Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA DE CEARĂ
Rezultatele 391 - 400 din aproximativ 644 pentru CA DE CEARĂ.
Constantin Negruzzi - Muza de la Burdujăni
... și cochetă, s-aprinde și se alintă ca o copilă brudnică, și deodată o vezi că se aruncă în disertații metafizice și în dispute literare, de n-o mai înțălege nici dracul. Toată dorința ei e s-audă vorbind de dânsa. Închipuiești-ți că se socoate poetă și muzicantă, încât bietul târgușorul nostru geme de versurile și de sonatele ei; de aceea noi toți o numim Muza de la Burdujăni. TEODORINI. Cum dracu moșu-tău, un om așa de rece și de flegmatic, s-a înamorat de dânsa? DRĂGĂNESCU. O cunoaște de mult. S-a deprins văzând-o în toate zilele; ș-apoi au fost odată amândoi tineri; lumea a și vorbit multe ... mele. DRĂGĂNESCU. Toată nădejdea mea-i la tine! (Iese amândoi; Stănică intră.) Scena III STĂNICĂ: (singur) . Iaca, bre! cuconașii iștia se duc, parcă se tem de cuconiță. Doamne! cât îi de amarnică azi! nimic nu-i mai place. Am închiet-o de trei ori și tot s-o rupt sferile, curgea apa de pe mine; pe urmă o trebuit s-o văruiesc din cap pănă în picioare, da încai acu-i albă și roșă ca ...
Ioan Slavici - Păcală în satul lui
... ferește ce!... dar de! tot era mai bine să nu afle bărbatul. Văzându-se acasă, bărbatul, ca tot omul păgubaș, începu să se plângă, nevasta, ca toată muierea bună și credincioasă, îl mângâia cu vorbe bune, iar Păcală, ca tot omul cumsecade, ieși și el din unghiul lui, ca să-i spună stăpânului de casă că e și el aici, să-i ceară iertare că a îndrăznit și să-l mai roage și pe el de conac. — Fă muiere, grăi bărbatul după ce se mai încălzi în cuibul lui, mie mi-e foame; n-ai tu ceva de mâncare? De! ce să-i faci? omul flămânzește la drum. Nu-i vorbă, mai era în traistă merindea pe care o luase la drum; dar acasă la ... — Vai, săraca de mine! răspunse nevasta, dar de unde să am? Eram să te aștept mâine. O să-ți fac însă o mămăliguță bună, ca s-o mănânci cu o zămuță de usturoi. — Mămăliguță să fie! grăi bărbatul. Când e flămând, omul se bucură și de mămăliguță. Om umblat prin lume, Păcală știa că o să-l poftească și pe el la cină, ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XII
... tâmplă, Unde grabnică moarte să tâmplă. Tandaler văzând trista cădere A Bratului, întracolo pleacă, Căci inima lui izbândă cere, Și-învârtind ciolanul cel de vacă, L-arĂșncă și pe vrăjmaș lovește, Pe unde neagra mustață-i crește. Cade ciurariul ca mort pe spate Și căzând furca din mână-i pică; Pământul cu picoarele bate. Pe toți atuncea cuprinsă frică Și-îndărăpt să dede fieșcare Făcând ... acasă. Face semn cătră-ai săi să purceagă După dânsul și pleacă-înainte, Vrând să meargă la Romica dragă, Dar' în cărare-i stau răgăminte De lăeți și goleți întrarmate Socotindu-să pe cine-ar bate. [15] Corcodel voievod era la frunte Vrând a sa noduroasă măciucă De corn cu sânge și el s-o crunte. De tânărul Parpangel s-apucă; Umflă să deie, dar' cestĂ¹i nu-i pasă, Căci cu mult mai nainte să-înflasă Și zvârli buzduganul de-aramă Așa cu năpraznă, tocma-în frunte, Cât îi făcu crierii-în cap tot zamă. Iar' Corcodel căzând ca ș-un munte Sună, când năroit să prăvale Și de-aproapea cutremură vale. Zlătariu mândru de
... veni nițică inimă, că era și meșter la cuvânt Greuceanu nostru. El își puse nădejdea în întâmplarea aceasta și își zise: "îmi voi încerca norocul. De voi izbuti să înduplec pe împăratul a ierta pe acești oameni de la moarte, mă voi încumeta să mă însărcinez și cu cealaltă treabă; iară de nu, sănătate bună! Mă voi duce de unde am venit. Asta să fie în norocul meu; niciodată nu strică cineva să facă o încercare". Și astfel, poftorindu-și unele ca acestea, aide, aide, ajunge la curtea împărătească. Înfățișându-se la împăratul, atâtea îi povesti, așa cuvinte bune și dulci scoase și atâta meșteșug puse în ... până în gât și-i tăie capul cu paloșul. Aruncându-i și mortăciunea acestuia și a calului său sub pod, se puse iarăși de se odihni. Când despre zori, unde venea, măre, venea tat-al zmeilor, ca un tartor, [de] cătrănit ce era, și când ajunse la capul podului, sări calul lui șaptezeci și șapte de pași înapoi. Se necăji zmeul de această întâmplare cât un lucru mare, și unde răcni: - Ah, mâncare-ar lupii carnea calului; că pe lumea asta nu mi-e frică de nimenea, doară ...
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
... a înghițit pământul; numai povestea despre dânsul rămase la vetrele ostașilor. II Cine se zărește colo în depărtare, călare pe un cal negru, dar alb de spume, tăind în două apele Nistrului? Numai nările calului se văd uneori de printre valuri, însă pe nări el scoate suflet puternic care preface apa în stropi. Călărețul, înfipt în șea, se vede și el numai de la brâu în sus; el ține frâul cu mâna sigură, și fruntea sa nu se amețește de luciul amăgitor al undelor. Iată-l ajuns dincolo, pe mal; calul se scutură de apă, iar călărețul îi dezmiardă coama. Nu era însă sfârșit periculul pentru călător, căci dincolo de Nistru se întindea și mai fioros pustiul ca o a doua apă nesfârșită, care la răsărit se unea cu ceriul. Călărețul însă, îndrăzneț ca și când ar fi el stăpânul pustiului, luă șesul de-a curmezișul, fără drum, nici cărare, și mergea împotriva vântului care șuiera în urechile lui. Sosi noaptea care învăli pământul cu mantaua sa ... el era cel mai bun călăreț, cel mai ghibaci pușcaș, cel mai ascuțit la minte și mai oțelit la inimă. Faima îl boteză cu numele de viteaz. La vocea lui Timuș, care răsună ca tunetul în văile Donului, oastea lui se pregăti
Ștefan Octavian Iosif - Poezii populare maghiare
... Ştefan Octavian Iosif - Poezii populare maghiare Poezii populare maghiare de Ștefan Octavian Iosif Publicate în Floare albastră , 7 februarie 1899 Susănica Frumoasa Susănica zace, Sărmana, mai pe pat de moarte; De sete arde toată-n pară, Dar, vai ! părăul e departe. – Ia, mamă, repede cofița Și adă-mi apă din părău... Pîn’ ce bătrîna dă ... crîșmarului Dacă-mi fac în crîșmă vacul, Dus cu una nu mă dau ! Crezi, crîșmare, și te-ai prinde Că mantaua eu mi-oi vinde Ca să beu? Eu, din vinurile-ți scumpe, N-aș sorbi o linguriță ! Fetei tale doar i-aș cere Ca să-mi dea un pic de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Neghiniță
... an ca să umbli cât altul umblă într-o zi. — Da? Ei, nu e așa deloc. Eu mă las pe-o adiere și plutesc ca pe apă, și mă mlădii pe apa vântului ca pe valurile mării. Ba uneori întrec rândunelele ca o săgeată de argint. — Ce bucurie pe unchiașul meu, zise bătrâna, când o afla că are și el un copil. Deseară o să se îmbete de bucurie. — Ba e vorbă, răspunse Neghinită, eu vreau să văd pe tata acuși-acușic! Și bătrâna, când auzi cuvântul tată , se bucură de bucuria moșului și îi zise: — Aria moșului este cât vezi cu ochiul de departe, pusă pe-un deal mare și întins. Unde-i vedea șase cai murgi treierând grâu, acolo să te oprești, că dai peste unchiașul babei ... rămâneau cu jumătatea în mână, iar ailaltă se ducea zbârnâind. — Să nu vă păziți vacile, cum vă păziți mințile. Cruce lată, minte întunecată, urechi de văcar, urechi de măgar! le zise Neghiniță, și se dădu vântului. Ajunse la unchiaș. I se sui pe nas, ca să-l vadă mai bine. Unchiașul se bucură, dar nu ca ...
Alecu Russo - Dezrobirea țiganilor
... speriați că dreptul lor nu li se ia, decât se preface în altă proprietate, ce nu le va cere hrană, îmbrăcăminte, răspunderea cugetului și îngrijirea de a o strânge de pe drumuri în cătușe, când fuge împinsă câteodată de bătaie, chinuri, iar de multe ori de glasul slobozeniei, ce-i strigă rușinea și degradația lui, și nedreptatea noastră. Când se nasc chestii de căpetenie, de cele ce aduc strămutare în rânduielile economice ale unei țări, misia presei este de a deștepta publicul și a-l convinge de folosurile ce i se dau, în contra altor folosuri ce i se iau. Jurnaliștii îndeobște au acea misie, mai ales în țări neînvățate, unde obiceiurile ... s-ar putea ușor dovedi. Convicția de greutate ce se întâmpina a se vinde țiganii ne aduce la altă convicție, anume că proprietarii de țigani aveau un capital ce nu le da toată dobânda ce dă banul, un capital greu de a preface. O mare parte din țiganii boierești nu plătea nici o dajdie, o parte sunt netrebnici la munca pământului, ca salahori se văd rari, și un grădinărit nu plătea de
Mihai Eminescu - Femeia%3F... Măr de ceartă
... amor să o auză, Iar mâni cu mii propuneri te chinuie și știe Că orice nerv în tine îl rumpe și-l sfâșie. Comediantă veche ca lumea  comedie Ea joacă azi  juca-va de astăzi ani o mie, Cu-aeeași mască mândră, netedă, mișcătoare  Și cel iubit de dânsa azi râde, mâne moare. Și astă nerozie, cruzime întrupată, În lumea cea de chinuri ea oare ce mai cată  Ea, cea ce nu gândește, gândind doară cu gura? Căci sărutări și vorbe de-amor i-a dat natura, Și râsul cel mai vesel, zâmbirea-mbătătoare, Atâta-nțelepciune e-n gura ei de floare, Atâta-nțelepciune pari a vedea, ș-atâta Plăcere pare-a duce în inima-amărâta, Când capul c-oboseală pe umăru ... mândrie, și minte, ș-aspirații. O, moarte, dulce-amică  sub mantia ta largă Acoperi fericiții  și magica ta vargă Atinge câte-o frunte de om, ce te dorește: Îl face ca titanii, de tot desprețuiește, Desprețuiește lumea, pe sine  și-n sfârșit  Desprețuie gândirea că e desprețuit. Privește astă viață
Mihai Eminescu - Femeia%3F... măr de ceartă
... amor să o auză, Iar mâni cu mii propuneri te chinuie și știe Că orice nerv în tine îl rumpe și-l sfâșie. Comediantă veche ca lumea  comedie Ea joacă azi  juca-va de astăzi ani o mie, Cu-aeeași mască mândră, netedă, mișcătoare  Și cel iubit de dânsa azi râde, mâne moare. Și astă nerozie, cruzime întrupată, În lumea cea de chinuri ea oare ce mai cată  Ea, cea ce nu gândește, gândind doară cu gura? Căci sărutări și vorbe de-amor i-a dat natura, Și râsul cel mai vesel, zâmbirea-mbătătoare, Atâta-nțelepciune e-n gura ei de floare, Atâta-nțelepciune pari a vedea, ș-atâta Plăcere pare-a duce în inima-amărâta, Când capul c-oboseală pe umăru ... mândrie, și minte, ș-aspirații. O, moarte, dulce-amică  sub mantia ta largă Acoperi fericiții  și magica ta vargă Atinge câte-o frunte de om, ce te dorește: Îl face ca titanii, de tot desprețuiește, Desprețuiește lumea, pe sine  și-n sfârșit  Desprețuie gândirea că e desprețuit. Privește astă viață
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel
... așa de bun și de timid că, împlinind 21 de ani, n-am voit să ies de sub tutela unchiu-meu, fratele mamei, om blând ca și mine, rușinos ca și mama. Îmi vine să râd... Nu cumva vă spun vreo minciună?... De ce v-aș spune?... Nu vă cer nimic, nu-mi cereți nimic, de ce să vă mint? Și adevărul e că nu v-am spus de ce n-am luat socotelile tutelei și de ce-am rămas în aceleași case albe ca laptele — mai ales noaptea pe lună — cu pridvor, cu trepte de stejar, cu stâlpi cu flori la capiteluri și cu brățări pe la mijloc. Îmi plăceau casele?... Da. Iubeam pe unchiul meu, care-mi îndoise averea ... Mi-era rușine ca, îndată ce ajunsesem vârstnic, sa-i cer socoteală, ca și cum m-aș fi îndoit de cinstea lui?... Da. Ei șir?... De aceea rămăsesem eu la epitropie? Dacă v-ați uita cam la o parte, m-aș înroși și v-aș răspunde: da. Iar de m-ați privi, chiar acum când mi-au răsărit multe fire albe, ca un copil vinovat, v-aș spune: — Nu, nu e adevărat că iubeam așa de ...