Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNSĂ

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 1235 pentru ÎNSĂ.

Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare

... încetul cu încetul uriașul clopot de sticlă anonim, ce stă deasupra capetelor noastre și își ascunde tainele cît ține ziua. În unele seri de august însă, vagabondele lumini ce brăzdează cerul păreau că se înmulțesc și plînsul acela de foc, al cine știe cărei dureri uriașe, amestecîndu-și lacrimile, cădea parcă ... în propriul lui suflet. Credea că erau îndeajuns comorile pe cari le adunase în el, pentru ca să poată trăi pe socoteala lor. Viața cărților însă e moartă, suflul ce-a palpitat în literile negre, care au fost scrise într-un moment de inspirație, e ca o adiere ce ... lăsat dîre de sînge și cîntecele de dragoste nu sunt de ajuns ca să liniștească tumultul rîului roș care aleargă fără astîmpăr în noi. El însă nu vedea acestea și, urmînd să trăiască singur, cum nu mai putea să sufere oamenii, de la o vreme nu mai putu să sufere nici ... de un astru de foc, ca și cum o nestemată n-ar fi căzut din uriașa salbă ce-o poartă la gît universul. Enric alergă însă și în locul lacrimilor de foc află niște simple scorii calde încă, vreo cîteva pietre sfărîmate, cîteva biete și infime țăndări de astru. Pietre, scorii ...

 

Dimitrie Anghel - Pelerinul pasionat

... mai jos, cînd poate stînd în locul lor de baștină ar fi putut fi elemente utile și ar fi fost la adăpostul nevoilor zilnice. Mediocritatea însă e menită oriunde să piară, dar din grămada asta de halucinați și căutători de himere, unii totuși ajung, și atunci strălucirea lor devine mondială. Parisul ... eleganțelor Parisului, îl purta atîrnat cu o lată panglică neagră, care îi brăzda fața ca o dungă de cărbune. În zgomotul si promiscuitatea aceea el însă își căuta drumul, și armonia intimă a versurilor sonore cînta în sufletul lui cum cîntă sonoritățile picurilor de apă într-o peșteră adîncă ... regii întorși de-o mînă dibace adăugau un punct unui partener, și vremea, neîndurata vreme, curgea, scăzînd minută cu minută anii atîtor pierde-vară, adăugind însă vers cu vers gloria lui de mai tîrziu. Și el era un jucător, în arena atîtor ambiții, lucra însă pretutindeni, și, deși în mulțime era absent, căci cine are ceva în el poate gîndi ori-și-unde, Muza, pentru un poet adevărat, fiind pretutindeni ... răsună de cadența valurilor și în întreaga lui operă trece acel suflu antic a izvorului în care s-a adăpat. Dacă ...

 

Paul Zarifopol - Popi

... măr domnesc, dezgolit de rochia scurtă. Coapsele ample, arcuite cu grații de liră, contrastau cu umerii mici care dădeau o impresie neașteptată de fragilitate. Ajunge însă o romanță, cântată înfocat, cu zdrăngăn surd de ghitară, și bĂ©bĂ©-ul se preface în grande amoureuse: cu ochii dilatați, cu gura întredeschisă, cu ... de simpatriota sa fragilă și ardentă; și neapărat îi destăinuiește îndată că el e cântărețul de sub fereastră și nu tânărul străin care-l plătea. Însă dacă domnul Spyros are glas frumos, tânărul străin e băiat foarte de duh. Pătrunzând în casa lui Popi, tocmai când norocul stă să zâmbească foarte ... și rece, după plecarea lui Spyros: fusese prea greu lovită, și dublu: ghitaristul conspirase cu străinul, ca s-o joace, și era și venizelist. Iată însă că, de departe, se aud în noapte glasuri pițigăiate de copii strigând nu se știe ce. Glasurile se apropie. Sunt copiii care se întorc de ... Popi va stârni, mai întâi și irezistibil, curiozitatea cititorilor prin partea ei informativă. Adică: pe care cititorul în general binevoiește să o considere ca informativă. Însă aceasta e o confuzie. Arta nu informează. Când nu e pur fantastică, ea, inevitabil, operează și cu date sau imagini care, în experiența noastră practică

 

Urmuz - Pâlnia și Stamate

... usturoi, o statuetă ce reprezintă un popă (ardelenesc) ținând în mână o sintaxă și... 20 de bani bacșiș... Restul nu prezintă nici o importanță. Trebuiește însă reținut că această cameră, vecinie pătrunsă de întuneric, nu are nici uși, nici ferestre și nu comunică cu exteriorul decât prin ajutorul unui tub, prin ... și insalivat, asupra unicului său copil, gras, blazat și în etate de patru ani, numit Bufty... Micul băiat, din prea multă pietate filială, prefăcându-se însă că nu observă nimic, târăște o mică targa, pe uscat, în vreme ce mama sa, soția tunsă și legitimă a lui Stamate, ia ... pradă tentației, Stamate închirie atunci în grabă o corabie și, pornind în larg, își astupă urechile cu ceară împreună cu toți matrozii... III Sirena deveni însă tot mai provocatoare... Ea îl urmări pe întinsul apelor, cu cântări și gesturi perverse, până ce o duzină de Driade, Nereide și Tritoni avură tot ... chiote nebune, dispărură cu toate pe întinsul apelor. Confuz, înnebunit, dezagregat, Stamate abia putu să apară cu căruciorul prin canal... Fără a pierde însă cu totul sângele rece, azvârli el de câteva ori cu țărâna asupra pâlniei și, după ce se ospăta cu puțină fiertură de ștevie, se aruncă ...

 

Ioan Slavici - Rodul tainic

... îi spuse că umblă să afle care e rodul pomului. — De! îi răspunse ea. Îmi pare rău că nu te pot dumeri. Mai așteaptă însă să vie fiul meu; el o să ți-o poată spune. Baba i-a dat apoi să mănânce, căci era lihnit de foame ... încredință că a ajuns tot departe. "Te pomenești că acela găsește în cele din urmă rodul pomului, zise el în gândul lui, eu însă tot n-am să-i dau fata mea." Iară Danciu se urcă tot mai departe, o zi, două zile și după a treia ... moșneag la locul lui. Olacul se puse pe drum și alergă o zi întreagă, de dimineață până seara, dar nu ajunse la el. Mai alergă însă încă o zi, și pe înserate îl ajunse, puse mâna pe el, îi trase o trânteală bună, apoi îl luă în spinare și-l duse ... se dezbrace, și, dezbrăcându-se, ea avea șasesprezece rochii, pe când Danciu n-avea decât o pereche de ițari. El și-a sfâșiat însă ițarii în șasesprezece fâșii și, când Lia punea pe scaunul ei o rochie, punea și el pe al său o fâșie. După aceea a ...

 

Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești

... șază ei să scrie ale patriei lor și să istorească întâmplările moșiei lor, precum fac alții de ale lor, și de nu mulți și multe, însă tot fac, iar la noi mai nici unul. Săvai că poate zice neștine că să află și aici lĂ©topisețe, ci răspunsul îi iaste gata ... amăruntul și ale aceștii țări, ci au lăsat toate de s-au surpat în prăpastiia uitării și întru întunĂ©recul de vĂ©ci au rămas. Însă nu zic că den om în om n-au rămas și aici niște spuneri și niște povești, mai vârtos bătrânii ce povestesc de cele ce ...

 

Nicolae Filimon - Schiță biografică asupra celebrului violonist Paganini

... renumit violonist al Italiei pe timpii aceia. Ajungînd în acel oraș și prezentîndu-se la celebrul violonist, fu supus la un riguros esamen. Pe dată însă esecută una din compozițiunile sale; Rolla rămase uimit și declară în prezința mai multor artiști că el se simte necapabil de a da ... duce a-i da instrumentul înapoi și a-i mulțumi pentru bunătatea ce avusese de a-l împrumuta. Neguțătorul însă nu voi a priimi violina, zicîndu-i: „Mă voi feri cît voi putea de a lua înapoi acest instrument cu ... ce făcu pe Pasini a rămînea estaziat. După d. FĂ©tis, junețea acestui om estraordinar e plină de anecdote relative la diferite materii, însă noi, voind a rămînea fidel promisiunei ce am făcut lectorilor noștri de a le da o schiță numai din viața acestui ... curte, îi va da o nouă probă despre ardenta pasiune ce nutrea pentru dînsa. Anunță pentru acel concert o galanterie muzicală intitulată Scene amoroase . Aceea însă ce mișcă curiozitatea auditorilor și îi puse în uimire fu armatura violinei lui Paganini, care nu avea decît două coarde, pe cea de sol și

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra mișcării literare și științifice

... mișcare culturală. Acest început era sărac, foarte sărac, dar era începutul unei adevărate mișcări literare și științifice care a dat roade frumoase. Azi însă, în cele mai multe cazuri, un profesor își dă ceasul lui regulamentar de muncă numai pentru că e plătit — și aceasta când nu poate ... imposibilitate, pentru unii nu-i tot așa de clar. Cauza acestei nepriceperi e că în toate istoriile literare se analizează numai scriitorii fiecărei epoci, nu însă și publicul cititor, parcă acesta din urmă nici n-ar exista. Adevărul e însă că publicul e tot așa de important ca și scriitorii. În acest dublu sens înțelegem mișcarea literară și științifică și în acest sens vom căuta ... de a comunica unul cu altul, de a-și spune dorințele, de a-și manifesta simțirile, emoțiunile, speranțele. E evident însă că cel mai prielnic mod de manifestare și comunicare emoțională între oameni e cuvântul sfânt și inspirat al poeziei. Afară de aceasta, literatura are de ... era foarte restrâns și aceasta scade, bineînțeles, din însemnătatea ei, dar însemnătatea numerică a publicului cititor, dacă e un factor important, nu e ...

 

Nicolae Filimon - O cantatriță de uliță

... bun să ne cînți?“, ziceau unii; „Pînă cînd o să ne torturezi cu aceste litanii de morți?“, ziceau alții. Iulia, însă, la toate acestea saluta compania cu cele mai gentile maniere, deși pentru un observator sever, precum eram eu, lăsa să se vază durerile ce-i ... amoroase și vorbe dulci, iar ea se făcea că nu mă înțelege. Mergînd din ce în ce mai departe în pasiunea mea, îi declarai, nu însă fără oarecare sfială, că o iubesc; de astă dată ea îmi zise că mă înțelege foarte bine dar nu putea face nimic pentru pasiunea mea ... Venerea ce adoram, deși nemăritată, avea un amant corist; și cu toate că o esploata fără a-i păzi cel puțin credința, ea însă îl iubea din toate puterile frumoasei sale inimi, iar suferințele ce-i cauza purtarea lui le credea trimise de cer pentru espierea crimelor sale. Știu ... sale dar nu reuși, nenorocita, decît a îngîna niște sunete lîncede și tremurătoare. Această scenă de supliciu, deși rămase neobservată de adunare, eu însă o penetrasim pînă la profunditatea interiorului ei. Reflectai puțin asupra situațiii, apoi zisei: cîți amanți oare nu pierd stări întregi, numai ca să placă unor ...

 

Urmuz - Fuchsiada

... și sonate, iar apoi trei ore în șir făcu game și felurite exerciții de „legato" și „staccato" și „Schule der Gelaufigkeit"... Cum însă chiar zeița Venus, însăși Venera născută din spuma albă a mării, fu fermecată - poate mai ales de studiile de „legato", ale căror ... și voluptoase, până la capătul unei scări de mătasă, făcută din portative, scară ce fusese agățată de balconul Olympului, unde Venera îl aștepta... întâmplarea făcu însă ca Vulcan-Ephaistos să prindă de veste și., gelos, o ploaie puternică făcu el să se dezlănțuie atunci, ca răzbunare, prin mijlocirea lui Zeus... Fuchs ... și de flori. în aer, căldură și arome ațâțătoare. Fuchs, de rușine și de teamă, ar fi vrut să intre undeva într-o crăpătură. Cum însă așa ceva nu există în Olymp, se văzu nevoit să-și facă singur curaj. Parcă ar fi vrut să alerge întâi puțin prin cameră, dar ... îl așeză ușor între sâni... Fuchs începu să tremure de bucurie, și de teamă ar fi voit să sară jos undeva ca un purece. Cum însă acei sâni calzi și parfumați îl amețise și îl zăpăcise, începu să alerge ca un mormoloc ieșit din minți în toate părțile, circulând în zig ...

 

Alecu Donici - Tunsul

... mai aromatic, precum de pildă la cofetăria dinaintea căreia sunt scoase la uliță vro douăzeci de scaune. Vă veți mira de asemene neobicinuință. Să știți însă că aice după primblare vin aburitele cucoane de se răcoresc cu înghețata dată de către amabilii cavaleri. Minune de înghețată! Și nu e scumpă, câte ... calesce, căruțe, cai, boi, bivoli, oi; tot se mișcă, aleargă, fierbe. Pe la unghiurile orașului și prin mahalale e și mai vie mișcarea; vă sfătuiesc însă pe acolo să nu vă întindeți privirea, căci pe unelocuri și cel mai sprinten drăcușor poate adeseori să-și frângă piciorul. Uneori pe podul de ... unde și unde cu fire de păr alb, cu toate că Satan a cam îmbătrânit în coapsa vrednicului de respect agă. La București însă nu pricep adevărul acestui proverb rusesc. Aga e deștept și cu inima și cu mintea. De-ați fi văzut Dumneavoastră ce plăcută expresie priimea fața ... faci, cuconiță?" sau cu câtă delicatețe răspundea la asemenea salutații: "Sănătos!". Cu silaba din urmă el zâmbește plăcut și prelungind glasul sfârșește lin și încet. Însă ce are mai neimitat, aceasta e atunce, când, arătându-vă tablaua cu dulceți și apă, vă zice: "Poftim, mă rog!" O asemene armonie eu de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>