Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA DE CEARĂ
Rezultatele 451 - 460 din aproximativ 644 pentru CA DE CEARĂ.
Ion Luca Caragiale - Lanțul slăbiciunilor
... mă supun cu atât mai bucuros cu cît văd că prietena mea nu abuzează niciodată de influența nemărginită ce știe bine că exercită asupră-mi... De astă dată, ce mare lucru-mi cere? "Stimate amice, Știu ce prieten ești cu profesorul Costică Ionescu și cât nu e în stare să-ți refuze o rugăminte. Mă-ndatorezi până-n ... ai să mă refuzi; știu cât pot conta pe amiciția ta și nu-mi permit a mă-ndoi un moment că în cazul de față, fiind vorba, mă-nțelegi, de o chestiune... - Ei, lasă astea! știi că țiu la tine; ce mai încap între noi astfel de fraze banale?... Ce notă vrei să-i dau pârlitului tău de protejat? - 7, dragă Costică!... - Apoi, dacă n-o fi știind nimic animalul! - Ei, acuma și tu! zi că nu știe; parcă el o să fie ... Și se uită în cataloage. - Nu; n-am nici unul Mitică Dăscălescu, în cursul inferior; ai făcut confuzie; trebuie să fie în cursul superior. Alerg... de astă data drept la madam Piscupescu. - Madam Piscupescu, de ce clasă dă examen nepoțelul matale? - De ...
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... RÂMNICU-SĂRAT 3.29 ÎN VRANCEA 3.30 ÎN MUNȚII BACĂULUI 3.31 ÎN MUNȚII NEAMȚULUI 3.32 ÎN MUNȚII SUCEVII 3.33 PE PLUTĂ DE LA DORNA LA PIATRA 4 VALEA PRUTULUI 5 ȚARA. POPORUL PE DUNĂRE PORȚILE DE FIER Soarele scapătă spre asfințit. Crestele munților par aprinse. Încet, se desfac și s-aștern pe văi perdele de umbră. Înaintea noastră, pe luciul plumburiu al apei, se ivește-n curmeziș mai întâi o dungă, o coamă gălbuie și creață. Ne apropiem de pragul gherdapurilor. Dunărea începe să vâjâie mânioasă, — e un zbucium ș-un clocot de valuri dintr-un mal în altul. Peste-adâncimi se fac ochiuri mari, cari rotesc în loc. Ici apa se scufundă, bolborosind, ca suptă de gura unei vâltori, colo se umflă, se burdusește și urlă făcând clăbuci, bătându-se de stânci cari nu se văd. Vaporul merge mai încet, mai cu pază. Patru oameni stau la roata de la cârmă; amândoi comandanții sunt pe punte, în picioare, cu ochii ațintiți înainte: trecem printre gherdapuri. Dunărea mugește mai tare. Cu ochii închiși, te-ai ... zidiri romane, admirabilă simbolizare a închegării regatului român de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare
... ajuți mamei Dochii. Dar, vezi, ține-ți firea, nu-ți pune mintea cu bostanul. (Fetele râd.) ȚUGULEA: Apoi... dă... maică, maică! (Iese.) Scena II Cele de sus, afară de ȚUGULEA și DOCHIA. LISANDRA: Am țesut bine, dadă Reveca? REVECA: Nu bate într-o parte. Apucă spata drept de mijloc. ANCUȚA: Dar eu? REVECA: Mai bine... Nu strânge cârligele... Așa... mâinile-n voie... ca și cum te-ai juca. DOMNICA: Verdele ăsta, ori ăsta, dadă Reveca? REVECA: Privește firea... Aci, școala și învățătura. Primăvara toate sunt proaspete, dar nu ... lui Dumnezeu ca să mă pedepsească pentru păcatele mele, și lăudat să fie numele lui în veacul vecilor. TOATE: Amin! REVECA: În patruzeci și șase de ani, treizeci și trei de bătălii, două fără izbândă și treizeci și una de biruinți! El să trăiască, și Moldovei i-e bine! ILEANA: Va trăi cât Matusalem, știu eu... DOMNICA: Și eu... LISANDRA: Și eu... JOIȚA: Și eu ... Să se strecoare și să se înalțe... Scena III DOCHIA aduce, p-un cârpător [4] , bostanul spart în bucăți. Ies aburi. ȚUGULEA, pe două tăvi de argint, faguri de miere, pere și struguri. OANA se duce cu un vraf ...
Mihail Kogălniceanu - Iluzii pierdute. Un întâi amor
... ca castelanele din veacul de mijloc erau judecătoare și, prin dulcele lor zâmbet, răsplăteau pe acei care se deosebeau mai mult, iar prin reflecțiile lor de bun gust, fine și drepte, înviau societatea. O adunare cât de bine alcătuită să fie, dacă nu va avea și femei, va fi totdeauna monotonă și urâtă. O adunare fără femei este ca o grădină fără flori, ca un bărbat fără barbă și musteți, ca o zi fără soare, ca o gazetă fără abonați, ca un șes fără verdeață, ca un teatru fără public, ca versuri fără poezie, ca o viață fără iluzii, ca un judecător fără procesuri, ca un tânăr fără amor și, în sfârșit, ca toate comparațiile din lume. Femeile singure au talentul să însuflețeze conversația, să-și înalțe închipuirea până în al noulea cer dacă este un al noulea ... câteodată plânge și altă dată îi în stare să-și jărfească viața, care îi destoinică să facă faptele cele mai mari, care când îi blândă ca o turturică, când turbată ca o leoaică, care când îi crudă, când miloasă; femeia este un amestec de grații, de bunătate, de răutate, de duh, de ...
Ștefan Octavian Iosif - Pîinea noastră cea de toate zilele
... Ştefan Octavian Iosif - Pîinea noastră cea de toate zilele Pîinea noastră cea de toate zilele de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Sămănătorul , 23 martie 1908 După un vechi cîntec german — Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne? Mi-e ... am să mor ! — Mai rabdă, puiul mamii, pînă mîne, Că mîne iese plugul în ogor. — Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne? De-amar de vreme tot m-ai amînat... — Mai rabdă, puiul mamii, pînă mîne, Că mîne vom ieși la semănat... — Mi-e foame, dragă mamă; nu ... o să mor... — Mai rabdă, puiul mamii, pînă mîne, Că mîne scoatem pînea din cuptor... Dar cînd crescu mirosul pînii copate, Odorul mamii, galben ca un spic, Își închinase fruntea peste noapte, Și de
... puternică, încât amândoi pentru un moment se opresc. Păzitorul, așteptând când va mai înceta vântul, răspunde: — Noi suntem trei aici: unul zace la pat de înferbințeală, da celălalt doarme. Stăm de pază pe rând. — Așa, așa, dragă, așa. Ce vânt, ce vânt! L-or fi auzind și răposații! Urlă ca o fiară cumplită... Of-of-of... — Da tu de unde ești? — De departe, dragă. Din Vologda-s eu, de departe. Umblu pe la sfintele locuri și mă rog pentru oamenii cei buni. Să-i mântuiască și să-i miluiască Domnul. Păzitorul se oprește pentru ... El se așează la pământ după spinarea trecătorului și arde vreo câteva chibrituri (sârnice). Lumina celui dintâi chibrit, scăpărând, luminează pentru o clipă o bucată de alee din stânga, un monument alb cu înger și o cruce întunecată; lumina celuilalt chibrit, izbucnit într-o flacără mare ș-apoi stins de vânt, alunecă, ca un fulger, pe deasupra părții din stânga, și din întuneric se distinge (deosebește) numai colțul unui grilaj (gard de fier); al treilea chibrit luminează și din dreapta monumentul cel alb, crucea cea întunecată și grilajul din jurul unui mormânțel ...
... puternică, încât amândoi pentru un moment se opresc. Păzitorul, așteptând când va mai înceta vântul, răspunde: — Noi suntem trei aici: unul zace la pat de înferbințeală, da celălalt doarme. Stăm de pază pe rând. — Așa, așa, dragă, așa. Ce vânt, ce vânt! L-or fi auzind și răposații! Urlă ca o fiară cumplită... Of-of-of... — Da tu de unde ești? — De departe, dragă. Din Vologda-s eu, de departe. Umblu pe la sfintele locuri și mă rog pentru oamenii cei buni. Să-i mântuiască și să-i miluiască Domnul. Păzitorul se oprește pentru ... El se așează la pământ după spinarea trecătorului și arde vreo câteva chibrituri (sârnice). Lumina celui dintâi chibrit, scăpărând, luminează pentru o clipă o bucată de alee din stânga, un monument alb cu înger și o cruce întunecată; lumina celuilalt chibrit, izbucnit într-o flacără mare ș-apoi stins de vânt, alunecă, ca un fulger, pe deasupra părții din stânga, și din întuneric se distinge (deosebește) numai colțul unui grilaj (gard de fier); al treilea chibrit luminează și din dreapta monumentul cel alb, crucea cea întunecată și grilajul din jurul unui mormânțel ...
... ce intră în primărie. Ciobanul se sculă în picioare și spuse: — Parcă-i un momițoi. Flăcăii râseră. Peste câteva clipe notarul ieși în ușă de strigă: — Să vie bolnavii încoace! Din pâlcuri se rupse o mulțime, ca să se ducă. Bughea se sculă și el; câțiva flăcăi intrară cu dânsul înăuntru, iar alții rămaseră în sală, la ușă. Femeile se înșirară lângă ... se îmbrânceau unii pe alții. Doctorul se uită; își răsturnă capul pe spate, ca să poată vedea fața lui Bughea. Se minună: — Mare namilă de om! spuse primarului. Apoi se întoarse către cioban: Da tu ce ai? Bughea își muie glasul, rătăci mâna peste trup, voi parcă să arate la ... și începu să scrie, ca și cum ar fi împuns hârtia. Flăcăii râdeau înfundat. Bughea se plecă peste umărul doctorului și după ce acesta sfârși de scris, ce-i veni să facă din gură așa, ca atunci când vrei să sparii un copil: Chhâu!! Doctorul tresări și-l întrebă: — Ce ai, ce te-a apucat? Bughea luă repede ... înjunghie în mai, că eu rup ghioaga asta în două. — Ai să vezi tu, ascultă ce-ți spun eu! Și primarul, rotofei, cu pălăria de ...
Constantin Negruzzi - Cârlanii, vodevil într-un act
... vorbit cu cumătrul. DOMNICA: Mă duc. (în parte:) Nu vrea s-aud ce-a să-i spuie Terinte; bine; o să mă pui de pândă. (intră și să dă în dosul ușei.) MIRON: (turnând în pahare.): Na, cumătre, bea și începe. TERINTE: N-am poftă nici de băut, nici de vorbit, MIRON: Acu-i s-aștepți și rugat! Ien lasă marafeturile, deschide-ți inima. Dacă ai vrun necaz, l-om împărți amândoi ca doi frați. Da, spune: ai vro datorie de plătit? TERINTE: Ba nu-i aceea. MIRON: Apoi dar ce-i? TERINTE: Ia cuconașu nostru nu-mi pre vine la socoteală. MIRON: Feciorul boieriului care ... Vochița... ha, ha, ha. TERINTE: (îngânându-l): Ha, ha, ha. Dacă ți-i așa povestea, pun rămășag că dacă cuconașul s-a lega de nevasta ta, pățești pozna. Iar de Vochița, ca mai ba. MIRON: Bine. Eu pun cinci cârlani rămășag. TERINTE: Fie. adă mâna. (își dau mâna) MIRON: îi să perzi cârlanii, cumătre! TERINTE: Da, ce ... au pus rămășag cinci cârlani că ori tu, ori eu, ne-om pleca la vorbele cuconașului. Or să se facă că se duc la târg, ca ...
George Topîrceanu - Eminescu și epigonii lui
... remedieze răul înfăptuit. Altminteri, am cere Societății scriitorilor români să apere pe Eminescu împotriva admiratorilor lui. Oamenii de gust vor ști desigur să aleagă și de aici înainte pe Eminescu cel adevărat, din Eminescu cel astfel pocit de admirația activă a epigonilor. Dar pentru cititorii cu un gust mediocru — și tocmai aceștia au nevoie de îndrumare — Eminescu cel clasic nu mai există. În alte țări, opera marilor scriitori caută să fie limpezită, degajată și selecționată, cu fiecare ediție nouă ... un sentiment de colegialitate frenetică, a luat chiar apărarea lui Eminescu împotriva acelora care cred că poetul a fost gazetar numai de ocazie, silit de nevoi. Ca să vadă cu câtă plăcere făcea Eminescu gazetărie la Timpul , îl rugăm să consulte Amintirile dlui Vlahuță sau chiar propriile mărturisiri ale poetului: „Simt ... însăși opera acestui om. Dar Eminescu, neînduplecat în mândria lui singuratică, om superior în înțelesul inaccesibil gloatei, n-a avut nici un atom de cabotin în ființa lui. El niciodată nu a comis indiscrețiuni, ca un Emil Isac oarecare. De ce dar să-i scormonim cu atâta înverșunare intimitățile? Lăsați-l să se odihnească așa cum a trăit: solitar și departe,
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului
... căzu capul pe spate și începu să horcănească parcă n-ar fi dormit de când lumea. Și tot așa gonind goană de voinic la vreme de bătrânețe, nemaițiind socoteala zilelor ș-a săptămânilor, sosi la un deal nalt, cu fân ca mătasea de moale și cu flori să le fi cules de-a încălarele. După ce sui dealul, dete peste o apă întinsă, liniștită și sclipitoare ca o oglindă, din mijlocul căreia se ridică un glas ca de om: — Moșule, moșule, nu trece așa trecător, ci spune și de mine, acolo unde te duci, că lată sunt, limpede sunt, adâncă sunt, și pește tot nu fac. Mai apoi, un păr verde și frumos: â ... — Moșule, de mine ce-a zis? Moșule, de mine ce-a zis? — Că până nu ți-i scoate comoara de galbeni de la rădăcină, pere n-ai să legi în vecii vecilor. — Taică moșule, pune mâna pe cazma și îndură-te de mine. Moșul, cioc-boc, până dădu de buzele cazanului. Și când îl scoase