Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE (DE)ASUPRA
Rezultatele 411 - 420 din aproximativ 524 pentru PE (DE)ASUPRA.
... Mihai Eminescu - O, mamă... O, mamă... de Mihai Eminescu O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi; Deasupra criptei negre a sfântului mormânt Se scutură salcâmii de toamnă și de vânt, Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău... Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu. Când voi muri, iubito, la creștet să ... meu... Mereu va crește umbra-i, eu voi dormi mereu. Iar dacă împreună va fi ca să murim, Să nu ne ducă-n triste zidiri de țintirim, Mormântul să ni-l sape la margine de râu, Ne pună-n încăperea aceluiași sicriu; De-a pururea aproape vei fi de
... și „Schule der Gelaufigkeit"... Cum însă chiar zeița Venus, însăși Venera născută din spuma albă a mării, fu fermecată - poate mai ales de studiile de „legato", ale căror sonorități eterice ajunseră până și la dânsa în Olymp, turburată în liniștea ei de Zeie, ea, care nu mai fusese a nimănui de la Vulcan și Adonis - păcătui acum cu gândul și, învinsă de patimă, nemaiputând rezista tentației la audierea lui Fuchs, se hotărî să-l aibă la dânsa o noapte... în acest scop trimise mai întâi pe Cupidon de îi săgeta inima; pe vârful săgeții fiind pus un bilețel prin care era invitat în Olymp. La ora fixată, „Cele trei grații" apărură... Ele luară pe Fuchs și-l purtară ușor pe brațe moi și voluptoase, până la capătul unei scări de mătasă, făcută din portative, scară ce fusese agățată de balconul Olympului, unde Venera îl aștepta... întâmplarea făcu însă ca Vulcan-Ephaistos să prindă de veste și., gelos, o ploaie puternică făcu el să se dezlănțuie atunci, ca răzbunare, prin mijlocirea lui Zeus... Fuchs, deși cu umbrela la reparat, nu ... Zei un asemenea afront - se sculă brusc în picioare și, roșie ca floarea macului, înciudată, scutură o dată capul cu grație^ dar cu putere, făcând
... bine. A trecut de cotul dealului la câmp deschis. E a doua zi de sfântul Gheorghe. Ceru-i fără pată cât de slabă în tot largu-i de jur împrejur. La vale, în zare adâncă, sclipește undoind aerul dimineții calde, iar în păduriștea de mesteacăni de pe poala din bătaia soarelui, păsările primăverii se-ngână și care de care se-ntrec în feluri de glasuri. - Da-ncotro, -ncotro, flăcăule? întreabă cineva din urmă pe tânărul călăreț. Acesta întoarce capul. Din urmă îl ajunge un alt călăreț. De unde a răsărit omul acesta? fiindcă, tot drumul, tânărul, măcar că și-a întors privirile de multe ori pe calea umblată, nu a luat seama să mai vină cineva după el; chiar a gândit: câtă singurătate de dimineață pe un drum așa de căutat întotdeauna! - La vale... răspunde tânărul. Da, dumneata? - Tot la vale... Și cu vorba aceasta strângându-și calul în pulpe trece alăturea înaintașului. - Drum bun ... de făcut? întreabă. - Dorm toți butuc, șoptește cald șașiul... Ușa e scoasă din țâțâna de jos... Dacă o ridici binișor, poți intra pe
Constantin Negruzzi - Oscar D'Alva
... Constantin Negruzzi - Oscar D'Alva Oscar D'Alva (Poem de Lordul Byron) de George Gordon Byron traducere de Constantin Negruzzi (1841) Cerul e senin. Pe dânsul strălucește cu-ntristare Palida nopței candelă, răspândind lumina sa Peste a Lorii pustii țărmuri. Acolo cu îngâmfare Vechile turnuri de Alva oarecând se înalța, Și cu a lor ruginit creștet loc prin nouri își făcea; Iar azi al armelor zgomot în ele nu ... d-a anilor mucezire, Iar eroii nu mai îmblă gonind cerbi și căprioare, Sau învingând pre vrăjmașii ce venea asupra lor! Vechiule castel de Alva! Cine au fost ai tăi stăpâni? Pentru ce mușchiu învălește al tău zid în dărâmare? Boltele nu mai răsună de a cornului strigare, Numai crivățul vuiește prin curtea plină de spini; Și când vântul suflă tare zidurile zguduind, Se aude un sunet groznic prin galerii vâjiind. Asta e suflarea furtunei izbind scutul lui Oscar; Însă ... lui. știu Că p-Oscar al meu nimica a-l opri nu e în stare, Nici a codrului desime, nici furtuna de
George Gordon Byron - Oscar D'Alva
... George Gordon Byron - Oscar D'Alva Oscar D'Alva (Poem de Lordul Byron) de George Gordon Byron traducere de Constantin Negruzzi (1841) Cerul e senin. Pe dânsul strălucește cu-ntristare Palida nopței candelă, răspândind lumina sa Peste a Lorii pustii țărmuri. Acolo cu îngâmfare Vechile turnuri de Alva oarecând se înalța, Și cu a lor ruginit creștet loc prin nouri își făcea; Iar azi al armelor zgomot în ele nu ... d-a anilor mucezire, Iar eroii nu mai îmblă gonind cerbi și căprioare, Sau învingând pre vrăjmașii ce venea asupra lor! Vechiule castel de Alva! Cine au fost ai tăi stăpâni? Pentru ce mușchiu învălește al tău zid în dărâmare? Boltele nu mai răsună de a cornului strigare, Numai crivățul vuiește prin curtea plină de spini; Și când vântul suflă tare zidurile zguduind, Se aude un sunet groznic prin galerii vâjiind. Asta e suflarea furtunei izbind scutul lui Oscar; Însă ... lui. știu Că p-Oscar al meu nimica a-l opri nu e în stare, Nici a codrului desime, nici furtuna de
... în două ceasuri. Marți dimineața Mara-și scoate șatra și coșurile pline în piața de pe țărmurele drept al Murășului, unde se adună la târg de săptămână murășenii până de pe la Sovârșin și Soboteliu și podgorenii până de pe la Cuvin. Joi dimineața ea trece Murășul și întinde șatra pe țărmurele stâng, unde se adună bănățenii până de pe la Făget, Căpălnașși Sân-Miclăuș. Vineri noaptea, după cântatul cocoșilor, ea pleacă la Arad, ca ziua s-o prindă cu șatra întinsă în piața cea ... luat din ciorapul Persidei arânda podului? Putea să dea mai mult decât alții, fiindcă nu voia să câștige decât cei 60 florini și încă ceva pe deasupra. Apoi mai câștiga și dreptul de a-și pune masa și coșurile la capul podului, pe unde trecea toată lumea. Stătea Mara, stătea și număra în gândul ei banii, câte doi creițari de om și câte zece de perechea de cai ori de boi, număra mereu și-i aduna de se făceau mulți, încât ochii i se umpleau de lacrimi. S-ar putea oare să fii văduvă săracă, să-ți vezi fata preoteasă, feciorul staroste în breasla cojocarilor și inima să nu ți se
Ion Luca Caragiale - Autoritate
... tânărul poet. Din vorbă-n vorbă, poetul mi-a mărturisit că a venit la București să găsească o ocupație, fie cât de slab plătită, orișice; el e modest, se mulțumește cu puțin. Impresia ce mi-a făcut-o fiind destul de bună, și de altă parte simțind că nevoia lui de stabilire e destul de urgentă, pe dată m-am gândit să-i fac rost de o situație solidă. Furia de poezii o să-i treacă cu vremea. Am mers degrabă la un negustor prieten, un toptangiu, și am avut noroc să aflu că are un ... destul de bine, și cu multă bucurie a doua zi m-am dus la întâlnire să comunic tânărului buna veste. Era foarte palid de astă dată, foarte obosit; glasul slab de tot; cam tremura și înghițea mereu în sec. I-am recomandat să nu fumeze așa de mult pe nemâncate, pentru că atribuiam abuzului de tutun starea lui manifest maladivă. Mi-a răspuns că nu a fumat astăzi de ...
Vasile Alecsandri - Balta-albă
... neam de oameni cu totul străini de nația otomană!... Să vă spun mirarea mea la această descoperire e peste putință! Atâta numai voi mărturisi că, de aș fi avut atunci sub mână pe profesorul meu de geografie, l-aș fi aruncat în Dunăre! Din ceasul acela mă simții cuprins de un dor nemărginit de știință și hotărâi a studia cu de-amănuntul această țară necunoscută mie și acel neam de oameni atât de nou pentru mine. În urmare, țineam necontenit privirile mele pironite pe malul stâng al Dunării, cu sperare de a zări ceva care să-mi înmulțească cunoștințele asupra Valahiei; dar se vede că această provincie vroia să mă pedepsească, căci ea nu-mi arăta altă decât șesuri pustii ce se uneau cu cerul ... din Brăila, care, cunoscându-mă de compatriot, mă pofti la dânsul acasă. La consulat se aflau adunați mai mulți străini care vorbeau cu mare entuziasm de o baltă făcătoare de minuni ce se descoperise în Valahia, de vro câțiva ani, și care se numea Balta-Albă. După zisa acelor prieteni ai domnului consul, peste zece mii de oameni se găseau acum împrejurul acelei bălți și se lecuiau, văzându-i cu ochii, de tot soiul de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul
... mine, cu mâinile lui înăsprite de mânerul paloșului și de frâiele lui Voitiș. Odată veni, numa-n zale, și după zale picura sânge, ne cuprinse pe doamna Maria și pe mine și ne ridică în sus și zise: Mario, așa bătrân cum sunt, am învins, având d-a dreapta pe arhanghelul Mihail și din față pe Domnul nostru Isus Christos... Și castelul a sunat de vorbele lui... Era după Cosmin... DOAMNA TANA: După Cosmin!... Oh! ce zile mari!... Ferice de cei care le-au apucat!... Și mai ferice de tine că... OANA: Înainte să-și dea duhul mi-a mărturisit ca și cum ar fi fost visat... DOAMNA TANA: Și tu ce ... curgeau vorbele lui: vorba și învățătura... Și acum nenorocul s-auz pe domnul meu ca pe Ignatie robul, robul meu, când zice cea în loc de hăis și hăis în loc de cea. Boii trag zăpăcit, și carul mai mult merge prin șanț ca pe apa drumului... Vezi, Oană, cum se-ntunecă? Mâine va fi iar lumină... Doar negura deasă de pe
Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea
... afla de la dânsele un crâmpei de adevăr; dar, pe urmă, m-am gândit că nici așa n-ajungem la mare ispravă; le cunoaștem și pe dumnealor cât de-ndărătnice și de-ncăpățânate sunt... Așadar și prin urmare, după multă chibzuință, am hotărât să trimit pe mititelul, pe Aghiuță... Ce? n-a venit Aghiuță?... Unde-i Aghiuță? Mititelul sta pitit tocma pântre diavolii mărunței de la urmă, și, pe când cuvânta Dardarot, el, trăgând cu urechea, își cântărea coada-n mâni. Cum și-a auzit numele, a lăsat coada și ... partea dimpotrivă; una-mpinge, alta nu se lasă; se-ncinge luptă cu iuțeală mare în măruntaie, cârcei peste cârcei, până se face încurcătură-n mațe, de se sparge praporul - și se prăpădește omul de hurdukarismĂ³s - așa zic grecii la năpasnica asta de boală. - Dar nu se ia? - Deloc; n-ai nici o grijă. I-au înfășat frumos pe bieții părinții mei în niște cearșafuri curate; le-au aprins câte o lumânare de ceară la cap; un alt călugăr grec i-a prohodit și, de dimineață, când s-a arătat soarele deasupra talazurilor - "vecinica lor pomenire!" - una! două! trei! i-au aruncat în adâncime... ...
... o piele de urs, dar mie mi s-a sfetit mai rău: era despre seară și mă dusesem să-mi aduc boii; cobor pe jgheab, când, la capătul târniței, iaca dihania de urs, după ce-mi supsese boul, îl movilise, și acum ședea nepăsător deasupra pe patramuri; așa m-am aprins de mânie văzându-mi boul pierdut, încât mi-am zis în mine: de-acum tot una mi-e, ori eu, ori el; pun mâna pe o teșitură și, strigând înfricoșat ca să-i iau apa de la moară, am și repezit într-însul. N-a stat dihania de pricină, ci a rupt-o de fugă. — Ești și om fioros, adaugă râzând un altul. — Ba nu, bre, răspunde iarăși altul, da era urs de cei furnicoși, care fuge de-și scoate ochii când vede om. La aceste vorbe dau cu toții un hohot de râs, și altora li se taie pofta să mai povestească vitejii cu urșii. La vremea aceasta între femei, ca de la gâgâitul gâștelor, nu se mai înțelege nimic, vorbesc toate deodată, chicotesc și râd cu hohot. Așa merge rânduiala pân’ când gazda sau nănașa poftește ...