Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru T��B��CI
Rezultatele 51 - 56 din aproximativ 56 pentru T��B��CI.
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie şi adolescenţă Amintiri din copilărie și adolescență de Garabet Ibrăileanu Amintirile au fost precedate în ,,Adevărul literar și artistic" de următoarea notă a redacției: ,, Începem publicarea amintirilor de copilărie și adolescență ale lui G. Ibrăileanu. Aceste amintiri datează din 1911. Ele sunt redactate sub formă de scrisori către un prieten, în casa căruia au și fost scrise. Manuscrisul scrisorilor stătea pe biroul prietenului, de unde Ibrăileanu îl lua și îl completa. Cum scrisorile nu erau destinate apariției, ele se prezintă sub prima redactare -- fără nici o corijare de formă. Le publicăm atât pentru frumusețea paginilor în sine, cât și ca document pentru înțelegerea unei epoci și a unui om ale cărui fine resorturi sufletești pot fi descoperite numai din lectura acestor pagini, care cuprind fapte necunoscute chiar de mulți dintre prietenii lui Ibrăileanu." Duminică 31 iulie 1911 Încep să-ți scriu câteva lucruri de altădată, așa cum mi-or veni sub condei, fără nici un plan și fără nici o pretenție. Cele mai vechi lucruri, de care mi-aduc aminte, sunt casa de la Roman, unde am stat până la vârsta de 5 ani, și familia câtă stătea în acea ...
Vasile Alecsandri - Dridri Dridri de Vasile Alecsandri Ziarul francez Teatrul, cu data 25 iunie 1851, conține liniile următoare: ,,O tânără artistă, cea mai frumușică din toate câte le-am zărit pe scenele teatrelor de pe bulevarde, a murit în floarea tinereții! Veselă și grațioasă, ea poseda calitățile inimii și ale spiritului. Toți acei care au cunoscut-o regretă în persoana sa o artistă de talent și un model perfect de eleganță și de istețime pariziană. Ea purta între amici gentila denumire de Dridri, însă numele ei adevărat era: Marie-AngĂ©lique Chataignez!“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Citind aceste rânduri, mulți din românii care au fost emigrați la Paris în anul 1848 își vor aduce aminte de acea drăgălașă copilă atât de pariziană în spiritul său, atât de română în inima sa!... Ea s-a unit la toate aspirările patriotice ale generației entuziaste de acum 20 de ani, care a dat semne de viață națională în Iași și București; ea a împrăștiat adeseori cu farmecul veseliei sale negurile posomorâte de pe fruntea celor descurajați și a lucit ca o dulce rază de soarele patriei în ochii multor emigrați din țările noastre. Prin ...
Vasile Alecsandri - Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența
... obiectele de artă sunt atât de multe în Italia și mai ales cu așa talent lucrate, încât călătorul nu mai are vreme nici să gândească, ci își simte ființa cufundată într-o mirare îndelungată și plină de plăceri. El în trecerea sa prin Italia gustă o viață nouă, necunoscută; și când ...
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
Anton Holban - O moarte care nu dovedeşte nimic O moarte care nu dovedește nimic de Anton Holban Fericirea a fost mare când mi s-a dat prilejul să plec la Paris! Scopul copilăriei mele se realiza. Aveam să străbat în fine eu însumi toate ungherele prin care mă orientam cu ușurință cu mintea și unde plasasem numai cu imaginația sute de romane a căror acțiune se petrecea acolo. Palpitând de bucurie, studiam, alături de Irina, ghidurile, hărțile, cărțile explicative. O purtam cu mine prin magazine, pe la legații, pe la birouri de bilete de tren, perorându-mi toate planurile. Ziua plecării sosi, și mă conduse la gară. Trenul mai avea 20 de minute până la plecare, mă instalasem bine și acum nu știam ce să-i vorbesc. (Poate pentru că mă obseda ideea că despărțirile trebuiesc întovărășite de suspine și de vorbe.) Și am schițat o teorie: “Întotdeauna înainte de a te despărți de cineva drag nu te pricepi să-i vorbești, tocmai pentru că ai prea multe de spusâ€�. Îmi scuzam astfel uscăciunea din momentul acela? Sau era un mijloc să mă liniștesc, văzând-o indiferentă? În orice caz, ...
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... spre acolo apucarăm și noi. Desigur că speriatul nostru cicerone ne va fi urmat multă vreme cu privirea. Noi însă nu ne mai uitarăm îndărăt, ci ne urmarăm drumul pe prundiș, sărind ca niște capre peste bolovani, cursuri de apă, bălți și gloduri. Dimineața era măreață și ne vestea o adevărată ...
Dosoftei - Psaltirea în versuri
Dosoftei - Psaltirea în versuri Psaltirea în versuri de Dosoftei Cuprins 1 Psalmul lui David, 1 2 Psalomul lui David, 21 3 Psalomul lui David, 46 4 Psalomul lui David, 48 5 Psalomul lui David, 94 6 Psalomul lui David, 96 7 Psalomul lui David, 101 8 Psalomul lui David, 103 9 Psalomul lui David, 132 10 Psalomul lui David, 136 Psalmul lui David, 1 Ferice de omul ce n-a merge În sfatul celĂ³r fără de lege Și cu răii nu va sta-n cărare, Nici a ședea-n scaun de pierzare. Ce voia lui va fi tot cu Domnul Și-n legea lui ș-a petrece somnul, De să va-nvăța de zî, de noapte, Să-i deprinză poruncile toate. Și va fi ca pomul lângă apă, Carele de roadă nu să scapă. Și frunza sa încă nu-ș-va pierde, Ce pre toată vremea va sta verde. Și de câte lucrează i-sporește, Și agonisita lui va crește. Iară voi, necurațâi, ca pleava, De sârg veț cunoaște-vă isprava. Când s-a vântura dintr-are vravul, Vă veț duce cum să duce pravul, Și cu grâul n-iț1 ...