Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 3821 - 3830 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
Dimitrie Bolintineanu - Avuși tu zile mândre
Dimitrie Bolintineanu - Avuşi tu zile mândre Avuși tu zile mândre de Dimitrie Bolintineanu I Avuși tu zile mândre când fruntea ta curată De laurii măriei lucit-a-ncununată. A bucuriei rază pe fața ta năștea Și spada de batelii în mână-ți strălucea, Iar harpele poetici, prin sărbători voioase, Spuneau a ta mărire și fapte glorioase. Copiii tăi, o, țară, cu drag te dezmierdau. De dulcea-ți amicie străinii s-onorau. Atunci și fiii nobili erau stimați în lume, Iar fiicele-ți frumoase purtau mai dulce nume, Căci într-acele timpuri, o, țara mea, la noi Femeile române nășteau, creșteau eroi! II Dar brațul tău azi cade și corpul tău slăbește. Azi... inima supusă, de tine se-ndoiește, Iar zilele-ți voioase d-acuma s-au umbrit. E moartă bucuria pe sânul tău zdrobit! Plângi, patrie română, cu lacrime de sânge, Cu sufletul în moarte, suspină și te plânge, Căci floarea vieții tele de doruri s-a fănat, Sub umbra cea de lacrimi ce-n lume-ai revărsat! Tăcerea de morminte zdrobitul sân cuprinde. Pe numele tău splendid uitarea se întinde. Copiii tăi cei vitregi se-mbată toți d-amor, Când ...
Dimitrie Bolintineanu - Bătălia de la Varna
Dimitrie Bolintineanu - Bătălia de la Varna Bătălia de la Varna de Dimitrie Bolintineanu Generalii pasă sub un cort creștin Unde-n cursul nopții lung consiliu țin. Acolo se vede regele Lehiei, Huniad, eroul țării Unguriei, Mari prelați ai papii, tineri cavaleri, Vlad al României cu mai mulți boieri, Căci creștinii popoli din vecinătate, Îndemnați de papa, turcii vor a bate. Ladislav acolo cel întâi vorbește — ,,Reușita dalbă mie îmi zâmbește, Dar doresc să-mi spuneți dacă-mpărtășiți Dulcile-mi speranțe, consilieri iubiți! Căci credința vie trebui' să domnească În orice-ntreprinde mintea omenească. Cele mai deșarte lucruri care sânt Ea le-nviețuiește jos p-acest pământ. Ea ne poartă-n viață, cum lumina dulce Printre căi ascunse pașii ne conduce. Ea bucură viața, cum dulcile flori Împletesc cununa cea de sărbători!" Huniad ia vorba: — ,,Preamărețe sire! Capul meu răspunde despre reușire! Sufletele noastre nu s-au îndoit Și credința dulce le-a dumnezeit. Nimene nu poate dimpotrivă-a zice Dintre generalii ce se află aice!" Astfel zice bravul. Toți se bucurau. Domnul și boierii singuri ascultau. Regele întreabă: — ,,Doamne, ce durere Inima-ți înclină astfel spre tăcere?" Vlad atunci răspunde ...
Dimitrie Bolintineanu - Banchetul lui Țepeș
Dimitrie Bolintineanu - Banchetul lui Ţepeş Banchetul lui Țepeș de Dimitrie Bolintineanu Mohamet-sultanul, cu oștire mare, Urmărind pe Țepeș, vede cu mirare O pădure deasă pe un cîmp întins. El grăbește mersul,d-arșiță coprins. Oastea lui dorește umbre pădurateci Aerul de arbori și de flori molateci. Dar cînd este-aproape, el ce a zărit? Căci de mare groază el a tresărit ! Arborii sunt țepe — douăzeci de mii, Turcii tot atîția-n țepe, morți și vii; Peste-aceste țepe este-o țeapă mare, Unde-un mare pașă la vedere-apare; Pe pădurea morții soarele lucea, P-ale lor benișe vîntul adia. Paseri prădătoare pe deasupra zboară Cîrduri flămînzite așteptînd să moară. — "Ah ! zicea tiranul, de fiori coprins, Acest om nu poate a mai fi învins." Zice, și se duce în pădurea morții. Țepeș sta la masă, rîde-n fața sorții. Gemetele celor ce în țeapă mor Îl îmbată dulce și
Dimitrie Bolintineanu - Cântec (Bolintineanu, Reverii)
Dimitrie Bolintineanu - Cântec (Bolintineanu, Reverii) Cântec de Dimitrie Bolintineanu Valuri de aur, mărgăritare, Purpură, roze și diamant Din carul zilei de amarant Revarsă Febus fără-ncetare. Soarele dulce și luminos Întotdauna o să-ncălzească, Și câmpul verde o să-nflorească, Și o să fie cerul frumos. Iar eu ca frunza ce-ngălbenește, Din zi într-alta fruntea înclin, Și al meu suflet rece, străin, Vai! nu mai simte, nu mai
Dimitrie Bolintineanu - Cântece și sărutări
Dimitrie Bolintineanu - Cântece şi sărutări Cântece și sărutări de Dimitrie Bolintineanu — ,,Ia harpa de aur, poetule june, Și cântă, căci ochii-mi de lacrimi sunt plini. Iar pentru aceasta, pe frunte-ți voi pune Ghirlande de crini." —"În darn tu vei pune, suflare curată, Pe frunte-mi ghirlande, eu tot voi muri, Vai! Roua nu poate p-o floare uscată A re-ntineri." —"Ia harpa de aur și fă să răsune Palatul acesta, d-aure cântări, Iar pentru răsplată pe frunte-ți voi pune Eu dulci sărutări." Apoi copilița cu cât săruta, Cu atât poetul mai dulce
Dimitrie Bolintineanu - Căpitanul de vânători
Dimitrie Bolintineanu - Căpitanul de vânători Căpitanul de vânători de Dimitrie Bolintineanu Lăutarii cântă, hora se-nvârtește Și un cal în spume d-odată s-oprește. — ,,Pace vouă, oaspeți cu genele albe, Mume tinerele cu aure salbe! Bună ziua, vouă, juni dănțuitori, Vouă, copilițe, tineri criniori! Oști nenumărate țara ne robește Și pe unde trece câmpul înnegrește. Soarele e galben, norii-l învelesc, Râurile albe în sânge roșesc. Cum sub o secure cade-o dumbrăvioară, Floarea țării noastre sub fier se doboară. Dacă e vreunul ce simte-ntre voi, Vie a combate ș-a muri cu noi!" Soarele în abur ca un foc roșește. Lăutarii cântă, hora se-nvârtește: — ,,Peste zece sute căpitan sunt eu Și ca zece sute bate pieptul meu. Ceata mea-i frumoasă, ageră, ușoară Și pe cai în spume ce ca vântul zboară. Iar voinicii noștri se chem vănâtori, Au lănci veninoase, iar la suflet flori." Lumea-l înconjoară, ziua se sfârșește. Lăutarii cântă, hora se-nvârtește — ,,Viața în sclavie este o povară, Iarnă nesfârșită fără primăvară. Însă țara noastră nu e scrisă-n cer Printre cele sclave ce prin veacuri pier. Căci românul încă știe a ...
Dimitrie Bolintineanu - Căprița de aur
Dimitrie Bolintineanu - Căpriţa de aur Căprița de aur de Dimitrie Bolintineanu În nori cinși cu roze și cu-aur curat Se culcă ferice al vieții-mpărat. Dar fiul de rege pe calu-i ce zboară Gonește-o căpriță, plăpândă și ușoară, Cu cornii auriți. Ea fuge-n pădure și cel ce-o preurmă, Lăsându-și fugarul, pe jos o mai urmă Sub arbori frunziți. Iar fiicele nopții pe lume cobor Și-nvăluie toate cu pletele lor. O slabă femeie cu seci oseminte, Cu fețe zbârcite, păru lui nainte Și-așa i-a vorbit: — ,,Te-nturnă,-mpărate, căci mândra căpriță A fost mai nainte frumoasă domniță Cu păr aurit. Un zmeu se răpise de chipu-i dorit, Dar juna fecioară l-a disprețuit. Atunci el îi schimbă popoarele sale În arbori ce formă dumbrava din vale, Dumbrava de chin. Domnița frumoasă cu plete leite Se schimbă-n căpriță cu coarne-aurite, Frumoase străin! Acum e căpriță cât ziua lucește Și dulce fecioară cât noaptea domnește. Acolo-i castelul în care petrece. Dar câți o preurmă, sub paloșu-i rece Ca spicul s-abat. Streine, te-nturnă spre locuri mai bune! Să mori când ...
Dimitrie Bolintineanu - Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare
Dimitrie Bolintineanu - Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare de Dimitrie Bolintineanu Ca un glob de aur luna strălucea Și pe-o vale verde oștile dormea; Dar pe-un vârf de munte stă Mihai la masă Și pe dalba-i mână fruntea lui se lasă. Stă în capul mesei, între căpitani Și recheamă dulce tinerii săi ani. Viața noastră trece ca suava rouă Când speranța dulce ne surâde nouă. Astfel astă dată viața lor cura; Cugetele triste nu-i mai turbura; Luna varsă raze dulci și argintoase; Austrul le suflă coamele pletoase; Căpitanii toarnă prin pahare vin Și în sănătatea lui Mihai închin. Dar Mihai se scoală și le mulțumește Și luând paharul astfel le vorbește — ,,Nu vă urez viață, căpitanii mei! Dimpotrivă, moarte, iată ce vă cei! Ce e viața noastră în sclavie oare? Noapte fără stele, ziuă fără soare. Cei ce rabdă jugul ș-a trăi mai vor, Merită să-l poarte spre rușinea lor! Sufletul lor nu e mai presus de fierul Ce le-ncinge brațul, iau de martur cerul! Dar românul nu va câmpuri fără flori, Zile ...
Dimitrie Bolintineanu - Cetatea Albă (Akerman)
Dimitrie Bolintineanu - Cetatea Albă (Akerman) Cetatea Albă (Akerman) de Dimitrie Bolintineanu Știți voi câte valuri se ridic pe mare Când o vijelie suflă cu turbare? Astfel sunt la număr mândrii musulmani Ce-apără cetatea sclavă de mulți ani! Într-un fluviu d-aur, soarele lucește Și pe coifuri, arme, focu-i strălucește. Ștefan stă sub cortu-i împletit cu fir; Cetele Moldovei lângă el deșir. Pasă dorobanii cei cu coapse late, Cu sclipoase coifuri în argint lucrate. Îi urmez panțirii ce pe cai în spume, Ca ușoare vânturi, lunecă prin lume. Călărașii țării pe vânoși fugari, Îmbrăcați în zale ca bătrâni stejari. Între toți curtenii pasă cu mândrețe, În veșminte d-aur, cu frumoase fețe. Apoi toporanii de securi armați Și codrenii ageri și de toți stimați, Ziși și pieptul țării, căci aveau chemare S-apere Moldova de oștiri tătare. După dânșii pasă sprinteni vânători Renumiți în lupte ca săgetători. Și tunarii țării toți în negre poarte, Pestrițate-n roșu, crud simbol de moarte. Mai veneau în urmă oști de mercenari, Cei cu fruntea mică, ce se zic tătari. Unguri lați în spete, cu mustăți stufoase, Leși cu părul galben, cu cerbice groase, Apoi tighinenii și-alți republicani Pasă ...
Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul
Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul de Dimitrie Bolintineanu Cunoașteți voi pământul ce Nilul a născut? Ce crivățul cu coama de gheață n-a bătut; În care sub cununa-i se-nalță palmierul Și pare că sprijină cu mândra-i frunte cerul Așa ca o columnă de marmur minunat Ce sprijină un templu cu aur înstelat? În care dulcea Ibis de zefiri legănată, În silvele de cactus suspină amorată, În care zea Isis c-un grațios surâs În tristele deșerte crea un oasis; Cunoașteți voi Egiptul ce n-are semănare Cu nici o altă țară? Loc curios în care Întunecoasa fiie a vechii Ethiopii Contrastă cu evrea cu ochii azurii, Și palida arabă, cu fruntea visătoare, Cu copta cu păr negru și brațe de ninsoare? Pământ ce fecondează în fiecare lună, Și nici un timp n-abate splendida sa cunună! În care frunza cade sub soarele de foc, Și alta vine-ndată de ține al său loc. Aice rar se-ntâmplă să fulgere, să plouă; Un cer senin și splendid adapă cu-a sa rouă Pământul ce rodește și apele din Nil Îneacă ...
Dimitrie Bolintineanu - Dragomir sau Cetatea lui Radu Negru
Dimitrie Bolintineanu - Dragomir sau Cetatea lui Radu Negru Dragomir sau Cetatea lui Radu Negru de Dimitrie Bolintineanu Pe un pisc sălbatic și vijălios, Unde urlă-n poale Argeșul spumos, Este o cetate. Armia maghiară Va să o supuie printr-o luptă rară. Acolo românii s-apără cît pot. Dragomir comandă oastea lui Laiot. Dup-o zi de luptă se așează mese Cu plăcute vinuri și bucate-alese. La aceste mese toți românii vin, Varsă vin în cupe și voioși închin. Soarele în aburi îmblă să se culce. Grijile, învinse, las banchetul dulce; Orele se scură împletite-n flori. Și ostașii uită că sunt muritori. Dragomir vorbește către adunare: — "Iată, frați de arme, ultima mîncare ! Nu mai sunt merinde, tot s-a mîntuit; Ce-a rămas, de rîpă eu am azvîrlit. Starea noastră tristă cere mîntuință, Ori prin moartea noastră sau prin biruință. Moartea nu spăimîntă decît pe mîrșavi: Moartea-i logodită cu acei mai bravi. Cela ce nu moare pentru-al țării bine, N-are drept la viață, este mort de sine ! Să ieșim cu arme din cetate-afară, Să murim cu fală pentru sfînta țară !" Zice și ostașii strigă și închin. Ale lunei ...