Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUMEA VECHE
Rezultatele 501 - 510 din aproximativ 600 pentru LUMEA VECHE.
Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga
Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga Poeziile lui Octavian Goga de Titu Maiorescu 1906 Poeziile d-lui Octavian Goga au avut darul să deștepte o deosebită luare-aminte a publicului român. Mai toate ziarele și revistele noastre le-au consacrat dări de seamă amănunțite, și unele din ele văd în apariția noului volum „evenimentul literar" al anului din urmă. Efectul produs asupra marelui număr de cetitori credem că provine mai întîi din forma frumoasă în care autorul a știut să exprime cuprinsul „patriotic" al multora din versurile sale. In adevăr, emoțiunile ce le simte și ce ni le transmite tînărul poet sunt izvorîte din viața națională a acelei părți a României în care s-a născut și în mijlocul căreia a trăit, din viața românilor transilvăneni în faza ei de astăzi, caracterizată prin lupta împotriva tendințelor de asuprire etnică predomnitoare în statul lor. Ce e drept, patriotismul, ca element de acțiune politică, nu este materie de artă, orcîte abateri s-au comis și se mai comit în contra unei regule așa de simple. Mai ales cei ce n-au destul talent literar caută ...
Ion Luca Caragiale - Monopol...
... în țară daraveri, m-așez în trenul Berlin-București, cu gândul să m-abat o zi-două pe la Iași, unde să vizitez pe niște vechi și buni prieteni, familia Ronetti Roman. A doua zi, mă cobor în gara Pașcani la 12.30 p.m. Numaidecât întreb cu respect pe ...
Vasile Alecsandri - Mănăstirea Argeșului
... Și îi aducea Prânz de mâncătură, Vin de băutură. Cât el o zărea, Inima-i sărea, În genunchi cădea Și plângând zicea: ,,Dă, Doamne, pe lume O ploaie cu spume, Să facă pâraie, Să curgă șiroaie, Apele să crească, Mândra să-mi oprească, S-o oprească-n vale S-o-ntoarcă ... ce reprezintă frumusețile arhitecturii sale. ↑ Acest meșter Manole a rămas în tradiție un personaj legendar. Poporul atribuie lui Manole zidirea tuturor monumentelor vechi din țară. ↑ Toți păstorii români poartă în brâu un fluier mic ce se numește fluier ciobănesc, și sună din el deosebite arii, unele vesele ...
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea
... chipul măreț, încununat de părul alb ca omătul, al părintelui său. Tot pe molitvenicul acesta, postelnicul se încercase să-și facă spița neamului. Cel mai vechi, un Gheorghe Buhtea, căzuse bănuia postelnicul în lupta de la Valea Albă, purtată de Ștefan-Vodă împotriva turcilor: cam de la acea luptă, spunea însemnarea ... Gheorghe Buhtea nu se mai pominește, numai doar al frățâne-său Radul. Acesta, Radul, avu și dânsul un băiat și o fată, Ruxanda, cel mai vechi nume femeiesc în neamul lor. Spița cuprindea numai trei nume de femei: pe al Ruxandei; al uneia Safta, strănepoata Ruxandei, fata unui Toader Buhtea (Grozovanul ... de pe urmă jupânițe ce mai trăiau ici-colo câte una? Putea îngădui dânsul ca urmașul său să amestece sângele Buhteștilor tare ca vinul cel vechi cu cel apos al domnișoarelor strânse și înzorzonate de astăzi? Dar mai bine i se stinge neamul pentru veșnicie decât ar fi lăsat una ca ... dat să mai văd o fată ca cele de demult! Nunta s-a pus repede la cale. Într-o seară frumoasă de iunie, lume după lume ...
... sunt dânșii cari pun pe om la greu, Când dânșii nu-ți dau chinuri, tu singur doară dai-ți În fundul casei doarme, din vremuri vechi, un laiț Bătrân și rupt, pe vatră dă licur un opaiț Din ultimul oleu. Și masă nu-i, căci masă au numai când e soare ...
... bâlci, pe șoseaua care vine de la Piatra, trece prin mijlocul satului, strâmbă, șerpuind printre râpi, și se duce la Târgu-Neamțului, înconjurată de singurătăți. Lume multă, care vrea să petreacă și nu știe cum. Doamnele, ostentativ fără treabă, umblă în rochii de casă și cu capul gol... Domnii, cu jambiere ...
Petre Ispirescu - Voinicul cel cu cartea în mână născut
... nebăut nu putea să doarmă. Și luptându-se cu foamea, cu setea și cu nesomnul, se socotea unde s-ar duce, ca să iasă la lume. A doua zi o apucă iarăși spre soare-scapătă, după cum plănuia el, până ce dete peste niște grămezi de căpățâni și oase ...
Mihail Kogălniceanu - Prefață la Letopisețele Țării Moldovei
... scurtare în ele; toată silința mea a fost deosăbirea și îndreptarea textelor sau după originaluri, unde le-am avut, sau după cele mai vechi și mai puțin greșite copii ce am putut găsi; știu că și cu aceasta colecția mea va avea încă multe lipsuri, multe facturi rău citate ...
Duiliu Zamfirescu - Viața la țară
... ei, cu toată răutatea lor bătrânească. Fata auzise vorbindu-se în casă de neamul îmbogățit al Scatieștilor ca de niște mojici renumiți, ieșiți dintr-un vechi vătaf al tatălui lui conu Dinu Murguleț, și a-i vedea în casa lor i se părea o adevărată enormitate. Dar, în cele ...
Nicolae Filimon - Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala
... botine de la Ianoș pantofarul. — Nu mă mai înșăli dumneata cu gogoși d-astea. — Rezi, te jur pe ce ai mai scump în lume, deschide. Văzînd însă că sălbatica sa amantă nu deschide, începu să declame cu un accent patetic și comic versurile acestea: Deschide-mi, copilă, Deschide-mi ...
Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului
Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului Floricica codrului de Constantin Stamati-Ciurea Legendă Cuprins 1 I 2 III 3 IV 4 Note I În timpul robiei poporului rusesc* gemeau sub al ei jug apăsător optzeci de milioane de suflete pe un teritoriu întins, începând de la zidurile Chinei până la malurile Nistrului, un teriÂtoriu colosal în mărimea lui. Boierul era servul țarului, iară poporul de rând sclavul boierului. Acea epocă plină de desfătare era fericită pentru boierimea nobilă, care se folosea în plin de puterea mai că nemărginită ce o avea peste robii săi... Boierii trăiau în orgii și în risipă, negânÂdind la interesele patriei, chibzuind că, dacă terenul lor este neatârnat și robii supușii lor, trebuie să fie țara în bună orânÂduială. Iară la caz de război cu turcul păgân, boierimea ducea la căsăpie legioane de robi pentru statul militar, și cu asta scăpau de datoriile lor în caz de război față cu țara, zicând că sângele nobil trebuie păstrat în țară ca un product scump, iară nu vărsat în luptă de-a valma cu mojicii, ba încă cu antihriști și neÂbotezați**. Astă nedreptate provenea mai mult din cauza că feuÂdalii Rusiei ...