Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU SE SIMȚI BINE
Rezultatele 431 - 440 din aproximativ 593 pentru NU SE SIMȚI BINE.
Calistrat Hogaș - Cucoana Marieta
... mai văzut-ai tu, de când ești, un om așa de sucit și hursuz ca nepotul ista al căpitanului? Eu, una, drept să-ți spun, nu-l pot suferi... Și, legănându-se în cumpănă pe scaun, își făcea vânt alene cu evantaliul, uitându-se nehotărât înainte și cam pe sus... — Eu, Lențo, dacă m-ai crede, nici nu i-am prea luat sama... Așa de puțin mă interesează, că nu-ți poți închipui... Și, o dată cu vorba, își întocmea, în oglinda din față, cu degete albe și iuți, un zuluf îndăjătnic și negru, ce ... drumul din brațe, ce zici mătușica dragă, s-o las la naiba? — Fugi, lasă-mă că mă umpli toată de colb, zise ea smuncindu-se ca o zvârlugă și scăpând din brațele lui Andrei; ți-ai găsit s-o scoată cineva cu tine la capăt... ia, mai bine du-te și tu și joacă ceva cu cele fete; nu sta degeaba... Și petrecerea întreruptă pentru o clipă își urmă cursul mai departe; care jucau maus, care preferans, care pichet sau concină, care santase, care ... chiar cu vorbe înțepătoare și cu prietenii stricate între duduci... Și nici nu ...
Petre Ispirescu - Cele trei rodii aurite
... și în jos, două rânduri de haine se rupseră și le lepădase. Neștiind ce să facă, hotărî a mai merge câtva, și daca nu va putea descoperi nimic, să se întoarcă. Abia mai făcu câțiva pași și iată că zări o colibă. Se repezi într-acolo iute ca săgeata și îndată și ajunse. Când, o mătușă sihastră, cum îl văzu, îi și zise: - Da bine, flăcăule, cum ai ajuns p-aici pe unde nu se vede pasăre cu aripioare, dar încămite om cu picioare? - Mamă, zise fiul de împărat, caut cele trei rodii aurite; nu știi d-ta încotro se pot afla? - Nu știu, dragul mamii, nici n-am auzit până acum de așa minune, dară poate soru-mea să știe, care șade puțin mai departe de aici ... trup încât ar fi băut-o într-un pahar de apă, și așa de subțirică de parcă era trasă prin inel. El o povățui să se urce în pomul de lângă fântână, și îi zise să-l aștepte acolo până se va întoarce de la tatăl său cu cară împărătești și cu călăreți, ca să o ia, fiindcă el cunoscuse locurile că nu mai este așa departe. Fata cea frumoasă zise copaciului să se lase jos, și el se lăsă, apoi
Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală
... cuptor. - Trebuie să-i fie mai cald acolo, zic eu și trec, printr-o săliță, din cârciumă în bucătărie... Foarte curat în bucătărie... și abur nu ca în cârciumă, de cojoace, de cizme și de opinci jilave - abur de pâne caldă. Mânjoloaia privighea cuptorul... - Bine v-am găsit, cocoană Marghioalo. - Bine-ați venit, cocoane Fănică. - Mai s-o fi găsind ceva de mâncare? - Pentru oameni de omenie ca dumneata, și la miezul nopții. Și repede cocoana ... și stinge lampa. Caută chibriturile pe bâjbâite; caut eu încolo, caută cocoana-ncoace - ne-am întâlnit piept în piept pe-ntunerec... Eu, obraznic, o iau bine-n brațe și-ncep s-o pup... Cocoana mai nu prea vrea, mai se lăsa; îi ardea obrajii, gura-i era rece și i se zbârlise pe lângă urechi puful piersicii. În sfârșit iacă jupâneasa aduce tava cu demâncare și cu o lumânare. Pesemne om fi căutat mult chibriturile, că ... să-mi apuc drumul, mi s-a ascuns vederea cadrii. Am zis: hi! la drum! și mi-am făcut cruce: atunci am auzit bine ușa bufnind și un vaet de cotoi. Gazda mea știa că nu
Cincinat Pavelescu - Reîntoarcerea (Pavelescu)
... toate toamnele trecute O primăvară le-a-ngropat! Și câinele de lângă vatră, Bătrân și el, m-a-ntâmpinat Neliniștit, dar nu mă latră. Pădurea, parcă de aramă În toamna care s-a lăsat, Pe glasul vântului mă cheamă. Ca niște păsări ostenite Se strâng un stol de amintiri, Și-un val de tainice simțiri În ochi o lacrimă-mi trimite... Podoaba florilor e moartă, Dar tot e veselă ...
Ștefan Octavian Iosif - Lupta de la Baia
... noaptea de decembre. Urlă crivâțul prin codri, Pe câmpiile-nghețate, Pârjolite și pustii. Neagră-i noaptea de decembre, Și în zeghea ei cea neagră Numai bine se ascunde Ștefan cu vreo zece mii. Dar în sala luminată, Sub înalte bolți, la Baia, Mândră masă e întinsă, Mândri oaspeți o cuprind. Sună vesele ... s-azvârl coroana De pe capul tău, Ștefane! Și-am să-mi țin cuvântul dat! Zice — vrea s-arunce cupa Cu dispreț — dar nu sfârșește: Lung răsună fiorosul Glas de bucium depărtat! — Alergați la arme! Arme! Vin valahii! Vine Ștefan! Răcnete înăbușite, Tropot și nechez de cai Năvălesc ... o închid. Valvârtej pe strâmte uliți Pâlcuri de oșteni aleargă Și cu chiot moldovenii Sfarmă, rup, lovesc, ucid! În zadar vitejii unguri Dârji la luptă se-ncleștează: Beți de vin, orbiți de flăcări, Se ucid ei între ei! Iată craiul se repede — Zid de lăncii-l împresoară, Moldovenii dau în lături; Lupta-ncepe cu temei. Groaznic însă Ștefan-vodă În mijlocul lor răsare, Într-o ... s-a vindecat. Dar pe Ștefan-Moldoveanul L-a lăsat de-atunci în pace — A simțit că e mai bine
... răspunse. — Ei bine! grăi moșneagul, dacă ești obosit, sari ici în locul meu și mai odihnește până ce mă voi fi întors eu. Danciu se așază și așteaptă un ceas, două ceasuri, mult a așteptat, dar moșneagul nu s-a mai întors. El a încercat să se ridice, dar n-a fost în stare; îi era parcă-l bătuseră cu cuie în scaun. Deodată se pomeni față-n față cu o fată de tot frumoasă, care, nici una, nici alta, îl întrebă dacă nu vrea să intre vizitiu la Lia, Zâna Zânelor. — Voi fi vrând eu, îi răspunse Danciu, dar nu pot să mă scol de aici. — Aș! întâmpină fata cea frumoasă. Am să te scol eu numaidecât. O să-l aduc înapoi pe moșneagul ... mai e la slujba lui și a lăsat în locul său pe unul care ar fi gata să intre vizitiu la ea, dar nu poate să se ridice de acolo. Lia se încruntă și-i porunci olacului său să se ...
... o fîntînă și visă la podoaba ce n-o găsea nicăiri. Nălucitor gîndul acesta îi revenea în minte. În umbra pleoapelor lăsate, o pată rumenă se făcea și floarea lua trup, se clătina pe o ramură numai să întindă mîna și s-o frîngă. Dar cînd să ridice brațul, visul se destrăma și floarea nu era nicăiri. Și așa, ziua chinuitoare trecu, și mai chinuitoare veni noaptea. Cu cercuri viorii sub ochi se trezi a doua zi, mai ofilită se deșteptă a treia zi, iar peste o săptămînă nu mai fu de recunoscut. Floarea, roșia floare, pata de sînge ce trebuia să se îmbine cu galbena haină ca aurul, un trandafir roșu îi trebuia. Și dacă a priceput împăratul că i se ofilește odorul văzînd cu ochii, a trimis crainici în toate părțile lumii, să caute ceea ce era cu neputință de găsit. Grădinile nu ... fundul apelor avea să răsară minunata floare. Arar, soarele scăpătînd o înșela, aruncînd o rază de sînge pe un nufăr, dar raza pierea și nufărul se legăna galben la față ca și dînsa. Și mîhnirea ei cuprinsese parcă și toată grădina. Glumețul vînt nu ...
Vasile Alecsandri - Chirița în provincie
... pe cal... Ce, Doamne, iartă-mă!... ați adormit cu toții? (Ion se pune dinaintea calului și-l apucă de zăbale ca să-l ție. Ceilalți se adună împrejurul Chiriței.) GUGULIȚĂ: Ba nu, neneacă... dar învățam Telemac cu monsiu dascălul. SAFTA: Și eu făceam dulceți în cămară, cumnățică. ION: Și eu... CHIRIȚA: Taci din gură... că ești încă ... a me. CHIRIȚA (cochetând): În brațele d-tale, monsiu Șarlă?... Ești foarte galant... însă mă tem... ȘARL: O! non te tem... că sunt vurtos. CHIRIȚA: Nu de-aceea... că și eu îs ușurică ca o pană; dar apoi... să sar în brațele unui cavaler... nu știu de se cuvine?... ȘARL: Dacă non vre la mine, sari la Ion... (În parte.) J’aime mieux ça. CHIRIȚA: Ei, dacă vroiești numaidecât, monsiu ... GULIȚĂ (scâncindu-se): Ei... neneacă, las’ să mă primblu călare... măcar numai pin ogradă. CHIRIȚA: Bai... ți-am mai spus o dată că nu vreau... Nu mă supăra mai mult. Mai bine apucă-te de-ți învață franțuzasca cu monsiu Șarlă... că mă ții o mulțime de parale, trântore. GUGULIȚĂ: Bai și eu... M-am săturat de ... ...
Alexandru Vlahuță - Sonet (M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine)
... de mine) Sonet de Alexandru Vlahuță M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine, Copilul visător de altădată! Mă simt plutind privirea mea-nsetată Se pierde-n orizonturi largi, senine. De-acum, ispititori, în van mai cată Viclenii ochi... îi știu atât de bine! O, nu mai tremur când mă uit la tine, Și azi te iert, căci rana-i vindecată. Iar visul tău ca pânza Penelopii Se țese ziua, noaptea se
Mihail Kogălniceanu - Prefață la Letopisețele Țării Moldovei
... care pe mulți au înșelat până acum, făcându-i a crede că triumful naționalității stă în măsuri silnice, când acestea, am deplină convicție, nu pot decât a o pierde sau cel puțin a o compromite. Țara noastră nu prin grabnice și zgomotoase schimbări se poate ridica. Reformele blânde și graduale, îmbunătățirile serioase, răspândirea instrucției publice, respectarea dreptului tuturor claselor , îndreptarea moravurilor în familie, întărirea, statornicirea și respectarea puterii ocârmuitoare ... 2]: "În acest timp de patimi politice, în care este așa de greu când cineva își simte ceva activitate de spirit de a se ascunde agitației generale, cred că am găsit un mijloc de repaos în studiul serios al istoriei. Nu că privirea trecutului și ispita secolelor mă fac să mă lepăd de întâile mele dorinți de libertate, ca de niște iluzii ale juneții; dimpotrivă, eu ... deosebite de ale mele, au resimțit aceeași nevoie ca și mine, dară că cei mai mulți au murit înainte de a vedea realizându-se aceea ce ei anticipau în idee. Lucrarea acestei lumi se săvârșește încet, și fiecare generație ce trece ...
Mihai Eminescu - Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle
... mai nenorociți din lume. Și tu știi care este acea nenorocire. Sunt nepractic, sunt peste voia mea grăitor de adevăr, mulți mă urăsc și nimeni nu mă iubește afară de tine. Și poate nici tu nu m-ai fi iubit câtuși de puțin, dacă nu era acest lucru extraordinar în viața mea care e totodată o extraordinară nenorocire. Căci e bine ca omul să fie tratabil, maniabil, să se adapteze cu împrejurările și să prinză din sbor puținul noroc care îl dă o viață scurtă și chinuită, și eu nu am făcut nimic din toate acestea, ci te-am atras încă și pe tine în cercul meu fatal, te-am făcut părtașă urei cu care ... și-a luat libertatea de-a zice că pretinde a mă cunoaște, nici curiozitatea de-a ști ce se vorbește. O singură dorință am avut, dar dacă și oameni și împrejurări o fac să devină irealizabilă, nu voi fi eu acela care să impun unora, să siluesc pe celelalte. Toate merg, se vede, pe-un drum prescris de mai-nainte, asupra căruia puterea individului