Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru STEA DE MARE
Rezultatele 541 - 550 din aproximativ 1020 pentru STEA DE MARE.
Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848
... așteptare de un eveniment misterios; soarele, coborându-se după creștetul munților, părea că regretează de a nu putea asista la o scenă atât de nouă în plaiurile Carpaților; iar câteva raze răzlețite printre brazi se încolăceau pe crengi ca niște șerpi de aur. În vale vuia Bistrița pe patul de bolovani, și pe cărările de pe coastele dealurilor se zăreau șiruri de plăieși urcându-se spre curte la chemarea unui bucium. Țăranii formaseră un rond mare, în mijlocul căruia intrase Vali. Exaltat și uimit, junele nostru erou admira tipurile frumoase și caracteristice de care se vedea înconjurat; în fiecare plăieș el privea pe un demn pogorâtor din vitezele legioane ale lui Traian, pe un adevărat strănepot de-al vitejilor lui Ștefan-vodă! El improviză dar un discurs colorat de poezia iluziilor sale, grăind de Patrie, de glorie, de libertate, de egalitate, de fraternitate, de virtuțile strămoșilor, de viitorul măreț al României etc.; apoi, vroind să încheie prin o perorație aprinzătoare, el se adresă de-a dreptul la țărani, zicându-le: -- Ați aflat ce s-a întâmplat la Iași? -- Am aflat, răspunse un vânător nalt și ...
... văzînd că n-are pace, În sfîrșit face ce face, Îi dă cu întăriri bune, A-i plăti soroc îi pune, Și așa de dînsul scapă, Bînd de necazu-i o apă. Deci la acest făcut bine Sorocul după ce-i vine, Trece o zi, trece două, Văzînd că trece și nouă, Pe ... la dînsul să duce Să-ntrebe căci nu-i aduce. Acesta, cum îl zărește, Acasă nu zăbovește, Pleacă pe poartă în grabă Ca după o mare treabă. Creditorul după dînsul, Crăpînd de necaz într-însul, Calcă gloduri să-i vorbească Și să ceară să-i plătească. Iar el, mergînd pe cărare, Îi zice că acum n-are ... după zi soroc puse Și acesta tot să duse. Pînă cînd îi zise : -Frate ! Asta este nedreptate, Mult o să mai calc eu gloduri Înghițind de necaz noduri Și să umblu după tine Pentru că ț-am făcut bine ? -Nu, nu, el îi zise, frate, Nu-ți fac nici o strîmbătate ... mă ca o oaie, Umblă dar și tu acuma Și te rog îmi iartă gluma, Că nu-ți este spre osîndă, Ci priimești cu dobîndă. De ...
... de obicei, este nuna cea mare. Câte prietenii nu se leagă și se întăresc cu asemenea prilejuri! Dar vremea întârzie și bărbații au să vina de la moară, de la pădure, din târg sau de la câmp; una mai grijulie le vestește aceasta, și atunci se deschide vorba despre apriga purtare și chiar năzălnicia bărbaților. Fiecare zice câte ceva despre ... crâșmar, despre ciocoi, iar cei din părțile muntoase, mai mult despre întâmplările cu dihania de urs. — Umblam, zice unul, după o găină sălbatică, ce de multă vreme o auzisem cotcodăcind prin smidă, când la capătul plăului, colo, știi, drept bradul cel pârlit... — He! he! răspunde altul, ce sta cu ochii țintă la povestitor. — Numai iaca o dihanie, câtu mi-ți-i nămila, stătea în cărare, parcă-mi aținea calea; aprind într-însa ... s-a sfetit mai rău: era despre seară și mă dusesem să-mi aduc boii; cobor pe jgheab, când, la capătul târniței, iaca dihania de urs, după ce-mi supsese boul, îl movilise, și acum ședea nepăsător deasupra pe patramuri; așa m-am aprins de mânie văzându-mi boul pierdut, încât mi-am zis în mine: de ...
... rabde gura nevestei, și-a luat lumea-n cap și-a plecat să strângă cumva, de undeva, ceva pentru spuza lui de copii. A tot umblat el așa din om în om fără de nici o cărare, dar degea- ba vorbea despre copiii lui. "Mare lucru! zicea unul. Parcă copii nu mai au și alții?!" "De ce ți i-ai făcut, dacă nu ești volnic să-i ții?" zicea altul. Degeaba spunea că nu el i-a făcut, ci ... în când. — Acum, grăi cel mai țanțoș dintre zmei, să ne măsurăm puterile în buzdugane. — Să le măsurăm, răspunse omul cu o îndrăzneală de-ai fi crezut că viața lui toată și-a petrecut-o aruncând buzdugane. Erau afară pe prispă douăsprezece buzdugane, care de care mai mare și mai greu. El le luă pe rând, de la cel mai mic, pe care numai gâfâind putea să-l ridice, până la cel mai mare. — Jucărele de copii, zise el. Mai mare n-aveți? — Nu! răspunse zmeul pus rău de
Gheorghe Peșacov - Jălirea necuviincioasei morți a heroului României
... Gheorghe Peşacov - Jălirea necuviincioasei morţi a heroului României Jălirea necuviincioasei morți a heroului României de Gheorghe Peșacov 1821, august 15 Ceriule ! Cum nu ți-e milă. De lasă să piară cu silă Un luciafăr luminos, Ce pînă să nu răsară, Spre apus îl mînă iară Un nor prea întunecos ! Și d-erea ... Spre apus, și să se stingă Plîngînd totul c-a perit ? Pentru ce, spre scăpătare Să alerge așa tare, La răsărit fiind ajuns ? De ce numai să lucească Și îndată să lipsească, Să rămîie-n veci ascuns ? De ce raze luminoase, Cu ziori prea mult frumoase, Orizontului a-ntins ? Cînd era să nu rămîie, Ci apusului să-l mîie Un nour ... tot întunecat ! A pierit acea duioasă Stea a lui prea luminoasă Ce era a-i lumina, Carea cu putere mare Dedea nouă însuflare Oricui i se închina ! Vai ! Pesemne reaoa soartă, Ce în veac tot pizmă poartă, A voit adevărat Ca în lume ...
George Coșbuc - Filozofii și plugarii
... ce-nnoptează bine, Ca nu cumva din tâmplare să-i zăpsească oarecine, Apoi se duc toți la casa unde moșneagul ședea, (Pe care, nu știu de unde, unul din ei o știa). Aci, dânșii bat la ușă și să intre cer în casă. Bătrânul, cam fără voie și cu mare greu îi lasă. Bună seara! Seara bună! Vai de mine ce păcat, Ce năcaz vă poartă oare, de umblați noaptea prin sat?! Sfetnicii i-au spus năcazul. Te rugăm dar și ne-ajută, Căci de nu, viața noastră mâine în zori de zi-i pierdută! Vorbeau cam sfiiți, sărmanii: se temeau, temeau amar, Că s-a supăra moșneagul și-i va da pe ușă-afar ... vorbește, fără ca să bage seamă! Apoi, sunt bătrân și-aminte nu mai pot toate să țin: Alta-i mintea cea de tânăr, alta mintea de bătrân! Sfetnicii priveau în față la moșneag cu grijă mare. Oare-l criticau și-acuma? Ce fel de logică are? Nu-i poveste! Chiar de cumva bătrânu-ar fi cuvântat Nonsensuri cât Himalaia, dânșii n-ar fi observat: Logica nu-și are locul, când dă omul
George Coșbuc - Non omnis moriar
... George Coşbuc - Non omnis moriar Non omnis moriar de George Coșbuc La mormântul lui Timotei Cipariu Clădit-au grecii doară cetăți de fală pline Și temple mari și ziduri ciclopice-au zidit, Dar toată măiestria clădirilor eline, Columnele de marmur și templele divine, De mult s-au năruit. Trăiesc numai imagini, hrănite de-amintirea Condeiului istoric, ca vis numai trăiesc: Dar cine poate zice că le-a pierit mărirea? Ce cap va fi-ndărătnic să nege ... doarme mort! Gândirea lui, aprinsă de-a neamului iubire, Azi doarme-n glii și doarme întreg avântul lui! Cipariu, care cată prin veacuri de-amintire O limbă românească și-a limbii noastre fire, Cipariu de-acum nu-i! E mort Cipariu? Voi spuneți că-i mort? Dar oare poate Să moară omul care dă vieți, care-i trimis? Nu-i ... toate, Trăiește el de-a pururi; nici moartea nu ni-l scoate Din piept, unde ni-e scris! Trei scânduri și-o movilă de glii nu pot s-ascundă Pe-un om iubit de-o lume, pe-un om de ...
Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)
... ista de băiat. Mai bine, bre babă, murea de mititel să nu-l văd mare și nebun, bre babă. Ia sunteți amândoi niște puturoși și de nimic. Mama Zamfira pân' acu tăcea. Sculată de moșu Dumitru, ea umbla prin odaie dirdicând, bătrână, subțire, cu fața zbârcită, luminată de zorile răcoroase ale toamnei, ce se strecurau printr-o ferestruică micuță. Ea își aștepta rândul, ca să dea drumul puhoiului său de cuvinte. — Ce-ți este, mă rog, omule, hăi, de te-ai legat de mine și de Petriță? Ce ți-am făcut, mă rog, noi ție? Am vrut să te omorâm? Să-ți furăm banii din ladă? Să-ți dăm vin cu ... ție nimine vinovat, decât numai tu însăți, că-i ții parte spânzuratului nostru. Auzi? — Ție, omule, hăi, hojma îți vine în cap câte una de cele gogonate. — Hai, hai, nu sta prea mult la vorbă, du-te și-ți cată de lucru. Iaca se ivește de acu soarele. Și în cele dintâi raze ale soarelui, lungi și ascuțite, ca niște sulițe străpungătoare, el ieși din casă și intră-n ocol, ca ... oi. Iar
... șapte ținuturi. Dar lucrul cel mare e că Mara nu-ți iese niciodată cu gol în cale; vinde ce poate și cumpără ce găsește; duce de la Radna ceea ce nu găsești la Lipova ori la Arad și aduce de la Arad ceea ce nu găsești la Radna ori la Lipova. Lucrul de căpetenie e pentru dânsa ca să nu mai aducă ce a dus și vinde mai bucuros cu câștig puțin decât ca să-i ... și oameni și nu poate să vadă ființă omenească fără ca s-o pună alătureade copiii ei. Mulți sunt sănătoși și rumeni, voinici și plini de viață,deștepți și frumoși, răi sunt, mare minune, și e lucru știut că oameni de dai-Doamne numai din copii răi se fac. Mai sunt și zdrențăroși și desculți și nepieptănați și nespălați și obraznici, sărăcuții mamei; dar tot cam ... altfel ar putea să fie o văduvă săracă? cum ar putea să fie copiii săraci, care își petrec viața în târg, printre picioarele oamenilor? Muiere mare, spătoasă, greoaie și cu obrajii bătuți de soare, de ploi și de vânt, Mara stă ziua toată sub șatră, în dosul mesei pline
... atât de mare, încât nici nu se È™tia unde se începe È™i unde se sfârÈ™eÈ™te. Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alÈ›ii spuneau că È›in minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau È™i mai mari ... l întrebe, el zâmbea a râde È™i nu le zicea nimic. AÈ™a rămase vrajba dintre ochii împăratului o taină mare despre care nu È™tia nimeni nimic, afară de împăratul. Crescură feciorii împăratului. Ce feciori! Ce feciori! Trei feciori în È›ară ca trei luceferi pe cer! Florea, cel mai bătrân era de un stânjen de înalt, cu niÈ™te umeri încât nu l-ai putea măsura cu patru pălmi cruciÈ™. Cu totul alta era Costan: mic la statură, îndesat la ... e Petru: înalt, dar subÈ›ire, mai mult fată decât fecior. Petru nu face multă vorbă: el râde È™i cântă, cântă È™i râde de dimineaÈ›ă până în seară. Numai câte odată-l vede omul mai întunecat, dă cu mâna pletele în dreapta È™i în stânga
George Topîrceanu - Acceleratul
... George Topîrceanu - Acceleratul Acceleratul de George Topîrceanu Peste fagi cu vârfuri sure A căzut amurgul rece. Înserarea mută trece Furișată prin pădure. Spre apus abia s-arată Printre ... Reci și palide-n senin Se ivesc deasupra stele. Și deodată, dintre dealuri Se desprinde larg un zvon Depărtat și monoton, Ca un murmur lung de ape Revărsate peste maluri... Crește-n luncă, mai aproape, Umple văile vecine De răsunet mare... Vine!... Fulger negru... trăsnet lung Dus pe aripi de furtună, Zguduind pământul tună, Zările de-abia-i ajung... Parcă zboară, Parcă-noată. Scuipă foc, înghite drum, Și-ntr-un valvârtej de fum Taie-n lung pădurea toată... A trecut... Dinspre câmpie, Vuiet greu de fierărie Se destramă în tăcere... Scade-n depărtare... Piere... Iar în urmă-i, din tufișuri, De prin tainice-ascunzișuri, Se ivesc pe jumătate Păsărele ciufulite, Alarmate Și-ngrozite: Cine-i?... Ce-i?... Ce-a fost pe-aici?... Ciripesc cu ...