Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA DE CEARĂ
Rezultatele 541 - 550 din aproximativ 644 pentru CA DE CEARĂ.
... fantastici. În câteva minute ajunsei la scară. Dar ce întâmplare!... Pe scări erau întinse covoare și, de sunetul muzicei, răsunau zidurile. Elena, albă la față ca zăpada, îmbrăcată în haine de mireasă, ținea de mână pe un tânăr nalt și uscăcios, și o mulțime de lume se îngrămădea în jurul lor. Era negreșit mirele ei, căci avea un smoc mare de peteală la piept și se uita cu îndrăzneală în ochii ei. De unde a ieșit acest tânăr nalt și uscăcios pe care niciodată nu l-am văzut?... Și cum de s-a făcut această nuntă cu așa taină și așa grabă? Eu care credeam că am tot timpul să mă codesc?... Lucrul îmi ... desperarea ce simții în acel moment, văzându-mă ucigaș fără voie a ființei celei mai scumpe inimii mele. Era albă și frumoasă, sărmana, ca în sara cununiei, cu ochii nemișcați, dar ațintiți asupra mea, cu buzele întredeschise, parc-ar fi voit să mă mustre de răul ce-i făcusem, iar calul ei alb necheza, de clocotea pădurea. Nenorocit, apucai de-a dreptul prin codru ca să scap nu de ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii
... și iarăși fără de motivare. Astfel scriitorul ajunge după unii o nulitate, după alții un maestru, un talent fără pereche. Iar prieteșugul și dușmănia atârnă de niște factori care îndeobște n-au nici o legătură cu literatura, ca de pildă: colaborarea la aceeași revistă, înregimentarea în aceeași gașcă literară, ba de multe ori își vâră coada și politica de partid. Așa că un scriitor care e maestru, talent mare, geniu când face parte din partidul politic al criticului, ajunge nulitate când trece în alt ... Delavrancea are netăgăduit simț artistic și deci, fără a fi mare geniu, a simțit ,,acea durere fără repaus în fața naturii". Ca artist, Delavrancea a trecut prin toate acele comoțiuni dulci și dureroase prin care trec toți acei care simt într-înșii chemarea de a crea. El a simțit acea emoțiune, acel entuziasm care-ți cuprinde sufletul când în gându-ți se-ncheagă creațiuni sublime ... fi unit într-o zi temperamentul unui artist cu spiritul unui comis-voiajor. Balzac a fost vulgar și profund, grosolan și fin, plin de prejudicii comune și în același timp nemărginit de pătrunzător și profund; platitudinea-i ne uimește
Ion Luca Caragiale - Frați radicali și D. Dim. Sturdza
... neregularităților, mai de multe ori numai închipuite, totdeauna exagerate până la absurd, săvârșite de partidul și de guvernul adversar politic d-sale. Într'o țară ca a noastră, unde când afirmi ceva, nu ți se cere și dovezi, unde spiritul public nu are niciun element serios de control mai ales asupra luptelor ivite pe tărâmul științei de stat, reaua credință este de multe ori o bună temelie pentru clădirea unei frumoase reputațiuni. Ca să treci de cel mai curat, n'ai decât să ponegrești cu ori fără drept pe alții; ca să te crează lumea om cinstit și de treabă, n'ai decât să ocărăști și să osândești în vileag purtarea altora, chiar dacă dânșii au o bună purtare și mai ales în cazul ... subțire, nu ți se prinde. E mult numai până să-ți faci o reputație frumoasă, și în urmă poți fără grijă să săvârșești însuți păcatele, de care osândeai odată pe alții buni nevinovați. În cuvântări publice și intime, în gazete, în publicații de tot felul, fățișe și clandestine - o literatură întreagă de calomnii economico-financiare - aci ca d. Sturdza, aci ca ...
Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre
... mulțimilor, nu are rostul mecanic, militarist și trivial al uniformizării gândului și al reglementării creerii, ci datoria mult mai modestă a dezanimalizării capetelor de sută și al procurării repezi a mijloacelor tehnice de lucru pentru capetele geniale. „Profesorulâ€� contemporan, dacă e de fapt un om superior, nu mai e astăzi un infailibil profet de sentințe revelate, ci un „prospectorâ€� de aur și diamante în stâncosul pustiu al neînțelepciunii omenești. Ca Diogene din Sinope, profesorul contemporan are a căuta, în școală, ca și în lumea largă, cu lampa aprinsă și ziua, oameni: oameni întregi, noi, în care pâlpâie flacăra ideii. Avem azi apreciatori de artă, avem cunoscători de vinuri și de cai de rasă, dar n-avem prețuitori de suflete noi. Nu vezi pe nimeni bucurându-se, fiind fericit, că în mulțimea purtătorilor de ghiozdane de școală a găsit un anarhist al legilor actuale ale gândului, un neliniștit, un chinuit căutător de legi noi. Dimpotrivă, cel mai iubit, între puii de oameni care se ridică spre conștiință proprie, e cel mai docil dintre memorizatorii înțelepciunii consacrate. Noutatea spiritului are nevoie de libertate, de ...
Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei
... Socolei. Eleonora era o ființă ciudată și plină de contraziceri. În ochiul ei, deși ar fi putut ceti cineva o inimă nestricată și un fond de multă bunătate, totuși aceste scumpe comori se ascundeau sub un văl de neiertată ușurătate. Astfel, ea nu depărta de la sine nici pe unul din tinerii ce-și făceau o glorie de a o compromite; unuia arunca o ochire, altuia un zâmbet, celuilalt o strânsătură de mână și, risipitoare ca copilul cel darnic, ea împărțea la toți câte ceva din grațiile sale, numai inima ei nu lua parte la acest joc nebunatic al tinerețelor sale ... vei izbuti să faci ceva dintr-ânsul. Această prezentare originală puse pe junele Petru în mare încurcătură. Însă Eleonora, veselă că se vedea acum scăpată de tristul ei adorator, care nu-i vorbea decât de bani și de inima lui, ponegrind pe toți ceilalți, întinse mâna noului-venit cu aceeași familiaritate ca și când l-ar fi cunoscut de-o sută de ani, și-i zise cu cel mai dulce zâmbet: — Îmi pare bine de cunoștința dumitale, domnul meu, și pentru
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi
... trânti pe o veche canapea damaschinată și începu să plângă, strângându-și obrajii în mâinile încărcate cu inele. Suspinele ei sugrumate și repezi izbeau adânc, ca niște alice, în inima lui Moroi, care bătea din ce în ce mai violent. Se sculă în picioare. Slab, aiurit, păși ușor, de teamă de-a nu se frânge de la încheieturi, și îngenunche la picioarele soției sale. Răsuflarea se opri ca la un om ce se prăbușește într-o groapă fără fund. Până când genunchii îi ajunseră la covor, i se păru o eternitate de rușine maladivă. Câteva pete rumene îi răsăriră în obraji. Întinse încetinel mâinile pe genunchii dnei Moroi, care se scâncea zadarnic, fără nici o lacrimă în ... Sofi, și-și îmbrânci bărbatul din loc. — Sofi, n-am nici un gologan... rămân 198... — Dă-i ce i-oi da... ne-aude de sus... ce nesimțire! N-ai nici de birje!... Începi de la poartă să rupi din 200... Tu ești devena de vom pierde... Moroi se cutremură, întinse birjarului încă un leu. Nădușelile îi brobonară fruntea. El e de vină... Cum nu s-a gândit să împrumute doi franci de la copist?... Și, suind scările directorului, urechile îi vâjâiau de
Ion Luca Caragiale - O invenție mare
... Dă-mi-i mie odată și te mântuie de ei! Păcat de grija sfinției tale: sunt răi și proști! Da Dumnezeu - nu prea avea chef de vorbă în ziua aia - zice răstit: - Piei d-aici, negrule și hainule, că nu voi s-ascult astăzi duminică așa vorbe de pâră... - Doamne... - Cum au să fie proști, bre! dacă i-am facut eu întocmai după chipul și asemănarea mea?! ai? - I-ai făcut după chip ... sfinției tale. - Taci, și piei, pesimistule! zise Dumnezeu foarte aspru, să nu mă necăjesc!... Ce-mi umbli cu minciuni și cu ponigreli și cu iscodiri de-ale tale?... Cum sunt proști?... eu nu-i văz proști! - Ei! sfinția ta, zise Aghiuță, nu-i vezi, că nici nu prea umbli de la o vreme pe la ei, de când ai pățit-o - adică să mă ierte sfinția ta că-ndrăznesc - cu istoria, de... când te-au necinstit, fie cinstită fața sfinției tale... - Care istorie, bre? întrebă Dumnezeu încruntat, făcându-se că nu ține minte - ori, mai știu ce ... i plesnește prin cap lui Aghiuță? pune o roată la mașină, și când vede că roata merge moale, numai odată se repede, își încârligă coada de o spiță și-ncepe un vârtej,
... alerge întâi puțin prin cameră, dar Aphrodita, cu mâna ei fină, cu degetele ei de trandafiri parfumați, îl scoase din încurcătură... Ea îl culese ușor de jos, îl mângâie, îl ridică de două-trei ori până în tavan și, privindu-l lung, îl sărută o dată cu patimă. Apoi îl mai mângâie, îl mai sărută de o mie de ori și îl așeză ușor între sâni... Fuchs începu să tremure de bucurie, și de teamă ar fi voit să sară jos undeva ca un purece. Cum însă acei sâni calzi și parfumați îl amețise și îl zăpăcise, începu să alerge ca un mormoloc ieșit din minți în toate părțile, circulând în zig-zag pe corpul Zeiței, iute și nervos, trecând nebun peste vârfurile roze ale sânilor ... în picioare și, roșie ca floarea macului, înciudată, scutură o dată capul cu grație^ dar cu putere, făcând pe Fuchs să cadă la pământ. Deodată, ca la un semn nevăzut, tot Olympul fu în picioare... O ploaie de strigăte și amenințări din toate părțile. Toți turbau de ofensa adusă Olympului de către un muritor nedibaci... O mână viguroasă din ordinul lui Apollon și Marte îi smulse lui Fuchs frunza de viță, anexându-i în loc obiectele la care avea dreptul. Ordin sever fu dat
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul
... legate... Pestrui am... NICULINA: A! OANA: Ca partea de la soare a unei caise, așa sunt obrajii tăi și tot așa de mirositori... Mi-aduc aminte ca acum când veni Ștefăniță, prăfuit și cu vestmintele rupte, la castelul din Hârlău. Dăte cu ochii de mine și-mi zise: Oană, tu te închini la soare? La sfântul soare? Ei, da, la sfântul soare. Dar nu la soarele de iarnă, care pare ca un taler spălăcit, ci la soarele de cuptor, care coace fânețile, și grâul, și roadele... Cum să nu, măria-ta! Iacă, ți l-am adus, pârjolind țara Munteniei. Și răsăriși în prag ... nu-i mai rămâne nimic... OANA: A, nu fi nedreaptă... Ștefăniță vorbește frumos. DOAMNA TANA: Ce ușor e să pai când ești stăpân!... De se încurcă, toți zic: N-a vrut să spuie... Ce bine se stăpânește! De bate câmpii, toți zic: Ce sus s-a ridicat! De se mânie, ca fiara sălbatică, toți zic: E ca un râu prăvălit din munte! Eu avui norrcul să fi fost fata lui Neagoe Basarab... Cum înșiri mărgăritarele pe un fir alb de ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit
... e nevoie de a păstra o jubruliță trecătoare. PREFAȚA PRIMEI EDIȚIUNI Istoricul este un uvrier și un artist totodată. Ca uvrier, el adună; ca artist, el dă brutei materii acea sublimă expresiune, care face că statuile lui Canova sau curțile Alhambrei nu sunt din piatră, că Madona lui Rafael ... ereditare pe tronul austriac, încât le-ai putea crede că sunt una și aceeași persoană nemuritoare, ca DalaiLama din Tibet. Tributar al Porții otomane, bătut de o mână de poloni, înfruntat de un prințișor din Transilvania, el nu știu să merite nici măcar deviza cea de furcă a dinastiei habsburgice: "Alții combat; tu te căsătorești, fericito Austrie! alții dobândesc regate prin sabie, tu prin zestre!"... 4. În Franța domnea ... el smeri pe poloni, pe suezi, pe tătari; deveni spaima otomanilor, lăți hotarele țării sale... dar cum? prin devotamentul moscoviților, pe cari în biciuia fără ca ei să obosească de a se gudura cu umilință, lingând călcâile stăpânului! El însuși, niciodată nemine nu-l văzu măcar în apropierea unui câmp de bătălie. 7. De la muscal trecem la turc. Marele Soliman, principe demn
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... bicisnică. Nu e savantă, și am ostenit vorbind singur, inutil și ridicol. Nu e bogată și mi-ar îngreuia mersul purtând-o pe umerii mei, ca melcul cocioaba. Dar e îndrăgostită, căci pentru dragoste nu e nevoie de minte, de frumusețe sau de bani. Am simțit-o că trăiește numai din gândul la mine, că singură s-ar usca întocmai ca o floare neudată. Doamne, fă să-mi recapăt libertatea... Cum, nu ai putea pricepe decât Tu, cu priceperea Ta savantă. Eu nu sunt în stare ... mergeam mai departe — ar fi o dovadă a importanței mele. Dar nu știam cum să încep. Începutul mi se părea totdeauna extrem de dificil. Mă temeam ca prima mea mișcare să nu fie ridicolă. Înclinat de pe atunci la neurastenie, găseam un motiv bun de chin. Și exclamam ridicol — ridicol pe care-l credeam atenuat, deoarece îmi dam seama de prezența lui: “Nu voi fi niciodată un don Juan!" Le examinam tot timpul pe cele trei muze, în grup și, uneori, pe câte una ... regrete copilărești și, ca din întâmplare, ne atingeam mâinile. ...