-o căldare Un tunet, când și când, în depărtare Îcearc-o gamă, ca un bariton. Ce-o fi fierbând la răsărit, în zare, Divinul nostru nevăzut patron? Își potcovește caii Apollon, Ori ce să fie-acest incendiu mare?... Tot mai compacți ies aburii acum, Dar flăcările cresc acum mai vii și ele, Din ce în ce tot cerul îl câștigă Și iată, că prin nourii de fum, Ca un simbol al României mele, Răsare-o uriașă