Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NE������TINE
Rezultatele 491 - 500 din aproximativ 556 pentru NE������TINE.
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II â†�â†� Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul II) Stăm acum la gura sobei mângâiați de căldura celui dintâi foc din anul acesta; afară ține de câteva zile o ploaie măruntă, deasă și rece de toamnă, iar orașul tot e strâns zdravăn într-o imensă manta cenușie-roșiatică. Burlanele turuie vârtos, aci de-a dreptul sub acoperiș, și asta îmi mărește gustul de ascultare al [sic] scrisorilor donnei Alba (căreia de-acum înainte îi voi spune numai astfel, pe italienește; în spaniolă cuvântul scris "dona" se pronunță "donia", or mie îmi place s-o chem așa cum răsună în italienește, adică întocmai cum se scrie: donna, donna Alba). De bună seamă că același țuruit a dat îndemn și ghes și-acum dă necontenit avânt prințului să-mi facă această divină lectură. Eu o ascult cu religiozitate, dar din când în când casc, sau îl întrerup cu vreo amintire, care n-are nici în clin, nici în mânecă nici cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că ...
... mână În cer  și dânsul negru deșert să fie iar? Ca sus pământ să fie întins fără lumină Și negru fără stele, ca globu-ne de tină Și ale lui întinderi, cu gându-mi să le ar. Iar jos să cobor mândra a cerului grădină Cu sori nălțați ... o veche vină Că e-o durere veche în vorbele-ți ce-ascult? În inima-ți e-o parte cu totului străină, Este ceva în tine
Ion Luca Caragiale - Cronici literare
... cărora grațioasa ospitalitate a „Ghimpelui" le permite a vă ocupa câteva momente. - Toate bune, veți zice; însă ai uitat să ne spui numele autorului d-tale de predilecțiune. - Mii de scuze, doamnelor și domnilor; vă mărturisesc că, din distracțiune numai, mi-am uitat această datorie, pe ... nume nou; este numele lui; un nume pe care l-a luat de nevoie în călătoriile lui sentimentali, în espedițiunile lui byroniane. Nu ne-ar fi permis să ne închipuim că dânsul, care este tipul modestiei încarnate, a alergat la titula de nobilitate pentru paradă sau ciocoism. Din contra, zic ceva mai ...
Alecu Russo - Amintiri (Russo)
Alecu Russo - Amintiri (Russo) Amintiri de Alecu Russo Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX I De ce oare cu cât ceasurile, zilele și anii se înmulțesc asupra lui, cu atâta mai mult omul se uită în urma sa, și din căutătură în căutătură se oprește cu plăcere la cele mai depărtate aduceri-aminte, aducerile-aminte ale tinereții și ale copilăriei? Nu-i soarele frumos și astăzi? păsăruicile nu cântă tot aceleași cântece voioase sau jalnice? frunzele nu au același freamăt? pădurile nu înverzesc ca odinioară? florile nu au același miros, câmpiile, dulcile priveliști duioase ce aveau? mișcarea vietăților alinitu-s-a? Nu; dar nici un soare nu lucește frumos, nici o floricică nu are dulce miros, nici un fluier pe coasta dealurilor nu răzbate, nimica în lumea de față nu are asemănare cu florile și cu soarele zilelor văzute prin aducerea-aminte. Vântul ce bătea atunce, lacrimile ce se vărsa se uit; din zilele trecute a rămas în închipuire un soare de-a purure cu raze strălucitoare și un miros neșters. Are dreptate aducerea-aminte: nimică nu poate fi pentru ...
... paroxism. Prezidentul - el, în persoană! - urmat de un adiutant, veni să viziteze petrecerea noastră populară și să spargă o oală cu poporul lui. Marele om ne zise câteva cuvinte. Era încântat de purtarea bravilor săi ploeșteni, cari au știut ca totdeauna să se sacrifice pentru libertate. A fost un ... patru pași mari și trage o puternică lovitură cu palma pe masă. Stan Popescu tresare cu ochii cârpiți. - Cine te-a pus pe tine aici? răcnește strașnic reacționarul. - Boborul! răspunde foarte răgușit republicanul. Atâta i-a trebuit Reacțiunii! Când a auzit de bobor, a ...
Ion Luca Caragiale - Dă-dămult... Mai dă-dămult
... Ce să facem acolo, mamă? — Ce-om putea, mamă. — Bine, mamă, tata, Barlaboi, ca Barlaboi; dar și noi? — Și noi. — Să ne batem și noi, mamă, la război? — Nu, mamă: la război, țesem noi! * Sfâr! suveica, sfâr! sfâr! sfâr! Și cățelul, fidelul, mâr și mâr. â ... drumul, balaure! — Haoleu! păi cum rămân eu? — Eu sunt norocul tău... Dă-mi drumu-n iazu-mpărătesc, și nu voi fi ingrat cu tine. — Hatunci dacă nu vei hi hingrat, hai să te emancipez! L-a emancipat... I-a redat-o... — libertatea. * ...Cald ...
Ion Luca Caragiale - Între Stan și Bran
... partidului, cu ... infima condiție ca și el să fie al nostru; noi urmăm partidul, fără să cerem în schimb decât un lucru de nimic: să ne urmeze și el pe noi... Așa dar întrebăm: de ce să mergem noi la el, și să nu vie el la noi, precum cer dreptatea ... de artă frumoasă - pe toți mi i-am făcut dușmani... Ce mai mă fac eu acuma, eu care sunt așa de vanitos ?... te întreb pe tine fragul meu amic Goga !... Iată, că înalta Curie a Republicei Literelor mă ia și peste picior ca pe un intrus, care se vâră ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana
... ambarele se golesc, de păsărime te-ai spălat pe mâini, clăile de fân se fituiesc. Și unii aduc lăcustele, alții molime, iar în urma lor ne lasă praful și sărăcia. Dacă nu te înțelegi cu românul la vorbă, adicătelea dacă nu grăiești același grai, poate să facă o mie de cruci ... — Așa, cum vă spusei, urmă Tămădueanul, cum năpustiră muscalii peste noi — fir-ar de râs să fie cu crucea lor cu tot -parcă ne luă piuitul. Într-o săptămână nu se mai pomeni de lighioaie omenească. Grăunțele de vite le măturase vântul. Căruțele noastre erau încărcate pân'la coviltir ... cu pui mai rămăsese, și mi-a păpat-o și p-aia. Puii o caută pretutindenea, țipând de te arde la inimă. — Tine-ți firea, Susano, bun e Dumnezeu, o trece ș-asta, îi răspunsei eu. — Bun o fi... îngână biata fată pe gânduri, ș-o podidiră ...
Nicolae Filimon - Rașela și Ristori
... ști este că ea plecă din Viena și luă cu dînsa și beneficiul săracilor noștri; îi zisei călătorie bună și, luînd pe săraci cu mine, ne puserăm la dezbarcaderul căii ferate și așteptarăm întoarcerea ei. Trecu vara, trecu toamna, veni iarna, iar Rașela nu mai veni. Marea tragediană mai veni o ... te-ai revoltat în contra ei și te închini la alți zei, fiindcă de mult n-ai văzut fața ei. Dar acum ea vine la tine învestită în pară de foc și să va coborî în templul tragediei ca să te întoarcă la cultul ei, și să cunoști că numai una ...
Ion Luca Caragiale - Partea poetului
... care-i răspunse: — Dacă te-ai desfătat în lumea visurilor, ce stric eu? Unde erai când s-a-mpărțit pământul? — La tine eram! zise Poetul. Ochiul meu țintea la fața ta; urechea mea la armonia cerurilor... Iartă sufletului care, îmbătat de lumina ta, nesocoti cele pământești! â ... — Nu-i vreun lucru mare: o cutie cu penițe, un clondir cu cerneală și trei topuri mari de hârtie. — Dă-i-le, să ne scăpăm de el; că iar așa într-una, toată ziua-bună ziua, a cam început să mă plictisească. I le-a dat ...
Ioan Slavici - Doi feți cu stea în frunte
... jumătate de gură. Să fie pe voia ta; să stârpim paltinii: dar din unul să facem un pat pentru mine, din altul un pat pentru tine. Împărăteasa se mulțumi cu atâta. Paltinii fură tăiați, și nici nu se înnoptă bine până ce paturile erau făcute și puse în casa împăratului. Când ...