Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru IAR

 Rezultatele 521 - 530 din aproximativ 2150 pentru IAR.

Dimitrie Anghel - Cucuveaua

... ce mă păzea, cu fața întoarsă către mortul astru ce călătorea ca un balon pierdut în înălțimi, adormise demult, cu un braț adus subt cap, iar cu celălalt întins spre arma așezată lîngă el. Să fi fost o părere numai, un joc capricios de umbre și de lumini, o închipuire pricinuită ... Dincolo de marginea gardului și de porțile închise, începea pustiul negrelor țarini, îndărătul albei căsuțe ce privea cu geamurile ei sfioase, noaptea unei păduri seculare, iar deasupra, uriașa bolta a cerului. Cea mai sfîșietoare chemare după ajutor putea să se ridice, fără să ajungă nicăieri, cea mai îndurerată rugăciune ... cu gîndul să mă culc și să-mi alung închipuirile, dar, în minutul acela, într-o bătaie de aripi, sinistrul glas de pe casă reîncepu iar, strecurîndu-se de-a lungul hornului și mai clar pînă la mine. Cineva trebuia să moară, de bună seamă, în noaptea asta, un ...

 

Dimitrie Anghel - Jertfa

... mai chinuitoare veni noaptea. Cu cercuri viorii sub ochi se trezi a doua zi, mai ofilită se deșteptă a treia zi, iar peste o săptămînă nu mai fu de recunoscut. Floarea, roșia floare, pata de sînge ce trebuia să se îmbine cu galbena haină ca aurul, un ... palidele mîini spre dînsul. Nesigură își întinsese mîinile ca și cum i-ar fi fost teamă că vedenia aceasta să nu dispară ca multe altele. Iar cînd degetele ei atinseră trandafirul, cînd pipăi adevărul și simți mirosul care urca din parfumata cupă, atunci genele îi bătură prelung și fața i se ... cu sîngele lui, neștiut de nimeni. Mai palid și mai lunar pe zi ce merge venea, întinzîndu-i ca într-o cupă viața vieții lui, iar fata lua potirul însîngerat și nici nu căuta la el. Albă și rumenă se făcuse acuma ea, și viața îi revenise în ochi și pe ...

 

Emil Gârleanu - Nadișanca

... Când avea să plece, boierul poruncea să i se tragă nadișanca la scară. Argatul o aducea, aducea și hamurile de le așeza jos lângă cerdac, iar Bălanul, cum auzea zgomotul roților, ieșea singurel din grajd, venea domol, se vâra între hlube și aștepta până ce ieșea boierul, de-i găsea pe ... mișcau ușor, suflate de vântul ce se strecura pe ușă. Boierul se repezi lângă cal și-l apucă un plâns amarnic. Îngropară calul în grădină, iar nadișanca o închise în șură, cu porunca să nu se mai atingă nimeni de dânsa... Trecuse vreo jumătate de an de la moartea Bălanului. Boierul ... mâhnesc. Boierul tresări, îi dete mâna să i-o sărute și-i spuse: — Tu știai doar că o țineam așa, în amintirea lui Bălan! Iar când, după această dojană, care însemna iertarea, boierul se aplecă să o sărute pe cap, coana Elencu simți cum două lacrimi fierbinți i se strecurau ...

 

Emil Gârleanu - Oratorul

... sorbi de două-trei ori din cafea și porunci să-i aducă o trăsură. Erau 7 ceasuri. Își îmbrăcă redingota, își îmbucă tabachera cu tutun, iar coana Tica Filoreanu îi puse în portofel vreo două scobitori, căci se putea, după întrunire, soțul dumneaei să guste câte ceva, cu prietenii. Peste câteva ... ca mare vorbitor. Când păși în sală, fața conului Tase se rumeni ca floarea mărului; când se așeză în fața mesei, se aprinse ca trandafirul, iar când ridică degetul, să facă liniște, obrajii i se înflăcărară ca bujorul. Dar tăcerea se întinse peste capetele celor strânși să audă, și conul Tase ... să nu cadă. Atunci Năstrate făcea liniște, avânta bastonul deasupra capului și poruncea: Tăcere! Și tăcerea se făcea îndată. Apoi vorbele conului Tase își luau iar șirul, unele după altele, ca niște tovarășe bune care știau ce aveau de făcut... Conul Tase se înfierbânta; vorbea, și-n aceeași vreme își da ...

 

Garabet Ibrăileanu - Varia

... Lipsa de sinceritate nu poate face impresia... sincerității. 10. O personalitate, oricât ar fi de puternică, nu poate avea înrâurire decât în niște împrejurări favorabile. Iar un curent popular, o tendință socială nu poate ajunge la realizare decât întrupată în individualități puternice. 11. ...norodul pune întotdeauna pe socoteala celui mai cunoscut ... ceasuri ale zilei, timpul care se potrivește mai bine cu sufletul lor e amurgul și noaptea. 17. Ordinea, întemeiată chiar pe tiranie, trebuie preferată anarhiei. Iar ordinea e acea stare în care ești prevenit ce trebuie și ce nu trebuie să faci, în care știi mai dinainte binele sau răul care ... tocmai contrarul lui . 22. Libertatea este supremul bine pentru orice viețuitoare. O pasăre eliberată din colivie are un țipăt unic, imnul ei pentru libertatea recâștigată. Iar libertatea cea mai scumpă este aceea a conștiinței, a gândirii și este suprema noblețe a omului care e om ...

 

Grigore Alexandrescu - Viața câmpenească

... viețuit, Și plăcerea-adevărată Zilele mi-a îndulcit, Este un câmp lat, ce are De vechi și firești hotare Un mal către răsărit, Iar către apus o apă, Ce saduri, grădini adapă, Ce udă țărmul setos, Și-n ramuri multe-mpărțită Curge mândră, liniștită, Pe patu-i cel nisipos ... Astfel de năravuri proaste, Dacă vreodată-au fost, N-au putut fi ale noastre, Ci-ale norodului prost. Numai el singur plătește, Fiind mai obișnuit; Iar de ce, nici se vorbește: Păcatul ar fi cumplit. Pricina e delicată, Și prea puțin câștigăm, La mulțimea nensemnată, Adevărul s-aruncăm. Dar în vorbă ... Silința-vă lăudând, Isprava nu prea departe, Bună, dreaptă arătând, V-aș arăta răsplătirea. Ș-un înger ajutător, Și cinstea, și mulțumirea Ce inimile aprinde; Iar

 

Ioan Slavici - Propaganda semitică

... de firea lor a-șÄ­ da silința să ne facă de o potrivă cu dînșiÄ­, și uniÄ­ maÄ­ indirect și maÄ­ cu precauțiune, iar alțiÄ­ c’o insolență revoltătoare aÅ­ luat în bătaie de joc preocupările noastre religionare, tradițiunile noastre naționale, obiceiurile moștenite de la părințÄ­ noștri, tot ceea ... dar în noi îndemnul de a face tot ceea ce ne stă prin putință, ca să scoatem pe EvreÄ­ din viața noastră culturală, iar aceasta nu din urăm, ci ca mÄ•sură de apărare nețională. NoÄ­, care atâta timp am stat sub înrîurirea bizantină, ne-am jertfit existența națională ... din punctul da vedere al folsului practic, pe care el însuși poate să-l tragă din ele. Bine e pentru el ceea ce îÄ­ priește, iar rĕŭ ceea ce îl jignește în interesele luÄ­ positive. Ast-fel EvreiÄ­ nicÄ­ eÄ­ între eÄ­ nu se iubesc. Țin uniÄ­ la alțiÄ­ și ...

 

Ion Creangă - Ivan Turbincă

... Petre și una lui Dumnezeu, zicând: — Dar din dar se face raiul. Na-vă! Dumnezeu mi-a dat, eu dau, și Dumnezeu iar mi-a da, că are de unde. Și apoi Ivan începe iar a cânta și se tot duce înainte. Atunci Sfântul Petre zice cu mirare: — Doamne, cu adevărat bun suflet de om e acesta ...

 

Ion Luca Caragiale - Caut casă...

... vetrei și cu căpătâiul sub icoane... — Iacă alta! îmi strigă Ahasverus, stingând din ochii-mi arătarea cea albă. Iacă alta! „De închiriat!â€� ...Iar monumentală! iar terra-cotta! iar ferestre ca la Palatul Justiției. S-o vedem și p-asta... a treisprezecea. Intrăm. Începem minunat... O entrĂ©e zugrăvită pompeian... Un motiv ...

 

Ion Luca Caragiale - Cometa Falb

... treacăt ce lucru ciudat se petrecea în spiritul meu : pe de o parte căutam cu dinadinsul să găsesc păreri savante cari să tăgăduiască posibilitatea cataclismului ; iar pe de altă parte, și mai cu dinadinsul dedeam crezămînt părerilor cari înclinau a confirma prevederile lui Falb. Îmi plăceau cele dintîi, dar ... cu ochii nearmați, au văzut-o despărțită în două : două comete la fel, cari au început să se desparță încet-încet, și tot așa și iar așa, pînă s-au depărtat una de alta ca de la pămînt la cer, și au dispărut în haosul fără fund apucînd fiecare pe deosebite ... de la soare pînă la Saturn, dacă o strîng pînă a-i da consistența aerului nostru, o pot vîrî într-un degetar ! Â» Iar nu mai puțin minunatul Herschell zice : « Coada întreagă a unei comete poate că nu-i mai grea decît cîteva dramuri Â». Cu ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronica (Caragiale)

... să-l cânte în versuri ? Nu mi s'ar părea rătăcirea a doua mai rea decât cea d'întâiu. Conul Gugumano, prin urmare... - Iar !... - Iar și totdeauna. Ei, ce vreți ! am și eu simpatiile și slăbiciunile mele... Mă rog, doamnelor și domnilor, lăsați-mă să 'ncep cel puțin. Mă lăsați ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>