Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NU DE MULT

 Rezultatele 391 - 400 din aproximativ 1381 pentru NU DE MULT.

Ion Luca Caragiale - În ajunul crizei

... A jucat totul va banque, și vedem unde am ajuns. În ajunul căderii d-sale, e nemerit să-l întrebăm dacă-și mai aduce aminte de câte îi spuneam noi odinioară, și daca nu era mai bine și pentru țară și pentru d-sa, să fi ascultat glasul care-i striga să nu ne ducă 'n răsboiu și în prăpăstioasele lui consecuențe. Strâns d'aproape de presiunea diplomației, pe lângă care s'a condus din capul locului într'un chip cu totul fals, iar pe de altă parte în fața unei Camere de revizuire, nestrămutată în hotărîrea ei d'a nu ceda la aceea ce ni se cere, d. Brătianu se va retrage negreșit. Ce va face însă cabinetul viitor, oricum s'ar compune el, în ... putere: ea va vedea în fine în ce parte e patriotismul și desinteresarea și în ce parte domnesc numai cele mai meschine interese personale și de gașcă. Care va să zică, orice ministeriu nou - căci trebue să vie unul - oricine, afară de d. Brătianu și ai d-sale, nu v-a fi inspirat decât de cele mai meschine interese personale și de

 

Ioan Slavici - Pădureanca

... brazdele numai cu grâu bob ales, și de aceea se putea simți destoinic a scoate la capăt lucruri pe care alții nici măcar de gând a și le pune nu se încumetau. Se ivise holeră-n țară, iar Busuioc nu voia să știe de ea. Holeră-n timpul secerișului?! La aceasta nu s-a gândit și nici acum nu voia să se gândească. Avea patruzeci de jugăre de pământ acoperite cu grâu, un singur lan ce șovăia mereu sub sarcina de spicuri grele; holeră, neholeră el trebuia să-și adune rodul în timp de trei zile, căci puțin se scutură de la cei săraci, dar mult de la dânsul. Și de la mulți mult s-ar scutura în fieștecare an și încă mai mult ani și ani de-a rândul dacă n-ar fi brațul pădurenilor flămânzi. Simțind apropierea timpului de secere, pădurile se pun în mișcare colibă cu colibă, sat cu sat se adună, văile pornesc întregi spre câmpia întinsă, și în câteva zile cât ... trage inima! De atunci Iorgovan tace, face și așteaptă ca taică-său să se bucure, iar Busuioc e tată și se bucură și atunci când nu

 

Alecu Russo - Amintiri (Russo)

... sat frumos, rășchirat între grădini și copaci pe o vale a codrilor Bâcului, cu un păr mare în mijloc. De sunt mulți ce nu știu poate de codrii Bâcului (căci de lungă vreme nu se mai vorbește în Moldova de ei!) și mai mulți vor fi care nu știu ce însemnează părul din mijlocul satului. Codrii erau odată așezare de apărare ca plăieșia munților, salbă de zmarand a Basarabiei, precum Basarabia este cuibul răscoalelor din țară, moșia celor Novaci de răul cărora urdiile tătărești nu se puteau înturna în Bugeag cu prada din Țara Leșească și cuibul voinicilor din cântecele vechi. Codrenii erau mândri și nu purtau numele nănașilor lor. Cântecul zice: S-a aflat la Movilău, De Codreanul cela rău!... Părul din mijlocul satului era odinioară: când divanul unde sfătuia satul, când locul unde poposea vionicelul străin, până a nu ... încetează a curge de la începutul lumii... Auzeam picătura sângelui; zăream frații amândoi, unul lungit, al doilea cu capul plecat și cu părul zburlit. De atuncea nu m-am uitat la lună vreodtă fără a-i vedea. Bătrânii spuneau de aceste, fetele și flăcăii vorbeau de Măriuca... Măriuca! șasesprezece ani, față de trandafir și de ...

 

Alecu Russo - Cugetări (Russo)

... veac aproape a trecut de atuncea, totuși urmăm a ne chema tineri , și ni se parecă suntem copilașii cu plete lungi de pe la 1835; tot ne îngâmfămcu denumirea de bonjuriști , poreclă iscodită la 1848. Dar vai detinerimea aceasta și de tinerețile acelei tinerimi! Franțuzii și nemții de la 1835, bonjuriștii de la 1848 sunt albi, suri, și cei mai mulți învârsta celor ce erau bătrâni pe când am răsărit noi. Oamenii de astăzi uită că nu am avut tinerețe! În ziua răsăririi lor, pe la 1835, cel mai tânăr din ei era mai bătrân încă decât celmai bătrân din bătrâni, fie ... în idei, care îneacă și omoară în țările românești dezvoltareaspiritului și a închipuirii, vine din pricina neștiinței limbii și atradițiilor părintești; literatura aceasta nu are rădăcină, nici dăroadă. Când Dragoșii și Răduleștii literaturii au descălecat pe țărmurile române, nu au întins urechile să audă de unde bate vântul, celimbă vorbeau și ce vorbe spuneau românii; nu au auzit răsunândcimpoiul prin văi; nu au ascultat nici jalea, nici bucuria cântecelor ; nu au apipăit inima lăutei... Rădeștii și Drăgoșeștii, fugari

 

George Coșbuc - Fulger

... lume nimica mai frumos Ca Salba. Ea roșește și pleacă ochii-n jos, Când Fulger îi dă vorba, că dânsul o pețește; Și tot mai mult obrazul copilei se-nroșește, Pre când zicea: Tot pasul, p-al casei noastre prag, Să-ți fie pas de aur! Tu-mi ești atât de drag Și-a ta voi fi eu, Fulger, căci mult de tine-mi place! Tu mergi acum la tata și-i spune, că vei face Trei lucruri, vitejește, precum le va dori Să nu te temi de vorba lui Volbură: vor fi Trei lucruri mari, pe care le caută-mpăratul, Dar vino tu la mine, căci da-ți-voi ție sfatul, Cum ... văd vrodată cal galben fără splină Din țărmurile Mării. Spun oameni ce-au umblat Prin alte lumi că-n țara lui Pajură-mpărat Sunt șeptezeci de stave de cai cu păr de aur; Și spun că-i păstorește pe câmpuri un bălaur, Ce varsă dintr-o nară grea flacără de foc, Căci om și zbici nu poate să țină caii-n loc, Atâta-s de sălbatici! și nimeni nu-i în stare Să-i prindă, nime-n lume, afar

 

George Bariț - Inimile mulțămitoare

... Numa, tu Iulie, să nu ne porți pe noi, după cum îți este obiceiul. Să nu ne stai în cale împed[i]cându-ne. Așa nu ne jucăm. IULIE: Eu voi sta zece pași mai departe de voi, numărând aruncăturiie voastre. Vreați așa? CORNELIA (bate pila) : Una... două... trei... patru... cinci... șase ... șapte... opt... O, ce pilă neghioabă!... De nu mergea în părete, o mai aruncam de zece ori. IULIE: ție să-ți afli de vină pentru ce ai aruncat-o într-o parte, Acum e rândul Emiliei. Să fii încredințată că te va întrece. EMILIA: Nu cânta de biruință până nu ai biruit. Cel care se sumețește, tot târziu și rău plătește. (Aruncă.) Una ... două ... trei... patru ... cinci (Scapă.) CORNELIA: Cum ți se pare, frățiorule? Care ... i este mai nesu­ferit ca beția. Căci, cum zicea dumnealui, beatul nu e stăpân de sine, ade­seori lucrează ca un nebun și, tărbăcit de vin, face lucruri care, treaz fiind, niciodată nu le poate afla de bune. Așadar, nu e de mirare dacă ori

 

Ion Luca Caragiale - Antologie...

... în materie, ți-ar veni greu să faci repede o bună selecție din atâtea pachete. — Domnul meu — îl întreb, după ce-i mulțumesc de atâta amabilitate — cum îți explici d-ta obiceiul ăsta de a scrie scrisori anonime? — E foarte ușor de explicat... Pe de o parte, lipsa de ocupație serioasă și de griji proprii; pe de alta, ceva mai adânc... Exigențele sociale paralizează adesea francheța onestă; un individ nu le poate ușor înfrânge în orce moment; în fața lor devine laș; poate însă avea curaj să fie franc pe ascuns. E greu să arunci ... în ajunul învierii; i-l dedic, în speranța că, după modelele acestea, îmi va scrie în curând mai picant ca la prima încercare — încai, nu numai dumneaei și eu să avem mulțumire, ci și posesorul colecției clasice, atât de cunoscător și, prin urmare, de pretențios în materie... Iată. * Preastimată doamnă, nu toate mamele sunt devotate cum sunteți dv., ceea ce ar trebui să le fie tot ce e mai sacru. Și eu sunt tată de familie, vă-nțeleg și vă admir. De aceea, în interesul scumpei dv. copile, așa de

 

Mihai Eminescu - Sarmis

... copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu umbra lată și flori până-n pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. ,,­ De câte ori, iubito, mă uit în ochii tăi, Mi-aduc aminte ceasul când te-am văzut întăi. Ca marmura de albă, cu mâni subțiri și reci, Strângeai o mantă neagră pe sânul tău... În veci Nu voi uita cum tâmpla c-o mână netezind Și fața ta spre umăr în laturi întorcând, Știind că nimeni nu e în lume să te vadă, Ai fost lăsat în valuri frumosul păr să cadă. În orbitele-adânce frumoșii ochi ce-ncântă, Pierduți în visuri ... c-un zâmbet cum e numai al tău, Nu te-a mai văzut nimeni cum te văzusem eu... Și plini îți erau ochii de lacrimi și de foc, Pe-al genei tale tremur purtând atât noroc... De ce zâmbeai tu oare? Vrun cântec blând de jale Au deșteptat în taină glasul gândirii tale?... Pluteai ca o ușoară crăiasă din povești. Dintr-o zâmbire-n treacăt simții ce dulce ești! Și ... sfânt Al celei mai frumoase femei

 

Ștefan Octavian Iosif - Meduza

... Ştefan Octavian Iosif - Meduza Meduza de Ștefan Octavian Iosif Poem dramatic PERSOANELE DARIUS, MEDUZA, DOUĂ SCLAVE MEDUZA (culcată pe o blană de tigru) Aduceți flori și muzică s-adie... Vreau să m-adoarmă dulcea melodie... (Muzică) O SCLAVĂ Stăpâna nu coboară în odaie? MEDUZA Să-mi puneți flori de busuioc în baie, Că floare a iubirii-i busuiocul Și poate-așa să-mi mai astâmpăr focul. A DOUA SCLAVĂ Stăpâna ... Spune: Adevărat să fie?... Și-un căpșune Plângea, zicând că ți-e mai roșă buza... DARIUS Dar cea mai albă floare e Meduza! MEDUZA Să nu te uiți cu ochii tăi de pară Așa de trist la mine-n astă-seară, Că poate mor... DARIUS Eu voi muri de dorul Meduzei mele... Poți să-ntrebi izvorul De ce și zi și noapte plânge-ntruna? MEDUZA Poți spune pentru ce apune luna? DARIUS Dar luna-i castă, luna nu cunoaște Iubirea și nici chinul care-l naște. MEDUZA Când cântă în umbrar privighetoarea, Poți spune pentru ce-nflorește floarea? DARIUS Sunt flori cari nu ... destule, dar le ține Ascunse-n umbră numai pentru tine... DARIUS Ți-aș da o floare, dacă ai primi-o. MEDUZA O, Darius, e floare de ...

 

Ion Luca Caragiale - Leac de criză

... te prăpădește. Care va să zică, dacă o spargi, te-ai ușurat... Apoi, cu multă nerăbdare: — Ei! când începe? când începe? Pe urmă cu mult dor: — Aah! să-i mai văz o dată pe amicii noștri! frații noștri! nași brat maladeț! că de mult nu i-am mai văzut! Am înțeles îndată cu câtă nerăbdătoare dragoste aștepta neica Matache pe pravoslavnicii noștri amici și, ca să-i fac plăcere, i ... — Apoi, nene Matache, îi așteptăm; mult-mult peste vreo patru-cinci zile trebuie să-i vedem. — Să te-auză Maica Precista!... Apoi nici nu mai mergea, domnule!... Ne prăpădeam de tot!... Să vezi dumneata ce-o să curgă peste câtăva vreme în Bucureștiul ăsta pârlit: lapte și miere drăguță! Mai nainte de cinci zile, primele regimente rusești au apărut. Întâi, veneau câte puține, apoi din ce în ce mai multe, până ce, pornind în grămadă mare către ... ce politicoasă și ospitalieră populație! Două chichinețe cu câte un pat, o masă, un scaun, un lighean și o lampă trei, patru, chiar cinci sute de lei pe lună. La drept, nu era mult, fiindcă ...

 

Vasile Alecsandri - Ceasul rău

... și s-ascunde Colo-n stejăriș. Vai! nu se mai vede! Cine, cine-a crede Grija ce duc eu, Oastea că-i purtată De bătrânul tată Și de dragul meu? Ei se duc în vale Unde țara-n jale Geme cu amar, Căci au intrat iară Sabie în țară, Paloș de tătar. De pe munți în poale, Cu armele goale, Ei mi se cobor, Și prin cea urdie, Dragă, o să fie Mare, mult omor! Căci tata bătrânul Nu cruță păgânul Când s-aruncă-n foc. El e român tare, Ca Ștefan cel Mare, Și om cu noroc. Pentru el n-am teamă... Dar ... seamă Când stau de gândesc La dragul Lisandru, Că-i un copilandru, Și mult îl iubesc! El n-a vânat încă Decât șoimi de stâncă, Cerbi cu coarne mari; Ș-acu-ntâia oară Face, surioară, Goană de tătari. Ș-așa mult mi-e frică Ș-inima-mi se strică Când gândesc la el, Că mult, mult îi place Vitejii a face, Scumpul tinerel! Taci, biată copilă! Nu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>