Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IA������I
Rezultatele 521 - 530 din aproximativ 823 pentru IA������I.
Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc
... cari adesea, dupe sfârșirea spectacolului, merge la souper: acolo, ca și în teatru, gazetarul are scaunul său gratis; iar in urma petrecerii, lui i se încredințează gingașa sarcină de a ocroti onoarea și reputația cutărei artiste, conducând-o până acasă... O corupție sistematică a oamenilor ... mai obiective, întru speranța că nu puțin bine vom aduce prin ele acestei instituțiuni. LITERATURA ÎN TEATRUL NOSTRU Ne-am făgăduit către publicul cititor să-i dăm aici un șir de articole critice asupra teatrului românesc și ne grăbim a ne ține de făgăduială. După cum am pus de ... văzut clădirea, frumoasă pe dinăuntru, ca și pe dinafară, a teatrului nostru, ar crede că glumim sau ne batem joc de dânsul daca i-am spune că în limba românească, afară de o singură deosebire, și aceea nu tocmai-tocmai, n-avem nici o piesă originală cumsecade — adică ... mai putem, ca la mătănii, să smulgem sau să ciuntim organele ori de unde și oricum, fără ca să nimicim ființa sau cel puțin să-i zdruncinăm toată iconomia. În poema dramatică a lui d. Hăsdeu, scene întregi, un act sau și mai multe chiar se pot scoate fără ...
Ion Luca Caragiale - O zi solemnă
... de geografie: - Leonido, care e capitala județului Buzău? - Mizilul, domnule! a răspuns cu mândrie tânărul Leonida, viitor primar al urbei sale natale. - Nu-i adevărat, Leonido, a zis profesorul; e Buzăul... Dar capitala județului Prahova? - Mizilul, domnule! a răspuns hotărât junele. - Nu-i adevărat, Leonido; este Ploeștii. Dar a județului Ialomița? - Mizilul, domnule! a răspuns desperat băiatul. - Nu-i Mizilul; e Călărașii... Treci la loc! Leonida a tăcut, încruntându-și sprâncenele - e foarte sprâncenat - și a trecut la loc. Dar ... pedepsească prin degradare, mutând capitala districtului în altă parte, la Versailles, de exemplu. Atunci, Leonida a propus guvernului o altă soluțiune: să se ia câte o bucată din cele trei județe limitrofe, să se facă un trup, care să se declare județ de sine stătător cu capitala Mizil. Soluțiunea ... persecuțiune! Suveranul a promis că va recomanda atențiunii guvernului stăruințele energicului primar, și-n adevăr, cum a văzut pe președintele consiliului, i-a vorbit despre Mizil și despre Leonida. Președintele consiliului a surâs cu bunătate și a spus regelui: - Sire, primarul ...
Ion Luca Caragiale - Cum stăm...
... că din ziare înțeleg și mai puțin decât din vorba dumitale. — Cum se poate? pesemne că nu ești deprins a le citi. Ia să le citim împreună. Atunci amicul meu scoate un vraf de gazete din buzunar și începem a citi cu toată atenția: „Ieri ... revoluție agrară la vrăjmașii noștri nu ne poate face nici un rău, ba, poate, din contra... Atunci stăm bine! — Iar atât de bine, nu. Ia să mai citim: „Un ziar din Budapesta sosit azi dimineață ne spune că o persoană din anturajul prințului Ferdinand ar fi declarat într-un ... ca să poată chema rezerviștii, cari în revoluția agrară din urmă au condus pe rebeli." — Bine! — „Corespondentul nostru ne telegrafiază că depeșile-i sunt refuzate la telegraf. E o fierbere grozavă la Silistra, Arab-Tabia și Ostrov. Peste putință să mai treacă cineva la bulgari fără să fie ...
... că din ziare înțeleg și mai puțin decât din vorba dumitale. — Cum se poate? pesemne că nu ești deprins a le citi. Ia să le citim împreună. Atunci amicul meu scoate un vraf de gazete din buzunar și începem a citi cu toată atenția: „Ieri ... revoluție agrară la vrăjmașii noștri nu ne poate face nici un rău, ba, poate, din contra... Atunci stăm bine! — Iar atât de bine, nu. Ia să mai citim: „Un ziar din Budapesta sosit azi dimineață ne spune că o persoană din anturajul prințului Ferdinand ar fi declarat într-un ... ca să poată chema rezerviștii, cari în revoluția agrară din urmă au condus pe rebeli." — Bine! — „Corespondentul nostru ne telegrafiază că depeșile-i sunt refuzate la telegraf. E o fierbere grozavă la Silistra, Arab-Tabia și Ostrov. Peste putință să mai treacă cineva la bulgari fără să fie ...
Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea
... N-AI SĂ MERGI CĂLARE NU UMBLA LA-MPRUMUTARE Unul a venit odată ș-îndrăznind ca un vecin A cerut să-i dea măgarul pentru un ceas Nastratin; Dar nu-l am acasă astăzi: altu-i l-am împrumutat. Măgarul din grajd dodată a răcnit într-acel ceas. - Spui că nu-i - zise vecinul - și na, iaca al său glas ! Iar Nastratin îi răspunse: - Ce, tu nu crezi ce-ți spun eu ? Mai mult crezi tu pe ... Îl puseră și pe dânsul în colțul mesii de jos. Nastratin văzând aceasta, se sculă-n grab alergă, Și la un al său prieten să-i dea hainele-l rugă; Dându-i hainele acela, se-mbrăcă galant pe loc, Puse și-o blană asupră-și, cu postav roșu de foc, Și așa mergând el iarăși la nunta ... OMUL NU POATE SĂ FACĂ UN LUCRU LA TOȚI SĂ PLACĂ Hogea s-apucă odată ca să-și facă un cuptor, Pe nevasta sa-mprejuru-i având-o de ajutor; După ce-l isprăvi însă, după cum lui i-a plăcut, Veni un vecin și- ...
Vasile Alecsandri - Toamna țesătoare
... Alecsandri - Toamna ţesătoare Toamna țesătoare de Vasile Alecsandri Toamna mândră, harnică Și de bunuri darnică A-mpărțit a ei comori: Frunza-i dat-au vântului, Iar roada pământului Dat-o-au la muncitori. Dat-au in pentru ștergare Și porumb pentru coșare Plin de ținte ... de ea! ... Ce-a să devie Sub cumplita vijelie Care suflă oțerit Peste văile uscate, Peste apele-nghețate, Peste codrul desfrunzit? Dar nu-i pasă! ... Cât e soare, Toamna, mândră țesătoare, Pune furca-n brâul ei, Ca să toarcă și să țese Pânză lată-n ițe dese De-nvălit ... Toamna grabnic le urzește, Le-mpletește, nevedește, Și cu toate la un loc Ea-și lucrează-o-nvălitoare Ca să meargă-n șezătoare Și să ia parte la joc. Iat-o în cămeșă albă, Cu lefți mari lucind în salbă, Mari cât ochii săi căprii. Trista iarnă-o pizmuiește Și prin ...
... dar cu alții, mai știi! Cine poate ști! Ai Vădanei n-au murit tot așa, tatăl și băiatul, unul după altul, în Leordeni? Vezi că-i blestemase biata Anița, și blestemul se prinde, că-i al necuratului. Cruce de aur în casă! Moșneagul se închină și, trăgându-și cojocul pe umăr, vroi să iasă, dar un altul, care prinsese cu ... urmă, închinându-se mereu. La îngropare nu venise nici o rudă. Adică ce rudă era: un moș, frate mai mic al conului Iordache. Toată averea i se cuvenea lui acuma, dar, fie din nepăsare, căci era el bogat și fără moștenirea asta, ori de frică să nu-i fie și lui scris s-o părăsească prea de curând, nici nu abătuse pe la moșie. Trimisese numai un om să ferece hambarele, șurile, odăile ... tras, de-a călăre, poarta, s-a strecurat înăuntru, apoi a luat-o prin lobodă până lângă cerdac. Nu i se vedea dintre buruieni decât vârful căciulii. A stat puțin, pe urmă a înconjurat casa, apoi a ieșit din ... ...
Ion Luca Caragiale - Câteva păreri
... cazmaua lucrătorului prost, care sapă să-și croiască un drum, sar țăndări de marmoră; el ar merge înainte cu fapta lui distrugătoare, dacă altcineva nu i-ar opri mâna; căci ființa în care lovește cazmaua doarme ascunsă, n-are încă glas să strige. Ea a adormit de când cei ... știe de ce, moțăie seara pe prispa colibii, cu ochii jumătate închiși, cu figura gravă, care n-ascunde, poate, nici un gând. Atunci, în față-i se ridică încet de peste coama dealului discul lunii, iar printre prunii din grădină pornește deodată recitativul amețitor al privighetorii. La aceste atingeri materiale, gușatul ... A sunat coarda din năuntru, și el a auzit-o. Nu cântarea neînțeleasă a privighetorii, nu razele reci ale lunii i-au făcut mulțumirea, ci sunetul coardei din năuntru la lovirea acelora. Dar luna merge înainte pe calea știută, privighetoarea tace, și gușatul adoarme, - cântarea coardei ... la o veche vioară, a cărei binefăcătoare sonoritate e totdeuna gata să ne mângâie sufletul până în cele mai profunde și tainice cute. Ia să vedem noi cum răsună acest nobil instrument când îl atinge arcușul. ...
Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene
... Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovenesc Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovenesc de Constantin Stamati Cuprins 1 Partea I 2 Partea II 3 Partea III 4 Partea IV Partea I L’homme est de feu pour le mensonge Et de glace pour la vĂ©ritĂ© 1 La Fontaine Ciubăr-vodă, domn faimos, Lui Papură strănepot ... stropșit, Și zicea: “Ce vrei să-ți dau, Comorile de sub munți, Sau să te fac împărat? Căci eu nu pot s-aleg Cine-i bun și cine-i rău, Și demn de al meu dar, Pentru că m-am născut orb; Însă uneori fac haz Să ajut pe nătărăiâ€�... Iar Bogdan i-au răspuns lui: “Eu sunt, jupâne Noroc, Mulțumit de mintea mea, Și altă nu cer să-mi dai Decât să-mi spui, unde pot ... fost pornit ca și el Să-și afle ursita lor Tot în muntele știut; Dar al pustiului domn, Viforul neândurat, Îi înghițise de vii, Viscolindu-i cu arin; Și după ce i-au topit, Tot el i-au și dezgropat, Ca oricare călător Să vadă puterea sa. Al nostru însă român, Rămânând nebiruit, Trece buzna printre ei Cu pieptosul său fugar, Și ...
Ion Luca Caragiale - În gondolă
... San Marco în piață, Dulce curge-n carnaval, Ca un vis, a noastră viață Lin șoptește-al mării val. — Vino, vino, gondoliere, Ia-ne, du-ne-ncet-încet, Sub a lunii scâteiere... Cântă, scumpul meu poet! Doarme-albastr-Adriatică; Dorul tău îmi vei cânta... Nu te ... odor, Partea-mi dau de nemurire, Dau chiar patrie, onor! Vezi tu luna de pe ceruri Cum străluce mângâios, Învelind tot în misteruri? Pentru mine-i de prisos. Tu ești singura-mi lumină, Luna mea d-acum tu ești. Dogaresa mea divină! Spune-mi, spune: mă iubești? — Te iubesc ca ... te iubesc! Înainte, gondoliere Du-ne, du-ne-ncet-încet! Sub a lunii scânteiere, Cântă, scumpul meu poet! — În Veneția duioasă, Dulce-i
Iuliu Cezar Săvescu - Regina visurilor mab
... a sosit La poartă-a viselor regină. Ea colțul fustii-și pune-n brâu, Să nu o calce în picioare, În mână ia un spic de grâu Și cu un gest de vrăjitoare: Fecioarei se arată în vis Ca un flăcău frumos și dulce Și-n inimă îi ... ai lor gineri, Și babelor le face chiar Ponos cu neînsurații tineri. Și pe săraci și pe avari De o potrivă îi muncește, Pe unii-i face oameni mari, Pe alții hoțu-i jefuiește. Bătrâni aproape seculari, Ce anii își târăsc în bețe, În visul lor cu fete mari, Fac pocinog ca-n tinerețe. Iar popa vede necăjit ...