Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE DREPT CUVÂNT

 Rezultatele 451 - 460 din aproximativ 607 pentru PE DREPT CUVÂNT.

Nicolae Gane - Petrea dascălul

... roatele trăsurii, pănă când înspre seară ajunseră la moșia dorită. Proprietarul, care era prevestit de mai nainte de părcălăbie, îi primi cu mare alai ca pe niște oaspeți aleși. Dulcețile, cafelele negre cu caimac, ciubucelele cu imamele de chihlimbar se înfățișară pe dată dinaintea lor după obiceiul pământesc, apoi nu trecu mult și proprietarul îi introduse în sufregerie, unde îi aștepta o masă bogată, pe a cărei pânză albă figurau cu cinste brânzurile de munte, păstrăvii afumați, bujeniță de căprioară, cataifurile, vinurile de Odobești și Cotnar, și câte ... fost în contra demnității lor. Numai câte un: How original! ziceau din vreme în vreme, însă și acesta cu multă cumpătare. După-masă, proprietarul chemă pe vânătorul său, Petre Dascalul, și-i porunci ca a doua zi să ducă numaidecât pe lorzii englezi la urși. — Ascult! răspunse Petrea Dascalul cu un aer de supunere ce însemna că porunca stăpânească va fi negreșit îndeplinită. Petrea Dascalul ... lorzii, înțepeniți, cu ochii îndreptați spre vizunie, cu puștile la ochi și degetele și tâmplele lor se băteau atât de puternic, încât ochelarii le jucau pe ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov

... cruțare dărâmă și strică lăcașurile slabe ale săracilor, și-i lasă fără ocrotire sub un ger de 40 grade. * * Tocmai într-o așa o noapte pe la 10 ore, când furtuna și vis­colul turbau mai grozav, pe una din străzile insulei Vasilievsk, o femeie îmbodolită într-o blană rufoasă șovăia prin omăt abia ținându-se pe picioare sub apăsarea viscolului. Un moment ea se opri pentru a răsufla și a orienta la palidele raze argintii ale lunii ... loc se și închide după ea. — În sfârșit, slavă Domnului, mămucă, că te văd iar acasă, îi zice o tânără fecioară blondă, punând sfeșnicul pe masă, apoi cu amândouă mâinile scuturând omătul ce se așezase pe gulerul jubeicei bătrânei. Vino, mamă, vino degrabă de te încălzește bând un pahar de ceai, samovarul clocotește pe masă. Amândouă intrară într-o odăiță abia luminată de lumânarea pusă pe masă. Toată locuința avea numai două odăițe, sărăcuț mobilate, numai cu câteva scaune, două paturi, o masă de lemn de brad și un dulap în ... mea, bine. Fă, dragă, cum știi tu, dar eu mă duc să mă odihnesc, căci sunt de tot ostenită. Și bătrâna, sărutând-o cu frăgezime pe

 

Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă

... să nu rămâie urmele unei neșterse și adânci blândețe. Când ședea nu avea ținuta plecată proprie femeilor nalte ― splendidul ei bust de marmură rămânea drept și mândru ― ai fi gândit că se simte pe tron. Bătrânul o iubea nu pentru că ar fi e xistat doar vo afinitate sufletească între ei, din contra, ea avea un fel de spirit ... de-ai fi tăiat-o c-un fir de păr și curios ca un motan, el își crease multe plăceri domestice, care altfel nu supărau pe nimenea. Dușmănia lui cu gânsacii și cu gâștele cu pui, amicia intimă cu Șoltuz, câinele de la stână, pe care umbla și calare, puii de gâscă mici pe care-i închidea în cușcă ca să vadă de-or cânta cum canarii, în fine stima ce-o avea pentru moș Miron prisăcarul, care-i ... gură. ― Ș-apoi am mai auzit că nu mai trăiești sub un acoperemânt cu dânșii. ― Nu, zise Rufă, luând din chiseaua cu dulceți pe care-[o] adusese pe o tabla frumoasă Maria, știi casa cea veche din vie, vere, unde în urmă nu mai ședea nimenea decât prisăcarul și vierul, acolo m-am ...

 

Ion Luca Caragiale - Luna de miere

... patra tovaroșe a mea de compartiment este o femeie uscățivă de vreo patruzeci și ceva de ani; trebuie să fi fost tare frumușică pe vremea ei; un tip picant, și niște ochi scânteietori, plini de vioiciune și de viclenie. Îndată ce și-a culcat pe domnul cel gros, cocoana se urcă pe banchetă și dă la loc perdeluța peste lampă. În toată vremea asta, eu mă fac că dormitez trăgând cu ochiul pe sub cozorocul șepcii. — Mamițo! întreabă încetișor doamna cea tânără, ridicând capul de pe rezemătoare; ce face Mișu? doarme? — Ei! aș! răspunde și mai încet domnul cel din fața mea. — Atunci, de ce nu vii la loc ... ochii; e lumină de soare... Domnul horcăie mereu... Cocoana fumează veghindu-l... În față-mi, perechea cea tânără doarme zâmbind: femeia cu capul cel frumos pe umărul și pieptul voinic al omului, care o reazimă cu brațul drept pe după spate, pe când în mâna stângă îi ține amândouă mânușițele. Ne-apropiem de Pesta. Cocoana a moțăit cât a moțăit și a ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Lună de miere

... patra tovaroșe a mea de compartiment este o femeie uscățivă de vreo patruzeci și ceva de ani; trebuie să fi fost tare frumușică pe vremea ei; un tip picant, și niște ochi scânteietori plini de vioiciune și de viclenie. Îndată ce și-a culcat pe domnul cel gros, cocoana se urcă pe banchetă și dă la loc perdeluța peste lampă. În toată vremea asta, eu mă fac că dormitez trăgând cu ochiul pe sub cozorocul șepcii. — Mamițo! întreabă încetișor doamna cea tânără, ridicând capul de pe rezemătoare; ce face Mișu? doarme? — Ei! aș! răspunde și mai încet domnul cel din fața mea. — Atunci, de ce nu vii la loc ... ochii; e lumină de soare... Domnul horcăie mereu... Cocoana fumează veghindu-l... În față-mi, perechea cea tânără doarme zâmbind: femeia cu capul cel frumos pe umărul și pieptul voinic al omului, care o reazimă cu brațul drept pe după spate, pe când în mâna stângă îi ține amândouă mânușițele. Ne-apropiem de Pesta. Cocoana a moțăit cât a moțăit și a ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Moartă!...

... Ion Luca Caragiale - Moartă!... Moartă!... de Ion Luca Caragiale Baladă Danga-langa, sună clopot... O îngroapă pe-o regină Dintr-o nobilă tulpină... Cine vine iute-n tropot? Danga-langa, sună clopot. La sicriuel se așează: “O! mai zi-mi o ... Ah! te blestem, provedință! Stinsă-i scumpa ei viață Și nimic n-o mai învie... “Unde-i Dumnezeu?... Să vie! Să-l stupesc eu drept în față: Stinsă-i scumpa ei viața!â€� “Vaiet, bocet... inutile! Ea e moartă... Lacrimi multe Moartea nu vrea să le-asculte: Blestemi în ... o răpească! Dânsa trebui să trăiască! Să trăiască! da! vreau eu!... Îmi bat joc de Dumnezeu!â€� “E nebun! prelatul zice, Luând ochii de pe carte; Dați nebunul într-o parte, Iar pe ea să mi-o ridice... E nebun!â€� prelatul zice; Și groparii o ridică. Eltot plânge, plânge, plânge. Buza-și mușcă pîn' la sânge, Un ...

 

Ion Heliade Rădulescu - La un poet exilat

... slava în drum vijelios. Ți-e viforoasă calea, o mare de talazuri! Și-ntr-însa ai să-ntâmpini ispite, piedici mii: Dar ai de călăuză pe Domnul în necazuri, Ce morții înviază și judecă pe vii. N-ai cugetat, viclene, în pieptu-ți de credință, Nici ai vândut Cuvântul ce lumea-a mântuit. Ai spus ce e românul ...

 

Mihai Eminescu - Minte și inimă

... place Și că tu demult îi placi. Voi jucați în comedie Rolul vostru de-nțelept, Dar de ce unul la altul Vă uitați atât de drept? De ce, când pe neașteptate El sosește uneori, Rumenirea face locul Unei gingașe palori; Și privești cu ochi nesiguri, Sânul crește făr să vrei? Dar vă stingeți dupăolaltă... Comedie ... cuvine, spune, Bibi, mai departe. BIBI Cum Achil și Agamemnon înde ei se tot sfădĂ©u, Vine Nestor ș-amânduror le ținu apoi de rău: Pe-Agamemnon îl împacă, pe Achil îl îmblânzește, Ca acesta pe Brizeis să o dea se învoiește, Dar îi spune dinainte să nu cerce de cumva Preste Brizeis, din avere-i să s-atingă de ceva ... Bibi, la Marioara ca să-ți dea ție plăcinte, Iară leneșului celui chiar nimic, să ție minte. MUȚI Dar de ce-a dat pe Brizeis, spune, mamă, îi cu drept? Să fi fost a mea, mămuță, eu cu toții dedeam piept. Ai spus singură că dânsul pe Brizeis o iubea... Câtu-i lumea și pământul n-o luau din mâna mea. ANA Eu ți-am spus-o, și-o spun încă și ... ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)

... a lungul zidurilor, un brâu de scânduri pe care se plimbă ostași de pază. La apus, luceafărul argintiu. Scena I MOGÂRDICI, CORBEA, SANDOMIR și CREMENE, pe brâul de scânduri, cu sarici lățoase, cu arcuri și cu suliți. MOGÂRDICI, cu veșminte de război pe sub sarică, cam cu chef, stă jos pe brâu și cu capul pe zid. (Ceilalți nu se văd încă.) MOGÂRDICI (în partea stângă a porții): Afurisită za... Numai curea și oțele... Aș fi înghețat de n ... o ducem noi fără domn? MOGÂRDICI: N-ar vrea tat-tău să fie? SANDOMIR: Na! MOGÂRDICI: Ba, zău c-ar fi bine. Om bun și drept... Că pe tine cât e el de mare și te pune de veghe ca pe orice copil de casă... S-ar duce vestea de Bubuig-vodă... CREMENE: Ori Grozea... SANDOMIR: Trebuie să fii viță domnească... MOGÂRDICI: Poi, Toader Baloș se ... ar spune lozinca să nu deschidem... Și eu nu ți-o spui, spune-o tu, și dau porțile de perete... PETRU RAREȘ: ...L-am cunoscut pe Toader... Era pisar pe vremea lui Ștefan cel Mare, sfântul meu părinte... MOGÂRDICI: Cum-cum? PETRU RAREȘ: ...L-am cunoscut ...

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Al. Macedonski)

... era sora prietenului meu, George Slătineanu, președinte la Consiliul legislativ, și a distinsului avocat Manolache Slătineanu. Stam de vorbă cu Ion Luca Caragiale, pe o bancă în Cișmigiu, și discutam cu el asupra literaturii franceze din secolul al XVII-lea, pe care marele scriitor o cunoștea pe degete, când poetul Macedonski se apropie. Caragiale, care îl tutuia, a început să-l întrebe: Alexandre, ce e cu marea ta ediție a ... Dorobanților, dar acum sper că vei veni singur. La colțul bulevardului cu strada Brezoianu, Caragiale ne părăsi dându-ne întâlnire, seara, în Covaci, la berăria pe care o deschisese de curând și care devenise o adevărată cafenea literară la modă. Acolo am întâlnit pe Coșbuc, pe Delavrancea, pe Vlahuță, pe Toni Bacalbașa, pe Ion Gorun, Traian Demetrescu, Teleor, Haralamb Lecca și alți scriitori din generația aceasta. D-atunci am început să frecventez în mod obișnuit casa și cenaclul ... trăit în lipsurile cele mai groaznice. Nu mai avea mobile, nici cărți, nici haine, nici servitori. Când năluca lui palidă și slăbănoagă se zărea singuratică pe la colțul stradelor laterale, inspira o milă amestecată cu spaimă, întocmai ca și femeilor din Florența care strigau la vederea lui Dante: Priviți ...

 

Titu Maiorescu - În contra direcției de astăzi în cultura română

... s-au repețit aceste iluzii juvenile, încât au produs acum o adevărată atmosferă intelectuală în societatea română, o direcție puternică, ce apucă cu tărie egală pe cei tineri și pe cei bătrâni, pe cei cari se duc spre a învăța și pe cei cari s-an întors spre a aplica învățătura lor. În deosebire de poetul antic, care, admirând greutățile enorme ce le-a ... interesezi de arta frumoasă, te duc în muzee, în pinacoteci și gliptoteci, îți arată expozițiunea artiștilor în viață și se laudă cu numărul pânzelor spânzurate pe părete; și dacă, în fine, te îndoiești de libertate, îți prezintă hârtia pe care e tipărită constituțiunea română și îți citesc discursurile și circulările ultimului ministru care s-a întîmplat să fie la putere. Față de ... s-a întâmplat nici o amestecare între aceste două popoare. Pentru a proba o hipoteză așa de nefirească, istoricul nostru se întemeiază pe un pasaj îndoios din Eutrop si pe un pasaj din Julian, cărora le dă o interpretare imposibilă de admis cu mintea sănătoasă, si astfel începe demonstrarea istorică a romanității noastre

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>