Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ SA

 Rezultatele 491 - 500 din aproximativ 717 pentru FĂRĂ SA.

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului și a marelui

... într-un chip, nedând unuia mai mult și altuia mai puțin, sau să iubească pre cel dintâi mai vârtos decât pre cel de pre urmă, fără numai când însuș feciorul să va face mai ascultătoriu, sau mai neascultătoriu poruncilor tătâne-său; și așa cu acest mijloc, poate fi el pricina a ... o face întocma, la toate, după vredniciia a fieștecăruia. Drept aceia va să cinstiască pre îngeri, ca pe niște zidiri mai aproape și fără de trupuri, ce strălucesc cu nemurirea, va să cinstească pre oameni ca pre niște chipuri ale sale, va să cinstească cĂ©le neînsuflețite, adecă ceriul ... domnul nostru Iisus, precum zice iarăși Pavel, la capul cel dintâi cătră efesĂ©ni, adecă: Arătându-ne noao taina voii sale după bună plăcĂ©ria sa, care au pus mai înainte întru dânsul, spre isprăvniciia plinirii vremilor, ca toate să le adune supt un cap, întru Hristos, cĂ©le din ceriu ... cutremur spun filozofii elinilor cum să se fie făcut din amestecarea stihiilor, zicând unii într-un chip, alții într-alt chip, fieștecarele după putĂ©ria sa, scoțând însă de la mijloc pre Dumnezeu, carele iaste pricina cea dintâi. Ci noi, acum, de această dată, vom lăsa într-o parte cĂ©le ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Prolog la serbarea numelui preaînălțatului nostru domn Alexandru D. Ghica 18

... cel repede las în urmele mele veacuri, vă aduc timpii anului, icoana vârstei voastre, fac să răsaie soarele și să apuie întru a sa slavă; și m-am uitat înapoi și am văzut veacurile de la zidirea lumii ca ziua de ieri !!? Universul întreg, pământ, stele și toate planetele ... slavă; nesocotința și abaterea de la dânsele au dărâmat din temelie aceste colose de mare cuviință și de libertate. Marcu Aureliu, cu a sa blândă și înțeleaptă oblăduire, Titu și alții împodobesc foile mele, și mi-e fală a-i arăta stăpânitorilor pământului; Neron mă îngrozește, și ... lor toate p-urmași însuflețesc. Târgoviștea e templu l-a mea călătorie Și p-ale ei ruine în pace mă așăz, Și lupte fără număr pă-ntinsa ei câmpie Și biruințe-atâtea în fața mea le văz. În tainica-mi privire, în dulcea mea visare Eu și asupra voastră ...

 

Anton Pann - Împrumutul

... n rînd să se puie, Nevoile să-și mai spuie. Acesta ținea cărarea, Cellalt cu împiedecarea Călca noroaie și gloduri, Înghițind destule noduri; Iar el, fără a-i răspunde, Intră pe loc oareunde. Acestalalt biet rămase, Dar tot n-a vrut să se lase. A treia ... Cellalt iară nu să lasă, Mergînd p-alături să plînge, Giubeaua la piept își strînge, Calcă noduri și noroaie Ș-îi spuse a sa nevoie. El, văzînd că n-are pace, În sfîrșit face ce face, Îi dă cu întăriri bune, A-i plăti soroc îi pune ...

 

Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi

... prin fânaț, se plimbă cei doi, care cu nici un chip nu pot deveni pereche. Firește, Adela culege flori. Dar el? Spectator neocupat, mișcându-mă fără rost încolo și încoace (în fața unei femei nu pot să mă întind pe iarbă, singura soluție onorabilă a problemei), situația mea e ... monumentală a unei superlative discrețiuni, dar, în același timp, și a unei alarmante obsesiuni. Normal, apelativele acelea le substituim, în semnificare socială, fără a ne preocupa de realitățile sexuale ce le corespund; însă doctorul Codrescu ia lucrurile altminteri: el se gândește la preciziuni anatomice și fiziologice ... a lui Badea Vasile, trebuia să fiu mereu cu ochii în patru ca să nu ating picioarele tovarășelor mele (Adela și Doamna M., maică-sa)... Evident, când Adelei, urcându-se pe capra trăsurii rotunzimea de zăpadă îi sidefează o clipă voalul negru al ciorapului, doctorul Codrescu renunță a mai ... examineze, și grozăvia se întâmplă: îi vede piciorul gol. De azi înainte demența mea a intrat în o altă fază, consemnează jurnalul, nu fără spirit de analiză. Acum cititorului, chiar cât de străin de lumea și timpul doctorului Codrescu, i se va fi deschis, credem, drumul limpede pentru a ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose

... de crapă pietrile la gerul Bobotezei, nici dacă în iulie turbează cânii de căldură. Iarna tremură, vara gâfuie. Toată viața lui, de câte ori nepoată-sa - trăind aciolată pe lângă dânsul - îi pomenea, la Crăciun, să taie și ei un porc, ca tot creștinul, bătrânul răspundea: - Îmi face rău, nepoată, s ...

 

Constantin Negruzzi - Potârnichea și rândunica

... întristare Asupra ticăloșiei care are a lor stare Și dintru toată făptura după a lor socoteală Cel mai cumplit era omul, fără nici o îndoială Pe lume nici că se află mai groaznic dobitoc. Rândunica s-a făcut foc: — De unde această țensură de ... mănânce la ospăț Rândunele ostropăț, Ți s-ar muia limbușoara, Sau dacă vreodată vara, După ce vii din voiaj e te-ai duce în țarina sa Și ai mânca Din grâu ce-a sămănat numai vreo trei firicele Ș-ai vedea cum plouă atunci haliciuri prin rândunele, Te-ași ...

 

Ion Luca Caragiale - Antologie...

... l murdărești pe la spate de sus până jos... Va bănui aproape sigur pe cine l-a murdărit: atât mai bine! te știe fără a-ți putea cere socoteală... Și mai ales sexul slab, mai delicat, are nevoie de anonimat, ca să-și poată descărca sincer și ... Pe lângă vițiul alcoolismului și al variației în ultimul grad, a fost și în spital și are și patima foițelor, care, în calitatea sa de mânuitor de bani publici, poate, desigur, îl va duce la ultima treaptă, pe banca infamiei, condamnat de justiție pentru atât de colosale delapidări, ca ... dată pe stampila poștei.) Tânărule, ești în vârsta frumoasă a iluziunilor, când inima se deschide ca o floare cu toată sinceritatea... Onest, activ, fără nici un vițiu, virtuos, apreciat de superiori, iubit de inferiori, viitorul îți surâde. Nu mai poți trăi singur; dorești, după ce ți-ai cucerit o ...

 

Vasile Alecsandri - Baba Cloanța

... dă fiori), Pintre șerpi și pintre flori, La cea baltă de mă-i duce Și-mpregiuru-i de trei ori!â€� Baba Cloanța se pornește Fără grijă de păcat, Cu Satan încălecat, Ce din dinți grozav scrâșnește Și tot blastemă turbat. Saltă baba, fuge, zboară Cu sufletul după dor, Ca o ... rele Și de șerpi l-a descânta. Doi pași încă... Vai! în luncă Țipă cocoșul trezit; Iar Satan afurisit Cu-a sa jertfă se aruncă În băltoiul mucezit! Zbucnind apa-n nalte valuri, Mult în urmă clocoti, În mari cercuri se-nvârti, Și de trestii, și de ...

 

Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe

... mare grabă, începe a strânge peștele de pe drum. După ce l-a strâns grămadă, îl ia, îl duce la bizunia sa și începe a mânca, că ta...re-i mai era foame! Tocmai când începuse a mânca, iaca vine la dânsa ursul ... gândești? Ascultă, cumătre: vrei să mănânci pește? Du-te desară la băltoaga cea din marginea pădurei, vârâ-ți coada-n apă și stăi pe loc, fără să te miști, până despre ziuă; atunci smuncește vârtos spre mal și ai să scoți o mulțime de pește, poate îndoit și-ntreit de cât ...

 

Calistrat Hogaș - La Pângărați

... înalt tăiate în privazurile de păreți albi ale amânduror laturilor intrării largi și nici o suflare omenească nu se părea că le însuflețește... Tușirăm puternic fără să avem nevoie și cineva ne răspunse la fel de prin tuspatru unghiurile depărtate ale bagdadiei... Grigoriță era pe punctul de a pleca ... Totuși, cu îndemânarea unei vechi obicinuinți, călugărul desprinse de la cingătoarea-i îngustă de pele unsuroasă un smoc de chei lustruite și lungi, puse mâna, fără alegere, pe cea trebuitoare, o vârâ iute și fără potriveală în broasca unei uși, și ni se deschise o odaie încăpătoare și luminoasă, cu două paturi curat așternute cu saltele de pistră și măcaturi ... Și acum, întrebarăm noi, după ce ne puserăm pălăriile pe masă și bețele prin colțuri, cum am face noi, părinte Varsanufie, să vedem pe cuvioșia-sa, părintele egumen? Am voi să căpătăm de la sfinția-sa blagoslevenia pentru mas noaptea asta în mânăstire, fiindcă-i târziu și nu ne mai putem întoarce la oraș. — Apoi l-îți găsi d-voastră ... ajunserăm la stăreție. Un băiețaș frumos, ca de doisprezece ani, îmbrăcat foarte curat țărănește, ne ieși înainte și n-e întrebă ce poftim. — Cuvioșia-

 

Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului

... negurile sure, în care se păreau cufundate până la gât piscurile viorii ale munților din apus... ...Tacito, solo, e senza compagnia... 1 Mersesem trei ceasuri fără oprire și Pisicuța îmi aduse aceasta la cunoștință gemând și strănutând... Era obosită. Descălecai sub un plop bătrân și stufos de pe marginea drumului, luai ... azuru-i adânc în picături albastre prin rețeaua deasă și mișcătoare a frunzelor de plop, razele de soare să se Tăcut, singur și fără tovărășie. topească, în tonuri de aur, pe fundul vioriu și depărtat al munților, vântul amăgitor să sărute florile și să fugă, iar florile înșelate să ... largul naturii, să cugeți cât o ploșniță cel puțin, mă mulțumii doar să găsesc cusur frunzelor de plop că fac prea mare gălăgie degeaba și fără cuvânt, că, adică, la înălțimea la care se află, fără ca o adiere cât de ușoară să le bage în seamă, ele totuși se clatină cu zgomot, lovindu-și unele de altele discul lor lat ... în podele ca în adâncul cerului. Mare lucru să nu fi fost fermecate podelele casei aceleia! Altfel nu mi-aș putea da seama pentru ce, fără ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>