Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PIELE DE VI��EL
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 76 pentru PIELE DE VI��EL.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului
... începând a cânta, legănând capul, cam fără voie, aci pe-un umăr, aci pe celalt. Și lumea se grăbi a-i da de nimic ghicitorile lui. — Bulgăraș de aur, joacă pe piele de taur? — Soarele. — Nuia vâjâia, ocolii țara cu ea? — Gândul. — Șervet vărgat, pe Dunăre aruncat? — Șarpele. — Minți, moțato! — Curcubeul ... la mijloc carne de oaie? — Scoica. — Hudurabaie-baie, bună de bătaie? — Toba. — Ce e mic, mititel, își îndreaptă Vodă hainele pentru el? — Puricele. — Eh! grăi moș Doroftei cam supărat, am să v-astup cloanța la toate. Ghiciți acuma, de vă taie capul, de nu, să-l tăieți voi pe el: Din pulpă născută, pe claie aruncată, de vultur răpită, de babă robită, la domnie-ajunsă, de țigancă tunsă: călugăraș mă făcui. Ce să fie? Ce să fie? Toți se uitau lung unii la alții. Cei mai pricepuți se codiră la răspuns ... Intră, îi zise ea, intră, că trebuie să fii om bun, altfel, fără să vreau, m-aș fi prefăcut într-o cățelușă c-un dinte de fier și cu altul
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul
... Actul IV 4.1 Scena I 4.2 Scena II 4.3 Scena III 4.4 Scena IV 4.5 Scena V 4.6 Scena VI 4.7 Scena VII 4.8 Scena VIII Actul I Castelul din Suceava. Un pridvor. O scară se coboară de la pridvor în ogradă. Copaci crescuți în sălbăticie. Castelul are înfățișare de părăsit și ograda de părăginită. Câteva laițe de piatră acoperite cu mușchi și cu iederă. Supt pridvor, un gârlici. Scena I DOAMNA TANA, OANA și NICULINA, în balcon. NICULINA: ...Fetele, domniță? Stau, cum ... se coboară jos. DOAMNA TANA: În acest castel învechit toate mi se par noi. Sălciile-l plâng și ulmii bătrâni îl cântă. Povestește-mi, Oană, de sfântul, că tare mi-e dor de el... OANA: Da, cuibul vulturului, în părăsire... Câțiva ostași, în metereze... Bine că mai poposi Ștefăniță și p-aici... DOAMNA TANA: Cum era la trup? OANA ... rămas... (S-aude Ștefăniță făcând zgomot.) Ia! vine! Scena III DOAMNA TANA, OANA, ȘTEFĂNIȚĂ și ARBORE. (Ștefăniță vine repede în balcon și coboară scara; după el, Arbore.) ȘTEFĂNIȚĂ: A! nu! a! nu! nu se poate! Nu vreau să știu de ...
Ion Luca Caragiale - O noapte furtunoasă
... cunosc eu? IPINGESCU: Apoi, dacă nu-l cunoști, de unde știi că-i bagabont? JUPÂN DUMITRACHE: Asta-i Una vorbim și bașca ne-nțelegem. Dar de! ai dreptul; nu știi ce mi s-a întâmplat, nu știi cum mă fierbe el pe mine de două săptămâni de zile... Nu că mi-e frică de ceva, adică de nevastă-mea... să nu... IPINGESCU: 'Aida de! Coana Veta! Mie-mi spui? n-o știu eu?... JUPÂN DUMITRACHE: Nu că mi-e frică... dar am ambiț, domnule; când e vorba la o ... ochilarii pe nas. Tii! frate Nae, să fi fost el aici să mă fiarbă așa, că-i sărea ochilarii din ochi și giubenul din cap, de auzea câinii din Giurgiu. IPINGESCU: Rezon! JUPÂN DUMITRACHE: În sfârșit, se isprăvește comedia. Ne sculăm să plecăm; coate-goale se scoală și dumnealui. Plecăm noi ... până să ieșim noi, fugise bagabontul! (Se aude glasul lui Chiriac, strigând afară: "Spiridoane! Spiridoane!") IPINGESCU: Iacătă vine Chiriac. Să n-auză. JUPÂN DUMITRACHE: Aș! de el nu mă sfiesc. La din contra, el știe toată istoria, i-am spus-o de la început... Atâta om ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
... sunt îți spune a mea înfățoșare. Pan fiul Penelopei ce codrii stăpânește, Și turmele-ocrotește subt adăpostul său, Ce face fericite oricare însoțiri, El pre păstori în fluier a învățat să cânte, Și toți noi îl cunoaștem de împărat al nostru, Din fire fiind vesel acest șăgalnic zeu, El nu dorește altă decât pricini de râs. Viețuirea noastră fiind prin codri însă, Nu poate să răspundă la ast-a lui dorință. Al nostru trai e simplu; nu cautăm ... târguri și prin țări Ca să trăim cu oameni, ș-aminte să luăm L-a lor deprinderi, fapte, mișcări deosebite; Și când la el ne-ntoarcem, spuindu-i ce văzurăm Îl facem totdeauna de leșină de râs. Doi ani acum trecură de când sunt eu la rând, Și împlinesc voința lui Pan împărat mare. Acest oraș în parte-mi căzu, dar chip nu este Să mai petrec ... poartă Văzui un mujic care culcat lângă-o sâneață Dormea ca-n somnul morții. Pe urmă am aflat Că el era acolo de strajă rânduit. De prânz aproape vreme și încă nu amiază, Iar ulița ticsită ...
Vasile Alecsandri - Balta-albă
... a doua oară. Postașul se zbuciuma de râs pe cal; iar eu, astfel eram de tulburat, încât mi se părea că și roțile râdeau scârțâind de mine! Mă urcai în sfârșit de iznoavă pe cuibul acel de fân; dar astă dată mă apucai cu mâinile țeapăn de căruță: Allons . -- Alon, domnule ! strigă postașul și, înțepenindu-se în scări și chiuind ca un furios, și pocnind grozav din harapnic, el porni ca o bombă. Ce să vă spun, domnilor?... De când sunt nu mi-am închipuit o alergare așa de infernală, un lucru atât de original! Într-un nor de colb ce zbura pe fața pământului, caii alergau ca și când ar fi intrat dracul într-înșii; căruța fugea încât nu mai avea vreme să ... zăream altă decât șesuri goale!... Când mă trezii iarăși cu postașul lângă mine. El nu pățise nimic, pentru că, precum v-am spus, se aninase de coama lăturașului când i se poticnise calul. Cătam la dânsul, întrebându-l prin semne ce avea de gând să facă? dar el, bodogănind din gură ca un urs supărat și apăsânduși căciula pe ochi cu mânie, se descinse de ...
... și subțirică, Ana era sprintenă și mlădioasă, iară el însuși, înalt și spătos, o purta ca pe o pană subțirică. Numai câteodată, când în timp de noapte vântul zgâlțâia moara părăsită, locul îi părea lui Ghiță străin și pustiicios, și atunci el pipăia prin întuneric, ca să vadă dacă Ana, care dormea ca un copil îmbăiat lângă dânsul, nu cumva s-a descoperit prin somn ... iară păstorii sunt oameni săraci, trebuie să fie cineva care să răspundă de paguba care se face în turmă: acest cineva este "sămădăul", porcar și el, dar om cu stare, care poate să plătească grăsunii pierduți ori pe cei furați. De aceea sămădăul nu e numai om cu stare, ci mai ales om aspru și neîndurat, care umblă mereu călare de la turmă la turmă, care știe toate înfundăturile, cunoaște pe toți oamenii buni și mai ales pe cei răi, de care tremură toată lunca și care știe să afle urechea grăsunului pripășit chiar și din oala cu varză. Și dacă lumea zice că locurile de ... pe vreunul dintre sămădăi, și el ...
... porunci! scrise în limba păsărească... numai cioarele să le-nțeleagă! Noroc de mine că mi le tălmăcește în românește domnul Ion Gălușcă, care-i dobă de carte. SUZANA: Dar, parcă și el grăiește cam de peste deal. TOADER: Apoi dă, ce să-i faci? A învățat carte la Brașov. SUZANA: De-aceea vorbește brașovenește? TOADER: Nu știu, că eu nu-l înțeleg. Dar să vezi, nevastă, altă belea! Mai deunăzi vine jăndaru c-o hârtie în ... de durat o casă comunală. Dnu Gălușcă ne-a vorbit un ceas întreg de costituți... una, de covenți... una, fac două; de Patrie, de amoare... SUZANA: Ce moare, bărbate? TOADER: Poate că moare de curechi, fiindcă s-apropie postul. SUZANA: Bine, dar, ce-are a face?... TOADER: El o fi știind, că ne-a mai spus să fim de azi înainte cetățeni. SUZANA: Cum, cetățeni? să vă-nchidă la cetate? TOADER: Dracu să-i descurce! (Scapă jos condicele ce ține subsuoară.) SUZANA: Da aieste ... din Dacia Transcarpatină și me cobor dintr-un general roman ce a ținut resbel cu Gaulia pe timpul lui Cezar, din care motiv el ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții
... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Paraziţii Paraziții de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII I Cosmin așteaptă pe doi prieteni. E singur, la o masa rotundă, în grădina "Costandin". Cu capul rezemat în mâna dreaptă, privește fără ... în care zace un bătrân cu capul mare, cu părul alb, lung și rar, și o femeie frumoasă, tânără încă, voind să-l mângâie pe el, care se înfiorase de aspectul bătrânului. Tresări, parc-ar fi simțit furnicarul mângâierilor prelungindu-i-se până pe după umerii osoși. În fundul acestei iluzii, două priviri, albastre și ... obiceiul să spuie când câștiga că câștigă totdeauna, iar când pierdea că pierde totdeauna. Dar și când pierdea, și când câștiga, susținea că nimeni, ca el și ca Titeanu, nu pricepe "bacaraua". "Bacaraua e un joc de noroc la care proștii n-au noroc." Foarte mulțumit de axioma lui... da, a lui, deși a auzit-o de la un general, la "Jockey-Club". — Mănoiu pierdea mult? întrebă Cosmin, făcând semn amicului său ca să vorbească mai încet. — Era la al ... triumfă. Tu ești tânăr... abia ...
Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu
... Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu Tănase Scatiu de Duiliu Zamfirescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII I Pe drumul desfundat de ploi, înainta o trăsură cu greu. Câmpul era totuna de apă. Se lăsa noaptea, și frigul începeasă amorțească crestele bulgărilor de noroi, iar bălțile prindeau o pojghiță subțire de gheață — ceea ce făcea drumul și mai anevoios. Caii, asudați, mergeau prin șleau, sunând dintelencele lor monotone: erau patru înaintași, toți tineri, deprinși cu ... pe fecior dacă a venit cineva în lipsa lui, apoi, sub cuvânt că acolonu era destul loc, că să nu pară că ascultă de vorba nevestei, se duse la el în odaie să se schimbe. În același timp, Tincuța, mângâind fata, își revărsa trebuința de a înbrățișa pe cineva, de a auzi o vorbă bună, ea, care avea atâta nevoie de mângâiere. Stăteau amândouă, una lângă alta, de vreun ceas, când intră Scatiu. — Mă rog, mâncăm astăzi? Tincuța urma a spune fetei o istorioară. Se întrerupse un moment și-i ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... masă bună! fără a fi poftit îndată la dânsa? sau, fiind față la o nuntă din sat, n-a fost cinstit de cuscrii voioși și nu s-a încredințat de respectul tinerilor către bătrâni? Cine a intrat la vorbă frățește cu locuitorul de la câmp și nu s-a mirat de ideile, de judecățile lui și nu a găsit o mare plăcere a asculta vorba lui împodobită cu figuri originale? De pildă: Vrea să grăiască de un om bun? El zice: E bun ca sânul mamei. De un om nalt și frumos? E nalt ca bradul și frumos ca luna lui mai. De un om rău? Are mațe pestrițe. De un om urât? Urât tată a avut. De un om prost? El socoate că câte păsări zboară, toate se mănâncă. De un isteț? Scoate pe dracul din pământ. De o femeie frumoasă? E ruptă din soare. De un întrebuințat mic? Om cu trei parale în pungă și cu piept de o mie de lei. De un lăudăros? Intră în doi ca în doisprezece, și nu-l scot nici douăzeci și patru. De un tânăr cu
... nimeni nu știe dacă e rău ori bun ceasul în care a pornit, nici dacă va face ori nu ceea ce-și pune de gând. Busuioc însă, bogătoiul, era om care știe ce voiește. Pe vrute, pe muncite, pe chibzuite, el ajunsese gospodar ce ară cu patru pluguri zece zile de-a rândul și seamănă brazdele numai cu grâu bob ales, și de aceea se putea simți destoinic a scoate la capăt lucruri pe care alții nici măcar de gând a și le pune nu se încumetau. Se ivise holeră-n țară, iar Busuioc nu voia să știe de ea. Holeră-n timpul secerișului?! La aceasta nu s-a gândit și nici acum nu voia să se gândească. Avea patruzeci de jugăre de pământ acoperite cu grâu, un singur lan ce șovăia mereu sub sarcina de spicuri grele; holeră, neholeră el trebuia să-și adune rodul în timp de trei zile, căci puțin se scutură de la cei săraci, dar mult de la dânsul. Și de la mulți mult s-ar scutura în fieștecare an și încă mai mult ani și ani de-a rândul dacă n-ar fi