Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MERGE RĂU
Rezultatele 481 - 490 din aproximativ 604 pentru MERGE RĂU.
Nicolae Filimon - O cantatriță de uliță
... atît de ingrate cele mai magice și întristătoare note, din care se compune mai totdauna muzica italiană. Ascultai cu plăcere melodioasele lor duete; îmi păru rău numai de a vedea pe cea mai mare dintre dînsele cum își deforma obrajii săi rumeni ca cel mai fin carmin, pentru ca ...
Ion Creangă - Povestea lui Ionică cel prost
... în țară, de umbli sculînd oamenii de pe la case acum în puterea nopții? — Of! băică Vasile, of! ba mai rău decît turcii. Satul ș-a pus ochii pe mine, văzîndu-mă că-s băet strein și fără nici un sprijin, și vre numaidecît ...
... iar: — Când ai hotărât să pleci? — Peste două luni, la primăvară. — Ai să petreci vara în Paris? — Nu cred, fiindcă voi merge negreșit la Londra, ca să vizitez palatul expoziției universale, și apoi din Englitera poate că mă voi îmbarca pentru ca să mă duc în America ... sau la iarna anului viitor, îmi promiți că te-oi găsi acolo? — Promit să mă aflu în orice parte a lumii vei merge și oriunde vei dori ca să fiu. Figura Margăritei se lumină de focul unei bucurii nemărginite; și când la finitul contradansului Alexis o duse la ...
Vasile Alecsandri - Chirița în provincie
... dacă nu ne-om jălui la d-ta care ne ești stăpână vecinică... la cine să ridicăm glasul, săracii de noi! ALTUL: Am ajuns mai rău decât țiganii! CHIRIȚA: Auzi-i?... auzi-i, țopârlanii!... Ei, apoi să nu-i iei la măsurat cu prăjina de falce?... Afară, mojicilor, că vă știu ... vreme zic tare: “Calypso ne pouvait se consoler du dĂ©part d’ Ulysseâ€�.) CHIRIȚA: Uf! Doamne! că mare cald îi!... Hai sub copaci, cumnățico. (Merge în boschet.) SAFTA (urmând pe Chirița): D-apoi și d-ta, soro, ai minte s-alergi călare în luna lui iuli? îi păți ceva într ...
Nicolae Filimon - Lucia di Lammermoor. Dramă în trei acte de Salvatore Cammarano
... de celebrul compozitor pe versurile: Quando rapita in estasi Del piu cocente amore? [2] Astfel este partea Luciei la început și tot așa merge pînă ce ajunge, prin rondo din actul al treilea, la cel mai măreț punct de sublimitate. Partea lui Edgardo Ravenswood, amantul Luciii, este scrisă tot ...
... de ea, că e-n lume Mama Pădurii, e Mama Ielelor, sunt fel de fel de mame, dar tată nu mai pomenise, și se simți rău smerită când se văzu, așa deodată, în fața tatălui lor — cine or fi ei, aceia. Mai de voie bună, mai de frică, îl luă ... sunt buruieni ori d-alde cânepă: îi leg unii de alții și iau pădurea întreagă și-o duc acasă. Zmeul se sperie acum și mai rău, și iar unul una, altul alta, până ce se învoiră ca să mai dea zmeul o găleată de galbeni, iar în schimb să poată duce ... gâfâind putea să-l ridice, până la cel mai mare. — Jucărele de copii, zise el. Mai mare n-aveți? — Nu! răspunse zmeul pus rău de tot pe gânduri. Ăsta a rămas de la un strămoș al meu, și numai puțini dintre noi pot să arunce cu el ...
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
Ion Luca Caragiale - Smărăndiţa Smărăndița (Roman modern) de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Fata mamii Ilinchii era bălană, plăviță, cu părul galben-auriu ca spicul grâului copt, răscopt, tocmai cum e bun de secerat, cum e pâinea a bună de mâncat și-i place puiului golaș de pitpalac să-l ciugulească și să-l înghiță pe nemestecate în gușa lui îmbrăcată în puf bogat, moale și dulce. Smărăndița mamii Ilinchii era tânără ca o dimineață de primăvară caldă, blândă, senină, mânoasă și încropită, când ciocârlia se avântă și-și dă drumul, nebună, săltă- toare, zglobie, pe aripele vântului ușuratic și zburdalnic, spre a arunca, către albastru și limpede, ca peruzeaua cea mai nestimată, ciripiturile ei argintii și călduroase, aprinse, fierbinți. Copila avea ochii negri, negri ca mura de pădure coaptă, răscoaptă, cum e când e bună de mâncare, dulce și acră; dulce, nu să te leșine pe inimă; acră, nu să strepezească dinții, ci dulce și acră, acrișoară și dulceagă cum îi place și ursului, cât e el de ursuz și de nemulțumitor, s-o guste. Subțirică de se-ncovoia ca o nuia de corn ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă
... Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenţionismul şi tezismul în artă Tendenționismul și tezismul în artă [1] de Constantin Dobrogeanu-Gherea Mărturisesc, îmi pare bine și îmi pare rău totodată de prilejul ce mi-a dat dl Roman, să vorbesc despre mine însumi. Îmi pare rău, pentru că voi fi nevoit să vorbesc despre persoana mea, lucru ce aș fi dorit să nu fac, îmi pare însă bine, pentru că astfel ... părerea noastră, trebuie să rămâie în primul loc economiști poeți, ca și poeți economiști. Ce înțelege oare prin aceste fraze? Să fi înțelegând că e rău a scrie în versuri un tratat de economie politică? Dacă despre aceasta-i vorba, suntem de aceeași părere, și aș dori mult să ...
Constantin Negruzzi - Călătoria arabului patriarh Macarie de la Allep la Moscva
... împreună cu alt Paisie, patriarhul Alexandriei, trebui să lipsească de biserică pre patriarhul rus. Macarie se îmbarcă la Constantinopoli în socotință de a merge pe apă pană la gura Dunării, dar vânturile protivnice îl siliră a ieși la Kiustenge și a-și urma călătoria pe ... judecarea criminaliștilor, pentru hotărârea la moarte a ucigașilor și slobozirea nevinovaților. Preaputernicul Dumnezeu n-a lăsat pe fața pământului norod mai rău decât moldovenii, căci toți sunt războinici sau tâlhari. Socoțindu-se de când Vasilie s-a făcut bei, adecă cu douăzeci și trei ani ...
... multe! Apoi: Pe o stâncă neagră, într-un vechiu castel, Unde curge-n vale un râu mititel. Iar la urma urmelor: Pasere galbănă-n cioc, Rău mi-ai cântat de noroc!... Și tot așa, și iar așa, până i se făcea viața neagră și aici; apoi iar se întorcea la Iași ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Palatul de cleştar Palatul de cleștar de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cam pe la începutul vremilor, până unde praștia minții nu azvârle, se povestește, așa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci și cioplit din altă bardă. Tot cu mâini și cu picioare era și pe-atunci, tot cu ochi și cu urechi, tot cu nasul deasupra gurii și cu călcâiele la spate, dar de învârtea copacul smuls din rădăcină și mi-ți izbea la mir leii pustiilor, dihăniile cădeau tumba, cu labele în sus, marghiolindu-se a moarte. Apele curgeau la vale și munții se ridicau în sus. Nu se pomeneau flori pe cer și stele pe pământ — ca pe la pârdalnicii noștri de stihari —, dar multe nu erau așa după cum sunt. Împărații de mureau în luptă de buzdugan, bine, iar de nu, li se uitau de zile. Numai dacă barba le mătura țărâna la nouă coți în urmă, chemau pe unul din feciori, pe cel mai viteaz și mai cu minte, și-i dăruiau naframa, inelul, paloșul, stema și gonaciul, ca să poată împărăți și război în locul lor. Apărarea și dreptatea atârnau de tăișul paloșului. Cu ...