Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN CELE DIN URMĂ
Rezultatele 501 - 510 din aproximativ 971 pentru ÎN CELE DIN URMĂ.
Vasile Alecsandri - Plugul blestemat
... mulți neferi călare, Înconjurând pe vodă, pășesc peste hotare, Și ca să tragă-o brazdă, aduc un mare plug, Unealtă de răpire cu șase boi în jug... Câmpia năvălită lucește verde-n soare, Dar un fior pătrunde în orice fir și floare. Și via ciocârlie cântarea și-a curmat, Și zarea se-nvelește c-un nor întunecat. Din capătul câmpiei începe plugul rece Să tragă brazda neagră pe locul unde trece Și pajiștea atinsă geme ne-ncetat De-a fi-njumătățită ... ne prăzi tu, vodă, avutul strămoșesc? A! dacă nu ai teamă de trăsnetul ceresc, Na!... zi să treacă plugul pe-al meu copil din fașă, Ca să rămâie-n lume pomină ucigașă. Ea zice și depune odoru-i lângă boi. Minune!... Cei din frunte, plăvanii amândoi, Cu ochi plini de blândețe pe dânsul capul pleacă, Îl mirosă; el râde și ei nu vor să treacă. În lături! strigă vodă, și glasu-i răgușit Se pare de păcatu-i în piept înădușit. Iar falnica româncă pe sânu-i alb crucește A sale brațe albe, obrazu-și dezvelește Ș-adaugă-n glas tare: Mai ...
Ștefan Octavian Iosif - Lenore (Iosif)
... și viteazul crai, Sătui de jaf și pară, Au pus războiului sfârșit Și pace încheiară. Și cling! și clang! oști după oști, Cu flori împodobite, În zvon de tobe se-ntorceau La vetrele iubite. Era un glas și-un forfot viu Din plaiuri până-n vale Bătrâni și tineri, cu alai, Le alergau în cale, Și bucuria strălucea În ochii tuturora; Pe Wilhelm însă în zadar În căuta Lenora... Ea alerga în sus și-n jos Prin gloata de oștire Nici unul, vai! din câți veneau N-aveau de Wilhelm știre, Iar când, pe rând, trecură toți, Durerea o înfrânse Țipând se tăvăli pe jos, Și plânse, plânse, plânse ... meu... Cum geme-afară vântul! — Hei, geamă vântul, cât o vrea, Iubita mea, nu-mi pasă! Fugarul sforăie grăbit, Nu-i chip de stat în casă! Încinge-te de drum curând Te-oi duce-n goană cruntă Și jur că noaptea asta chiar Dormim în pat de nuntă! — Ah, dar porni-vom chiar de-acum? Afară-i noapte rece. Ascultă!... clopotul din turn Vestește unsprezece! — E luna sus... Noi și cei morți Ne ducem iute foarte! Ca vântul ori ca gândul vrei Fugarul să ne poarte ...
Gottfried August B%C3%BCrger - Lenore (Iosif)
... și viteazul crai, Sătui de jaf și pară, Au pus războiului sfârșit Și pace încheiară. Și cling! și clang! oști după oști, Cu flori împodobite, În zvon de tobe se-ntorceau La vetrele iubite. Era un glas și-un forfot viu Din plaiuri până-n vale Bătrâni și tineri, cu alai, Le alergau în cale, Și bucuria strălucea În ochii tuturora; Pe Wilhelm însă în zadar În căuta Lenora... Ea alerga în sus și-n jos Prin gloata de oștire Nici unul, vai! din câți veneau N-aveau de Wilhelm știre, Iar când, pe rând, trecură toți, Durerea o înfrânse Țipând se tăvăli pe jos, Și plânse, plânse, plânse ... meu... Cum geme-afară vântul! — Hei, geamă vântul, cât o vrea, Iubita mea, nu-mi pasă! Fugarul sforăie grăbit, Nu-i chip de stat în casă! Încinge-te de drum curând Te-oi duce-n goană cruntă Și jur că noaptea asta chiar Dormim în pat de nuntă! — Ah, dar porni-vom chiar de-acum? Afară-i noapte rece. Ascultă!... clopotul din turn Vestește unsprezece! — E luna sus... Noi și cei morți Ne ducem iute foarte! Ca vântul ori ca gândul vrei Fugarul să ne poarte ...
Vasile Alecsandri - Serb-sărac
... picioarele-ncălțate În opinci înhârzobate: Hârzobul Și galbenul, Nojița Și leița, Cureaua Și paraua. Primblă-mi-se-n sus și-n jos Pe fugaru-i cel frumos. Unde negrul nechezea Țarigradul se trezea, Turcii toți că alergau Și pe Serbu-l întrebau: ,,Copilaș de Serb-Sărac! Nu ți-e negrul din ... argint Ce sunt spornici la fugit. Că știi, frate, pe la noi Azi e miercuri, mâini e joi, Mâini ies turcii la halca [5] Sus, în Haidar-pașa, [6] Și oricine-a câștiga Roabă lui hanul m-a da!" ,,Floricică din zăbrea Răsărită în calea mea! De-ți sunt drag, de-ți sunt pe plac, Mâini vârtej am să mă fac Să vin turcilor de hac!" ,,Copilaș de Serb ... Și pe negrul opintea, Șapte stânjeni că sărea, Pe arapu-l urmărea. Punea scară Lângă scară Și oblânc Lângă oblânc Și dârlog Lângă dârlog, Și din fugă cum venea El în scări se-nțepenea, De căzlari s-apropia Două palme-n ceafă-i da, De pe cal îl ridica Și pe câmp îl arunca! Se ducea ... câmp se răstignea Și
Ion Luca Caragiale - Jertfe patriotice
... una din secțiuni, compusă în jumătate din câțiva tineri entuziaști și din vreo trei negustori, prezidentul, un liberal fanatic, care mâncase la '48 jimbla exilului în formă de tainuri turcești, la Brussa, ținu o scurtă cuvântare, cam așa: - Fraților! Vremea vorbelor a trecut; acum are să sune în sfârșit ceasul faptelor. Trebuie să avem curaj; momentul cel mare se apropie. Până să nu crape de ziuă, poate că vom fi chemați să facem cea mai mare jertfă pe care are dreptul patria ... înapoi de la nimic pentru a ne împlini datoria de patrioți! Când prezidentul a terminat solemna lui cuvântare, tinerii carbonari, scrâșnind din dinți, au ridicat pumnii încleștați în sus, în semn de aplauze și de aclamațiuni, știut fiind că într-o conspirațiune, zgomotul este interzis. În timpul însă când vorbea prezidentul, unul dintre negustori se căuta cu multă stăruință în fundul buzunarului de la nădragi. Îndată ce cuvântarea fu isprăvită, negustorul se sculă în picioare, scoțând din buzunar un pungoci unsuros, destul de greu, plin cu mărunțiș. Apoi, mergând hotărât la masa prezidentului, trânti zgomotos, între sfeșnice, pungociul, și zise: - Dacă a ... ajunge partea, nu mă dau ...
... ochii stinși, cu graiul slab. Sunt, pașă, neam de beduin, Și de la Bab-el-Manteb vin Să vând pe El-Zorab. Arabii toți răsar din cort, Să-mi vadă roibul, când îl port Și-l joc în frâu și-l las în trap! Mi-e drag ca ochii mei din cap Și nu l-aș da nici mort. Dar trei copii de foame-mi mor! Uscat e cerul gurii lor; Și de amar îndelungat, Nevestei ... eu te vând! Copiii mei nu s-or juca Mai mult cu frunze-n coama ta, Nu te-or petrece la izvor: De-acum smochini, din mâna lor, Ei n-or avea cui da! Ei nu vor mai ieși cu drag Să-ntindă mâinile din prag, Să-i iau cu mine-n șea pe rând! Ei nu vor mai ieși râzând În calea mea șirag! Copiii mei cum să-i îmbun Nevestei mele ce să-i spun, Când va-ntreba de El-Zorab Va râde-ntregul neam ... Nici în genunchi la al tău glas El nu va mai cădea! Pe-Ardun al tău, pe Ben-Ardun, N-ai să-l mai vezi în
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii
... citit, mon cher, romanul lui Zola? Ce admirabil și adânc e personajul principal, cât de grandioasă e zugrăvirea mulțimii! — Oh, da, e tot Zola cel vechi, dar, orice ar face, tot romantic rămâne. Nu e așa că pentru un gologan e destul de convenabil? Și în felul acesta, critica, recenzia ,,servește de călăuză în Prin cele spuse sunt departe de a nega folosul recenziilor critice din gazete, precum sunt departe de a tăgădui folosul gazetei în genere; dar recenziile gazetărești sunt tot atât de puțin critică, pe cât de puțin vulgarizările științifice gazetărești sunt adevărată știință. Dacă vom mai ține seama ... parte critica studiază o operă literară sau un curent literar în legătură cu epoca, cu mediul social în care a apărut această operă, în legătură cu o anumită treaptă de dezvoltare istorică care explică și caracterizează o operă literară, după cum aceasta din urmă explică și caracterizează pe cea dintâi; în acest sens e un studiu de filozofia istoriei și artei în același timp. Și astfel critica intră ...
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)
... n cale de s-ar pune, Spaima lui nu te-o răpune. Și de ploaie nu te plânge, Brațe albe când te-or strânge, Simți în vine foc, nu sânge! II Vuind prelung se-ntinde a clopotelor jale În pacea nopții negre. La vechea mănăstire, Chiliile — bătrâne zidiri medievale — În sunetul de clopot tresar din amorțire. Din liniștea chiliei, prin ferestruici boltite, Străbate-n întuneric o palidă lumină, Tăiată-n dungi de groase zăbrele ruginite, Și liliacul nopții, cu aripa lui fină ... vin toate să se roage la altar, Pentru ce stai în iatacul încărcat de mirodenii, Urmărind, prin întuneric, voluptoasele vedenii Care rând pe rând dispar? În tăcerea din odaie, ale gândurilor șoapte Îți răsună-ncet în suflet, ca un cântec adormit, Din trecutul tău crâmpeie de icoane și de fapte Ca prin vis le desfășoară a uitării neagră noapte, Parcă altul le-a trăit ... Iar el s-arată-n ușă ca-ntr-un pervaz de scânduri, Și-un clește de foc parcă i-a strâns inima ei. Din noaptea minții sale, ...
Paul Zarifopol - Flaubert și Anatole France
... mult s-a declarat pentru inconsecvența elegant-sistematică. Antipatia pentru romantism, însă, pare să se fi păstrat statornic, de când făcea cronici literare în Le Temps până la romanul din care am citat mai sus, scris la bătrânețe. Flaubert era, negreșit, greu împovărat de păcate romantice; France le-a însemnat în două lungi foiletoane, cu stăruința solidă pe care o inspiră antipatia, o antipatie, ce-i dreptul, bine stăpânită și binecrescută. Flaubert a fost ... ales în care au intrat toate păcatele poporului de genii romantismului datorește el cele mai strălucite absurdități, la care s-au adaus, desigur, și altele, din fondul lui propriu divagațiile din scrisorile și conversațiile lui sunt prodigioase. Și spre mai bună lămurire, France îl compară cu o paiață, foarte admirată de dânsul în copilărie la teatrul de păpuși: un soldat care, pe când juca, se risipea în toate părțile cap, picioare, brațe, trunchi, lulea, tichie zburau și se prindeau la loc; la urmă, capul dispărea și din tichie ieșeau broaște. Figura aceasta exprimă perfect eroica dizarmonie care stăpânea toate facultățile intelectuale și morale ale lui Flaubert. Ca și Don Quichotte, omul acesta ... ...
Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale
... Copila din flori, Hamlet, Scrisoarea pierdută, Boccacio și, în sfârșit, cea mai importantă dintre toate, Ovidiu al eminentului nostru poet d. V. Alecsandri) au fost în genere bine interpretate, și, potrivit mijloacelor încă neîndestulătoare ale teatrului nostru, bine puse în scenă. Precum se vede, lipsa relativă de mijloace provine în parte și din mărginirea activității Societății dramatice la numai trei reprezentațiuni pe săptămână, și aceasta tocmai în lunile de iarnă. Un teatru așa de mare, cu atâta personal artistic, cu un aparat de scenă și de administrație atât de numeros, nu poate ... partiturii. Dar nu face nimica, nu-mi pare rău: când e vorba de așa încercări naționale, fiecare e dator să se sacrifice — chiar Donizetti. În condițiile în care s-a deschis stagiunea aceasta, este aproape peste putință cuiva, după părerea mea, să facă o critică teatrală amănunțită. În cinci seri am avut: o operă italiană, o tragedie englezească tradusă din franțuzește, după mai multe texte, cam în românește, o piesă-antichitate — cum ar zice elegantul Gionîn stilul lui tigheluit— și o operă bufă franțuzească... E cea mai prodigioasă productivitate ce o ... la Barcelona sau mai știu eu unde, și Bîrseascaeste pensionară la Burgtheater. O ilustrare mai picantă a celor ce zicem se va vedea
Alecu Donici - Momița și două mâțe
... Alecu Donici - Momiţa şi două mâţe Momița și două mâțe de Alecu Donici În a momițelor țară (Ce mai nu are hotară) Odată judecătoare Era o momiță, care Chibzuia cu scumpătate Cumpăna cea de dreptate. Și iată ... de caș. Una strigă: "Socotește! Cașul eu l-am fost ochit." Alta țipă: "Hotărăște! Cașul eu l-am dobândit." — Stați! le zise lor momița. În cumpăna de dreptate Se va lămuri ființa Pricinii de caș urmate. Apoi cașul drept în două Rumpându-l ea prea frumos, Au pus întru amândouă Cumpene câte un boț. Dar când cumpăna ridică, Vede c-o parte-i mai mică ... chibzuiește Și bine nu nimerește. Acum partea cea mușcată Nu trăgea ca ceialaltă; Mușcând iar din acea grea, Tocmai drept nu nimerea. Și așa pân-în sfârșit Tot în cumpene au tras; Iar mâțele s-au trezit Că din