Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE CASĂ
Rezultatele 441 - 450 din aproximativ 637 pentru DE CASĂ.
Ioan Barac - Istoria preafrumosului Arghir și a preafrumoasei Elena
... la mine ?â€� Și cînd slobozea cuvîntul, Să cutrămura pămîntul, Numai cu un ochi în frunte, Și părea că-i cît un munte. Arghir tremura de frică Și nu ascundea, nimică, Ci să ruga de iertare Numărîndu-i tot ce are, Și-l întreabă de cetate : Nu știe încătrău bate ? I-au răspuns omul îndată Cu vorbă mai așezată : „Nu i-am auzit de veaste, Necum să știu unde iaste, Dar șezi pînă dimineață Că vin toți satirii față. Știu că trebuie să fie Vreunul care să știe, Și ... să arată, În frigare vrînd să tragă O căprioară întreagă. Face cină boierească, Ca pre Arghir să cinstească, Masa lîngă foc o pune La lumină de tăciune, Și șăd toți pe lîngă vatră, Pre cîte un jgheab de piatră. Arghir pînă să îmbuce, O ploscă de vin aduce Dintr-ale sale merinde, Care foarte bine prinde. Uriiașul, dacă-l gustă, Cu stomah ca de lăcustă, I-ar fi plăcut ca să tragă Pre gît o bute întreagă ; Dar tot să îndestulează, (Nefiind mai mult, să crează). Așa pînă șăd ... multe valuri ; Zile multe, cale lungă, Nu putea să mai ajungă. Dar odată mai pre urmă Și drumul li să mai curmă. Într-un vîrf
Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată
... stăpânii palatului. Și unde se repeziră la dânsul de pare că săÂl ia în unghii, și cu grai răstit, dojenindu-l, îi ziseră: - Cum de ai cutezat, spurcatule, să ne calci casa? Voinicul nu zise nici cârc! ci, aducând toroipanul, mai iute decât fulgerul, păli pe unul la dreapta, pe altul la stânga, de nu știură de unde le veni trăsnetul, și îi culcă la pământ. Și nici că se mai mișcară din loc, fiindcă îi lovise cu nădejde. Al treilea zmeu ... are de făcut și îl primi să șează la curtea lui. Multele lipsuri, multele necazuri, multa mâhnire ce suferise mama viteazului și dorul cel mare de țara ei, iară mai cu seamă suferințele ei când se gândea la rușinea ce rămăsese asupra numelui său în casa părinților ei, ea fiind nevinovată, o făcu de lâncezea și se topea d-a-n picioarele. Văzând-o zmeul așa searbăd și tot fără voieÂbună, se încumetase într-una din ... seamă, stăpână, nu prea ți-e bine? - Nu mi-e bine, mă băiete, căci mi-e dor d-alde tata și d-alde mama, și de țara mea. Vezi că eu sunt fată de ...
Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii
... fi crezuți de bogați, de târâie-brâu, de curiozi, de alegători după havadișuri (puriștii limbii noastre binevoiască a-mi ierta această expresie barbară), de femei a la mode , de lorete, de oameni de lume, de tineri anglomani, dandis și gentlemeni, riders , de lei și paralei, și în sfârșit acea gloată care prin o generală convenție (iertați-mi că nu zic convenciune ) se numește obicinuit societate aleasă , când ... zi în zi se mărește, parte din Paris, parte și din Colomea — toate aceste stări a mult treptăluitei noastre societăți au obicei de a ieși de la patru sau cinci ceasuri dup-amiază în lungi șiruri de carete de Viena, moda 1849, de butce din vremea lui Ipsilant, de droșce lipovenești, de daradaice de la Rădăuți; trec pe ulița mare, înghițind nouri de colb și ajungând la bariera orașului, aruncând o ochire asupra obeliscului grădinii publice, ies la Copou. Unii atunce, cei mai puțini, se coboară, călcând iarba ... și atunce încă mulți ies cu mare greu și după întreite îndemnări. Atunce fieștecare își ia pălăria și, poftindu-și noapte bună, se duce la casa sa și câteodată la casa altuia. În Iași cafelele, botezate sub numele disprețuitor de cafenele , nu sunt vizitate decât ...
Antim Ivireanul - Dedicația din Noul Testament, tipărit la București, în anul 1703
... focul; pleacă-se în sânul pământului piatra; aleargă apele în brațele mării; și în scurte cuvinte toate lucrurile cătră chendrul lor să pleacă. Deci dară de iaste așa, nu iaste nicidecum minune, de vreme ce acestui dumnezeesc Testament toate ce sunt în sânul credinciosului, iubitoriului de Hristos și creștinescului tău suflet, ca la un chendru firesc aleargă. Pentru ce? Că precum cĂ©le sfinte să cuvin sfinților și cĂ©le sfințite ... le creștinești, creștinilor să cuvin. Multe adevărate creștinești și de Dumnezeu plăcute și de suflete folositoare cărți, dentru ale mării-tale cheltuiale, spre folosul cel de obște, s-au dat; iară de cât toate mai folositoare de suflete și mântuitoare iaste aciasta a Noului Testament. Pentru că, de vrĂ©me, după cum zice fericitul Pavel, alt nu iaste Evangheliia, fără numai putĂ©rea lui Dumnezeu spre mântuire la tot cela ce crĂ©de ... creștineștilor tale lucrări: întărire lină, viață îndelungată și mulți ani la preaînălțat scaunul măriiitale, asupra vrăjmașilor tăi biruință, dumnezeiască scutire și ajutoriu la toată prealuminată casa măriii-tale; iară în cea viitoare nespusele acĂ©le bunătăți carele mai nainte de ...
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... RÂMNICU-SĂRAT 3.29 ÎN VRANCEA 3.30 ÎN MUNȚII BACĂULUI 3.31 ÎN MUNȚII NEAMȚULUI 3.32 ÎN MUNȚII SUCEVII 3.33 PE PLUTĂ DE LA DORNA LA PIATRA 4 VALEA PRUTULUI 5 ȚARA. POPORUL PE DUNĂRE PORȚILE DE FIER Soarele scapătă spre asfințit. Crestele munților par aprinse. Încet, se desfac și s-aștern pe văi perdele de umbră. Înaintea noastră, pe luciul plumburiu al apei, se ivește-n curmeziș mai întâi o dungă, o coamă gălbuie și creață. Ne apropiem de pragul gherdapurilor. Dunărea începe să vâjâie mânioasă, — e un zbucium ș-un clocot de valuri dintr-un mal în altul. Peste-adâncimi se fac ochiuri mari, cari rotesc în loc. Ici apa se scufundă, bolborosind, ca suptă de gura unei vâltori, colo se umflă, se burdusește și urlă făcând clăbuci, bătându-se de stânci cari nu se văd. Vaporul merge mai încet, mai cu pază. Patru oameni stau la roata de la cârmă; amândoi comandanții sunt pe punte, în picioare, cu ochii ațintiți înainte: trecem printre gherdapuri. Dunărea mugește mai tare. Cu ochii închiși, te-ai ... zidiri romane, admirabilă simbolizare a închegării regatului român de ...
Ion Luca Caragiale - Între Stan și Bran
... Ion Luca Caragiale - Între Stan şi Bran Între Stan și Bran de Ion Luca Caragiale Nici Dumnezeu nu poate mulțumi pe toată lumea, de vreme ce chiar doi frați buni, unul grădinar și altul cărămidar, i se roagă totdeodată, unul de ploaie, și altul de secetă... Pe oricare l-o împăca mai întâi, o să-și auză vorbe dela celălalt... Dacă nici Dumnezeu nu poate, darmi-te bietul om muritor ... Bran se poate potoli, și că el trebue să rămână deopotrivă bun prietin cu amândoi. Dar poate oricine fi chibzuit și nepărtinitor ca Leibu ? Nu ... de sigur. Te 'mpinge nu știu ce apucătură, care trece peste socoteala cuminte, și te dă partea unuia, de unde auzi tu bine că te strigă poruncitor glasul dreptății - să zicem de partea lui Bran. Ei ! atunci, lasă pe Stan să gândească și să spună câte și cum i-o plăcea și vezi-ți de treabă. Ba chiar, dacă s'o vârî Stan ori cu duhul blândeții, ori toana de arțag, să te scuture de mânecă, doar te-o face să te iei la colț cu el, nu te lăsa amăgit și răspunde-i frumușel: Ť- Nene Stănică, eu înțeleg ...
Cincinat Pavelescu - Două epigrame
... Cincinat Pavelescu - Două epigrame Două epigrame de Cincinat Pavelescu Se zvonise prin Brăila că va sosi în curând noul judecător de pace. Șeful meu, Victor A., fusese mutat la București. Pierdeam în el și un spirit de o înaltă distincțiune, și un camarad de elită. Așa că, în așteptarea noului judecător, nerăbdarea mea se amesteca cu o nuanță de melancolie. În camera de consiliu mare, rece și goală, rezolvam hârtiile curente. Lemnele umede nu voiau să ardă. Era o toamnă ploioasă și tristă. Avocații intrau și ieșeau, care ... a spus din suferințele lui de vechi funcționar, de viața lui obscură, petrecută la o judecătorie de pe malul Jiului, de prietenia cu popa, de chefurile lui cu notarul, de aventurile cu învățătoarea blondă și cu moașa satului. Adusese cu dânsul însă, din atmosfera aceea rustică unde trăise șapte ani, ceva din seninătatea patriarhală a ... dus de curent și nu lipsea de la club, de la teatru, de la serate, dar mai cu seamă era nelipsit de la mese și de la banchete. Acolo era câmpul lui de ...
Vasile Alecsandri - Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir
... rudă; Cezar și Alexandru și toți bărbații mari Că-ți sunt strămoși socoate-i de-ți plac și de-i voiești. Dar nu te folosește de-ai fi chiar fiu de rigă Când n-ai întru năravuri d-un câine osebire!“ Iată sentimente cu adevărat nobile; iată idei drepte și de care trebuie să se pătrundă tot acela ce vrea să fie cunoscut de nobil. Dea Domnul ca aceste maxime sfinte să se tipărească în mințile românilor și ca boierii noștri să le învețe copiilor lor, odată cu Crezul ... Ea este foarte bine nimerită în toate privirile; stilul e limpede, bogat și înțeles; versurile sunt bine întocmite, armonioase și vădesc că au fost lucrate de doi poeți; cadența lor e pretutindene plăcută. Mulțumim deci domnilor traducători care au întreprins un lucru atât de greu și l-au desăvârșit atât de bine; dlor prin aceasta au dovedit că versurile albe sunt foarte plăcute la citire când sunt bine lucrate (acest soi de versificație a fost de neapărată trebuință la traducerea Satirelor, spre a nu se depărta de
Constantin Negruzzi - Chelestina
... totdeauna bisărica la cari ea merge era plină de tinerii cei mai frumoși și mai vrednici de iubit. Dintre dânșii să deosăbe don Pedro; căpitan de cavalerii, fiind la vârsta de 20 de ani, nu bogat dar de bun neam, frumos, blând, cu duh și pre iubitori, el trage asupra sa ochii tuturor daniilor Grenadii, în vremi ci el nu să uita decât ... mulțămindu-i de enteresul ce are cătră nenorocire sa, vroiești a-l întovărăși piste tot locul, Dar pentru ca să fie mai siguri de a o afla, Pedro zâci: că el să-s ducă pe de o parte, când el s-a duci pe de ceealaltă. El aleargă să-și găsască oamenii; și ne mai îndoindu-să că Chelestina este pe drumu Portugaliei, aleargă cât poate, depărtându-să de dânsa, în vremi ci Enric călătorești cătră Alpuxari, drumu ci Chelestina apucasă. Trista Chelestina urma drumu Alpuxarilor, întrebând de don Pedro pe orișicine întâlnĂ©. Ea au auzât după dânsa un tropot de cai; gândul său cel întăi au fost cum câ-i don Pedro; al doilea că putĂ© să fii călători sau tâlhari: ea să abate din ...
Ion Luca Caragiale - Tot Mitică
... Ion Luca Caragiale - Tot Mitică Tot Mitică de Ion Luca Caragiale Apărut în 1901 - De ce trage clopotele, Mitică? - De frânghie, monșer. * Doi jucători de biliard, unul mult mai forte ca altul, fac o partidă. Mitică s-a încurcat la privit și numără punctele. După o serie a ... muște. * Mitică, plecând foarte de dimineață de la berărie: - Tot m-am hotărât eu să merg acasă... încai să-mi iau și pălăria. * În trenul de plăcere. Vagonul este plin de lume. O doamnă, intrând: - Nu mai e nici un loc liber pentru mine... - Ba da, doamnă, mai este unul, cel mai comod... - Unde?... - În inima ... Sinaia, se oprește în stația Buda. E foarte cald. O damă întreabă: - Musiu Mitică, nu s-o fi găsind apă la stația asta? că mor de sete... - Ba da... dar aveți gazete? întreabă Mitică cu un surâs plin de aluziune depărtată. - Da' de ce? - Fiindcă, madam... dacă n-aveți gazete, nu v-aș consilia să beți... Mai avem vreo două ceasuri până la Sinaia... și știți... apa de ... nu face mofturi... Mitică: O fi abonată la Moftul , monșer! * E serată literară la amicul Costică. Un poet citește o poemă, care cuprinde o sumedenie de flori. La un moment dat, Costică zice autorului: - Pardon, monșer, da' floarea asta e
Petre Ispirescu - Poveste țărănească
... amin. Fie însă că și băiatul nu se lăsă mai pe jos. Și cum spusei, se luptară pe capete; dară luptă nu glumă. Curgea sudorile de pe fiul împăratului șiroaie, și nu se da netezului nicicât. Lupta ținu, și o luptă de moarte, până despre cântători. Cum se auzi cocoșul, duhul pieri ca o nălucă, dară și băiatul căzu jos de ostenit. De mai ținea lupta, numai cât ai ațâța un foc, s-ar fi muiat, și cine știe ce se întâmpla. Cum căzu fiul de împărat pe mormântul tătâne-său, acolo și adormi. Atât era de rupt de oboseală. Când se deșteptă, ce să vedeți d-voastră? Soarele răsărise de mult și se urcase ca de trei sulițe. Ce să facă el? Să se întoarcă acasă ziua-n amiaza mare, să treacă prin oraș așa înarmat de sus până jos, îi era rușine; să rămâie acolo, nu se putea. Ce-i veni lui în gând, că numai o luă rara, rara, către ... de gât și i-l răsuci, de nu mai zise nici pis! apoi deschise ușa încetișor, trecu la cealaltă ușă, fură clopoțelul și se întoarse de