Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA UN PĂRINTE
Rezultatele 411 - 420 din aproximativ 423 pentru CA UN PĂRINTE.
... sale. Eu sunt acum bătrână, și fiindcă am avut și am atât de multe bucurii în viață, nu înțeleg nemulțumirile celor tineri și mă tem ca nu cumva, căutând acum la bătrânețe un noroc nou, să pierd pe acela de care am avut parte până în ziua de astăzi și să dau la sfârșitul vieții mele de amărăciunea ... II Ineu drumul de țară o ia printre păduri și peste țarini lăsând la dreapta și la stânga satele așezate prin colțurile văilor. Timp de un ceas și jumătate drumul e bun; vine apoi un pripor, pe care îl urci, și după ce ai coborât iar în vale, trebuie să faci popas, să adapi calul ori vita din jug și ... nevasta lui tânără și cu soacră-sa cea bătrână, căci ei nu primeau pe drumeț ca pe un străin venit din lume, ci ca pe un prieten așteptat de multă vreme la casa lor. Abia trecuseră dar câteva luni după Sf. Gheorghe, și drumeții mai umblați nu mai ziceau că o ... Ana privea la el, amândoi priveau la cei doi copilași, căci doi erau acum, iară bătrâna privea la câteșipatru și se simțea întreținută, căci avea un
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... singur. Față de o urâtă eram incapabil să mă angajez în vreun fel. Priveam însă din fundul amfiteatrului și mă felicitam că lipsea încă puțin ca să cunosc pe toată lumea. Un grup de trei fete, îndeosebi, mi se părea intangibil. Erau mereu împreună, fără amestec printre ceilalți, vioaie, grăbite, surâzătoare, pricepându-se, mi se părea, să ... ar fi o dovadă a importanței mele. Dar nu știam cum să încep. Începutul mi se părea totdeauna extrem de dificil. Mă temeam ca prima mea mișcare să nu fie ridicolă. Înclinat de pe atunci la neurastenie, găseam un motiv bun de chin. Și exclamam ridicol — ridicol pe care-l credeam atenuat, deoarece îmi dam seama de prezența lui: “Nu voi fi ... și căzând în lațe sărace, fața umflată și moale, genele aproape inexistente, nasul cârn, dinții subțiri și interminabili. În fața neînsemnătății ei am fost satisfăcut ca de un câștig personal. Vioiciunea și prestanța ei de odinioară mă umilise. Și într-adevăr, la o întâlnire pe scara mare a Universității — ea ... curat, copacii lăsau umbre lichide. Argeșul tremura sprinten, luminând argintiu pietricelele. Atmosfera poetică, amândoi singuri, abia scoțând câte o vorbă. Ne simțeam aproape. Și atunci ...
Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei
... Constantin Stamati-Ciurea - Carpaţii, Basarabia şi un rezumat istoric asupra cetăţilor ei Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei de Constantin Stamati-Ciurea În Basarabia, ținutul Hotinului, 8 kilometri departe de Prut, se află pe hotarul moșiilor Caracușeni și ... și Basarabia. Pietrele de moară ale Hârlăului, a căror calitate este renumită, se alcătuiește din scoicuțe încremenite de formație plutoniană. Aceste pietre formează un ram de comerț, ce aduce un însemÂnat venit țării, fiind duse pe plutele Nistrului și ale Prutului până la Odesa, iar de acolo în Rusia, unde sunt prețuite în rând ... Basarabia se exploatează sare de mare numită tuzla, ce se formează la gârlele Dunării, în șesurile băltoase ale apelor maÂrine. Acest product aduce guvernului un venit anual de peste un milion ruble. Codrii Carpaților se încep de la poale și se urcă cu creștere de la 45 metri până la 2070, unde vegetația pădurilor încetează ... destul de conservativ, ele pot servi în tot locul de cel mai sigur document geologic. Și astfel vedem că plantele Basarabiei nor-dice sunt aceleași ca și ale munților alpini. În decursul călătoriei mele prin munții Elveției am colectat ...
Ion Luca Caragiale - Calul dracului (Ion Luca Caragiale)
... multe mai știi dumneata. - Știu, firește; cum să nu știu?... că pân la vârsta asta, de mă vezi cu ochii verzi, n-oi fi trecut ca un câine prin apă... Vorba aia: uită-te la față și mă-ntreabă de viață... Ehei! fătu-meu; când aș sta să-ți spui cine sunt ... s-a-nvelit băiatul, zice baba: - Întoarce-te pe partea ailaltă, mă; să nu-ți dea luna drept în ochi... Vrei să-ți spui un basm, s-adormi mai bine? - Spune. - Da, vorba e, asculți? - Ascult. - ... A fost odata ca niciodată, că de n-ar fi... - ... nu s-ar povesti... a mormăit băiatul. - Bag sama pe ăsta-l știi... zice baba. - Știu numa ... să-ți spui altul. - Dă-i-nainte, babo, și nu mai mă sâcâi! - Apoi, atunci, tacă-ți fleanca ș-ascultă!... A fost odată un împărat ș-o împărăteasă, bogați nevoie mare, putrezi de bogați; și se tot ruga la Dumnezeu să le dea și lor măcar un copilaș... și se tot ruga, se tot ruga, și degeaba se tot ruga... Și așa, când și-a pierdut ei toată nădejdea, că ...
Constantin Negruzzi - Zăbăvile mele din Basarabia în anii 1821, 1822, 1823, la satul Șărăuții, în Ra
... și toți s-au îndatorit prin o legătură cu prăznuire cari o pază ei cu credință, și prin celi mai strașnice giurământuri și adesăori înnoite, ca niciodată să nu discoperi asupritorilor lor tainile acești așa mari. Indienii avĂ© totdeauna încă și în vremea robiei cei amară un fel de ocârmuire dinlăuntru. Ei ș-au ales o căpitenie a căruia lucrările celi ascunsă să cuprindĂ© întru aceasta: a-i ... și pe soție și pe copiii lui, și dacă nu-l vor arăta ei, și de ar fi copiii lui în leagân îi yom jărtvi, ca să-s stângă soiul lui cel rău...! Prietinilor! întăriți toți giurământul acesta din adâncul inimii voastre a căruia noimă ne-au lăsat-o ... asupra lui Mirvan, fiiul lui Ximeo, nu numai pentru că el nu avĂ© așa mari mânie asupra ișpaniolilor, dar mai ales pentru că Mirvan, având un copil prefrumos, era norocit; căci cei răi fiind de-a purure nenorociți, sunt de a purure zavistnici. „Azane! au răspuns ... grațiile și fața ei ce lină au pricinuit grafinei o așa plecări de iubire cătră ea încât, nu multe zile după aceea, au cerut-o ...
Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești
... fieștecăruia lucru, mai vârtos celuia când nici cum, nici de nici o parte ajutor iaste, nici știință de la alții, sau pomenire măcară să află ca o povață, făcându-se și ca o luminare arătându-se, ca să se poată ajuta cel ce nu știe de la cel ce știe și cĂ©le din întunĂ©rec să iasă la lumină. Că nici ... să știe și nici unul nu au aflat nimic, pănă când n-au fost de altul învățat. Nici nimeni nu să poate domiri de nici un lucru, de nu mai nainte au au văzut, au au auzit, sau au cetit și de nu ca acĂ©lea, asĂ©mene ca acĂ©lea, măcar cât de puțin, și de nu același adevăr și de lucru ce poftește neștine, au zis, sau au scrisu, măcar cât de ... Și încă mai iaste și aceasta, că cine iaste acela care să poată ședea toate ale tuturor hrisoavelor să vază ce sriu și cum scriu, ca să poată dintr-însele aduna să istorească lucrurile ce au fost ale țării? Și cine iaste să poată face acĂ©ia ca
Grigore Ureche - Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara
... au îndireptatu. AcĂ©stea cercând cu nevoință vornicul UrĂ©che, scrie de zice că "nu numai lĂ©topisețul nostru, ce și cărți streine au cercat, ca să putem afla adevărul, ca să nu mă aflu scriitoriu de cuvinte deșarte, ce de dreptate, că lĂ©topisețul nostru cel moldovenescu așa de pre scurt scrie, că nici de ... 16 zile. 56 Războiul de la Soci, cându s-au bătut Ștefan vodă cu Radul vodă domnul muntenescu, 6979 (1471) martie 7 dni 57 De un cutremur 58 Al doilea războiu al lui Ștefan vodă cu al Radului vodă la Izvorul Apei, leatul 6981 (l472) noiemvrie 8 59 Aicea să socotim ... iznoavă în țară să prade, văzându stricăciunea ce le-au făcut Ștefan vodă 79 Cându s-au împăcat Ștefan vodă cu craiul leșescu 80 De un Pătru vodă, ce i-au tăiat capul craiul leșăscu vă leato 7009 (1501) 81 De moartea lui Olbrihtu, craiul leșăscu, 7009(1501) 82 Cându au ... Pentru Țara Ungurească de jos și Ardealul de sus vom să arătăm, fiindu-ne vecini de aproape și cum au avut și ei crăie mare ca ...
Constantin Negruzzi - Călătoria arabului patriarh Macarie de la Allep la Moscva
... obiceiurile moldovenilor și cu naivitate se miră de ei și mai ales de casele lor „la care coperișuriie nu sunt late ci-s ascuțite ca grebănul cămilei.â€� El încă hărăzește un osebit capitul spre a prescrie sporirea și creșterea dobitoacelor. Iată descrierea audiinței patriarhului la domnul de atunce, Vasilie Lupul, precum ne-o spune ... lor firească. Serbii, bulgarii, cazacii și muscovii (moscalii) vorbesc tot o limbă care se schimbă numai pe alocuri, dar cărțile și scrierile lor sunt tot un fel piste tot locul.â€� După ce zice aceste de domnul Vasilie, iată cum descrie Pavel și pre supușii lui: „Seansele Divanurilor de sâmbătă ... vreme pre domnul. „În sfârșit am aflat—scrie arhidiaconul—pricina lipsirei sale. împregiurările următoare îl siliră la aceasta. El priimi o scrisoare de la un preot cuprinzătoare că boierii îi sunt vânzători și că ei împreună cu Megas-logofătul s-au pus la cale să-l omoare. Cu vro zece ... gând să cucerească cu ajutorul cazacilor Ungaria și Valahia. Amândoi stăpânitorii se aprinseră de mânie auzind de aceasta și încredințară lui Megas-logofătul înseninătoare putere ca la treizeci mii de ostași, ...
Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb
... mi scrie frate-meu și moșul vostru. Care dintre voi se simte destoinic a împărăți peste o țară așa de mare și bogată, ca aceea, are voie din partea mea să se ducă, ca să împlinească voința cea mai de pe urmă a moșului vostru. Atunci feciorul cel mai mare ia îndrăzneală și zice : — Tată, eu ... înserate, se îmbracă pe ascuns într-o piele de urs, apoi încalecă pe cal, iese înaintea fecioru-său pe altă cale și se bagă sub un pod. Și când să treacă fiu-său pe acolo, numai iaca la capătul podului îl și întâmpină un urs mornăind. Atunci calul fiului de crai începe a sări în două picioare, forăind, și cât pe ce să izbească pe stăpânu-său ... nu te iuți așa de tare, că nu știi de unde-ți poate veni ajutor. — Ce vorbești în dodii, mătușă? Tocmai de la una ca d-ta ți-ai găsit să aștept eu ajutor? — Poate ți-i deșanț de una ca aceasta? zise baba. Hei, luminate crăișor! Cel-de-sus varsă darul său peste cei neputincioși; se vede că așa place sfinției-sale. Nu căuta că ...
Ion Creangă - Povestea lui Stan Pățitul
... a înjghebat și o căsuță, și apoi s-a statornicit în satul acela pentru totdeauna, trăgându-se la casa lui și muncind ca pentru dânsul. Vorba ceea: "Și piatra prinde mușchi dacă șede mult într-un loc". Și cum s-a văzut flăcăul cu casă și avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, și ... — Ei, copile, ce ispravă ai făcut? Câte suflete mi-ai arvonit? Dă-ți solia! — Ia, mai nimica, stăpâne, răspunse dracul, rușinat și tremurând ca varga de frică; se vede c-am pornit într-un ceas rău. Vremea a fost prea dimpotrivă, cum știți, și numai un om a venit azi în pădure, dar și-acela a scăpat de mine, căci am dat în urma lui târziu, tocmai ... mămăliga; și numai iaca ce vede că se reped câinii să rupă omul, nu altăceva, și când se uită mai bine, ce să vadă? Vede un băiat că se acățăra pe stâlpul porții, de teama câinilor. Atunci Stan aleargă la poartă, zicând: — Țibă, Hormuz, na, Balan, nea! Zurzan, dați-vă ... ...
Dosoftei - Psaltirea în versuri
... A ce stătură cu price Și-i va turbura-n urgie De muncile cu vecie. Iară eu-s pus de Domnul Crai pre muntele Sionul, Ca să-i spui de-nvățătură Ce poroncește-n scriptură. Cătră mine Domnul zâce: „Fiiul mieu ești din mătrice, Eu astăz te nasc pre tine ... domni-n tot pământul. Și-i vei paște cu toiagul Cel de fier în tot șireagul, De vei face-ntr-înșii cârduri Și-i1 zdrobi ca nește hârburi“. Iar acmu voi, împărațâi, Sama vă luaț, și alțâi, De vă certaț cu cuvântul 1 Și îi vei. Toț ce giudecaț pământul ... spre noi, Doamne svinte, Ț-ai însămnat de mainte Strălucoarea svintei fețe, De ne-ntoarce la blândețe. De-aceasta m-dai bucurie Inemii și veselie, Ca de casă cu strânsoare, Cu haine tinse la soare. Vin și grâu să prisosască, Oloiul să nu lipsască. Iară eu cu pace bună Voi adormi ... svântă. Și mă du fără de smântă Spre-adevăr, să nu duc greață, Că tu, Doamne, m-ești povață Și spre tine-m deregi pașii, Ca să nu-m strice pizmașii. Că li-i gura nedireaptă Și li-i inema deșartă. Cu gâltejele căscate, De izbucnesc răutate, Cu graiuri necuvioase, Ca ...