Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE DRUMUL CEL MAI SCURT
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 230 pentru PE DRUMUL CEL MAI SCURT.
Ion Luca Caragiale - Accelerat no. 17
... ușă; negustorul după el. Domnul, care n-a scăpat din ochi nici o mișcare, s-a ridicat și el și pornește pe urma negustorului la câțiva pași. Negustorul s-a suit într-un vagon de clasa întâia, și șade pe coridor cu sacul lui în brațe. Domnul se plimbă de colo până colo pe peron, trăgând cu ochiul aci cătră partea pe unde vin pasagerii, aci cătră geamul la care stă în picioare omul cu sacul, pe când acesta se uită foarte distrat pe geam la mișcarea de pe peron. Mai sunt cinci minute... Domnul de pe peron se vede bine că fierbe de nerăbdare... În sfârșit, un om îmbrăcat modest, un fel de fecior de casă, făcându-și greu loc prin ... cald! Apoi, dă geamantanul jos, îl deschide și scoate un șipușor elegant; deșurupează dopul și oferă negustorului. — Cognac... — Mersi... De zece ani nu mai pun spirtoase în gură... — E extrafin... — Mersi... Sunt oprit... Domnul, mâhnit de refuz, înșurupează la loc dopul, pune șipușorul în geamantan, pe ...
Calistrat Hogaș - La Pângărați
... în petec, răspunse el indignat. — Și iată pentru ce nădăjduiesc, așadar continuai eu, trecând peste indignarea lui, să mânânc și la tine foarte curând cel mai teribil borș cu fasole de pe fața pământului, deoarece, pe cât am aflat, prea juri și tu credință nestrămutată celor garduri cu zăbrele de prin cea Precistă. Grigoriță se uită furios la mine, se înroși ... fu biruit de arșița covârșitoare a zilei, și adierea lui răcoroasă se schimbă într-o răsuflare de flăcări ce părea că izvorăște necurmat pe gâturile de văi largi ale munților învăpăiați. Tăiarăm la dreapta prin huceaguri și, la o cotitură mai iargă, unde Bistrița, obosită oarecum de iuțala mersului ei și adunată în genune, se odihnește o clipă pe o așezătură mai revărsată a patului său, intrarăm în apă. Plute lungi de dulapi noi lunecau mai iute decât apa, la răstimpuri rari, în preajma noastră, iar bărbatul cârmaci și nevasta dălcăuș, înfipți parcă în plută pe picioare vânjoase, stăteau drept și neclintiți, cu mânile încleștate pe boldul cârmei, gata să tragă când la „câmp“, când la „pădure“, spre a se împotrivi ademenirii apelor viclene, care ...
... aceasta, deși ilustră, ai ocolit-o necontenit. De ce?... Câteva, mai interesante, ai să le comanzi cu siguranță. Le însemni cu o cruce. Pe cele mai importante, cu două. De la o vreme observi că ți-ai pierdut forța de inhibiție, și crucile duble devin tot mai dese. Atunci, pe cele ,,câteva mai importante" le însemni cu trei cruci, care, în curând, încep să-și piardă și ele valoarea selectivă... Iată tratatul dispărut din bibliotecă de mult: cine ... bălăriile din maidan, atât de urâte în lumina soarelui analist și veridic, adinioarea în bătaia lunii erau frumoase, dădeau satului ,,balnear" o poezie nemeritată; iar mai departe, în câmp, freamătul abia perceptibil al nopții părea însăși căderea luminii de lună pe copaci și pe iarbă. Dar lumina lunii impresionează și simțurile inferioare: o noapte cu lună pare mai rece. Lumina albă, fiind asociată poate cu zăpada, dă senzația de frig. Iar când simțurile amorțite colaborează cu lumina înșelătoare, minciuna ia proporții de fantasmagorie ... simt poezia soarelui, realist și unul, ca și adevărul. ,, Midi, roi des Ă©tĂ©s "1 -- obiectul și expresia -- nu există pentru ele. ...E târziu. Pe fereastra deschisă intră răcoarea sfârșitului de noapte. Luna în asfințit stă
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... la liceu) - fiu-fiu, după două săptămâni - fiu-fiu... zbughe-o... Și râdeam, gândindu-mă nu atât la mutra tatei în fața acestei împrejurări, cât mai ales a domnului Stiegler, directorul meu de pension... Iar ploaia țârâia înainte și eu citeam pe Mihail Sadoveanu, care mă îmbia la ducă... Așa țârâia și-n cărțile lui ploaia pe șindrilele acoperișurilor și pe covergile căruțelor mocănești. Apoi mai glăsuia acolo despre zăvoaie și despre poduri umblătoare și alte lucruri multe și minunate, pe care aproape ardeam să le văd. Astfel de lucruri minunate se găseau ele și pe la noi, dar eu vream să le văd departe, căci în depărtare ele trebuiau să fie și mai triste, ca ploaia asta, și mai dragi. Mai găsisem doi scriitori ruși care mă invitau la plecare: Gorki și Gogol - și cu ei în servietă și cu Sadoveanu pe deasupra, am șters-o într-o bună zi, cu 38 de lei în buzunar, pe care, parte îi economisisem, parte îi șterpelisem din buzunarul tatei înainte de a lua drumul, chipurile, al școlii. 7 lei m-a ... până la Brăila, iar de-acolo toate drumurile le-am făcut mai ...
Nicolae Filimon - Lăutarii și compozițiunile lor
... versurilor acestora, am pune altele religioase, s-ar putea cînta în biserică fără să scandalizeze urechea celui mai bătrîn și mai bigot creștin. Melodiele scrise pe versurile acestea: O, fericire, dulce simțire etc. și Rămîi sănătoasă mi-a zis și s-a dus, horele numite: canapeaua, hora ... elementul european este pus în luptă cu cel orientale, iar melodiele de la baladele și canționetele acestea: I În faptul zilei, de dimineață, Căruța poștei pe drum mergea. II Anima-mi e întristată, În lacrămi înecată [2] III Maria cea bălaie, frumoasa din Bezdat, Iubea pe Nicolae și vrea să-l ia bărbat [3] deși sunt scrise mai tot în același timp cu cele precedinți, sunt însă curat europenești, fără a găsi într-însele cea mai mică nuanță ce le-ar putea da un caracteriu particular român. De vom cerceta acum și melodiele scrise chiar în acești ani din urmă pe ... aceste coarde sunt principale și se numesc Rast, Saba, Neva și iarăși Rast, iar celelalte sunt secundare și puse numai ca să dea o rezonanță mai viguroasă tonului celor principali. Pe
Vasile Alecsandri - Iordachi al Lupului
... vede strălucind Și spre Ieși înaintând? Un rădvan cu telegari, Șese negri armăsari, Și-n rădvanul boieresc Un luceafăr pământesc, Cu chip dulce femeiesc. Iar pe lângă cel rădvan, Călare pe-un năzdrăvan, [8] Merge mândrul Iordăchel Cu slugile după el: Slugi cu inimile drepte, Înțelepte și deștepte, Ce-s la masă rușinoase, Dar la luptă ... domnia-ți să se piardă!..." Frunză verde siminoc, La Ieși arde mare foc. Bate para prin Milești, Zbor tăciunii la Lățești, Scânteile-n Bărlănești, Până pe la Ciocănești, Și duc veste de-ngrozit Că Iordache a pierit Și că focul a zbucnit Din blestemul cel cumplit! ↑ În letopisețul lui Ion Neculce, se pomenește de un Iordache Costache Lupu, ce a fost vel stolnic sub domnia lui Grigore ... și Zaria în loc de Alexandru și Zaharia. ↑ Această moșie, Milești, din ținutul Vasluiului a fost proprietatea spătarului Neculai Cârnul, care trăia pe timpul domniei lui Ștefăniță vodă, fiiul lui Vasile Albanezul (1660-1662). Neculai Cârnul era un om foarte învățat și cunoștea mai multe limbi, precum elinește, grecește, slavonește, latinește, nemțește și turcește. El era bogat și îi plăcea fastul. Când ieșea, avea un cortegiu domnesc, și el ...
Garabet Ibrăileanu - Viață și moarte
... ce prietenii ne sunt luați îi prețuim. Dar dacă moartea lor are acest efect asupra noastră, atunci numai gândul morții lor va avea un efect mai bun. 6. Moartea, cel mai serios prieten al nostru și sfătuitor moral, ne învață să iubim. Și cel mai adeseori ne poruncește să iubim -- dacă în adevăr moartea este ultimul sfârșit, după care nu va fi nici o întâlnire. 7. În lupta vieții nu ... Și, la sufletele de elită, locul instinctului moral îl ia întotdeauna simțul estetic. Un ,,pervers" rafinat se abține de la o faptă rea, numai dacă, pe lângă rea, e și inestetică. 21. Legea vieții este frica de moarte, adică evitarea a tot ce poate scurta timpul scurt cât mai avem încă de respirat. (Se poate dovedi că și preceptele moralei celei mai înalte și mai ,,dezinteresate" se reduc, în ultimă analiză, tot la această lege.) Orice semn, orice precursor al morții este oribil, și orice semn de viață intensă este ... produs. 23. Realitatea este un amestec de tragic și comic. Adesea, dacă nu întotdeauna, același lucru omenesc este și tragic și comic. Unul concepe realitatea mai ales pe partea ei comică, altul ...
Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)
... tot poartă o pecete de sărbătoare. Pe drumul cel mare și larg, ce duce drept la biserică, năvălesc într-acolo șiruri împodobite, împestrițate de oameni. Mai mult vezi gospodari, bărbați în stare, apoi bătrâni și fete. Gospodarii merg domol, așezat. Fetele, îmbrăcate cu rochii albastre, verzi, cu cordele frumoase, roșii și ... vesele la amintirea celor ce le așteaptă mai încolo, când va ieși norodul din biserică și vor prinde a se încinge jocurile. Flăcăi mai nu se mai zăresc pe drumul ce duce la biserică. Ei se primblă pe ulițele satului, mai mult cuprinși de mijloc, glumesc și trag țăhărci. Așteaptă și ei să iasă mai degrabă popa din biserică, ca să pornească veseliile toamnei. Și n-apucă a se curma cântecul clopotelor, iaca vine rândul țiganilor. Din biserică ... i aruncă în mijlocul băiețăraiei. Și multă vreme după asta băieții caută bănuții în colbul drumului, țipând și bătându-se de la ei. Oamenii cei mai așezați, mai cu dare de mână, de la biserică se împrăștie pe acasă. Mulți din ei se mai duc pe ospeți pe la rude și pe
... călărașul se apropie să se uite. Privi îndelung. Înecatul fusese izbit de apă în mâncătura malului și se prinsese între niște rădăcini. Șuvoiul îl bătea, mai să-l smulgă, să-l ducă la vale. Călărașul auzi niște glasuri, se întoarse și el și, cunoscând pe cei de pe mal, le răcni: — Măi Toadere... Năstase... Veniți, că-i un om înecat! Hai de l-om scoate! Flăcăii rămaseră puțin pe gânduri, apoi coborâră povârnișul. După ce se uitară într-acolo, unul se scărpină în cap și spuse: — Păi... Cum să-l scoatem, măi Gheorghieș ... ham. — Bine! Acum desfaceți rădăcinile. Flăcăii dădură la o parte rădăcinile, călărașul apucă de căpăstru calul și, încet-încet, îl scoaseră în susul apei, pe mal. Tocmai atunci venea și morarul, moș Vasile. Flăcăii îl chiuiră și dânsul coborî către ei. Era un bătrân scurt, cu mustățile roase, cu ochii mici, lucitori sub căciula albă, țuguiată. — Da ce-i, feților? Ce-ați pescuit? Când văzu pe cel înecat, își dădu căciula pe ceafă și se apucă de păr: — Păi bine, mă, ce n-ați lăsat rumănul să se ducă la vale? Boclucuri de iste îmi trebuiesc ... ...
Calistrat Hogaș - Cucoana Marieta
... imense și cu înfățișarea de broaște strivite, iar, peste tot și peste toate, cu vestita sa manta, care ar fi putut sta cu cinste și pe umerii de stâncă ai Panaghiei... Cine nu cunoștea pe Andrei, nepotul căpitanului Enache!... Cucoanele, mai cu samă, își dădeau ghionturi pe ascuns și vorbeau pe șoptite înde ele, când îl vedeau. — Doamne, dragă, mai văzut-ai tu, de când ești, un om așa de sucit și hursuz ca nepotul ista al căpitanului? Eu, una, drept să-ți spun, nu ... și se răsturna molatec pe canapeaua din fundul odăii... Și, lucru de mirare!... mai pe urmă, cucoana noastră își schimba cu totul socotința și nu mai găsea pe Andrei nici obraznic, nici hursuz... Cu cucoanele însă bătrâne, care făceau pe tinerele, Andrei era crud și viclean . Căpităneasa de gazda, cucoana Sevastița, mătușa cam de plop a lui Andrei, o femeie mică, uscățivă, subțirică ... „adevărul și minciuna“ și când mi-o venit mie rândul, i-am spus că-i, urâtă și frumoasă; treaba ei, dac-o luat pe „urâtă“ drept adevăr, și pe „frumoasă“ drept minciună. — Doamne, Andrei, tare ...
Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului
... și, fiindcă era asupra iarmarocului de la Duminica Mare, rugai pe prietenul meu Tasache Crăcăuanu, cel mai vestit hipolog sau, mai bine zis, geambaș de pe vremuri, să-mi închipuie un cal potrivit pungii mele și țintei ce urmăream. Astfel, spre seara mai sus-pomenitei sfinte duminici, numai ce-l văd pe Tasache al meu intrând în ogradă și ducând de dârlogi un soi de dihanie, pe care cu un prisos de bunăvoință ai fi putut-o lua drept cal. — Bine, măi Tasache, zisei eu ieșindu-i înainte și de-abia ... mijlocul în două, nici măcar nu se îndoi când eu îmi așezai pe spatele ei volumul respectabil al persoanei mele cu întreg tarhatul meu de drum... Ce voiți? era iapă din soiul lui popa Gheorghe de la Călugăreni... Plecai... Muntele Pietricica, făcând pe stânga față răsăritului, ținea învăluit încă, în umbra-i colosală, orașul adormit. Cel mult dacă, în aerul limpede al dimineții, se înălțau, ca deșteptate din somn, sub întâile raze ale soarelui crucile cu fețe sclipitoare ale bisericilor; iar ... loc de întuneric, o puternică lumină îmi inundă privirea... iar închipuirea mea se strămută, într-o clipă, în alte lumi, în alte timpuri... Strânsei pleoapele mai