Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI CU
Rezultatele 461 - 470 din aproximativ 2100 pentru ȘI CU.
Anton Pann - Tăcerea e ca mierea
... ca e limbută, Și îi zise : -Fii în pace, Eu cererea-ți o voi face, Numai, draga mamii fată, Du-mi-te în tîrg îndată, Și vreme fără a pierde, Cumpără un ulcior verde. Apoi mîine des de noapte, Fără vorbe, fără șoapte, Mergi la fîntînă tăcută Și ia apa nencepută, Care iar tăcînd în tine, S-o aduci aici la mine, Ca s-o pui seara la stele Cu descîntecele mele. Așa femeia să duse Și toate-n faptă le puse. Luă ulcior, luă apă, Tocma ziua cînd să crapă, Îl duse la vrăjitoare Și ea îl puse la soare. Stătu pînă dimmeață, Cu astupuș de verdeață. Muierea cea îngrijată Veni la ulcior îndată. Baba cum o văzu-l scoase Cu niște vorbe șoptoase, Zicînd : -Dragă, iată-ți leacul. Numai dă babii colacul, C-am descîntat-o de pace Și să vezi ce minuni face. Atît numai, mamușoară, Are o pază ușoară, Adicăte : mă pricepe, Cînd vezi că bărbatu-ncepe Să te mustre, să te ... apă nencepută Și rămase nebătută. A doua zi așa iară, Ș-începu bine să-i pară. Trecu asfel săptămîna Și ...
Ion Luca Caragiale - Articol de reportaj
... cupola Ateneului, pe când pe sub picioarele noastre uruie, fără o clipă de repaus, un fluviu torențial de trăsuri, de tramcare, de căruțe, de biciclete și de pedeștri. Spre complectarea acestei armonii de elemente, două flașnete cântă dinaintea hanului lui Gherasi și a treia în colț, la „Pisica neagră". Așa, noi cari stam în balcon, în halat și în papuci — eu și cu dr. Leyden — trebuia să strigăm foarte tare ca să ne înțelegem. PĂREREA D-RULUI LEYDEN Dr. Leyden, deși om în vârstă și plin de vioiciune — un causeur intarissable — vorbește vreo patru limbi europene la perfecție, și acum de câteva zile o rupe binișor și pe românește. E foarte încântat de modul cum a fost primit în România, pe care mi-a declarat că o consideră ... de a părăsi capitala, va prescrie confraților săi români tratamentul de care au nevoie în convalescență. Doctorul german susține că trebuie să fie cu atât mai lungă convalescența cu cât maladia a fost mai grea. * Și acum CONCLUZIUNE Să mai îndrăznească bârfitorii interesați, cari ...
... trec pe dinainte Și-mi revoacă-un veac de aur, plin de farmec dulce-n minte Și-mi revoacă timpuri bune, zile de vieți senine: Și-atunci amintiri duioase se trezesc râzând în mine, Și-atunci gândurile mele îndărăt prin secoli trec, Și, zburând prin Capitoliu, se opresc pe-Olimpul grec. Aici văd zeii-n consiliu, văd tritoni și minotauri, Văd ciclopi c-un ochi în frunte, văd eroi încinși cu lauri Și văd toate-acele tipuri de grecești mitologii, Pe cari le-a creat avântul exaltatei fantazii. Și privind adânc la ele, îmi par toate-a fi asemeni Cu-ale noastre tipuri; toate îmi par rude, îmi par gemeni: Și-ncet tipurile sfinte de mitologii grecești Se-ncuscrează cu-ale noastre fantazii de prin povești Tot mai mult și tot mai tare, tot mai strâns până ce-n fine Din subiectele-nrudite un subiect comun devine! Din Helada rătăcit-a mitul vechilor ... la noi, Pentru ca să mărturească sângele cu grea dovadă. Din splendoarea ei cea veche, ne-a păstrat vechea Heladă Stol de basme și credință, snop de tipuri, cari trăiesc Tainic înrădăcinate prin poporul românesc Și cari numai
George Coșbuc - Dragoste învrăjbită
... ele! Ea prinzându-și toate sculele-ntr-un loc Le-azvârli deoparte: Dă-le, mamă,-n foc! II Avea biata fată ca de ce să-și poarte Sâmbetele însăși. Zi, că și la moarte S-a gândit Simina, dar la asta nu. Mă-sa e de vină! Mă-sa-i zise: Du Câteva și Linei, că și ea-ți aduce! Lina! Parcă fetei îi venea s-apuce Și de gât s-o strângă până va muri Lina, că din dânsa doar le răsări Cearta cu Lisandru! Lina-i vinovată! Ieri, de la chindie, și-astăzi ziua toată S-a izbit cu gândul, tot pe gânduri stând, Parcă e cu farmec! Tot același gând, Parcă-i sta Lisandru prapur înainte! Se muncea Simina să-și aduc-aminte Când s-au prins la ceartă, pentru ce și cum? Ce-a zis el? Și dânsa ce-a răspuns, și-n drum Cine-a fost s-audă? El a zis: Ei lasă, Pentru-atâta lucru nu fi mânioasă! Dac-am zis ... să-i dau mărul, vrei? Eu ți le dau ție, nu i le dau ei. Bine, îi dau mărul, spui că-i de la mine, Și
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
... îndrugând: — Și era o fată de împărat, frumoasă-frumoasă... * * * 4 Și mergea Zobie bombănind o limbă pe care nimeni nu o înțelegea. Capul, greu și mare, i se clătina pe umeri. Obrajii scofâlciți atârnau în jos. Ochii i se duseseră în fundul capului. Nasul său, turtit și lat, cu nări răsfrânte și adânci, îi răpea orice asemănare de om. Rezemându-se de ciomag, târându-și piciorul drept, moale de la gleznă, se ducea cu sacul gol la spinare și se întorcea greoi, să-l vadă pe Mirea ce-i pășea în urmă cu pisoiul în cârcă. Cum ajunseră în dreptul Bărăției, copiii de pe drumuri își făcură cu ochiul, asmuțindu-se asupra gușatului. — Ho! Ho! uite și Zobie, frumușelul maichii! — Miau! miau! — Huidu-ho! potca pământului ! — Hâr, ho! pe el, mă! Și unii azvârliră asupră-i cu coceni, alții cu cartofi și cu paie leoarcă de apă, adunate din canalul orașului. Iar Viezure, cel mai nebunatic, îi apucă, în fugă, ciomagul și îl smuci, dând un chiot. Ciomagul îi căzu cu zgomot și se rostogoli pe pietre. Zobie se clătină pe picioare. Se plecă binișor. Și când se ridică amenințător, orcăind ca o fiară rănită, copiii ...
... O, Doamne, Doamne, adă-ni-l! Pe umeri blondele lui plete Tresar și sar încetinel. El e frumos și tinerel, Dar e sfios când e cu fete. Iar ele râd și râd șirete Și pe furiș privesc la el. El umblă ca la el acasă Și-ascultă fetele ce zic; Mai rupe-n palme câte-un spic Și răsfățat apoi își lasă Pe spate capul și nu-i pasă De fete și de câmp nimic. Și printre spice el șoptește, Vorbind aiurea și-alintat! Și, cum se plimbă-n lung și-n lat, Cu fetele să-mprietenește Și din copil sfiios el crește Flăcău întreg de sărutat. Apoi ca-n glumă el le prinde De mânecă, și-aprins de dor, Își face joc prin părul lor, În urmă brațul și-l întinde, Pe cea mai dragă o cuprinde Și-o strânge către el ușor. Tot mai aprins, tot mai aproape: Să te sărut, drăguțo, vrei? Ce ochi frumoși ai, viorei, Ca un întins adânc ... de ape. De el nu-i nici un chip să scape Și-atâta lucru-n urmă ce-i? Ea stă la pieptul lui pierdută, Dintâi
Alexandru Macedonski - Noaptea de august
... Alexandru Macedonski - Noaptea de august Noaptea de august de Alexandru Macedonski Atâta știu, că era noapte, dar nu și veacul când era... Terasa de granit înaltă părea-n lumină că plutește Și pe un cântec de teorbă că urcă și se-nsuflețește, Pe când mai jos nedeslușirea unui oraș se resfira -- Treptat mai ștearsă și mai stinsă, pe când, în sus, fără-ncetare Curgea o-ntreagă adâncime și se lărgea o-ntinsă mare, O mare ce, nețărmurită, se tot ducea cu gând cu tot, Sub înserarea viorie și înstelarea-nfloritoare, Când spre-o planetă, când spre alta, și dintr-un soare spre alt soare... Ș-atâta știu: că era noapte, și ca să știu mai mult nu pot, Decât c-acea terasă albă și largul cântec de teorbă Erau și zbor nebun de aripi, erau și zbor de-naltă vorbă, Dar spre-a cuprinde clipa de-aur n-a fost Parnas și nici Olimp, Și de-a fost ieri, sau cine știe în ce trecut de loc și timp, Se desprindeau din armonia ce depărta de ea pământul, Priceperi ce-n eternitate își împingeau mereu avântul, Și ce spirale nesfârșite, nălțimea nu-și
Gheorghe Asachi - În unire stă tăria
... voi Ceste dărzi unite toate, Iar în urmă spune-voi Ceea care tari le face. Din fii unul le-au luat, Dar zădarnic au cercat, Și dând altui mai ghibace Întrunit acel baston, Zis-au: Eh, de ești Samson! Și acestui opinteală Au dat numelui sminteală. Mai cercat-au fiul mic, Ce și el n-au frânt nemic. Cu toți timpul lor pierdură, Că unite-n legătură Nici o dardă nu s-au frânt. Atunci tatăl lor li zice: Moale brațe văd aice; Să ... lui drept șagă, Bătrânelul tremurând Întăi dărzile dezleagă Și le frânge-apoi pe rând, Zicând: Fie-vă de știre Că puterea stă-n unire. Deci și voi, o, fiii mei, Într-un cuget fiți tustrei, Unul altui de-agiutori! Cât trăia bătrânul lor Li-nnoia adeseori Acest sfat mântuitori, Și-n minutul de pe urmă, Care firul vieței curmă Cu o inimă ș-o gură Fiii lui unirea-i giură. După aceasta au găsit Multe-averi de moștenit, Dar plântate-n socotele Și-interesuri având grele. Flămândă se-ndeasă-ndată De vecini și veri o ceată. Unii fac pretenții-n bani, Alți în sate ...
... Publicată în Convorbiri literare , 1890, nr. 1 (1 apr.) Azi am să-ncrestez în grindă Jos din cui acum, oglindă! Mama-i dusă-n sat! Cu dorul Azi e singur puișorul, Și-am închis ușa la tindă Cu zăvorul. Iată-mă! Tot eu cea veche! Ochii? hai, ce mai pereche! Și ce cap frumos răsare! Nu-i al meu? Al meu e oare? Dar al cui! Și la ureche Uite-o floare. Asta-s eu! Și sunt voinică! Cine-a zis că eu sunt mică? Uite, zău, acum iau seama Că-mi stă bine-n cap năframa Și ce fată frumușică Are mama! Mă gândeam eu că-s frumoasă! Dar cum nu! Și mama-mi coasă Șorț cu flori, minune mare Nu-s eu fată ca oricare: Mama poate fi făloasă Că mă are. Știi ce-a zis și ieri la vie? A zis: Ce-mi tot spun ei mie! Am și eu numai o fată, Și n-o dau să fie dată; Cui o dau voiesc să-mi fie Om odată. Mai știu eu! Și-așa se poate! Multe știu, dar nu știu toate. Mama-mi dă învățătură Cum se țese-o pânzătură, Nu ...
... fixa un punct sub încrețitele sprâncene, buzele gurii se umflase crețe în meditațiune, iară barba îndoită de aplecarea pieptului își răstea în sus capătul stufos și argintiu, dând întregii fețe o arătare nemulțumită și rebelă. Lumânarea subțire și încolăcită de ceară arămie care sta lipită de masa plină cu cărți deschise întindea mucul negru și crestat și lumina roșie și turbure în cămară, abia ajungând icoanele călugărești de pe pereți, adâncind umbrele din fața visătorului zahastru și îngălbenind părul său cel alb și trăsurile cele bătrâne a feței. Mâna mică și păroasă întorcea, cu degetul muiat, paginile unse aăleî unui manuscript grecesc de astrologie zugrăvit cu cercuri și figuri geometrice roșii. Literele începătoare ale fiecărui capitol erau ca de tipar și roșii... Ce căta el în acea carte? Adesea nimerea între foi zăloage de mătase cadrilată ori verde, acolo-și oprea privirea mai multă vreme, apoi iar întorcea și scria cifre pe o hârtie, însă bisericește — adică cu slove; o tăcere adâncă era în cămară și numai pana cea veche de gâscă scrâșnea pe hârtia vânătă și grunzuroasă ori suna izbită de călămările pline c-o cerneală cleioasă și oțetită. În urmă el închise manuscriptul vechi, plin de
Mihai Eminescu - Freamăt de codru
... Mihai Eminescu - Freamăt de codru Freamăt de codru de Mihai Eminescu Tresărind scânteie lacul Și se leagănă sub soare; Eu, privindu-l din pădure, Las aleanul să mă fure Și ascult de la răcoare Pitpalacul. Din isvoare și din gârle Apa sună somnoroasă; Unde soarele pătrunde Pintre ramuri a ei unde, Ea în valuri sperioase Se azvârle. Cucul cântă, mierle, presuri ... asculte? Ale pasărilor neamuri Ciripesc pitite-n ramuri Și vorbesc cu-atât de multe Înțelesuri. Cucu-ntreabă: - "Unde-i sora Viselor noastre de vară? Mlădioasă și iubită, Cu privirea ostenită, Ca o zână să răsară Tuturora." Teiul vechi un ram întins-a, Ea să poată să-l îndoaie, Ramul tânăr vânt ... de brațe-n sus s-o ieie, Iară florile să ploaie Peste dânsa. Se întreabă trist isvorul - "Unde mi-i crăiasa oare? Părul moale despletindu-și, Fața-n apa mea privindu-și, Să m-atingă visătoare Cu piciorul?" Am răspuns: - "Pădure dragă, Eu nu vine, nu mai vine! Singuri, voi, stejari, rămâneți De visați la ochii vineți, Ce luciră pentru mine Vara ...