Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN PUTERI

 Rezultatele 441 - 450 din aproximativ 702 pentru ÎN PUTERI.

Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil

... moștenitoare, copiii boierilor nu puteau trage din ele alt avantaj decât acela de a fi numiți feciori de boieri, iar copiii acestora reintrau în gloată, dacă nu-i favoriza norocul ca să intre în clasa funcționarilor. Pe timpul domnilor vechi, unele familii au conservat prestigiul lor din tată în fiu prin valoarea lor personală în luptele țării cu vecinii, însă numele lor odinioară faimoase au căzut din culme și au rămas acum pierdute printre răzeși; astfel Șerpe, Moțoc, Arbore, Purice ... Movilă etc. Noblețea dar, așa precum este înțeleasă de popoarele occidentale, nu a existat în țară, și dacă mai târziu s-au introdus în societatea română oarecare pretenții de nobilime bazată pe titlurile funcționarismului, aceste tendințe de îngâmfare ridicolă au fost aduse de fanarioți. Ei au pus în circulare termenii grecoturceș ti de celebi, afthenta, beimu, eclamprotate, evghenestate etc., meniți de a ridica un piedestal personalității lor de parveniți. Căzând însă ... ale strămoșilor. Iată cum se explică avântul generos care a îndemnat pe boierii și pe feciorii de boieri din generația actuală să sacrifice în Divanul adhoc atât privilegiile legate de titlurile boierești, cât și înseși acele titluri. Și, ...

 

Grigore Alexandrescu - Bistrița (Încheiere)

... se joacă cu liniștea familiilor și-și fac o proprietate din bărbații altora; lucru ce ne făcu să credem că d-ei se afla atunci în minute de gelozie și că avea să se plângă de vreo necredință casnică. Din acel foișor vederea se întinde în depărtare peste munți și câmpii, până aproape de Râmnic. În dreapta mai jos, este peștera pustnicului, și în vale Bistrița. Mare trebuia să fi fost anevoința cu care se făceau aceste ziduri la astfel de înălțimi; dar se vede că greutatea biruită era ... omului, și adânci și amare suferințele inimii, schimbarea adusă de vreme este o lege a naturii, ce-și urmează cursul fără să aibă în sine nimic sfâșiitor, căci își găsește un fel de mângâiere în soarta obștească, dar aceea pricinuită de suferințele morale e tristă ca moartea și apasă sufletul cu un sentiment dureros. "Bogatul coșciug" de argint a ... Șerban Basarab în 1656. Când te primbli seara pe o livadă veștedă și vezi copacii descărcați de podoaba lor și frunzele galbene risipite de vânturi în adâncimea văilor, vederea aceasta deșteaptă în ...

 

Iancu Văcărescu - Primăvara amorului

... O gârliță-ncoaci desparte Un crâng foarte-nveselit. Acolo am eu cășcioară Pe un vârf de delișor; Curge-n vale-i o apșoară Murmurând încetișor. În potrivă zmăltuite Dealuri altele se văd, Ș-în vălcelile-nflorite Miei pasc, alerg, se joc, șăd. Lăsând ale lumei mare Cinsti, nădejdi și fumuri seci, Amăgiri cu-ncredințare, Vrăjmași calzi, prieteni reci; Acolo ... avea stare, La maică, la dumnezei; De rușine mi se pare Că n-o să-i mai văz pe ei! Resplătirea îmi aprinde Jeratic nestins în pept, Și mirare mă coprinde, Eu atât, cum mai aștept! Biruirea mea în grabă A putut a mă slăbi; Dar din stare cât mai slabă Mai curând poci m-întări. Acum voi să se ... zbierări de turme, Aerul îl umple tot; Tauri grei p-ale lor urme Apăsate mugiri scot. Călușaoa d-altă parte, Lor respunde nichezând; Ecco prelungind în parte, Al ei glas tot s-înălțând. Ochiului s-arăt grămadă Turnuri, case, vii, grădini, Munți verzi, munți d-o zăpadă Lucitoare fiind plini. Ducând ... eu înțeleg. Vinele repede-mi bate, Firei voi să dau respuns, La simțirile-nălțate Al meu glas e neajuns. Dar mi-e inima deschisă Ș- ...

 

George Coșbuc - Blăstăm de mamă

... pânză din sălaș, Fă-te un căpenegaș, Și tu, cruce, schimbă-te, Spadă de fier fă-mi-te, Iar tu, Doamne, mă învie, Dă-mi putere astăzi mie: La Lenuța duce-m-oi, Acasă-aduce-o-voi. Dumnezeu l-a ascultat: Putere de viu i-a dat; Sălașul l-a ascultat: Și-ntr-un cal s-a preschimbat; Giolgiu-n căpeneag ... Crucea mea de la picioare: Ne-a sosit vremea, sosit, Să-ntrăm de unde-am ieșit! Tu, cal bun năzdrăvănaș, Schimbă-ți trupul în sălaș, Și tu, spadă lucitoare, Fă-te cruce la picioare, Și tu, căpeneag iubit, Fă-te pânză de-nvălit, Iar tu, Doamne, Doamne sfânt, Dă ... a ascultat, Pământul s-a despicat, Lutul iar s-a ridicat: Constantin era-ngropat VI Și Lenuța cât ce-ntra În sat, mult se minuna, Căci erau toate schimbate, Toate de jale sfărmate, Dar mai mult s-a minunat Când acasă c-a ... a aflat Porțile stricate, rele, De puteai sări prin ele, Staulul stricat și gol, Iarbă mare prin ocol. Ea sărmana aștepta, Că frații vor alerga ...

 

Vasile Alecsandri - Bobii

... Vasile Alecsandri - Bobii Trage, mândro, cu bobii, [1] Nu-ți mai lăcrima ochii. De-or cădea bobii în zece, Să știi că dorul nu-mi trece. De-or cădea bobii în opt, Să știi că mi-e dor de tot. ↑ A trage în 41 de bobi este un obicei foarte răspândit la români. Bobii prevestesc viitorul fetelor și al flăcăilor, și când, după deosebitele împărțeli în zece grămezi, și în opt, și în cinci, și în trei, rămâne unul pe dinafară, bobul sositor, atunci negreșit persoana dorită vine, dorul se împlinește. Babele prin sate sunt foarte dibace în tragerea bobilor pe sită. Mai sunt însă și țigance vrăjitoare, care se poartă din loc în loc și spun sorții cu oglinda sau cu cercetarea palmei de la mâna dreaptă. Românii, ca și strămoșii lor, au mare plecare a crede ... antice, atingătoare de aflarea soartei. Pe timpul romanilor, amorezii mai cu deosebire dau o mare însemnătate unor crederi copilărești. Lucrurile cele mai nedemne de băgat în seamă le umpleau inimile de bucurii sau de descurajare. De pildă, pocneau în ...

 

Grigore Alexandrescu - Polovraci

... de jupân Danciu Părăianu și Stan, marele postelnic. Acești boieri erau din numărul acelor ce se ridicaseră asupra lui Leon I, sub comanda aghii. Norociți în bătălia de la satul Ungureni, ei se biruiră la Persiceni și își găsiră scăparea în mănăstirea Tismanei, de unde fugiră în Transilvania. Apoi, pe la anul 1633, se întoarseră cu șeful lor, care era chemat de dorința obștească, și cinstiți de dânsul cu posturi mari, luară ... ca să ne îndestulăm de vederea bisericii; lucru cel mai însemnat ce găsirăm într-însa fu un mormânt, pe piatra căruia este săpată o ghirlandă, în ea o mână care ține o sabie, și dedesubt cuvintele: Andrei Scorei . După cercetările ce făcurăm în vechile hârtii ale mănăstirii, aflarăm că acest Scorei trăia pe la anul 1690, că era fiu al unui cioban și în copilăria sa păzea oile părintești, în poalele muntelui Vâlcan, unde se află și astăzi stâna familiei sale, ocupată de ciobani din același neam. Despre aceasta putem fi înșine chezași, căci am ... bisericii pe o portiță spre miazănoapte, apucarăm pe malul Oltețului pe sub stânca din dreapta: acum trebui, după o expresie țărănească, să ne luăm inima în ...

 

Gheorghe Asachi - Pleiada

... români. La ocazia publicărei Pleiadei politice a d. Constantin Negruzzi, unde era trecut, între alți poeți iluștri, și numele lui Gh. Asachi [1] În a cerului tărie șase stele scânteiază Ș-între cele fără număr răspândesc mai viu lucor, Precum soarele pământul ele mintea luminează Cu cea ... nu drit moștenit-au nume După moarte deschid poarta la mausoleul stelit, Nici poate să înfrâneze pizmătara oarbă lume Zborul celui ce-n virtute, fiind în ea, a trăit. Pre poeta la luceferi duce-a geniei făclia, Entuziasmul l-aripează, cale-i face armonia. Acolo dintăi profeta ... cel italian, Să învețe amor de patrie, dor de glorie, virtute, Și românul de pe Istru, ș-al Carpaților muntean, Cel ce bea-n Siret, în Nistru și-n a Murișului unde, Cel l-a cărui triste doine plaiul Pindului[2] răspunde. Când românul va cunoaște, prin ... Pe româna tinerică când va-ncinde-o de amor, A românului poeta atunci lumea va să vadă Numele-ncins de cunună strălucind chiar în Pleiadă. Note [1] - Aceste versuri aveau o notă cum că ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra mișcării literare și științifice

... e tot așa de important ca și scriitorii. În acest dublu sens înțelegem mișcarea literară și științifică și în acest sens vom căuta pricina sărăciei în mișcarea noastră literară și intelectuală de azi. Mișcarea literară fiind un fenomen social, în viața socială deci trebuie să căutăm condițiunile existenței ei, precum și cauzele înfloririi ori decadenței literare. Să aruncăm, deci, o scurtă privire asupra vieții noastre ... generația de la '48", e asemănătoare în multe privințe cu transformarea operată și în Franța la 1789-1793 de burghezimea revoluționară de atunci. Zicem ,,asemănătoare în multe privințe" și nu de tot, pentru că sunt și deosebiri însemnate, provocate de diferența între felul dezvoltării istorice a țării noastre și ... Asupra unora din aceste esențiale deosebiri vom insista chiar aici, cât va fi nevoie pentru țelul acestui articol. Dar nu numai prefacerea noastră socială era în unele privințe deosebită de cea europeană, ci și lupta generației de la 1848 era în multe privințe deosebită de lupta revoluționarilor burghezi din Occidentul Europei. În unele privințe, această luptă era mult mai ușoară, în altele mai grea. Esențială deosebire e și următoarea: pe când burghezimea revoluționară europeană se lupta pentru doborârea unei întocmiri sociale și înlocuirea ei prin alta

 

Cincinat Pavelescu - Ce este o epigramă și cum se face%3F

... Nevoia în care se găsea poetul antic de a-și închide gândul și simțirea într-un spațiu scurt îl silea să dea expresiei putere și lapidarism. Epigramele lui Meleagru, care a trăit în secolul I după Cristos, sunt mai toate erotice și descriptive. Poantele lui sunt pline de subtilități sofistice. Sub titlul de Stefanos, Ghirlanda, el a ... la 1577. Să venim la cel mai mare epigramist latin, la Martial (Marcu Valeriu), născut la anul 48, după Cristos, la Bilbilis, Spania, și anume în Celtiberia, și mort pe la 104, în timpul domniei împăratului Traian. Pliniu cel tânăr scrie, aflând de moartea lui Martial: Era un om spiritual, mușcător, fin, care punea în scrisul lui multă sare, multă fiere și destulă candoare! Martial s-ar cădea să ne reție mai mult, pentru că în cele 16 sute de epigrame cât ne-a rămas de la el ne-a transmis într-o formă neîntrecută, precisă, poetică ... Jean B. Rousseau, Maynard, St. Pavin, Voltaire cu bunul său simț neînfrânt sunt principalii scriitori francezi ce s-au ilustrat în acest gen. Ca și în literatură, epigrama s-a făcut temută și în

 

Dimitrie Anghel - Floarea de aloes

... ferești, luminînd tot altfel lucrurile, le dă o șlefuire, un lustru, cu care ochii tăi se deprind și fără de care nu pot fi veseli. În pridvorul tăcut, știi că în cutare anotimp, ca să lumineze perdelele verzi de frunze, albastrul va înflori strugurii de glicină ; treptele scării de piatră, de le vei coborî, presimți ce ... părea firesc că în aer joacă pulberea de aur a stînjeneilor ; de te vei întoarce spre răsărit, floarea soarelui ce poartă un nimb în jurul ei, nu te va mira că o biată floare îți arată imaginea soarelui pe pămînt... Dar eu, nu le puteam ști acestea la vîrsta ... trecu în ochii bătrînei, care luciră o clipă cum lucesc geamurile aburite de ceață cînd aprinde cineva îndărătul lor un chibrit, dar tata nu luă în seamă acestea, și după ce mai făcu o dată ocolul odăii, frecîndu-și mînele cu mulțumire, deschise o altă ușă. Scoarțe și chilimuri vechi în ... jurul nostru. Fire albe de funigei călătoreau, sălciile din luncă mișcau la răstimpuri, o vie pe rod vălurea străluciri albe de spumă întorcîndu-și frunzele în bătaia vântului. În ...

 

Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri

... întimpin cu bătrânescul cântec poporal: Soră-mi ești, soră să-mi fii, Iar la noi mai rar să vii. Și ea, drept mulțumire, întoarce cheia în broasca ușii mele, trântindu-mă astfel la închisoare până la epoca sosirii nagâților. Trei, patru și uneori cinci luni de zile, retras în căsuța mea, imi închipuiesc că sunt într-o corabie prinsă de sloiurile Mării Baltice. Părere negreșit, dar părere așa de întețită în mintea mea, că zăresc chiar urși albi trecând pe câmp!... Cât despre lupi, îi aud noaptea urlând în marginea satului și ziua îi recunosc în impiegații fiscului. Cât ține timpul aspru, cât termometrul face gimnastică sub linia de la zero ca sub un trapez ideal, îmi umplu zilele cu îndeletniciri ... mă apuc de vreo lucrare mai serioasă și ziua trece făr-a băga de seamă dacă ninge și dacă suflă crivățul. Sunt zile în care... însă te văd zâmbind și clătinând din cap... sunt zile în care ies pe afară, învelit cu blana nr. 3, și fac o primblare scurtă, de tot scurtă, pe cărările trase în omătul din grădină. Admir

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>