Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN CÂND IN CÂND
Rezultatele 501 - 510 din aproximativ 2013 pentru DIN CÂND IN CÂND.
... poleit. Da-n caic cine era? Era căpitan-Pașa, Baș-agaua turcilor, Măcelarul frâncilor, [2] Cu cincizeci de brăileni, [3] Și cincizeci de bosnieni, Brăileni din Brăila, Bosnieni din Bosnia. Ei, mări, cu toți veneau Și pe mal se coborau În cel sat mare, serbesc, Jumătate românesc, La casele Badiului, Badiului bulgarului, Frățiorul Marcului ... Și să-l ducă pe tipsie De peșcheș la-mpărăție. [4] Iată lupta se-ncleșta: Badiul singur se lupta, Chiar în sânge se scălda Și din loc el nu se da. Dar când trupul obosește, Când puterea se sfârșește, Inima la ce-ți slujește! Badiul meu slăbea, cădea, Turcii rămași mi-l prindeau Și-l ferecau peste tot, Și-l legau ... la stâlpul hornului, La dogoarea focului, Cu frânghie de mătase, Vițele-mpletite-n șase... Tăiau carnea pân' la oase! [5] Badiul greu se răsucea Și din gură-ncet zicea: ,,Băduleasa mea frumoasă! De mi-ai fost tu credincioasă, Mergi degrabă la cămară, De ia galbeni din comoară. Umple-ți poala plină, rasă S-o revarsă-aici prin casă, Doar or vrea ca să mă lasă!" La bani turcii năvăleau, Și pe ...
Gheorghe Asachi - Omul literat
... costisit multă sudoare ostenitorului! Sfezile și controversele asupra formelor limbei sunt intempestive și însorb timpul prețios a acelor autori carii, cu însărcinarea traducerii din limbi străine, să par îndatoriți a aduce pe românie străine idiotizme și construcții, încât din asemene fabrici au început a naște bastarduri, pre carii totimea națiii necunoscând, nu le va putea priimi de ai săi fii adevărați. Fondosul ... adevărat, el lasă capitilor celor mărginite osteneala cea în zădar de a supune la această măsură și formă toate talentele și toate haractirile, când el culege din deosăbirea cea îmbelșugată feliurite mijloace a naturei pentru de a încânta (a disfăta) pe oameni, a-i ... a lui Tasso și a lui Rasin, pentru asemene sentiment Tacitus au aruncat înfricoșate scântieri pe inima tiranilor, cătră dânsul să adresază Monteschiu când apără dritul omenirii, Fenelon când împodobește virtutea. Pentru el fieșcare adevăr este o izbândă și fieșcare capodopera o plăcere. Deprinzându-să a să folosi atât din a sale reflexii, precum și din ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
... Plângi, dragul mamei, plângi. Până mă făcui bine, bătrâna dormi la capul meu pe un jeț vechi, negru de vechi ce era. Mă dădui jos din pat. Ea mă luă de mână și-mi zise: — Să-ți arăt palatul. Ce coridoare lungi și triste! Prin umbrele lor, săgeți de lumină ... — Vreau, dar mi-e frică. — De ce ți-e frică? — Să nu fie oameni... — A, nu! răspunse bătrâna dând din cap. Oamenii au pierit ca fumul, au rămas numai tacâmurile... — Tacâmurile? — Da. Tot este gata. Când s-or umplea locurile goale, cuțitele au să sune și paharele or să se ciocnească, vinul are să curgă... — Dar cine a întins ... un pahar în jos, un șir de picături de vin ca niște boabe de rubin. — Acolo era locul împăratului. A fost cel din urmă pahar pe care l-a băut, zise bătrâna, făcând cu deștul, capul, mâinile și trupul împăratului. Și deștul ei parcă lăsa dungi ... pe capul meu, mă sărută pe frunte și-mi zise: — Văd eu că nu adormi pân' nu ți-oi spune o poveste. Ridicai capul din
... ferea, și seara cântecul se împrăștia vesel. Cât n-ar fi dat acuma frunza pe o picătură de ploaie! Dar norii fugeau goniți de vânturile din înălțimi; cerul de sticlă, înflăcărat, uscase totul. Crinii nu mai miroseau; când și când, rozeta, care își scutura semința coaptă, împrăștia mireasma ei în zorii unora din dimineți. Prea multă lumină, prea multă căldură. Nopțile senine, cu crai nou, cerul spuzit de stele o fermecau. Ar fi vrut să fie veșnic noapte ... că și cuiburile rândunelelor rămăseseră goale. Un fior o străbătu și se gândi la pasărea care nu o văzuse de câteva zile. În clipele acestea, când parcă se cutremura la gândul că poate și dânsa va trebui să se desprindă, să moară, ca și celelalte, vederea prietenei pe care o adăpostise ... i-ar fi fost de ajutor. Și pasărea parcă auzi chemarea tovarășei de altădată; veni, dar se opri puțin, pe o altă ramură, ca și când n-ar fi cunoscut locul obișnuit în care cântase; apoi își luă zborul și, în trecerea grăbită, fără să întoarcă măcar capul, lovi cu vârful ... frunza care, de-abia mai ținându-se, căzu la rândul ei. Și lăvicerul de jos nu se mai îngroșă, din ce fusese, cu această, cea
Titu Maiorescu - Pentru restabilirea școalelor normale. Asupra budgetului instrucțiunii publice pe 1
... când văd că se măresc lefile profesorilor de la universități și licee, când văd oratori eminenți și simpatici Camerei, cum sunt dd. Boerescu și Vernescu, când văd și pe d. ministru al instrucțiunii publice susținând acum ca și în anul trecut aceasta: atunci cred de datoria mea să mă opun în ... și a știrbit-o, și budgetul pentru 1873 vă cere, precum v-a cerut și cel rectificat pe 1872, suprimarea școalelor normale. Când se cheltuiește averea statului pentru școalele de muzică și de arte, când se cere augmentarea salarului profesorilor de la școalele înalte, atunci negreșit putem zice, cel puțin că se fac cheltuieli pentru cultura poporului, deși într-o ... obișnuiți - și este rareori folositor obiceiul - de a face opozițiune sistematică, adică pozițiune pe drept si pe nedrept, pierd prin chiar aceasta încrederea, când vin si fac opozițiune unde se cuvine. Știți istoria omului din fabulă, care strigase de atâtea ori „vine lupul, vine lupul", fără ca să fi fost adevărat, încât odată, când lupul a venit în adevăr, nu a mai fost crezut, și atunci a pățit-o. (Aplauze.) Așa s-a ...
Alphonse de Lamartine - Războiul
... carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi bronzurile bubuiesc, Tunetele depărtate ... se răspund, se-mpotrivesc. Din țevile-nflăcărate fulgerul scânteietor Ca suflarea morții iese, dă, doboară destructor. Bomba printre rânduri lasă un drum larg petrecător, Precum când trece, se-ntoarce asudatul muncitor Și, făr-a căta odihna, cosește neîncetat, Despică o brazdă nouă lângă alta ce-a lăsat ... săgeata fatală se primblă din rând în rând, Le culcă ca niște spicuri pe câmpie răsturnând. Ici cade un erou mândru în floarea sa secerat, Din ochii săi ies scânteie, de trufie-mbărbătat; P-al său coif ce face unde, de lumină strălucind, Mlădioasă-o pană cade, se ridică fâlfâind; Moartea ... sub desul, grozavul nor, Ochii nu pot vedea încă izbânda sau moartea lor. Precum când două torente ce la vale se pornesc Din ...
Ion Heliade Rădulescu - Războiul
... carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi bronzurile bubuiesc, Tunetele depărtate ... se răspund, se-mpotrivesc. Din țevile-nflăcărate fulgerul scânteietor Ca suflarea morții iese, dă, doboară destructor. Bomba printre rânduri lasă un drum larg petrecător, Precum când trece, se-ntoarce asudatul muncitor Și, făr-a căta odihna, cosește neîncetat, Despică o brazdă nouă lângă alta ce-a lăsat ... săgeata fatală se primblă din rând în rând, Le culcă ca niște spicuri pe câmpie răsturnând. Ici cade un erou mândru în floarea sa secerat, Din ochii săi ies scânteie, de trufie-mbărbătat; P-al său coif ce face unde, de lumină strălucind, Mlădioasă-o pană cade, se ridică fâlfâind; Moartea ... sub desul, grozavul nor, Ochii nu pot vedea încă izbânda sau moartea lor. Precum când două torente ce la vale se pornesc Din ...
... se îmbrățișară, și plânseră ca niște copii. Mai nainte d-a se despărți, își împărțiră câte o basma și se înțeleseră zicând: "Atunci când basmalele vor fi rupte pe margini, să mai tragă nădejde unul de altul că se vor mai întâlni; iară când basmalele vor fi rupte în mijloc, să se știe că unul din ei este pierit". Mai înfipse și un cuțit în pământ și ziseră: "Acela din noi, care s-ar întoarce mai întâi și va găsi cuțitul ruginit să nu mai aștepte pe cellalt, fiindcă aceasta însemnează că a murit ... și-i tăie capul cu paloșul. Aruncându-i și mortăciunea acestuia și a calului său sub pod, se puse iarăși de se odihni. Când despre zori, unde venea, măre, venea tat-al zmeilor, ca un tartor, [de] cătrănit ce era, și când ajunse la capul podului, sări calul lui șaptezeci și șapte de pași înapoi. Se necăji zmeul de această întâmplare cât un lucru mare, și unde ... seamă ce are de gând zmeul, se umflă și se încordă în vine și nu păți nimic, apoi Greuceanu strânse o dată pe zmeu, tocmai
Alexei Mateevici - Către Ioan Bianu
... Către Ioan Bianu Către Ioan Bianu de Alexei Mateevici 10/IV 1913, Kiev Stimate domnule, La scrisoarea colegului Berechet adaug rândurile mele personale. Sunt român din Basarabia, „studențesc“ la Academie de la 1910, când am absolvit Seminarul din Chișinău. Mă aflu în anul al III-lea, în ajunul tezei de licență (pe rusește, „candidăție“). Din copilărie am avut multă dragoste pentru poporul părinților mei, ignorat de stăpânii săi de astăzi și de știința lor oficială chiar până la tăgăduirea existenței ... cu] o putere deosebită folclorul românilor noștri, datinile, poveștile strămoșești, frumoasele legende și cântece poporane... Am și scris câte ceva prin ediții rusești și românești din Basarabia (ziarul „Basarabia“ din 1906—1907). Dar nevoia cea mare mi-a fost că n-am avut cărți trebuincioase spre călăuză. Am fost cu totul izolat de ... nedescris. Știința rusească, ce se interesează de limba și cântecele „ciuvașilor“ și „calmâcilor“ de la Ural și a mongolilor din Rusia asiatică, nici nu-și bate capul de „moldovenii“ basarabeni (cuvântul „româ n“ la noi nici nu se mai întrebuințează: rușii ...
Ion Luca Caragiale - Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX
... cu sarisfacție înapoi și să caute a-și da seama de bogățiile îngrămădite — e un fel de catagrafie, care trebuie făcută neapărat din când în când. Aci vine rolul criticului și istoricului. Noi credem că a venit vremea să facem această catagrafie. Sfârșitul veacului se apropie; trebuie numaidecât să ... și imposibile, imaginate și imaginabile (de la un pembe cât mai spălăcit până la conabiul cel mai posomorât), ca sub mâinile fermecate ale unei țesătoare din basme, se întrețes, se împleticesc, se încârligă în zigzaguri fantastice, însă conduse de o strictă sistemă, vagabonde, însă cu un țel bine și precis determinat ... frunte" - văd încântătoarele și smălțatele țări ale Bârsii și Oltului, Amlașului și Făgărașului, și Banatul, grânar al unei împărății, și prin urmare tot așa, poetul, din înălțimile la cari-l aruncă inspirația și imaginația, îmbrățișează cu privirea si munții, si codrii, și dealurile, și colinele, și văile, și vasta țarină sudică ... a doua a secolului XIX; aceasta a fost activitatea poeților noștri, începând cu dulcele Paris Momuleanu și terminând cu pleiada din ...
Mihai Eminescu - Pintre stânci de piatră seacă
... de piatră seacă Pintre stânci de piatră seacă de Mihai Eminescu Pintre stânci de piatră seacă, Auzi plâns de cucuvai, Țipând noaptea tristu-i vai! Când în nouri se îneacă Chipul lunii cel bălai. Vraja trece peste lume, Vraja... cântec amorțit, Ca un vis îngălbenit, Pe-a ei buze ... tremură spumând, Ochii-i joacă schinteind, Sub nebuna ei cântare Lumea doarme în descânt. Este daÄ�na cea nebună, Care cântă noaptea-n crâng, Pe când stelele se sting, Pe când frunzele-abia sună, Pe când apele-abia plâng. Vezi cum luna înghețată, Dintr-al nourilor hău, Trece ca și visul greu  Sună-n noaptea descântată Cântul trist din ceasul rău. Și bătrâna moarte toarce Gândul ei în nefinit: Zilele din vine-ți stoarce Și când