Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SUB��IA
Rezultatele 411 - 420 din aproximativ 500 pentru SUB��IA.
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... plecare, spre front, din obișnuință militărească - deși acum nu mai răcneau porunci scurte ca la paradă și nimeni nu se uita cu ce pas o ia omul spre moarte -, am mișcat stângul. Și iată-mă c-am ajuns prin atâtea ploi de foc, cu picioarele și cu mâinile zdravene, cu pieptul ... un vagabond. Am fugit de-acasă, mai degrabă de la școală, din clasa a patra de liceu, dar am fugit, se cheamă, de sub scutul și autoritatea părinților, cu mulți ani în urmă. Trebuie să mă fi urmărit pretutindeni cu poliție și telegrame, căci tatăl meu era doctor de ... m-am întâlnit cu doi concetățeni din târgul meu oltenesc. Eu i-am recunoscut de îndată, însă credeam că ei nu vor ghici cine sunt sub trăsăturile anilor din urmă și mai cu seamă cu statura mea cea nouă, care de când fugisem crescuse cu repeziciune de copac. Totuși i-am ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Văduvele
... era posomorâtă cum nu fusese de mult. Avea ceva greu pe suflet, că dădea o dată cu bidineaua, și tot își vâra mereu tâmplele cărunte sub barișul verde, și mișca buzele parcă ar fi spus ceva în mintea ei. Mai la urmă, Irina deschise gura cu sfială și-i zise drăgăstos ... cum e lumea făcută. Ba că nu e măturată curtea; ba că nu sunt curați pereții; că hâr, că mâr, și te seacă la inimă. Ia, alde Ghira, ce-i cășună și ei... s-a sculat cu plapuma în cap... a călcat cu stângu azi-dimineață... Irina ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur
... erau în număr de trei, căută să se bage argat la dânsele; așa îl sfătui calul să facă. Zânele deoacamdată nu prea voiau să-l ia în slujbă, dară se înduplecară la rugăciunile lui și-l priimiră. Calul adesea venea pe la domnul său, și într-o zi îi zise să ... sănătos, dară încai fă bunătate de ne dă hainele! El însă nu voi, ci le opri și le luă în locul simbriei ce avea să ia de la zâne. De aci se duse într-un oraș, își puse o bășică de cirviș în cap, și merse de se rugă de grădinarul ...
Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...
Mihai Eminescu - În vremi demult trecute... În vremi demult trecute... de Mihai Eminescu În vremi demult trecute, când stelele din ceriuri Erau copile albe cu părul blond și des Și coborând pe rază țara lor de misteruri În marea cea albastră se cufundau ades; Când basmele iubite erau înc-adevăruri, Când gândul era pază de vis și de eres, Era pe lumea asta o mândră-mpărăție Ce-avea popoare mândre, mândre cetăți o mie. Domnea în ea atuncea un împărat prea mare, Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea, Și mâna lui zbârcită, uscată însă tare, A țărilor lungi frâuri puternic le ținea. Și țările-nflorite și-ntunecata mare La glasul lui puternic gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă-nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe-albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și-ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta-mpăratul... ...
Ion Luca Caragiale - Identitate...
... monogramă de argint la colț; deschide încet portofelul și trage dinăuntru mai multe hârtii, între care și un cec, și le dă impiegatului. Acesta le ia; înapoiază gentlemanului celelalte hârtii, oprește cecul și zice, cu un oarecare aer de considerație: — 50.000 de franci? Gentlemanul, rece, dă din cap în ... la mine lung, parcă mi-ar lua semnalmentele, ca la un biurou de servitori pentru condicuță; alege unul dintre documente; mi-l dă discret pe sub masă, și-mi șoptește: — Na pasaport! mergi degrab la revizie! Mă uit la hârtie... Mă cheamă Bob Schmecker; sunt cetățean american; prezidentul U.S.A. â ...
... gen ori stil literar, ci o stare interioară specifică. El caută să explice ce fel de stare a sufletului este aceea din care ia naștere expresia pe care teoria literară sau vorba de toate zilele o numește poetică. Asemenea cercetări trec mult peste capacitatea de abstracție și distingere a ... le desfășoară serii de idei, de sentimente, de imagini - rămân deschise. Aceasta înseamnă că poezia are puterea specială de a ne lăsa sufletul sub impresia că ar putea continua nemărginit ceea ce i se oferă în forme inevitabil mărginite. Psihologii au atras de mult atenția asupra acelor momente stranii ...
Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate
... şi virtuozitate Artă și virtuozitate de Paul Zarifopol Note elementare Între răzoare de spanac, / Varză roșie și ardei... / Ascult un cântec de pitpalac, / Văd focul sub căldare la bordei. / Văd și șanțurile în lung și lat / În care argintul apei seacă, / Tot cerul e un argint viu picurat. / Luna stă între ... bordeiul jumătate dărâmat, / Coperit cu stuf, cu găuri de un cot. / Dar înflorit cu rapiță galbenă de tot. / Cu noaptea în cap, fără să mai ia nimic în gură, / Gata de drum cu o înjurătură, / Moșul alb mână oile satului la păscut / Nu pe drumul sur spre oraș pierdut, / Ci pe ...
Mihail Kogălniceanu - Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei
... Se apropie 200 de ani de când — în mijlocul rezbelelor exterioare și civile, în mijlocul a tot felul de tiranii din lăuntru, sub care apoi și-a pierdut și viața — Miron Costin, în 1677, scriind Litopisețul Moldovei , zicea aceste dureroase cuvinte: "Ce sosiră asupra noastră ... toată lumea, străbate și la Dunărea de Jos! Simțământul național renaște. Tudor Vladimirescu revendică drepturile nu numai ale țării, dar și ale claselor dezmoștenite. El ia arma nu numai în contra fanarioților, dar și în contra boierilor sau a despoitorilor norodului , spre a întrebuința propriile sale cuvinte ... și viitorul ce în 1852 ne aștepta! Principatele erau în ajunul de a fi luate de către Rusia zălog pentru cheia Sfântului Mormânt ! Sub pretext de a se ocroti grecii ortodocși, românii ortodocși aveau a-și vedea țara ocupată de armiile împăratului ortodox și dată ... ideea Unirii, pe care deja o recunoscuse și o garantase în principiu prin Regulamentul organic din 1832. Prusia și Italia, și apoi și Anglia, iau sub scutul lor dorințele și trebuințele națiunii române. Și astfel se încheie Convențiunea de la Paris, care, dacă nu ne da Unirea, dară cel puțin ne
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul
... o curea împodobită cu nasturi, îi cade pe umărul drept. Raluca, țiganca lui, stă ghemuită într-un colț al prispei. Goală pușcă, își cocoloșește gleznele sub o pătură murdară. Sânul, slab și moale, i-atârnă în gura unui copil, ce suge cu sete, umflându-și bucile galbene. Căliman, înfigându-și pipa ... Raluca, punând câteva boarfe peste copilul ei, care adormise cu un deșt în gură. — Nu e păcat! Și să te scoli, mamornițo, că te ia "iaca-cine", strigă Căliman, înhățând un baros, pe care abia-l ridică în sus. Nu e păcat; ar fi păcat dacă rachiul și mămăliga ni ...
Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov
... colanul său de gheață și cu o furie sinistră pornește valurile sale tulburate, înecând cu ele cele mai frumoase străzi; sau când iarna înfricoșatul viscol, sub un ger nesuferit, o acoperă cu omăt. Natural că cetățeanul cel avut, în palaturile sale bogate, nu suferă atâta cât acei ce locuiesc în mahalale ... colul turbau mai grozav, pe una din străzile insulei Vasilievsk, o femeie îmbodolită într-o blană rufoasă șovăia prin omăt abia ținându-se pe picioare sub apăsarea viscolului. Un moment ea se opri pentru a răsufla și a orienta la palidele raze argintii ale lunii dinspre cărarea ... cruce. De ce trebuie să locuiesc în megieșie cu această ruină blestemată în care satana își serbează petreceÂrile?...“ Detunarea grozavă veni de sub o spațioasă zidire veche, disÂtrusă de un mare incendiu și din care mai rămăsese numai câțiva pereți și o bucată de acoperiș. Din maiestuosul ... sunt mai inaccesibili și mai mândri decât însuși țarul. Dumnezeule! ei primesc numai pe boieri și funcționarii lor subalterni. După masă ei se odihnesc, iar sub seară ies de se plimbă cu sania, expunând ochilor preumÂblătorilor prețioșii lor cai trepătari; apoi se duc la teatru sau la vreun bal de ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III
... care el se-ngrașă, sunt foarte lăudați. Nimic alt nu place atât lui Dumnezeu, Și numai prin aceasta la rai deschidem cale. El carne nu ia-n gură la mesele străine, Nici vin nu vrea să guste, dar nu e de mirat; Un gras clapon acasă întreg îl ospătă Spălându-l ...