Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI PURTAT
Rezultatele 591 - 600 din aproximativ 1017 pentru FI PURTAT.
Garabet Ibrăileanu - Privind viața
... că toleranța ta este condiția de viață a netoleranței lui. Nu mărturisi sentimentul nobil pentru care ai făcut o acțiune, căci nu vei fi crezut. Inventează unul mai puțin nobil și dă-l ca motiv al acțiunii tale, pentru ca oamenii să nu-ți atribuie unul rău detot. Nu ... încurcată, stângace și vinovată, ci bărbatul cu care te-a schimbat. Plăcere divină: a exulta de orgoliu și a purta în același timp masca celei mai desăvârșite modestii, așa ca să poți mistifica pe ceilalți până acolo încât să se poarte cu tine condescendent și ... iubita ta -- bagă de seamă ce vorbești și cum vorbești, cât și când îi frecventezi, cum te arăți: vesel, trist, indiferent, tăcut ori vorbăreț. Nu fi un moment distrat, nu te iluziona un moment că ești în stare de pace ori de armistițiu, căci celălalt te-ar surprinde. Fata, pe care ... probabilitățile sunt că e un om de treabă. Când cineva predică necontenit morala, toate probabilitățile sunt că e un om plin de păcate. Nu poate fi o mai mare ofensă pentru un bărbat decât atunci când femeia cu care e prieten se înamorează, în timpul prieteniei cu el, de un altul
Gheorghe Asachi - Vulpea, momița și fiarele
... aceasta după legi Se cuvine, doamnă, ție! Deși doamna iubea șegi, Cu argint nu șuguia, Ce supt stâncă-l încuia. Spre-a nu fi deci înșălată, Cu vulpea aleargă-ndată Să apuce-acel odor. Dar, aleu, a ei picior Începu în o capcană Ce au prins pe ... vulpea au urlat Și pe fiare-au adunat, Iar momiței au zis: Vezi, Vrei pe noi să guvernezi Și nu știi a te purta Pentru chiar persoana ta! Așadar toți o distronă, Declărând în deplin vot Că puțini în lume pot Vrednici fi
Emil Gârleanu - Singuraticii Singuraticii de Emil Gârleanu Pe lacul luciu din grădina cu florile neclintite de nici o adiere, cu crengile nestrăbătute de nici un foșnet, pe lacul adormit că pare o uriașă lespede de cristal ce acoperă o altă grădină fermecată, lebăda — bărbatul rămas singur — trece ca o închipuire, alb ca zăpada, cu aripile ca două scoici de argint, cu gâtul lăsat între ele, subțire, ondulat ca toarta unei amfore. Pasărea plutește lin, și în ea parcă poartă, rătăcit, sufletul unei ființe duse de pe lume. Sus, pe bolta adâncă, stelele au pălit; în haosul albastru, luceafărul sclipește tainic, strălucitor, purtând parcă în văpaia lui viața tuturor lumilor cerești, a lumilor veșnic călătoare în necuprinsul firii. Și cum, jos, lebăda sidefează fața apei, sus, luceafărul luminează întinsul tăriei. Numai ei doi sunt pâlpâirile nopții acesteia, în care lumea pare adâncită într-un somn de moarte. Amândoi rătăcesc singuri, amândoi străjuiesc singurătatea, mistuindu-se în tăcere, mândri, deopotrivă de reci, deși unul, bulgăre de gheață, celălalt, pară de foc. Și se cunosc, se văd în fiecare seară, merg unul către altul și se-ntâlnesc: din înalt, luceafărul își coboară raza jos, în adâncul apei, unde ...
Ion Heliade Rădulescu - Serafimul și heruvimul
Ion Heliade Rădulescu - Serafimul şi heruvimul Serafimul și heruvimul sau Mângâierea conștiinței și mustrarea cugetului de Ion Heliade Rădulescu Blând serafim! o, înger! ce este-a ta solie? Care îți este slujba? Ce vrei aicea jos? Pacea vestești tu lumii? Pacea aduci tu mie? Ce flăcări pui în sânu-mi, o, serafim frumos?! Ochii tăi... e seninul, Buza ta e zâmbirea, Fața ta e blândețea, Ca pieptu-ți nu e crinul; Dragoste ți-e privirea, Totul ești frumusețea. Ființa-ți luminează, Mărirea te-nconjoară, Liniștea te-nsoțește: Pasu-ți de naintează, Slava-mprejuru-ți zboară, Preajma-ți pace vestește. Frumos serafim! îmi place La tine a mă uita, În ochii tăi a căta; Lumina lor este lină! În ochi-mi izbește plină Blânda lor, senina pace. Tu mă înveți cântarea, Tu îmi însufli pieptul, Tu îmi arăți cărarea Care merge d-a dreptul La fiica armoniei. Lira ta e cerească, Glasul ei m-aripează, Ființa-mi pământească În zborul său cutează La scaunul veciei. Și-n somnu-mi, și aievea ființa-ți mă-nsoțește; Chipu-ți mi-e faț-oriunde, în preajma mea el zboară Din soare se repede, din lună ...
Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul
Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul Elegie I. Trecutul de Ion Heliade Rădulescu Aură scumpă ce pieptu-mi poartă, Nume prea dulce ce glăsuiesc. Și buza-mi, limba-mi se-nsuflețesc, A vieții mele senina soartă! Soție bună, îngerul meu, Tovarăș vecinic, ce-o sfântă lege Prin vecinici noduri vru să ne lege, Din doi să facă un singur eu; Chip ce ca fulger ce-n nor trăiește Ș-alt nor d-atinge, atunci pe loc Repede șarpe lucește-un foc, Aprinde, arde tot ce-ntâlnește; Astfel, îndată ce s-a ivit, Lucește-n minte-mi, mă-nflăcărează, Prin vine-mi repede circulează Focul ce m-arde, și-s fericit. Cerească, limpede fericire Ce raiul naște, dar foarte rar, L-Adam, la Eva întâiul dar Ca să cunoască din nemurire! Ești fericită, căci te iubesc, Și-nflăcărata asta simțire Este nectarul de îndulcire Relelor toate ce mă-ntâlnesc. Te iubesc, scumpă, dar de ce trece Grabnica vreme iute la zbor? Ia, și ne zice că e trecător Tot, și-l împinge la mormânt rece. P-ale ei aripi trecem și noi; Pe nesimțite, ah, tinerețea Zice: Adio !... și bătrânețea Ne-arată drumul plin de nevoi. ...
Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov
... adause ea, că în momentul când am voit eu să sun cu cloÂpoțelul, o înfricoșată detunătură se auzi în ruină, și să nu-mi fi deschis în grabă ușa, muream de spaimă pe prag. — Pentru că ești fricoasă, mămucă, răspunse copila zâmbind. Ce alta putea fi zgomotul, decât numai dărâmarea vreunuia din pereți, din cauza furtunii. Dar mai la urmă ce ne pasă nouă de toți dracii ruinii, să vorbim mai ...
Ion Luca Caragiale - Antologie...
... și cărți postale cu poze de amor, etc. etc. Pentru prestigiul școalei dar, vă denunțăm ca să luați urgent măsuri severe; aminteri, cu regret, vom fi silite a face reclamă ministerului relativ la tristul exemplu de imoralitate. (iscălit) Mai multe mame îngrijate. * Preacuvioase părinte Matache, ca să știi cât ...
... jilț, în odaia de culcare, scăldată, mai mult ca toate celelalte, de lumină. Și acolo, sus, deasupra patului, un portret mai mic îl arăta căpitan; purta favoriți negri, lungi, mustăți bine răsucite; aceiași ochi sub fruntea-naltă. Atunci era însurat; o însurătoare din dragoste un roman. Furase pe fată de la ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a X
... sfaturile deșarte Văzând a de obștelui popor, Aleg pe cei învățați la carte, Care între sine fac sobor Să hotărască ce stăpânie Ar fi bună pentru țigănie. Cându-s pântece bine sătule, Atunci e și gura vorbitoare. Sfaturi câte vrei și predestule Îți dă și te-învață fieșcare; Popa ... stăpânire, Un cap s-așezăm de temelie; [11] Adecă trupul cetățenesc Prin sângur unul să să cârmeze, Așa, buni bărbați, vă sfătuiesc, Și de-ar fi pănă mâne să vă-ureze Cineva pentru-altă stăpânire, N-eți afla mai bună, după fire. Unde unul trebile direge, Toate merg în bună rânduială ... pruncului neînțărcat. În scurt, la macar ce repĂșblică Tu n-afli liniște-adevărată, Toate să strămută, să-înduplecă, Nu e lege statornică,-așezată; Nici poate fi, că porunci-s multe Și puțini care vor să le-asculte. [16] Republica-i țarină pustie: Care cum vine roada-i culege, Cel puternic răpește ... de obște piere Între mai multe răpace ghierre. Oameni-s așa făcuți din fire Ca-între cei asemene cu sine Să poftească-a fi cu deosăbire; Fieșcare el mai bun să ține Decât pe ceialalți; de acie Tot însul trage pe-întieție. Pentr-acea-în republice să scoală Unul ...
George Topîrceanu - Aprilie Aprilie de George Topîrceanu Baloane mari de spumă albă prin grădini (Și zarzărul, și vișinul, și perii) Stau gata să se-nalțe din tulpini Spre cerul primăverii... Caisul nostru s-a gătit la poartă Cu panglici albe, ca-n tablouri vechi, Și cu zulufi de floare la urechi, Cum astăzi nicăieri nu se mai poartă. Pe strada mare, Ies flori înalte la plimbare În rochii de sezon, ușoare, Cu toate că-i o vreme așa de schimbătoare. Ah, fetele — și mai ales cucoanele — Când vine primăvara Sunt dulci și colorate ca bomboanele! Pe cea care-a trecut o cheamă Clara, Fiindcă are Ochi albaștri tare, Și gura ei cu rouge ca de coral Surâde vertical... Un mic vârtej, copil al Neființei, De-a curmezișul străzii rătăcit, Nebun în jurul lui s-a răsucit Să-și prindă coada galbenă cu dinții. Departe, în azurul dintre nori, S-arată bifurcat pe cer Un șir subțire de cocori, O escadrilă de pe vremea lui
Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone
... aici! răspunde vocea armonioasă a Dunei, iată-mă că vin! (Directorul se depărtează.) Actul III Scena I Hamlet (după sufler) . A fi ori a nu fi, de asta e vorba; ce poate să fie pentru un suflet mai sublim decât să sufere neînÂduratele lovituri ale soartei... În momentul acelui monolog ... gură! Suflerul (aparte) . Ți-ai găsit galantomul. Elegantul (apropiindu-se de Burakova, îi sărută mâna) . Apoi făgăduiesc că astăzi după spectacol stofa de rochie va fi la piÂcioarele tale și... tu a mea? Burakova. A ta, a ta! (aparte) . La asta vom mai gândi ... încuiați crima!“ și câte de aceste pozne îmi faceți, încât dacă puÂblicul nu ar proteja pe copila mea Dunea, de mult ar fi