Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA VINUL
Rezultatele 441 - 450 din aproximativ 728 pentru CA VINUL.
Grigore Alexandrescu - Bistrița (Încheiere)
... și a candelei care arde neîncetat la mormântul domnului M. Basarab, mormânt frumos, care despăgubește cu mulțumire pe călător de osteneala ce-și dă ca să-l viziteze. Acest mormânt este de marmură albă, ridicat pe pământ ca de patru palme și lung ca de 4 picioare. Pe dânsul este săpat în relief armura prințului și a țării, tunuri și steaguri. Am zăbovit mai multe ceasuri înlăuntrul ... fără să aibă în sine nimic sfâșiitor, căci își găsește un fel de mângâiere în soarta obștească, dar aceea pricinuită de suferințele morale e tristă ca moartea și apasă sufletul cu un sentiment dureros. "Bogatul coșciug" de argint a fost dăruit de Constantin Șerban Basarab în 1656. Când te ... îngrijiri a cârmuitorului acelui județ. Altfel am fi fost în primejdie să mânem afară din mânăstire, după cum se urmează cu alți păcătoși care vin pe jos și fără suită. După un adevăr trivial, înaintea lui Dumnezeu suntem toți deopotrivă, și în locașul lui nu este mic sau mare; dar ... poftesc afară. Apoi se plâng că stăpânirea îi nedreptățește, luând o parte din veniturile mănăstirești pentru trebuințele statului; stăpânirea le-a lăsat îndestul ...
Vasile Alecsandri - Dan, căpitan de plai
... nfrunte cu dalba-i vitejie Pe cei care prin lume purtau bici de urgie, Și mult iubea când țara stiga: La luptă, Dane! Să vânture ca pleava oștirile dușmane. Atunci a lui mânie ca trăsnetul era, În patru mari hotare tuna și fulgera, Iar țara dormea-n pace pe timpii cei mai răi Cât Dan veghea-n picioare la ... țintat, Moș Dan și eu la Nistru ne ducem pe luptat! Dar eu, întreabă Fulga, eu să nu-mi cerc puterea? Tu să rămâi aice ca să-mi păzești averea. Frumos odor e Fulga! și naltă-i e făptura! Sub genele-i umbroase doi ochi lucesc ca mura, Și părul său de aur în crețuri lungi se lasă Ca pe strujanul verde un caier de matase. El are glas puternic în gură rumeoară Și mers cu legănare de gingașă fecioară. Oricine-l vede-n ... coastă să pască armăsarii Și stau privind în vale cum fac pârjol tătarii. Cinci sate ard în flăcări pe câmp, și fumul lor Se-ntinde ca o apă, plutește ca un nor De-a lung pe șesul umed, și zboară sus în aer, Ducând cu el un vuiet de larmă și de vaier ...
... foarte puțin complicat - iată. Jucătorii, indiferent de numărul lor, se așează la o masă în colțul unui salon. Se aduce fiecăruia câte o sticluță de vin. Încep să bea. Când unul și-a isprăvit porția, așază sticla goală pe jos, lângă zid, în lungul salonului. A doua ... chemă pe câmpul de onoare. Era ceasul acțiunii... Toți pornesc tăcuți și hotărâți în grămadă. Ies pe gangul otelului și apucă spre obor. Pâlcuri-pâlcuri vin din toate părțile; se contopesc toate grămadă; cu cât înaintează acest brav popor, cu atât numărul sporește. La 2 și jum. despre ziuă, telegraful e ... batalionul de linie din cazarma de la Sf. Nicolae face act de supunere în mânile Prezidentului. La 5 și jum., poliția republicană este organizată; poporul, ca gardă civică a Republicei, e înarmat cu săbii confiscate de la pompieri și de la ipistați, cu puști de vânat, cu pistoale și ... Aci, pe iarbă, se-ncinge un ziafet nepomenit în analele celor mai bătrâne republice. Grătarele sfârâie aruncând în aer valuri de miros fierbinte și gras, ca niște altare antice pe cari se ard ofrande unui zeu tutelar. Canalele o dată deschise nu se mai închid. Boloboacele golite se rostogolesc hodorogind departe ...
Alecu Donici - Vulpea și bursucul
... așa se tânguiește, Încât îți vine mai să-l crezi Că abia din leafă se hrănește. Dar astăzi butcă, mâine cai, De unde oare-i vin? Și când ar vrea să stai Să-i faci curată socoteală Pentru venit și cheltuială, N-ai zice ca
... Vasile Alecsandri - Crai-nou Crai-nou de Vasile Alecsandri Pe când la cuibu-i pasărea zboară C-un țipăt jalnic ca un suspin Și, plecând capul sub aripioară, Pe creanga mică adoarme lin, Zamfira tristă din cort ieșise Și cu ochi umezi lung se uita La ... gingașa fată Zâmbea ca floarea de pe câmpii, Numai de soare fu sărutată Pe sânu-i fraged, pe-ai săi ochi vii. Părul său negru ca nori de ploaie De-a lung pe umeri neted cădea. Ades copila mândră, vioaie, De soare-n păru-i se ascundea. Iar când ... Toți trecătorii simțeau deodată O sete mare în pieptul lor; Beau multă apă, cătând la fată, Și urmau drumul oftând de dor. Ea cânta dulce ca ciocârlia Ce ciripește vesel în zori, Și suna gingaș atunci câmpia Ca de un freamăt de Zburători. Ades bătrânii, stând împreună Și ascultând-o pe lângă foc, Trăgeau cu sorții, noaptea, la lună, Și vesteau fetei mare ... i șoptesc din nor. Iar a zilei rază Când lucește sus, Mult apoi visează Visul ce s-a dus. Crai-nou! vin ...
Constantin Negruzzi - Moralicești haractiruri
... bucură de dânsâle le și urăște. Toate mișcările sale samănă fulgerului cari, când lucești, și treci. Ura și dragoste lui nu țân mai mult decât ca o nălucire. De întrâ în inima lui niscaiva bune gânduri, nu le găzdăluiești în sâni mai mult decât o noapte iar, de-i vin iarâș piste puțân, le peripiisăști numai ca pe niște oaspeți, iar nu ca pe niști prietini. Socotința sa este așa de cu îndoialâ, încât în menuntul acesta nu știe ci are să facâ în celalalt, căci schimbă pe ... nici socotește altâ ziua și noapte decât cum să scape de lucru, și treaba lui ce mai lungâ și obicinuită ești somnul. El să mișcâ ca o mihanii, umblă ca un podalgos, șade ca un idol fărâ suflare, să scoală ca un olog și să vedi că pari că n-au adus închieturi în lumi. El vorbești mai mult prin vis decât treaz și visazâ mai ... de pedeapsă, căci de ea esti încredințat, iar de pedeapsă să află la îndoială. El mergi des pe la locurile celi sfinte, dar pentru pitreciri ca la theatru, ca să-ș sature ochii și urechile și
... n glume… Prea drag mi-a fost să fiu în lume, Și-am prea iubit ce-a fost frumos ! Pe lângă vin, voinicii roată, Și chiote pe deal în zori, Și ziua luncile cu flori, Și hora noaptea-n șezători, Și viața toată ! Și mi-a ... Al unei fete. Păgân sunt parcă, nu creștin ! Bisericos n-am fost, părinte, Dar rar, când mi-am adus aminte, M-am dus și eu ca să mă-nchin. Eu am pe Dumnezeu în mine : Mereu îl simt, și-l văd mereu — Gândesc așa ! Mai știu și eu ! Dar, taică ... deodatä La plug în deal să-mi pară rău, Și nici la boi n-am dat mâncare Și-n brazdă plugul l-am lăsat Și ca nebun am alergat Pe dealuri, pe flăcău să-l cat Să-i cer iertare. Și nu mai știu... atâta-i tot, Ba, taică, stai ! E ... știu anume ! A fost așa, și n-aș cârti: Canon e că nu pot trăi! Și-ntr-altă lume n-o mai fi Ca
Alexei Mateevici - Cântecul clopotului
... de sărbătoare, La răsărit ș-apus de soare, Tu chemi stăpâni și muncitori Ai lui Hristos închinători. Chemarea-ți porți prin munți și văi: Și vin închinătorii tăi. În cer ajunge-a ta sunare, Cu dânsa și a lor cântare, Un cântec sfânt, frumos nespus, Se suie ...
Dimitrie Bolintineanu - Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare
... Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare de Dimitrie Bolintineanu Ca un glob de aur luna strălucea Și pe-o vale verde oștile dormea; Dar pe-un vârf de munte stă Mihai la masă Și pe ... dată viața lor cura; Cugetele triste nu-i mai turbura; Luna varsă raze dulci și argintoase; Austrul le suflă coamele pletoase; Căpitanii toarnă prin pahare vin Și în sănătatea lui Mihai închin. Dar Mihai se scoală și le mulțumește Și luând paharul astfel le vorbește — ,,Nu vă urez viață, căpitanii ...
... pe gât, pe gură, Cu mii de sărutări fierbinți. Târziu ne-am despărțit... cu-ntoarceri, Cu trăgăniri copilărești. Ș-am urmărit-o cum se șterge, Ca o minune din povești. Și mult am stat așa, în noapte, Să-mi deslușesc tot ce-am simțit. Aveam în mâini căldura, forma, Parfumul visului ... e bine, Și oamenii, mai veseli astăzi, Privesc cu dragoste la mine; Și toate par înfiorate, În aer e o sărbătoare... Natura, în extaz, palpită Ca-n primul răsărit de soare. Pricep... ea a deschis fereastra, Și din albastra ei privire S-a revărsat asupra lumii O ... să priceapă ce-i în ele. Tu, ascultându-le, vei crede Că-s basme de pe altă lume, Și nu vei bănui nimica... Vei râde, ca de niște glume. Iar dacă ochii ei albaștri, Citind, se vor întuneca, Și pe obrazu-i trist și palid O lacrimă va luneca, Tu fă ... amară. Tu nici nu bănuiești, copilă, Ce dureroasă nebunie S-abate-n nopțile acestea Peste viața mea pustie, Și cum mă mistui, și mă zbucium Ca-ntr-un ocean care mă-nghite, Pierdut și neștiut de nimeni În golul vremii neclintite. Mereu pe-aceleași pagini caut Un semn, știut mai dinainte ...
Dimitrie Bolintineanu - La un avut
... cupe râde vinul în spume-mbălsămite Și face să recheme pe zeii cei uitați, Și roabele antice să văd înlocuite De servi muiați în aur ca fiii de-mpărați! Dar poți a-mi spune mie cum în apropiere D-a trece astă vale pe care ai albit ...